Fotbal feminin: Răzvan Burleanu - FRF era o organizație misogină până acum 10 ani
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, marți, la Mogoșoaia, cu ocazia cursului de fotbal feminin Girls' Football Coaching Course (GFCC), demarat în parteneriat cu federațiile din Norvegia și Ucraina, că instituția pe care o conduce era o organizație misogină până acum 10 ani.
'Până în anii 75, dacă nu greșesc, fotbalul feminin era interzis în Norvegia. Nu putem spune că în România s-a bucurat de o altă susținere. Chiar putem spune despre noi că eram o organizație oarecum misogină până acum 10 ani. Știți foarte bine că avem o sală de aproximativ 300 locuri, imaginați-vă că toate fetele și femeile din România care jucau fotbal până acum 10 ani încăpeau în acea sală. Asta era realitatea fotbalului românesc. Astăzi umplem mai bine de două arene naționale. Cam asta e dezvoltarea fotbalului feminin', a declarat Burleanu.
'În acest proiect, care a început în luna mai anul trecut și în implementare din octombrie 2024, ne-am propus să contribuim la dezvoltarea fotbalului feminin în România, dar și în Ucraina, prin invitarea a 13 antrenoare din Ucraina să ni se alăture în acest proiect. Prin această inițiativă ne dorim să avem un impact în ceea ce privește accesibilitatea fotbalului feminin, astfel încât într-adevăr să facem fotbalul cât mai accesibil pentru fiecare fetiță din România și astfel încât să oferim șanse egale tuturor copiilor, bineînțeles de data aceasta fetelor, de a avea acces la un teren de fotbal, de a lua parte la antrenamente. Totodată, prin acest proiect, am reușit să contribuim la pregătirea a 16 antrenoare, care vor lucra exclusiv în zona de Grassroots, în zona de fotbal de bază, în fotbalul feminin. Deci 16 antrenoare din România și 13 antrenoare din Ucraina vor fi de astăzi adevărate ambasadoare pentru fotbalul feminin. E o diplomă similară cu licența C și toate antrenoarele vor fi, practic, angrenate în toate proiectele Federației Române de Fotbal în zona aceasta de Grassroots. După cum știți, în momentul de față, între vârsta 5 și 8 ani, lucrăm cu peste 10.000 de fetițe', a completat oficialul FRF.
Președinta federației norvegiene de fotbal, Lise Klaveness, este cea care a reușit să obțină finanțare pentru acest proiect de la guvernul țării nordice.
'Federația Norvegiană de Fotbal a derulat proiecte în 15 țări diferite timp de 20 de ani - în Orientul Mijlociu, Balcani, Africa - și acum, după ce l-am întâlnit pe Răzvan Burleanu, acum mulți ani, mi-am dat seama că este un lider vizionar și prietenos, care vorbea mult și despre fotbalul feminin. Astfel, acum câțiva ani, am decis personal că îmi doresc să fac ceva împreună cu Răzvan Burleanu și România, să construim și să-l ajut să dezvolte fotbalul feminin, dar și să ne inspirăm reciproc. Apoi l-am întâlnit și pe Andrei Șevcenko și am simțit același lucru. Așa că ne-am dus la ambasada și guvernul nostru pentru a vedea dacă putem obține finanțare pentru a face acest lucru împreună. Iar acum suntem aici, ceea ce este uimitor. A fost un mare succes și sperăm cu adevărat să putem continua, pentru a dezvolta fotbalul feminin și egalitatea, dar și pentru a promova pacea, nu prin arme sau soluții de moment, ci prin distracție și jocuri', a declarat Klaveness.
Ea consideră că secretul succesului fotbalului feminin din Norvegia constă în faptul că s-a început dezvoltarea lui în anii '70.
'Cred că am început devreme, în anii '70-'80, și am avut câțiva pionieri importanți. A fost o luptă în fiecare țară, inclusiv în Norvegia - oamenii au trebuit să lupte pentru acceptare, dar lupta a început mai devreme. La fel fac și Răzvan Burleanu și Andrei Șevcenko acum, pentru că facem parte dintr-un sistem patriarhal. Să ai jucătoare profesioniste într-un sport care a fost considerat masculin este întotdeauna o provocare, dar fotbalul este cel mai mare sport din lume pentru fete, cel mai mare sport din Europa pentru fete. Încă există prejudecăți, în toată Europa, dar în ultimii 10 ani lucrurile s-au schimbat. Înainte, era mai dezvoltat în Europa de Vest, acum și în Nordul Europei, iar în mod clar în SUA, Canada, Australia. Dar în Europa de Est este foarte dificil. Printre cei mai vizionari lideri pe care i-am întâlnit în acest domeniu sunt Răzvan Burleanu și Andrei Șevcenko. Acum 10 ani, acest progres nu ar fi fost posibil, dar schimbarea a fost radicală. România a crescut de la 300 de jucătoare de fotbal acum 10 ani la peste 100.000 în prezent. Nu este ușor, este multă muncă, dar și cu resurse mici poți obține rezultate spectaculoase. În următorul deceniu, va deveni din ce în ce mai mare, iar ceea ce fac acum este o investiție foarte inteligentă', a adăugat aceasta.
Fostul mare fotbalist Andrei Șevcenko, acum președinte al federației din Ucraina, a afirmat că este important pentru tinerii din țara sa să continue să joace fotbal mai ales în perioada războiului.
'Cred că inițiativa de astăzi este foarte importantă. Vreau să mulțumesc Federației Norvegiene de Fotbal și ambasadorului pentru că au creat această oportunitate pentru fetele din Ucraina, viitori antrenori, de a veni și de a avea această oportunitate extraordinară de a obține o diplomă. De asemenea, vreau să-i mulțumesc lui Răzvan, președintele Federației Române de Fotbal, pentru că ne-a găzduit și pentru că ne-a oferit această oportunitate incredibilă. Mesajul principal este că fotbalul unește oamenii și că solidaritatea cu țara mea, cu Ucraina, într-un moment atât de dificil, înseamnă enorm pentru noi. Este greu să continui fotbalul, dar trebuie să o facem, pentru că am descoperit că acest sport are un potențial imens, chiar și în timpul războiului. Fotbalul îi ajută pe oameni. Oamenii sunt obosiți, dar mental, prin sport, prin fotbal, în special generația tânără, copiii, jucătorii de la nivel de bază, pot avea măcar un moment în care să uite de ceea ce se întâmplă în țară și să se bucure de joc', a declarat Șevcenko.
El a avut cuvinte de laudă pentru selecționerul român Mircea Lucescu, fost antrenor la Șahtior Donețk și Dinamo Kiev, afirmând că a lăsat o moștenire importantă pentru fotbalul din Ucraina.
'Ultima dată am fost aici când antrenam echipa națională a Ucrainei la EURO, în 2021. A fost o experiență minunată pentru noi. Am jucat două meciuri aici, iar românii ne-au primit extraordinar. Stadionul a fost plin, am simțit un sprijin imens din partea oamenilor, ne-am simțit ca acasă. Avem amintiri incredibile de la EURO, a fost o competiție foarte bună pentru noi. L-am revăzut recent pe Mircea Lucescu pe care îl respect enorm. Este o figură importantă, nu doar pentru România, ci și pentru Ucraina. A antrenat Șahtior și Dinamo Kiev, două dintre cele mai mari echipe, și a lăsat o moștenire importantă și multe amintiri pozitive. Știu că încă antrenează, are o energie extraordinară, mereu vorbește cu entuziasm despre fotbal. România a construit o echipă națională foarte bună pentru EURO. Când am jucat împotriva voastră ați avut o prestație impresionantă. Acum mă aflu într-un rol diferit, în administrație, dar fiecare poziție este importantă și trebuie să dau tot ce pot în rolul meu actual', a mai spus Șevcenko, fost câștigător al Balonului de Aur (2004).
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric














