Eduard Novak: Dacă vom investi în câteva sporturi prioritare şi nu în 70, atunci vom avea şi rezultate
Eduard Novak, candidat propus pentru funcţia de ministru al Sportului, a declarat, miercuri, în cadrul audierilor în care a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat, că investiţiile de la bugetul de stat trebuie să se canalizeze pe câteva sporturi prioritare, şi nu pe 70 de discipline cum se întâmplă în momentul de faţă, pentru ca România să poată avea rezultate importante în competiţiile internaţionale.
"În celelalte ţări se practică un sistem prin care 6-8 sporturi sunt prioritare. Aşa trebuie şi noi să schimbăm, de aceea am început să elaborăm Strategia Naţională pentru Sport. Pentru că dorim să ajungem la o formulă cât mai sigură şi cât mai simplă de organizare a sportului. Şi mă refer aici şi la bazele sportive, şi la sportul de performanţă, şi la sportul de masă. Este important să privim sportul în ansamblu, pentru că dacă vom investi atât noi, Ministerul Sportului, cât şi Ministerul Educaţiei şi consiliile locale în sporturile prioritare, şi nu în 70 de sporturi, atunci vom începe să avem şi rezultate. Pentru că adevărul este că deocamdată nu suntem în stare să susţinem 70 de discipline", a spus el în faţa parlamentarilor.
Novak a explicat că doreşte să implementeze un nou tip de finanţare a sportului, după modelul Ungariei.
"Avem un proiect măreţ în ceea ce priveşte finanţarea sportului, eu îmi doresc să implementăm acelaşi tip de finanţare care există în Ungaria. Este o finanţare total diferită, prin care federaţiile prioritare, care de exemplu în Ungaria sunt şase sporturi de echipă, primesc un buget mare şi se pot dezvolta foarte bine. Acest proiect de lege a fost tradus, are vreo 400 de pagini, iar el trebuie să treacă prin Comisia Europeană şi apoi avem nevoie de sprijinul Ministerului Finanţelor ca să putem implementa acest tip de finanţare. Va fi total diferit faţă de ce este acum, dar cred că este o soluţie mult mai bună decât să umblăm la câteva lucruri din procentul de sponsorizare a sportului", a menţionat ministrul.
"După acest prim mandat al meu cred că toată lumea a văzut că acest Minister al Sportului există, chiar dacă peste tot această instituţie este văzută drept codaşa ministerelor, atât din punct de vedere al finanţării, cât şi din alte puncte de vedere. Dar am demonstrat că este o percepţie greşită şi am arătat cât este de important sportul în România. Acest minister este pentru mine o mare provocare şi rămâne o mare provocare. Este un şantier foarte mare, iar mie nu mi-a fost frică să intru în el. Am făcut-o şi o fac pentru o viaţă mai bună, pentru condiţii mai bune de pregătire şi de realizare a visurilor copiilor noştri prin sport. Din păcate astăzi din bugetul nostru mic cheltuim cam 60% pentru renovarea bazelor sportive. Foarte puţini bani ajung efectiv la sportivi, mă refer la activitatea sportivă. Inclusiv în auditul efectuat se arată că este imperios nevoie de descentralizare. Noi vrem efectiv să investim în sport, în cantonamente, în pregătirea sportivilor, a antrenorilor şi în materialele de care au ei nevoie, şi nu să folosim banii ca să văruim", a adăugat Eduard Novak.
Campion paralimpic la ciclism, Novak a menţionat că în viitorul apropiat vor începe lucrările de construcţie a unui velodrom la Craiova.
"Din păcate velodromul de la Bucureşti, care este de 400 m, este în paragină şi nu se poate folosi pentru a pregăti participarea la Jocurile Olimpice. Acesta a fost motivul pentru care eu m-am pregătit în Bulgaria. Dar anul acesta mă bucur că autorităţile locale din Craiova au luat iniţiativa şi deja suntem aproape de a finaliza discuţiile pentru a începe construcţia unui velodrom olimpic acolo. Pentru că azi ar fi stat altfel ciclismul românesc dacă ar fi existat să spunem trei velodromuri. Şi în afară de ciclism mai sunt sporturi precum schiul sau patinajul viteză unde sportivii stau luni de zile în cantonamente în străinătate", a mai afirmat el.
Eduard Novak, candidat propus de prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă, a primit, miercuri, aviz pozitiv din partea Comisiilor reunite pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat pentru un nou mandat la conducerea noului minister al Sportului, rezultat în urma decuplării de portofoliul de tineret.
Novak a primit 17 voturi pentru şi 5 împotrivă, înregistrându-se totodată şi 3 abţineri.
Membru al Uniunii Democrate Maghiare din România din luna august a acestui an, Novak (45 de ani) este campion paralimpic la ciclism şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.
Începând cu 24 decembrie 2020, Eduard Novak s-a aflat la conducerea MTS în Guvernul Florin Cîţu, demis în urma moţiunii de cenzură adoptată de Parlamentul României la 5 octombrie 2021.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Parlament/ Miniştrii propuşi în Cabinetul Ciucă - audiaţi în comisiile reunite
Audieri miniştri/ Eduard Novak, aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Sportului
Eduard Novak, propus ministru al Sportului (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













