Fotbal: Vadim Rață a semnat pentru FC Argeș
Mijlocașul central moldovean Vadim Rață, care a jucat ultima oară la Universitatea Cluj, a semnat un contract pe două sezoane cu echipa de fotbal FC Argeș, a anunțat clubul piteștean, joi, pe site-ul său oficial.
În sezonul 2024-25, Rață a jucat 22 de meciuri și a oferit o pasă decisivă în tricoul Universității.
În vârstă de 32 de ani (născut pe 5 mai 1993), Vadim Rață este originar din Chișinău și a crescut la academia celor de la Sheriff Tiraspol. A câștigat primele trofee din carieră alături de clubul care l-a format, cucerind titlul de campion al Moldovei în sezoanele 2011-12 și 2012-13. După ce a evoluat sub formă de împrumut la formații precum FC Tiraspol sau Zaria Bălți, Rață a ajuns în sezonul 2017-18 la Milsami Orhei, cu care a câștigat Cupa Moldovei, al treilea trofeu din carieră.
În pauza de iarnă a sezonului 2018-19, Rață a făcut pasul spre fotbalul românesc, fiind transferat de Chindia Târgoviște. Alături de dâmbovițeni a câștigat Liga 2, făcând pasul pe prima scenă a fotbalului românesc. În vara lui 2021, el s-a transferat la FC Voluntari, cu care a jucat finala Cupei României, pierdută cu 1-2 în fața echipei Sepsi OSK Sf. Gheorghe. A urmat o scurtă perioadă petrecută la FCSB, după care s-a întors la FC Voluntari. În 2024 a ajuns la Universitatea Cluj.
Are peste 200 de meciuri în prima divizie din România. Cu Vadim Rață căpitan, naționala Moldovei a fost aproape de calificarea la EURO 2024, acumulând 10 puncte într-o grupă cu Cehia, Albania, Polonia și Insulele Feroe, pierzând calificarea în ultimul joc, cu Cehia. Rață a strâns 56 de selecții pentru naționala de pe malul celălalt al Prutului, reușind și 3 goluri. Primul gol marcat pentru națională a fost unul care a rămas în istoria fotbalului basarabean, el deschizând scorul pe Stade de France, într-un meci cu Franța, din cadrul preliminariilor pentru EURO 2020.
Rață este al cincilea transfer realizat de FC Argeș după promovarea în Superligă, după mijlocașul spaniol Rober Sierra (Steaua), atacantul spaniol Nacho Heras (Steaua), fundașul kosovar Leard Sadriu (NS Mura) și fundașul Dorinel Oancea (Universitatea Cluj).
Duminică, alb-violeții vor pleca în Slovenia, în stațiunea montană Rogla, pentru un stagiu de pregătire de două săptămâni.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: Victorii pentru CS Dinamo și FC Argeș, în prima zi a Memorialului 'George Ziguli'
CS Dinamo București și FC Argeș au obținut victorii, vineri, în prima zi a turneului de baschet masculin Memorialul ''George Ziguli'', găzduit de Pitești Arena. CS Dinamo București a trecut de CSU Sibiu cu scorul de 100-95, de la învingători remarcându-se Radu Vîrnă (18 puncte, 3 recuperări, 3 intercepți
Polo masculin: CSA Steaua București și CSM Oradea vor juca finala Cupei României
Finala Cupa României la polo pe apă masculin va opune echipele CSA Steaua București și CSM Oradea, sâmbătă, la Focșani, de la ora 16:00. Sâmbătă, Steaua a dispus de CS Rapid București cu scorul de 16-8, în semifinale, golurile învingătorilor fiind reușite Vlad Georgescu (4), Andrei Neamțu (4), Jerko Marinic Kragic
Baschet masculin: CS Vâlcea a pierdut primul meci din cadrul turneului Autumn Cup
CS Vâlcea 1924 a fost învinsă de echipa elenă Iraklis Salonic cu scorul de 87-82 (24-27, 22-16, 16-24, 25-15), vineri, în primul meci al turneului de baschet masculin Boromir Autumn Cup, găzduit de Sala Traian din Râmnicu Vâlcea. Cele două echipe au alternat la conducere pe tabela de marcaj, dar Iraklis a făcut di
Handbal masculin: CS Dinamo s-a impus în derby-ul cu CSA Steaua, în Liga Națională
CS Dinamo București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 30-23 (13-11), vineri, în Sala Dinamo, într-un derby de tradiție al sportului românesc, disputat în etapa a doua a Ligii Naționale de handbal masculin. Campioana a controlat jocul după un prim sfert de oră echilibrat. Daniel Stanciuc a marcat 6 go
VIDEO Fotbal: Dinamo a câștigat fără emoții la Miercurea Ciuc, 3-1 cu FK Csikszereda, în Superligă
Liderul Dinamo București a învins ''lanterna roșie'' FK Csikszereda cu scorul de 3-1 (3-1), vineri seara, la Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul rapid, prin Marton Eppel (5), cu o lovitură de cap din 7 metri, la lovitura liberă executată de Lorand Paszko.
Volei masculin: România a obținut prima sa victorie la Campionatul European, 3-1 cu Elveția
Naționala României a obținut prima sa victorie la Campionatul European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, 3-1 (25-21, 25-23, 13-25, 25-20) cu Elveția, vineri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, în Grupa D. Tricolorii, după 1-3 cu Letonia, la debut, au reușit să câ
Rugby: CS Dinamo, calificată în semifinalele Ligii Naționale, după o victorie cu Rapid
CS Dinamo București și-a asigurat calificarea în semifinalele Ligii Naționale de rugby, după ce a învins-o pe limită pe CS Rapid București, cu scorul de 34-33 (19-7), vineri, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a, ultima a sezonului. Centrul Mihai Graure, care a marcat
Fotbal: Victorie fără dubii pentru Farul Constanța în Superligă, 4-2 cu UTA
Farul Constanța a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-2 (3-1), vineri seara, la Ovidiu, în primul meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul rapid prin beninezul Matteo Ahlinvi (3), din centrarea lui Cristian Ganea. Farul s-a desprins prin golul lui Eduard Radaslavescu (20), cu un șut din unghi la colțul lung.
Handbal feminin: Victorie categorică pentru CS Rapid București, 35-20 cu CSM Iași
CS Rapid București a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 35-20 (15-9), vineri, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a reușit să scape în câștigătoare după ce primele 20 de minute au fost echilibrate. Djazz Moreen Clara Chambertin
UPDATE Ciclism: Maghiarul Barnabas Vas s-a impus în etapa a treia a Turului României, la Băile Balvanyos
Ciclistul maghiar Barnabas Vas (Team United Shipping) a câștigat etapa a treia a Turului României, desfășurată vineri de la Piatra Neamț la Băile Balvanyos. Vas a fost cronometrat pe cei 200 km ai etapei cu timpul de 4 h 26 min 54 sec, urmat de Enea Sambinello, component al echipei Italiei, și de coechipierul său Andras Gustav Pakot, ambii cu acela
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid), înaintea partidei cu FC Voluntari - Cred că este un joc periculos
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, din etapa a 9-a a Superligii, este unul 'periculos'. 'Nu exclud posibilitatea de a câștiga iar în ultimul minut nici pentru jocul de mâine, chiar dacă
Fotbal: FRF introduce cartonașul negru pentru combaterea comportamentului abuziv în fotbalul juvenil
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a adoptat prin Comitetul de Urgență hotărârea introducerii cartonașului negru în competițiile de copii și juniori, prin care arbitrul poate opri definitiv meciul în urma comportamentului abuziv al spectatorilor. 'Începând din
Polo masculin: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României
CSA Steaua București a învins-o pe CS Dinamo București cu scorul de 19-12 (7-4, 4-1, 4-2, 4-5), joi seara, în ultima etapă din faza grupelor Cupei României la polo pe apă masculin, competiție care are loc la Focșani. Andrei Neamțu (5 goluri), Jerko Marinic Kragic (4) și Victor Antipa (3) au fost cei mai buni de la învin
Handbal masculin: CS Dinamo București, debut cu înfrângere în noul sezon al Ligii Campionilor (GALERIE FOTO)
CS Dinamo București a fost învinsă de formația franceză Montpellier Handball, cu scorul de 27-23 (11-9), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa E a primei etape a Ligii Campionilor la handbal masculin. Prima repriză a fost echilibrată, dar oaspeții au reu
Ciclism: Belgianul Rutger Wouters, câștigătorul etapei a doua a Turului României
Ciclistul belgian Rutger Wouters (King of The Flemish Mountains) a câștigat etapa a doua a Turului României, desfășurată joi între Iași și Piatra Neamț. Wouters a fost cronometrat pe cei 150 km cu timpul de 3 h 26 min 59 sec, urmat la trei secunde de irlandezul Ronan O'Connor (APS Pro Cycling Cadence Cyclery) și la 13 secunde de maghiarul













