Fotbal: Dinamo anunţă transferul fundaşului austriac Petar Gluhakovic

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a anunţat, miercuri, pe un site de socializare, transferul fundaşului austriac Petar Gluhakovic, care a semnat un contract valabil până la sfârşitul sezonului 2020-2021.
"Fundaşul austriac Petar Gluhakovic, ultima oară la clubul croat Lokomotiva Zagreb, a semnat un contract cu Dinamo Bucureşti până la finalul acestui sezon competiţional. Fundaş lateral de picior drept, Petar Gluhakovic a adunat 47 de selecţii pentru loturile naţionale ale Austriei, de la U17 la U21. 26 este numărul oficial de joc al lui Petar Gluhakovic la Dinamo Bucureşti", se arată pe contul oficial de Facebook al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Născut pe 25 martie 1996, Petar Gluhakovic şi-a început cariera la Austria Viena, apoi a jucat la St. Polten, iar în urmă cu două sezoane, în vara anului 2019, s-a transferat în prima ligă a Croaţiei, la Lokomotiva Zagreb.
În sezonul trecut, Petar Gluhakovic a jucat pentru Lokomotiva Zagreb în 5 meciuri din prima divizie a campionatului din Croaţia.
În perioada în care a fost legitimat la Austria Viena, fundaşul a evoluat şi în 3 partide în grupele Europa League în toamna anului 2017, două cu AC Milan şi una împotriva croaţilor de la Rijeka.
Gluhakovic a fost testat de antrenorul Mircea Rednic în meciurile amicale pe care Dinamo le-a disputat cu Gloria Buzău (13 noiembrie) şi Astra Giurgiu (17 noiembrie).
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: FC DINAMO BUCURESTI / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj a cucerit Cupa României
CSM Volei Alba-Blaj a cucerit Cupa României la volei feminin pentru a cincea oară, după ce a învins-o pe CSO Voluntari 2005, cu scorul de 3-1 (25-22, 22-25, 25-21, 25-11), sâmbătă seara, în finala desfășurată în Sala Polivalentă Alba Blaj. CSM Volei Alba-Blaj a mai câștigat trofeul în 2017, 2019, 2021
Fotbal: Victorie in extremis pentru Universitatea Craiova cu Rapid (2-1), în play-off-ul Superligii
Universitatea Craiova a învins-o pe Rapid București cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, în Giulești, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Anzor Mekvabișvili (18), după centrarea lui Ștefan Baiaram. Rapid a egalat după pauză, prin autogolul lui Gjoko Zajko
Handbal feminin: Dunărea Brăila a ratat calificarea la turneul final al EHF European League
HC Dunărea Brăila a ratat calificarea la turneul Final Four al competiției feminine de handbal EHF European League, deși a învins echipa daneză Ikast Handbold, cu scorul de 30-29 (16-17), sâmbătă seara,l la Buzău, în manșa secundă a sferturilor de finală. Dunărea fusese învinsă în tur cu 32-30, astfel că nu a repe
Fotbal: Rapid l-a achiziționat pe kosovarul Drilon Hazrollaj
Mijlocașul ofensiv kosovar Drilon Hazrollaj, în vârstă de 21 ani, a semnat cu echipa de fotbal Rapid București un contract valabil din vară și până la finalul sezonului 2027-28, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, a anunțat, sâmbătă, clubul din Superligă pe site-ul său oficial. 'Sunt foarte fericit să
Volei masculin: Corona Brașov a cucerit în premieră Cupa României
CSM Corona Brașov a cucerit în premieră Cupa României la volei masculin, după ce a învins-o în finală pe SCM Zalău cu scorul de 3-1 (25-21, 26-24, 31-33, 25-18), sâmbătă, în Sala Polivalentă Alba Blaj. Corona a câștigat după două ore și 22 de minute de joc. Cei mai buni de la brașoveni a
Handbal feminin: CSM București s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor
CSM București s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins-o pe CS Rapid București 28-22 (11-11), sâmbătă, în manșa secundă a play-off-ului, găzduită de Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală. CSMB câștigase și prima manșă, cu 34
Fotbal: Charalambous (FCSB) - Ne dorim să continuăm seria victoriilor cu Dinamo, dar acum totul pornește de la zero
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că își dorește să continue seria victoriilor cu Dinamo, dar a subliniat că în meciul direct de duminică totul pornește de la zero. 'Ne dorim să continuăm seria victoriilor cu Dinamo, dar acum e un alt meci, e un a
Richard Gasquet: România are multă istorie în tenis; e important să joc la Țiriac Open
Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet a afirmat, sâmbătă, la tragerea la sorți a tabloului turneului Țiriac Open (ATP 250), că tenisul românesc are o istorie bogată și că pentru el este foarte important să joace în această competiție în ultimul său sezon de profesionist. 'Bineînțeles că este diferit pentr
Tenis: Ion Țiriac - Pe noua arenă de la Otopeni, Țiriac Open va fi un eveniment complet diferit
Omul de afaceri Ion Țiriac a afirmat sâmbătă, cu ocazia tragerii la sorți a tabloului turneului de tenis Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 596.035 de euro, că odată cu mutarea competiției pe viitoarea bază sportivă pe care intenționează să o construiască la Otopeni, evenimentul sportiv va fi complet diferit. 'Vreau să
Rugby: SCM USV Timișoara a câștigat prima ediție a Supercupei României
SCM USV Timișoara a câștigat prima ediție a Supercupei României la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu scorul de 29-28 (19-20), sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală. Campioana României, SCM USV Timișoara, a condus cu 19-6 în prima repriză, la Dinamo a intrat la pauză cu avantaj
Fotbal: Dennis Politic (Dinamo) - În ultimele meciuri nu am câștigat, așa că trebuie să recunoaștem că FCSB rămâne favorită
Fotbalistul Dennis Politic a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că formația sa, Dinamo București, nu a reușit să câștige ultimele întâlniri cu FCSB și în consecință trebuie să recunoască faptul că gruparea rivală este favorită și în meciul direct de duminică seara. 'Acum suntem toți con
Tenis: Duel Filip Jianu - Nishesh Basavareddy, în primul tur la Țiriac Open (ATP)
Cel mai bine clasat tenisman român la simplu, Filip Cristian Jianu (23 ani, 241 ATP), îl va înfrunta pe americanul Nishesh Basavareddy (100 ATP), în prima rundă a turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 596.035 de euro, care va debuta luni la Centrul Național de Tenis din București, potrivit tragerii la sorți efectuate s&aci
Fotbal: Zeljko Kopic (Dinamo) - Nu cred că va fi o surpriză dacă Dinamo câștigă derby-ul cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Zeljko Kopic, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că în opinia sa nu va fi o surpriză dacă formația pe care o conduce va câștiga derby-ul cu FCSB din etapa a 2-a a play-off-ului Superligii. 'Cel mai important este că echipa se află într-o formă bună,
Fotbal: Liga a II-a - Victorie în deplasare pentru FC Bihor, în play-out
FC Bihor, la primul său meci cu Erik Lincar antrenor, a învins-o în deplasare pe Metalul Buzău cu scorul de 2-1, sâmbătă, în prima etapă a fazei play-out a Ligii a II-a de fotbal. Cu o victorie a debutat și Nicolae Dică pe banca tehnică a Concordiei Chiajna, 2-1 cu Chindia Târgoviște. Rezultatele de
Fotbal: FC Hermannstadt a învins-o pe Sepsi OSK cu 2-0, în deplasare, în play-out
FC Hermannstadt a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-0 (2-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a fazei play-out a Superligii de fotbal. Sibienii s-au impus prin golurile marcate de Ionuț Stoica (23), după ce portarul Roland Niczuly a scăpat o minge centrată de Cristian Neguț, d