Handbal feminin: Constantin Din - Să avem două echipe în sferturile Ligii Campionilor este deja o performanţă

Prezenţa echipelor de handbal feminin CS Rapid şi CSM Bucureşti în sferturile Ligii Campionilor este considerată de preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, o mare performanţă, indiferent dacă formaţiile bucureştene vor reuşi sau nu calificarea în Final Four.
"Liga Campionilor este o competiţie fabuloasă, o competiţie extraordinară. Şi faptul că noi am avut două echipe calificate în sferturile Ligii Campionilor este deja o performanţă. În sport trebuie să ne bucurăm de orice meci. Dacă vom reuşi să câştigăm, vom fi mai fericiţi, dacă nu, mergem înainte să devenim mai buni pentru sezonul următor", a declarat Din, miercuri, după tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României la handbal masculin.
"Cristina Neagu a fost şi este un fenomen. În afară de faptul că a fost o fată foarte talentată şi-a dorit enorm să ajungă la acest nivel. Ca să mai apară încă o Cristina Neagu le-aş recomanda tinerelor sportive să muncească la fel de mult cât am muncit Cristina Neagu şi atunci sunt şanse să vedem o nouă Cristina Neagu", a mai spus Constantin Din.
Fostul mare handbalist român Ştefan Birtalan consideră că CSM Bucureşti ar avea şanse mai mari să reuşească pătrunderea în Final Four-ul Ligii Campionilor.
"Este foarte dificil să spun dacă CSM şi Rapid pot să se califice în Final Four. Am văzut prima etapă, pentru Rapid este foarte greu, nu cred că ar putea avea şanse. CSM Bucureşti are şansa de a reveni, deşi cinci goluri sunt multe. Pentru că întâlneşte o echipă foarte bună, ştiam de la început ca e un meci foarte greu. Jucând mult mai bine decât au făcut-o în primul meci să sperăm că vor ajunge în primele patru. Dar să nu uităm că aceasta este deja o mare performanţă, pentru că România a avut două echipe între primele opt echipe din lume, pentru că în Champions League sunt clar cele mai bune echipe din lume. Deci, noi şi Ungaria am avut câte două echipe şi este foarte important acest lucru. Să sperăm că vor avea ziua cea bună şi să învingă în cel de-al doilea meci", a afirmat Birtalan.
CS Rapid Bucureşti a fost învinsă echipa norvegiană Vipers Kristiansand, campioana en titre, cu scorul de 31-25 (18-12), duminică, în Sala Polivalentă din Capitală, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin.
Campioana României din sezonul trecut, debutantă în competiţie, a pierdut fără drept de apel şi are şanse minime de a ajunge la turneul Final4 al Ligii Campionilor. Manşa secundă va avea loc în Norvegia, pe 6 mai.
CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de formaţia daneză Team Esbjerg, cu scorul de 32-28 (17-13), duminică, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin. Manşa secundă se va juca pe 7 mai, în Sala Polivalentă din Bucureşti.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (1-0), în play-off-ul Superligii
Universitatea Cluj a învins-o pe concitadina CFR Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Vladislav Blănuță (43), care a reluat în plasă mingea respinsă de Otto Hindrich la șutul lui Issouf Maca
Judo: Doi candidați, validați la alegerile pentru președinția FRJ
Comisia de verificare a dosarelor privind propunerile de candidaturi pentru funcțiile eligibile din cadrul Federației Române de Judo s-a întrunit și a validat dosarele lui Florin Bercean și George Teșeleanu la alegerile pentru președinția FRJ din data de 10 aprilie. Conform unui comunicat al Federației Române de Judo, o a tre
Fotbal: Oțelul Galați a câștigat la Buzău, 2-0 cu Gloria, în faza play-out a Superligii
Oțelul Galați a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 2-0 (2-0), luni, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a fazei play-out a Superligii de fotbal. La primul meci al lui Laszlo Balint ca antrenor al gălățenilor, aceștia s-au impus prin golurile marcate de portughezii Samuel Teles (12) și Frederic Maciel (16). Teles a
Tenis: Filip Jianu - Sunt foarte fericit, e prima mea victorie pe tablou la un turneu ATP
Tenismanul român Filip Cristian Jianu (241 ATP) a declarat, luni, într-o conferință de presă, că este foarte fericit de victoria obținută în primul tur la Țiriac Open în fața americanului Nishesh Basavareddy, scor 6-3, 6-4, fiind prima din cariera sa pe tabloul unui turneu din circuitul ATP. 'Sunt foarte fericit, e
Tenis: Filip Jianu, la prima sa victorie în circuitul ATP, la Țiriac Open
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a reușit prima sa victorie în circuitul ATP, 6-3, 6-4 cu americanul Nishesh Basavareddy, luni, în prima rundă a turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 596.035 de euro, găzduit de Centrul Național de Tenis din București. Jianu (23 ani, 241 ATP), beneficiarul unui wild c
Fotbal: Jucătorul dinamovist Astrit Selmani a suferit o comoție în timpul meciului cu FCSB
Jucătorul Astrit Selmani a avut nevoie de îngrijiri medicale la finalul derby-ului cu FCSB, pierdut cu 1-2, după ce a suferit o comoție la un duel cu un adversar, precizează un comunicat al echipei de fotbal Dinamo București. 'După meciul dintre Dinamo și FCSB, jucătorul nostru Astrit Selmani a suferit o comoție în urma unui du
Handbal feminin: CS Rapid se va despărți de Alicia Fraga Fernandez la finalul sezonului
Echipa feminină de handbal CS Rapid București a anunțat, luni, pe pagina sa de Facebook, că se va despărți la finalul sezonului de centrul spaniol Alicia Fraga Fernandez. Jucătoarea iberică
Fotbal: Zeljko Kopic (Dinamo) - Mai avem lucruri de îmbunătățit pentru a fi mai buni decât FCSB
Antrenorul echipei Dinamo, Zeljko Kopic, a afirmat, la finalul partidei cu FCSB, pierdut cu 1-2 pe teren propriu, în etapa a doua a play-off-ului Superligii de fotbal, că jucătorii săi mai au multe lucruri de îmbunătățit pentru a se ridica deasupra rivalilor lor. 'Trebuie să înțelegeți că această echipă, acum 7-8 luni, ju
Fotbal: Elias Charalambous (FCSB) - Am câștigat trei puncte cu Dinamo, dar avem un drum lung înainte
Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, s-a arătat mulțumit de cele trei puncte câștigate în derbyul cu Dinamo, scor 2-1, în cea de-a doua etapă a play-off-ului Superligii de fotbal, mai puțin de faptul că formația sa nu a controlat jocul, precizând totodată că drumul până la câștigarea unui nou titlu de campioană este lung.
Fotbal: Dennis Politic (Dinamo) - E frustrant, nu i-am simțit mai buni pe cei de la FCSB
Fotbalistul Dennis Politic a declarat, duminică seara, după înfrângerea lui Dinamo în derby-ul cu FCSB, scor 1-2, că este frustrant, deoarece nu i-a simțit mai buni pe adversari în acest meci. 'E frustrant că am pierdut din nou cu FCSB, sentimentul din teren era că îi avem în mână. Am intrat foarte
Fotbal: David Miculescu (FCSB) - Este un sentiment unic, pentru că nu mai marcasem până acum în derby
tacantul David Miculescu, autorul primului gol al echipei de fotbal FCSB în meciul cu Dinamo, scor 2-1, că este un sentiment unic pentru el deoarece nu mai reușise să marcheze până acum în derby. 'Este un sentiment unic pentru că nu mai marcasem până acum în derby. Mai marcasem contra celor de la Dinamo, dar n
Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - Victoria cu Dinamo este cea mai importantă din acest campionat
Fotbalistul Risto Radunovic a declarat, duminică seara, că victoria cu 2-1 din derby-ul cu Dinamo este cea mai importantă pentru FCSB în această ediție de campionat în condițiile în care formația sa s-a confruntat cu mai multe probleme de lot. 'A fost un meci greu acasă la Dinamo, în fața suporterilor lor, dar am re
Fotbal: FCSB a câștigat derby-ul cu Dinamo (2-1), în play-off-ul Superligii
FCSB a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci considerat în deplasare, în etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal. Dinamo a deschis scorul prin croatul Stipe Perica (24), care a reluat centrarea lui Dennis Politic. FCSB a egalat &ic
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea a ratat calificarea la turneul final al EHF European League
SCM Râmnicu Vâlcea a ratat calificarea la turneul Final Four al competiției feminine de handbal EHF European League, deși a învins echipa germană Thueringer HC, cu scorul de 32-30 (16-14), duminică, pe teren propriu, în manșa secundă a sferturilor de finală. SCM pierduse turul la o diferență de șase goluri, 29-35.
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj a cucerit Cupa României
CSM Volei Alba-Blaj a cucerit Cupa României la volei feminin pentru a cincea oară, după ce a învins-o pe CSO Voluntari 2005, cu scorul de 3-1 (25-22, 22-25, 25-21, 25-11), sâmbătă seara, în finala desfășurată în Sala Polivalentă Alba Blaj. CSM Volei Alba-Blaj a mai câștigat trofeul în 2017, 2019, 2021