#VieţiReinventate INTERVIU Gabriela Szabo: 90% dintre sportivi nu conştientizează că va veni vremea retragerii din activitate
Directorul general al CSM Bucureşti, Gabriela Szabo, care a fost implicată la finalul carierei competiţionale într-o campanie de reconversie profesională, a afirmat, într-un interviu pentru AGERPRES, că 90% dintre sportivii români nu conştientizează momentul retragerii din activitate.
Campioana olimpică la atletism consideră că pentru fete e mai uşoară trecerea de la viaţa sportivă la cea familială, pe când băieţii sunt nevoiţi să găsească o cale de a-şi întreţine familiile la finalul carierei.
Ea a precizat că din discuţiile avute cu managerii companiilor private, aceştia s-au arătat mulţumiţi de colaborarea cu foştii sportivi, pentru că sunt disciplinaţi şi că îşi pot duce la capăt obiectivele.

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
Fosta mare atletă a României, chiar dacă a ajuns să ocupe în trecut funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, nu s-a considerat însă niciodată un om politic, deşi afirmă că sportul şi politica sunt domenii "legate ombilical".
Gabriela Szabo este convinsă că sportul trebuie să meargă mână în mână cu educaţia, astfel încât sportivii să fie capabili să îşi aleagă un nou drum la finalul carierei.
Ea a transmis un mesaj sportivilor români să fie la fel de curajoşi la finalul carierei sportive, acest lucru ajutându-i să-şi clădească un alt parcurs profesional la aceleaşi standarde.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Cum a fost retragerea din cariera sportivă, a fost greu să faceţi pasul de la viaţa sportivă?
Gabriela Szabo: Decizia pe care eu am luat-o în 2004 a fost una foarte bruscă, în sensul că atunci când am spus că mă retrag din activitatea sportivă, am şi făcut-o de a doua zi, nu am mai stat să cântăresc ce voi face în continuare, şi în momentul în care eu am venit în ţară de la o competiţie din Anglia, în primele trei luni m-am odihnit foarte mult, pentru că mintea şi corpul aveau nevoie de această odihnă după perioadele de competiţie. Dar după trei luni mi-am dat seama că nu este viaţa pe care eu mi-o doresc, să stau acasă, fiind o fire foarte activă, şi atunci am decis că trebuie să îmi continui studiile. Şi statul în mediul academic şapte ani de zile a fost un lucru extraordinar pentru mine, pentru că mi-am regăsit propriul meu eu şi nu m-am confundat cu atleta de pe pistă. Şi asta recomand tuturor sportivilor, educaţia va face diferenţa, sportul şi educaţia trebui să meargă mână în mână. Şi nu trebuie să lase garda jos din punctul ăsta de vedere, tocmai pentru că viaţa sportivă este una foarte scurtă, nu ştii când se va întrerupe şi automat trebuie să mergi şi să ai curajul să mergi pe un alt drum.
AGERPRES: Ce a urmat apoi? Ştiu că aţi fost implicată într-un proiect de reconversie profesională pentru sportivi ...
Gabriela Szabo: Firea mea fiind foarte activă am rămas în domeniul sportului şi am muncit enorm de mult în această direcţie. La nivel mondial, în 1995 a fost semnat un parteneriat între Comitetul Internaţional Olimpic şi una dintre cele mai mari firme de resurse umane din lume, Adecco, pe proiectul de reconversie profesională pentru sportivi de performanţă, tocmai pentru ca ei să conştientizeze în timpul activităţii sportive că va veni momentul retragerii şi că poate fi una dintre acele companii care îi poate pregăti pentru cealaltă viaţă, pentru civilie. În România s-a semnat un protocol între Comitetul Olimpic şi Adecco, iar preşedintele (de atunci) Octavian Morariu m-a împuternicit să coordonez acest proiect de reconversie. Şi am participat la multe cursuri cu sportivii noştri în care le-am prezenta proiectul, oportunităţile şi chiar am avut succes. Avem sportivi care nu mai lucrează în domeniul sportului şi au ales să meargă pe un alt drum profesional.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Care a fost cea mai dificilă parte a acelui moment al retragerii?
Gabriela Szabo: Pentru mine nu a fost foarte greu, pentru că aşa cum am mai spus, mediul academic m-a ajutat foarte foarte mult, dar pentru foarte mulţi poate fi o greutate. Pentru că una dintre mentalităţile din România, şi pe care o întâlneşti şi în ziua de astăzi, este ''a fost un mare sportiv de performanţă, dar nu are experienţă, ce ştie să facă?''. Şi atunci trebuie să munceşti de o mie de ori mai mult ca să recuperezi. Sportul îl începi la o anumită vârstă şi îl poţi termina şi la 30 şi ceva de ani, şi în contextul ăsta economic este greu să îţi găseşti un loc de muncă. Dar să ştiţi că fiecare manager pe care l-am întâlnit într-o companie privată, mi-a spus că îi face o deosebită plăcere să lucreze cu sportivi pentru că sunt disciplinaţi, îşi aleg cu claritate obiectivele şi ştiu să îşi programeze lucrurile astfel încât să ajungă la obiective.
AGERPRES: Vă consideraţi norocoasă că aţi avut posibilitatea de a participa la cursuri de reconversie profesională?
Gabriela Szabo: Poate nu am fost neapărat norocoasă, dar cred că am avut un înger deasupra capului care mi-a ghidat paşii şi am conştientizat faptul că viaţa sportivă este una scurtă şi trebuie să fiu pregătită pentru viaţa de zi cu zi. Pe mine nu m-a ajutat nimeni, nici mama, nici tata, a trebuit să muncesc, şi încă o fac, pentru a mă ridica la cerinţele funcţiei, ale postului, şi la aşteptările celor din jurul meu.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Aţi ajuns şi ministru al Tineretului şi Sportului, v-aţi considerat vreodată om politic?
Gabriela Szabo: Orice domeniu de activitate, inclusiv sportul şi politica, trebuie să fim oneşti din punctul ăsta de vedere, au o legătură. Eu am ocupat o funcţie de ministru al Tineretului şi Sportului, dar am venit din zona tehnocrată, pentru că nu am făcut parte din niciun partid politic atunci când am fost numită ministru. Şi vreau să spun că am fost extrem de onorată că mi s-a oferit această posibilitate, dar construcţia noastră nu este una politică. Dar în orice facem, chiar şi în domeniul sportului, depindem foarte mult de zona politică, deoarece pentru a organiza spre exemplu un eveniment sportiv ai nevoie de mai multe ministere, de susţinerea guvernului, de susţinerea oamenilor care sunt în consiliul local. Deci sunt legate ombilical domeniul sportului de zona politică şi avem nevoie de susţinerea fiecărei persoane pentru a ne atinge strategia şi obiectivele.
AGERPRES: Credeţi că sportivii din România sunt pregătiţi de viaţa de după încheierea activităţii competiţionale?
Gabriela Szabo: În proporţie de 90% nu, nu conştientizează că va veni momentul retragerii. Poate că unii dintre ei, da, dar sunt foarte puţini. În cea mai mare parte nu, şi vedeţi că sunt unii sportivi care îşi întind viaţa sportivă, ''hai să mai fac şi la anul'', tocmai pentru că nu se regăsesc în viaţa normală. Şi avem cazuri nu numai la nivel de România, uitaţi-vă ce se întâmplă şi la nivel internaţional. Poate reconversia profesională este mai uşoară la partea feminină decât la cea masculină. De ce spun asta? Pentru că o sportivă care se lasă de sport se căsătoreşte, poate da naşterea unui copil şi focusul este pentru zona familială, pe când un băiat devine capul familiei, trebuie să îşi ajute familia, să o susţină şi mulţi eşuează. Sunt multe cazuri, cum este în Germania, mi s-a dat exemplu la cursurile la care eu am participat, de sportiv de şapte ori campion mondial, cu o situaţie financiară destul de bună, după ce s-a lăsat de sport, discoteci, femei frumoase şi a pierdut toată averea şi astăzi trăieşte de pe o zi pe alta.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Cum credeţi că ar putea fi ajutaţi sportivii pentru a conştientiza trecerea la o altă viaţă?
Gabriela Szabo: Cred că unul dintre lucrurile cele mai importante este educaţia. Educaţia şi sportul de performanţă trebuie să meargă mână în mână, aşa cum se întâmplă în Statele Unite, în Anglia, aşa cum se întâmplă acolo unde sportul este legat de zona universitară. În Statele Unite sportivul care este acceptat la universitate nu are voie să lase garda jos din punctul ăsta de vedere, trebuie să susţină sportul de performanţă la nivelul educaţiei. Tocmai pentru că toate aceste calităţi pe care le dobândeşte în mediul sportiv te pot ajuta să nu eşuezi. Cred că aici ar trebui transmis mesajul, educaţia trebuie să meargă mână în mână cu sportul, nu trebuie găsite scuze că ne pregătim prea mult, că nu avem timp şcoala. Este la fel de importantă, pentru că educaţia îţi dă acel imbold după sport să mergi înainte.
AGERPRES: Dar în România există acea vorbă, că nu poţi face sport şi şcoală în acelaşi timp...
Gabriela Szabo: Nimic nu este imposibil, credeţi-mă. Se spune asta pentru că mentalitatea noastră şi construcţia sportului românesc a fost dusă în această direcţie, de antrenat ne antrenăm şi nu mai contează ce se întâmplă după viaţa sportivă.
Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Credeţi că statul ar trebui să fie mai implicat în această reconversie a sportivilor?
Gabriela Szabo: Nu statul, organizaţiile noastre sportive, federaţiile, ele trebuie să fie mai implicate către partea asta de reconversie profesională şi de conştientizare a sportivilor de la loturile naţionale şi olimpice cu privire la momentul retragerii din activitate. Noi avem la CSM Bucureşti sportivi pe care i-am angajat după ce s-au retras din activitatea sportivă. Eu ţin foarte mult să susţinem sportivul după ce se retrage din activitatea sportivă, este unul dintre obiectivele mele, am coordonat la nivel de România acest proiect şi am participat la evenimente de conştientizare a sportivilor. Vă daţi seama că este unul dintre obiectivele mele ca om de sport, ca sportivii să conştientizeze că îşi pot găsi un loc de muncă după ce renunţă la activitatea sportivă. Şi vă dau exemple, Marian Oprea, care după ce s-a retras din activitatea sportivă, a devenit unul dintre antrenorii noştri, Cristina Vărzaru, de asemenea, după ce s-a retras a lucrat la noi, iar acum este secretarul general al federaţiei (de handbal, n. red.), apoi, lui Iulian Stamate, un handbalist care s-a retras din activitate, i-am oferit această posibilitate să lucreze la noi la club şi apoi să meargă pe un alt drum, dacă îşi doreşte. Şi mai avem câteva cazuri.
AGERPRES: Care este mesajul pentru care l-aţi transmite sportivilor în această idee, de reconversie profesională la finalul carierei?
Gabriela Szabo: Să aibă încredere în ei şi să fie la fel de curajoşi aşa cum sunt şi în domeniul sportiv. Pentru că numai cine nu munceşte, nu greşeşte, deci să nu le fie frică de faptul că dacă greşesc se întâmplă ceva. Perseverenţa este cheia în tot ceea ce faci. Şi să aibă încredere în ei, nu există teamă, viaţa sportivă este un capitol frumos, care se închide, dar pot deschide un altul, şi se pot ridica la nivel de performanţă la fel ca în sport. Nimic nu este imposibil, doar să aibă încredere în ei.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES difuzează în cadrul proiectului #VieţiReinventate o serie de materiale prin care îşi propune să aducă în atenţia publicului larg problematica reconversiei profesionale în rândul sportivilor români şi dificultăţile întâmpinate la schimbarea carierei.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
#VieţiReinventate INTERVIU Eduard Novak (MTS): Sportivii să fie pregătiţi şi pentru o a doua carieră
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB), după victoria cu FC Rapid - Diferența azi a făcut-o echipa
Antrenorul formației de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-1 din derby-ul cu FC Rapid, că diferența în acest meci a fost făcută de echipă, de unitatea jucătorilor săi. 'Primele mele două meciuri nu au fost exact ceea ce ne doream noi. Acum, în prima repriză, chiar dacă am juca
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - E groaznic, am pierdut cele mai importante meciuri, cu Dinamo și FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-4 în derby-ul cu FCSB, că se simte groaznic deoarece este de trei luni în funcție și a pierdut cele mai importante partide, cele cu rivalele din București. 'La noi a fost greu, a fost foarte greu. Su
Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - A fost un meci reușit, am dominat ambele reprize
Mijlocașul Risto Radunovic a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de FCSB cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că formația sa a dominat ambele reprize ale derby-ului și că jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf nu au avut nevoie de o motivație în plus. 'Un meci reușit ca echipă, am d
Fotbal: Alexandru Pașcanu (Rapid) - Au jucat mai bine decât noi, nu avem ce să zicem
Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că adversarii au fost superiori și că formația giuleșteană trebuie să analizeze greșelile și să aibă o reacție la următorul meci. 'E greu, un meci foarte slab făcut de noi.
Fotbal: Karlo Muhar (FCSB) - Nu mă așteptam să marcăm patru goluri
Fotbalistul Karlo Muhar a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că nu se aștepta ca formația sa să marcheze 4 goluri după ce fusese condusă la pauză cu 1-0. 'Sunt cu adevărat fericit că sunt o parte din această echipă, pentru că se vede acum forța acestei echi
Fotbal: Olimpiu Moruțan (Rapid) - Nu ne doboară acest eșec, cred că ne va întări pentru a merge mai departe
Fotbalistul Olimpiu Moruțan a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei FC Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii, că acest eșec nu va demoraliza formația giuleșteană, ci ar putea să o întărească pentru meciurile următoare. 'Clar, este un eșec pentru noi. Nu am reușit să ne facem jocul p
Fotbal: Aymen Boutoutaou (FCSB) - În sfârșit am marcat primele goluri în campionat, sper să o țin tot așa
Fotbalistul Aymen Boutoutaou a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că în sfârșit a marcat primele sale goluri în Superliga și speră să continue în același fel. 'Dacă am fost ales să intru după pauză, a fost tocmai pentru a schimba cev
Baschet masculin: CSO Voluntari continuă parcursul perfect în campionat
CSO Voluntari a trecut de CSM Galați cu scorul de 101-94, sâmbătă, în Sala ''Gabriela Szabo'', în etapa a patra a Ligii Naționale de baschet masculin, astfel că a rămas singura echipă neînvinsă. Damion James Rosser, cu 33 de puncte și 6 recuperări, a fost artizanul victoriei. Ibrahim Durmo s-a remarcat c
Fotbal: FCSB a câștigat clar derby-ul cu Rapid (4-1), în Superligă (FOTO/VIDEO)
FCSB a învins-o clar pe FC Rapid București, cu scorul de 4-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci derby din etapa a 13-a a Superligii de fotbal a României. FCSB s-a impus după o repriză secundă de excepție în care a marcat de patru ori, prin Karlo Muhar (58), Aymen Boutoutaou (69, 81
Handbal masculin: Victorie categorică pentru Poli Timișoara, în EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara a învins categoric echipa lituaniană Granitas-Karys, cu 39-22 (18-9), sâmbătă seara, într-un meci considerat în deplasare, dar desfășurat în Sala ''Constantin Jude'', în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. La primul me
Baschet feminin: Victorii clare pentru CS Rapid și Sepsi-SIC în campionat
Campioana CS Rapid București și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au obținut victorii clare, sâmbătă, în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet feminin. CS Rapid a trecut de Sportul Studențesc București cu 90-57, în Sala Rapid, condusă de Claudia Monica Cuic, cu 17 puncte, 8 recuperări, și Bianca Nan, cu 10 p, 13 rec, 3 p
VIDEO Fotbal: FC Argeș, învinsă acasă de UTA (0-1), în Superligă
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Marius Coman (17), după un șut ratat al lui Omar El Sawy. Oaspeții au mai avut o ocazie mare de gol, prin Alin Ro
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins formația belgiană Derdaele Sporting Pelt cu scorul de 33-27 (20-10), sâmbătă seara, în Nova PG Arena din Turda, în manșa a doua a turului secund. După o victorie cu 29-27 în Belgia, Pota
Rugby: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României
CSA Steaua a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 20-6, sâmbătă, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din București, în Grupa B a Cupei României la rugby. Eseria Komainaisoro și Ionuț Donici au reușit eseuri pentru Steaua, ambele transformate de Alin Conache, care a marcat și din două lovituri de pedeapsă. P
Scrimă: Emma Șonț a câștigat Cupa României la spadă
Scrimera Emma Șonț (CSA Steaua) a câștigat Cupa României la spadă individual feminin, sâmbătă, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din București, după ce a învins-o în finală pe Bianc Benea (CSM Oradea), cu 15-14. Podiumul a fost completat de Bianca Raicu (CS Universitatea Craiova) și de Ana Tomș














