logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - Meciul cu CFR Cluj e mai important decât celelalte

Image

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că partida cu CFR Cluj, din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii de fotbal, este mai importantă pentru formația sa decât cele anterioare având în vedere că are ca obiectiv participarea în cupele europene.

'Ne așteaptă o partidă foarte importantă din punct de vedere al punctelor, pentru ambele echipe, dar mai mult pentru noi, pentru că noi nu mai avem avantajul Cupei României. Suntem practic într-o ipostază în care pentru locurile 2 și 3 ne aflăm trei echipe, cu șanse mici, dar reale, și Rapid. Deci, pentru noi, această partidă este mai importantă decât cele care s-au jucat până acum, pentru că noi în acest moment matematic nu mai putem fi campioni și trebuie să ne axăm pe câștigarea acestei partide pentru ocuparea locului 2 sau 3, care până la urmă poate fi un obiectiv realistic, calificarea în cupele europene. Nu este un meci decisiv, pentru că nu este ultima etapă, nu este nici pentru noi, nici pentru CFR Cluj. Mai sunt încă două partide. Dar în această partidă, dacă cineva trebuie să își asume riscuri, acea echipă este Universitatea Craiova. Ei vor încerca probabil chiar și cu un egal să păstreze distanța de puncte, dar noi trebuie să fim conștienți că ne așteaptă o partidă foarte grea pe care o putem tranșa prin felul în care începem. Pentru că ei, chiar dacă vrem sau nu vrem, vor pleca și cu gândul la meciul de miercuri din finala Cupei României', a declarat Rădoi.

Tehnicianul consideră că CFR Cluj pleacă la prima vedere cu prima șansă, dar a precizat totodată că nicio echipă nu poate avea un avantaj dacă joacă pe stadionul 'Ion Oblemenco'.

'Dacă ne uităm la clasament, CFR Cluj pleacă cu prima șansă, dar îmi este imposibil să cred că, indiferent de numele echipei care vine să joace pe 'Oblemenco', poate începe cu prima șansă aici. Îmi e greu să cred că orice echipă care va veni aici va avea un meci ușor. Nu ne gândim că am putea stabili campioana în această etapă, pentru că noi nu mai putem ajunge campioni și atunci contează mai puțin cine câștigă campionatul. Important este să ocupăm locul 2 sau 3, trebuie să ne calificăm într-o cupă europeană. E clar că această echipă a CFR-ului, pe lângă valoarea individuală a jucătorilor, are o organizare defensivă foarte bună. Am văzut acest lucru în Cupa României, am simțiți-o pe propria piele și în campionat. Este genul de echipă care în meciurile importante exploatează foarte ușor spațiile și greșelile adversarului. Sunt multe lucruri de la ei pe care le avem și noi de învățat ca echipă. Ultimele zile au fost foarte dureroase, dar în continuare sper ca suporterii, chiar dacă sunt foarte dezamăgiți, să fie alături de noi și cu ajutorul lor putem trece mai ușor peste ceea ce s-a întâmplat', a mai spus antrenorul Universității.

În ceea ce privește strategia de transferuri, Mirel Rădoi a spus că va fi decisă după ultima etapă a acestui sezon al Superligii.

'Strategia trebuie să o gândească clubul, nu eu. Apoi, în funcție de strategia clubului, ne gândim la strategia de transferuri, după ultima etapă. Dacă vor fi oferte, vor veni la club și vom vedea în ce condiții suntem de acord să vindem jucători sau să lăsăm jucătorii împrumut la alte echipe. În momentul de față nu știu de nicio ofertă', a mai spus tehnicianul.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni formația CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 20:30, pe stadionul 'Ion Oblmemenco', într-un meci din cadrul etapei a 8-a a play-off-ului Superligii.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 269

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Sport Intern 09-05-2025 20:05

Fotbal: Unirea Slobozia a câștigat la Buzău, în play-out

Unirea Slobozia a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 3-0 (1-0), vineri, în deplasare, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal. Unirea a deschis scorul după numai 36 de secunde, prin Florin Purece, din pasa lui Adnan Aganovic. Ialomițenii ți-au dublat avantajul prin același Purece (54), tot după un assist al cr

Sport Intern 09-05-2025 19:43

Rugby: Victorii clare pentru Știința Baia Mare și SCM Timișoara, în Liga Națională

CSM Știința Baia Mare și SCM USV Timișoara au obținut victorii clare, vineri, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de rugby. CSM Știința Baia Mare a surclasat-o pe CS Universitatea ELBI Cluj cu 69-0, meci în care Andrei Schutz (Știința) a fost desemnat cel mai bun jucător. Campioana SCM USV Timișoara a obținut și ea un s

Sport Intern 09-05-2025 14:15

Handbal feminin: Novanc (Gloria Bistrița) - Cupa României este o competiție în care se poate întâmpla orice

Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Marius Novanc, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în turneul Final4 al Cupei României la handbal feminin se poate întâmpla orice și a subliniat că jucătoarele sale sunt pregătite să câștige și să își asigure participarea în ediția următoare a cupelor europene.

Sport Intern 09-05-2025 14:05

Scrimă: CSM Olimpia Satu Mare, campioană națională pe echipe la spadă masculin

CSM Olimpia Satu Mare a obținut, vineri, titlul de campioană națională în proba masculină de spadă pe echipe, în Sala de Scrimă ''Alexandru Csipler'' din Satu Mare. Olimpia (Adrian Dabija, Marton Mezinger, Alex Oroian, Tudor Surducan) a dispus în finală de CS UNEFS București (Ștefan Popa, David Statie, Alexand

Sport Intern 09-05-2025 14:05

Handbal feminin: Socolovici (CSMB) - Turneul Final4 al Cupei României este special pentru că e ultimul al Cristinei Neagu

Managerul operațional al CSM București (CSMB), Răzvan Socolovici, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că turneul Final4 al Cupei României la handbal feminin este unul special pentru club ținând cont că este ultimul al Cristinei Neagu. 'Pentru noi Cupa României este întotdeauna un trofeu pe care dor

Sport Intern 09-05-2025 14:02

Fotbal: Anzor Mekvabișvili (Universitatea Craiova) - Cred că locul al doilea ar trebui să fie obiectivul nostru

Jucătorul georgian Anzor Mekvabișvili a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea partidei cu CFR Cluj, că obiectivul formației sale, Universitatea Craiova, ar trebui să fie ocuparea locului 2 în clasamentul Superligii de fotbal. 'Știm cu toții că ne așteaptă un meci extrem de greu și de important împotr

Sport Intern 09-05-2025 13:50

Scrimă: CSA Steaua a câștigat titlul național pe echipe la floretă feminin

CSA Steaua, în componența Mălina Călugăreanu, Andreea Dincă, Andreea Gheorghe, Anca Săveanu, a câștigat titlul național la floretă în proba feminină pe echipe, vineri, în Sala de scrimă ''Ana Pascu'' din București. În finală, CSA Steaua 1 a învins-o pe CS Rapid (Emilia Corbu, Enya Male, Maria

Sport Intern 09-05-2025 13:26

Fotbal: Mutu, Adrian Ilie, Lobonț și Raț, între participanții la demonstrativul 'Ronaldinho & Friends'

Foștii internaționali Adrian Mutu, Adrian Ilie, Bogdan Lobonț, Răzvan Raț se numără printre fotbaliști români vor juca pe 14 iunie, la Cluj, în meciul demonstrativ 'Ronaldinho & Friends', din cadrul Sports Festival, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Organizatorii au dezvăluit, vineri, șapte figuri emblematice din

Sport Intern 08-05-2025 22:23

Șah: Deac l-a învins pe Aronian în runda a doua a turneului Superbet Chess Classic România 2025

Marele maestru român Bogdan Deac l-a învins pe americanul de origine armeană Levon Aronian, joi, în runda a doua a turneului de șah Superbet Chess Classic România 2025, a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour 2025, găzduită de Grand Hotel din București. După ce a pierdut la debut în fața americanului Wesley So

Sport Intern 08-05-2025 20:38

Handbal masculin: Victorie importantă pentru România, cu Portugalia, în preliminariile EURO 2026

Naționala masculină de handbal a României a învins echipa Portugaliei, cu scorul de 28-24 (13-11), joi seara, la Constanța, într-un meci din Grupa a 8-a a preliminariilor EHF EURO 2026. Tricolorii au obținut o victorie foarte prețioasă în lupte pentru calificarea la turneul final. Portugalia, clasată pe locul al patrulea la Mondial

Sport Intern 08-05-2025 17:43

Scrimă: Adrian Dabija, campion național la spadă

Scrimerul Adrian Dabija (CSM Olimpia Satu Mare) a câștigat titlul de campion național la spadă, după ce l-a învins în finală pe Alin Sbîrcia (CS Universitatea Craiova), cu 15-13, joi, în Sala de Scrimă ''Alexandru Csipler'' din Satu Mare. Medaliile de bronz au fost obținute de Andrei Timoce (CS UNE

Sport Intern 08-05-2025 17:25

Handbal feminin: Carlos Viver va fi antrenorul principal al echipei Gloria Bistrița-Năsăud din noul sezon competițional

Echipa de handbal feminin Gloria Bistrița-Năsăud a anunțat, joi, pe o pagină de socializare, numirea spaniolului Carlos Enrique Viver Arza în funcția de antrenor principal, începând cu

Sport Intern 08-05-2025 17:03

David Popovici a strâns 173.000 de euro pentru o campanie caritabilă prin donarea echipamentului purtat la JO de la Paris

Campionul olimpic, mondial și european la înot David Popovici a strâns 173.000 de euro în cadrul campaniei 'Ambasador pentru Acasă' derulată de Fundația Hope and Homes for Children România prin donarea echipamentului purtat la festivitatea de premiere de la Jocurile Olimpice Paris 2024, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

Sport Intern 08-05-2025 13:08

Fotbal: Dan Șucu, acționar Rapid și Genoa - E diferit să faci afaceri în Italia față de România

Acționarul majoritar al cluburilor de fotbal FC Rapid și Genoa, Dan Șucu, a afirmat, joi, la ambasada Italiei, că încă are multe lucruri de înțeles cum se fac afacerile în peninsulă, mediul de business fiind cu totul diferit de România. El a precizat că nu a căutat niciodată ca om de afaceri un sprijin din partea statul