logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: Anzor Mekvabișvili (Universitatea Craiova) - Cred că locul al doilea ar trebui să fie obiectivul nostru

Imagine din galeria Agerpres

Jucătorul georgian Anzor Mekvabișvili a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea partidei cu CFR Cluj, că obiectivul formației sale, Universitatea Craiova, ar trebui să fie ocuparea locului 2 în clasamentul Superligii de fotbal.

'Știm cu toții că ne așteaptă un meci extrem de greu și de important împotriva celor de la CFR Cluj, în special prin prisma faptului că nu am reușit să câștigăm ultimele două partide. Este o dezamăgire, dar noi ne dorim să terminăm cât mai sus în clasament. Știm că după ultima partidă împotriva celor de la Rapid a fost un episod dureros, pentru că în momentul de față nu mai avem nicio șansă pentru a câștiga campionatul. Dar încercăm să ne axăm pe calificarea în cupele europene. Știm că vom întâlni o echipă foarte bine organizată și avem nevoie de suporterii noștri pentru a ne încuraja în aceste momente pe care sper să le depășim. Încercăm să ne luptăm pentru locul al doilea pentru că la campionat e clar că nu mai avem nicio șansă. În meciul cu Rapid nu am reușit să fim focusați 100% și acum cred că locul al doilea ar trebui să fie obiectivul nostru pentru acest sezon', a spus Mekvabișvili.

Mijlocașul georgian a afirmat totodată că jucătorii antrenați de Mirel Rădoi au trecut prin momente grele după înfrângerea suferită pe teren propriu în etapa precedentă cu Rapid, scor 1-2.

'CFR Cluj ca echipă arată foarte bine, nu pot nominaliza un singur jucător periculos al lor, dar aș vrea să îl menționez pe Louis Munteanu. Jucând pe 'Ion Oblemenco' putem spune că suntem favoriți. După meciul cu Rapid, am avut o săptămână grea, au fost momente grele pentru noi, pe care ar trebui să le traversăm împreună. Dar așa este viața și întotdeauna ți oferă o a doua șansă. Încercăm împreună să realizăm o atmosferă cât mai bună înaintea acestei partide cu CFR Cluj. Toți suntem pregătiți să le demonstrăm suporterilor că suntem cei mai buni în meciul de mâine seară', a mai spus Mekvabișvili.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni formația CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 20:30, pe stadionul 'Ion Oblemenco', într-un meci din cadrul etapei a 8-a a play-off-ului Superligii.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 949

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 21-10-2026 22:06

Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă

CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș

Sport Intern 21-10-2026 21:51

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont

Sport Intern 21-10-2026 21:21

Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor

CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de

Sport Intern 21-10-2026 21:09

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela

Sport Intern 21-10-2026 20:44

Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028

Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen

Sport Intern 21-10-2026 19:47

Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului

Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.

Sport Intern 21-10-2026 16:05

Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm

Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt

Sport Intern 21-10-2026 14:42

Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi

Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren

Sport Intern 21-10-2026 14:39

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.

Sport Intern 20-10-2026 22:07

Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați

ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți

Sport Intern 20-10-2026 17:35

Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di

Sport Intern 20-10-2026 17:11

Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &

Sport Intern 20-10-2026 16:08

Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027

Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română

Sport Intern 19-10-2026 23:03

Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă

FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus

Sport Intern 19-10-2026 22:18

Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat

CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre