Sociologul Răzvan Papasima: Colţescu, vinovat de ''bias inconştient'' şi o victimă a structurilor de putere ale fotbalului
Sociologul Răzvan Papasima a afirmat, miercuri, pentru AGERPRES, că arbitrul Sebastian Colţescu este vinovat de "bias inconştient", o atitudine faţă de un grup atribuită automat, pentru că a identificat o persoană pe baza culorii pielii, şi e o "victimă a structurilor de putere ale fotbalului românesc".
El consideră reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal ar fi trebuit să explice că prin folosirea cuvântului "negru" arbitrul a recurs la un mod de identificare rapid şi facil, fără nicio ierarhizare şi nu să arunce vina doar pe Colţescu.
"Referitor la cazul Sebastian Colţescu, cred că ne aflăm în faţa unui paradox. Colţescu a greşit, nu încape nicio îndoială, fiindcă avea obligaţia să fie atent, prin fişa postului, la orice manifestări rasiste şi, prin urmare, se presupune că putea identifica şi sancţiona astfel de comportamente. Faptul că a fost chiar el autorul unei astfel de exprimări arată că în educaţia sa, obligatorie, atenţie!, ca arbitru la acest nivel, are mari goluri. Este vinovat de ceea ce se numeşte 'bias inconştient' pentru că identifică o persoană pe baza culorii pielii, într-un context nepotrivit. Şi atunci, se pune întrebarea: a participat Sebastian Colţescu la cursurile obligatorii impuse de FIFA, UEFA, FRF etc arbitrilor pentru identificarea cazurilor de rasism? Cum se desfăşoară aceste cursuri, ţinând cont de antecedentele de pe stadioanele din România, unde rasismul a proliferat nestingherit în ultimii ani? Câte meciuri au fost întrerupte de arbitrii români atunci când au auzit scandări rasiste sau au văzut simboluri de extrema dreaptă în peluze? Nu avem exemple de măsuri, nu? Din acest motiv Colţescu cred că este şi o victimă. O victimă a structurilor de putere ale fotbalului românesc, care nu au acordat atenţia cuvenită acestei probleme. FRF-ul poate ar fi trebuit să-şi facă mea culpa împreună cu el şi să explice faptul că prin folosirea cuvântului 'negru' arbitrul nu a făcut altceva decât să recurgă la un mod de identificare rapid şi facil, fără nicio ierarhizare şi nu să arunce vina doar pe Colţescu. Dar asta însemna să arate că nu avea o educaţie adecvată, că nu a acţionat ca un profesionist", a declarat Papasima.
Sociologul afirmă că oamenii identifică rapid o persoană de culoare, fără a fi vorba despre rasism când foloseşte cuvântul "negru": "Un om simplu de pe stradă, atunci când vede o persoană de culoare este tentat să-şi spună: 'uite un negru' şi face acest lucru doar pentru a identifica şi clasifica rapid ceea ce vede, fără nicio urmă de rasism, nici măcar la nivel inconştient. Însă din momentul în care nu o mai face pentru sine, ci o spune public, trebuie să fie foarte atent la nuanţe, la context, la diversele semnificaţii sau interpretări pe care le are cuvântul 'negru'. Prin urmare e nevoie de o anumită educaţie care să conducă la identificarea acestor sensibilităţi, adică la un minimum de abilităţi cross-culturale''.
Referitor la cuvântul "negru", folosit de Colţescu când s-a referit la Pierre Achille Webo, Răzvan Papasima, spune că acest termen nu este considerat rasism nici în SUA.
''Despre cuvântul negru, în engleză cuvântul 'black' nu este considerat un rasism, este suficient să ne amintim sintagma 'first black president' cu referire la Obama, ca să ne dăm seama de acest fapt. Mai mult, există curente identitare în comunităţile de culoare din Statele Unite, de exemplu care refuză apelativul afro-american, fiindcă perpetuează mitul că toţi vin din Africa şi că ar trebui să se întoarcă acolo, prin urmare preferă mai nou apelativul 'black'", a mai spus Răzvan Papasima.
Meciul Paris Saint-Germain - Istanbul Başakşehir, din cadrul Ligii Campionilor, din capitala Franţei a fost întrerupt în urma unui incident considerat rasist în care a fost implicat arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu şi se va relua miercuri seara, de la ora 19:55 (ora României).
Staff-ul campioanei Turciei şi jucătorii acesteia, urmaţi de cei ai echipei PSG au luat decizia de a părăsi terenul după eliminarea antrenorului secund al formaţiei din Istanbul, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, acuzând remarci rasiste din partea arbitrului de rezervă.
Colţescu i-a cerut în min. 16 arbitrului de centru Ovidiu Haţegan să intervină pentru a-l calma pe Webo, care a fost prea vehement la o decizie a arbitrului de centru, potrivit AFP. Colţescu l-a identificat pe antrenorul secund al echipei turce cu termenul de ''tipul negru'', iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez.
Webo a protestat, iar atacantul franco-senegalez Demba Ba (rezervă) a coborât din tribună şi l-a acuzat de rasism pe Colţescu, reproşându-i că s-a referit la culoarea pielii lui Webo, întrebându-l dacă ar fi făcut la fel şi dacă era cazul unei persoane albe, relatează AFP.
Şi jucători de la PSG, printre care Neymar, Mbabbe şi Marquinhos, au venit pentru a cere explicaţii la marginea terenului. După mai multe minute de discuţii cele două echipe au părăsit terenul.
Uniunea Europeană de Fotbal a confirmat, marţi seara, că meciul dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir va fi reluat miercuri, cu alţi arbitri.
Forul continental a anunţat că o anchetă amănunţită va fi demarată imediată în legătură cu incidentul.
Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu a catalogat exprimarea arbitrului român drept rasistă.
"În această seară sportivii au luat o decizie istorică, în faţa unei atitudini pe care au considerat-o inacceptabilă. O expresie a rasismului obişnuit. Aşteptăm rezultatele anchetei, dar nu pot decât să salut simbolul puternic al gestului şi solidarităţii lor", a scris ministrul Roxana Mărăcineanu, născută în România, pe contul său de Twitter.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
* Fotbal: UEFA a confirmat că meciul PSG - Istanbul Başakşehir va fi reluat miercuri, cu alţi arbitri
* Fotbal: Meciul PSG - Istanbul Başakşehir s-ar putea relua miercuri
* Fotbal: Sebastian Colţescu şi-a cerut scuze pentru incidentul produs
* Fotbal: Justin Ştefan (LPF), despre incidentul rasist provocat de Colţescu - O faptă reprobabilă
* Fotbal: Incidentul rasist de la Paris, în atenţia presei internaţionale
* Fotbal: Neymar, postare antirasistă pe Twitter, după incidentul de la partida PSG - Başakşehir
* Fotbal: Preşedintele Turciei acuză Franţa pentru expresia rasistă a arbitrului român
* Fotbal: UEFA a deschis o procedură disciplinară vizând incidentul de la meciul PSG-Başakşehir
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o la scor pe Sepsi OSK (5-0) și a urcat pe locul al doilea în Superligă
Universitatea Craiova a urcat pe locul al doilea în clasamentul Superligii de fotbal, după ce a surclasat-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 5-0 (2-0) în Sepsi Arena, luni seara, în ultimul meci din etapa a 13-a. Campioana a deschis scorul rapid, prin Oleksandr Romanciuk (2), de care s-a lovit practic mingea ce
Baschet: FRB a lansat platforma 'Acasă prin Baschet', destinată identificării tinerilor jucători din diaspora
Federația Română de Baschet (FRB) a lansat, luni, platforma digitală și aplicația mobilă 'Acasă prin Baschet', un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prin Programul SPORT, care își propune să identifice tinerii baschetbaliști români din diaspora și să le faciliteze accesul către echipele naționale ale Rom&
Tenis de masă: Elena Zaharia și Alin Spelbuș au câștigat Cupa României
Elena Zaharia (CSM Constanța) și Alin Spelbuș (CS Rapid București) au câștigat Cupa României la tenis de masă pentru seniori, competiție încheiată duminică în Sala Romsilva din București. Elena Zaharia a învins-o în finală pe Ioana Sîngeorzan (CS Gloria Bistrița) cu 3-2 (9-11, 11-7, 11-9, 3-11, 11-6).
Auto: Jerome France a câștigat Trofeul Poiana Brașov, ultima etapă a sezonului de viteză în coastă
Pilotul Jerome France (Nova NP01), care își asigurase deja titlul național, s-a impus, duminică, în Trofeul Poiana Brașov, etapa a opta și ultima a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a fost cronometrat cu timpul de 02 min 29 sec 194/1000, după 1 min 02 sec 592/1000 în prima manșă și 1 min 26 sec 602/1000
Auto: Simone Tempestini, campion european la echipe pentru al doilea an consecutiv
Pilotul clujean Simone Tempestini a încheiat pe locul 5 ultima etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC), desfășurată în Portugalia, și a devenit, duminică, alături de MRF Tyres, campion continental la echipe pentru al doilea sezon consecutiv, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Românul a terminat sezonul pe poziția
VIDEO Fotbal: CFR Cluj a remizat cu Dinamo (2-2), în Superligă
CFR Cluj a terminat la egalitate cu liderul Dinamo București, 2-2 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. CFR a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Andrei Cordea (26) și Cristian Ignat (61), dar Dinamo a revenit spectaculos, marcân
Handbal masculin: Poli Timișoara s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins echipa lituaniană Granitas-Karys cu scorul de 38-25 (19-12), duminică seara, în Sala ''Constantin Jude'', în manșa secundă a turului al doilea. Poli se impusese categoric și &
Scrimă: CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe
CSA Steaua București 1 a câștigat Cupa României la spadă feminin pe echipe, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din Capitală, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua București 2, cu 45-23. Podiumul a fost completat de CS Universitatea Craiova 1, după 45-39 în finala mică disputată cu
VIDEO Fotbal: Victorie la limită pentru Farul Constanța, 4-3 cu Oțelul Galați, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 4-3 (3-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Farul a avut 3-0 la pauză, prin dubla beninezului Matteo Ahlinvi (8, 28) și golul lui Răzvan Marincean (40), apoi Oțelul a redus ecartul prin golul lui Dominick Zator (55), la prima sa reușit
Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi i-a convocat la națională pe Corbu, Ianis Stoica și Rareș Ilie
Selecționerul echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, o listă preliminară cu 27 de jucători care evoluează în străinătate convocați preliminar pentru meciurile din noiembrie din Liga Națiunilor, potrivit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB), după victoria cu FC Rapid - Diferența azi a făcut-o echipa
Antrenorul formației de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-1 din derby-ul cu FC Rapid, că diferența în acest meci a fost făcută de echipă, de unitatea jucătorilor săi. 'Primele mele două meciuri nu au fost exact ceea ce ne doream noi. Acum, în prima repriză, chiar dacă am juca
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - E groaznic, am pierdut cele mai importante meciuri, cu Dinamo și FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu 1-4 în derby-ul cu FCSB, că se simte groaznic deoarece este de trei luni în funcție și a pierdut cele mai importante partide, cele cu rivalele din București. 'La noi a fost greu, a fost foarte greu. Su
Fotbal: Risto Radunovic (FCSB) - A fost un meci reușit, am dominat ambele reprize
Mijlocașul Risto Radunovic a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de FCSB cu Rapid, scor 4-1, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că formația sa a dominat ambele reprize ale derby-ului și că jucătorii antrenați de Laurențiu Reghecampf nu au avut nevoie de o motivație în plus. 'Un meci reușit ca echipă, am d
Fotbal: Alexandru Pașcanu (Rapid) - Au jucat mai bine decât noi, nu avem ce să zicem
Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea echipei Rapid cu FCSB, scor 1-4, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal, că adversarii au fost superiori și că formația giuleșteană trebuie să analizeze greșelile și să aibă o reacție la următorul meci. 'E greu, un meci foarte slab făcut de noi.
Fotbal: Karlo Muhar (FCSB) - Nu mă așteptam să marcăm patru goluri
Fotbalistul Karlo Muhar a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de formația FCSB cu scorul de 4-1 în derby-ul cu FC Rapid, că nu se aștepta ca formația sa să marcheze 4 goluri după ce fusese condusă la pauză cu 1-0. 'Sunt cu adevărat fericit că sunt o parte din această echipă, pentru că se vede acum forța acestei echi














