Fotbal: Justin Ştefan (LPF) - Jucătorii de la Dinamo şi Botoşani vor fi retestaţi pentru COVID-19 la mijlocul săptămânii

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că jucătorii echipelor Dinamo şi FC Botoşani, unde s-au înregistrat primele cazuri pozitive de coronavirus din fotbalul românesc, vor fi retestaţi la mijlocul acestei săptămâni, urmând ca după aflarea rezultatelor să primească sau nu acceptul din parte direcţiilor de sănătate publică de a reporni activitatea.
"Pentru ambele cluburi este aplicată aceeaşi regulă, izolare 7 zile, apoi retestare şi dacă testul este negativ primesc autorizare pentru revenire la locul de muncă. La mijlocul săptămânii se vor face testările şi e clar că e posibil ca ambele echipe să spună că nu s-au antrenat şi să mai ceară câteva zile suplimentare. E greu de crezut că Dinamo va juca în weekend, dar e posibil ca meciul lui CFR Cluj cu Botoşani să-l împingem pe luni-marţi, să vedem", a declarat Ştefan pentru AGERPRES.
Oficialul LPF a precizat că este posibil ca apariţia cazului pozitiv de coronavirus la Dinamo să decaleze finalul campionatului: "Important este ca toţi jucătorii să fie izolaţi, pentru a nu se crea un focar. Aceste cazuri poate îngreunează un pic play-out-ul, dar deocamdată nu ne facem probleme că nu putem să-l ducem până la final, poate doar să ducem închiderea sezonului un pic mai încolo. Am vorbit şi cu deţinătorul drepturilor TV, discutăm pe marginea unui termen pentru o nouă tranşă de plată. Să se aşeze lucrurile într-o stare normală".
Joi, cu o zi înaintea reluării Ligii I, au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi două la FC Botoşani, medicul echipei şi un jucător, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii.
Loturile echipelor Dinamo şi FC Botoşani au intrat în izolare, în timp ce Direcţiile de Sănătate Publică au deschis anchete epidemiologice.
Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, s-a reluat sâmbătă cu meciuri din etapa a 3-a a fazelor play-off şi play-out.
Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.
Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Ciprian Marica - Grupa de calificare la CM 2026 a fost un cadou de care trebuie să profităm
Fostul internațional Ciprian Marica a afirmat marți seara, la Gala Sportului Românesc 2024, că grupa de calificare la Cupa Mondială din 2026 a fost un cadou pentru naționala de fotbal a României, de care trebuie să profite. 'Astăzi cred că suntem mai buni decât Bosnia. Avem avantajul terenului propriu, al suporterilor. Am
Canotaj: Ancuța Bodnar se gândește să concureze și la Jocurile Olimpice de la Los Angeles
Canotoarea Ancuța Bodnar, dublă campioană olimpică, la Tokyo 2020 și Paris 2024, a afirmat, marți seara, la Gala Sportului Românesc 2024, că se gândește să concureze și la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. 'Cred că este cel mai așteptat moment și cea mai frumoasă gală pentru că aici ne întâlnim cu toții
Canotaj: Simona Radiș - Schimbarea de antrenor ne-a adus numai lucruri bune; Colamonici nu e o pierdere
Canotoarea Simona Radiș, desemnată sportiva anului 2024 în Gala Sportului Românesc, a declarat, marți seara, că schimbarea antrenorului Antonio Colamonici cu Dorin Alupei la conducerea lotului național a adus 'numai lucruri bune', ea precizând că plecarea tehnicianului italian nu reprezintă o pierdere. 'Lucrurile
Ilie Năstase: Regret că sportul românesc nu e o prioritate, vom avea copii bolnavi în viitor
Fostul mare tenisman Ilie Năstase a afirmat, marți seara, la Opera Română, unde i-a înmânat premiul pentru întreaga carieră fostei jucătoare Simona Halep, în cadrul Galei Sportului Românesc 2024, că regretă că statul român nu face în așa fel încât sportul să fie o prioritate și că în viitor copiii nu v
Înot: David Popovici - Nu contează că acum sunt campion olimpic, obiectivele rămân aceleași
Înotătorul David Popovici a afirmat, marți, la Gala Sportului Românesc 2024, organizată de Agenția Națională pentru Sport, că obiectivele sale la campionatele mondiale și europene au rămas neschimbate după cucerirea celor două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. 'În fiecare an, noi, înotătorii, avem câte un concurs
Fotbal: Ladislau Boloni, înaintea campaniei de calificare la Cupa Mondială - Avem o șansă bună
Fostul selecționer Ladislau Boloni a declarat, marți seara, înaintea debutului preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2026, că prima reprezentativă are o șansă bună de a obține calificarea la turneul final. 'În fotbal totul este posibil, așadar și calificarea echipei naționale a României la Cupa Mondială. Eu cred că
David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului în cadrul Galei Sportului Românesc 2024
Înotătorul David Popovici și canotoarea Simona Radiș, campioni olimpici la Jocurile de la Paris, au fost desemnați, marți seara, sportivii anului la masculin, respectiv feminin, la Gala Sportului Românesc 2024 organizată de Agenția Națională pentru Sport, în cadrul evenimentului de la Opera Națională Română fiind premiată și Agenția Națională
Baschet masculin: CSO Voluntari s-a calificat la turneul Final Four al ENBL
CSO Voluntari s-a calificat fără emoții la turneul Final Four al Ligii Nord-Europene de baschet masculin (ENBL), marți seara, după ce a învins echipa poloneză Legia Varșovia cu scorul de 102-87 (25-17, 23-25, 32-19, 22-26), în Sala ''Gabriela Szabo'', în manșa secundă a sferturilor de finală. CSO Voluntari, ca
Fotbal: Dorinel Munteanu, prezentat ca antrenor al echipei Sepsi OSK
Clubul de fotbal Sepsi OSK a ajuns la un acord cu Dorinel Munteanu pentru postul de antrenor principal, a anunțat, marți seara, gruparea din Sfântu Gheorghe pe pagina sa de Facebook. Tehnicianul în vârstă de 56 de ani a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2026, cu opțiune de prelungire pe încă un an,
Fotbal: Radu Petrescu va arbitra meciul Armenia - Georgia, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Radu Petrescu va conduce partida dintre echipele Armeniei și Georgiei, din play-off-ul Ligii Națiunilor, potrivit site-ului Federației Române de Fotbal. Arbitrii asistenți vor fi
Fotbal: Valentin Suciu, demis din funcția de antrenor al echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Clubul de fotbal Sepsi OSK a anunțat, marți, pe pagina sa de Facebook, faptul că Valentin Suciu părăsește funcția de antrenor principal al echipei din Sfântu Gheorghe. ''El va rămâne însă alături de clubul nostru, în funcția de director tehnic al Academiei Sepsi OSK, acolo unde va continua să contribuie la dezvo
Alexandru Matei, singurul candidat la alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Polo
Președintele în exercițiu, Alexandru Matei, este singurul candidat la alegerile pentru președinția Federației Române de Polo, care se vor desfășura în cadrul Adunării Generale programate sâmbătă, de la ora 11:00, la Complexul Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani. În vârstă de 44 de ani, fostul jucător al echipei naționale cond
Fotbal: Antrenorul Mehmet Topal a revenit la Petrolul Ploiești
Clubul de fotbal Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu antrenorul Mehmet Topal, care revine astfel pe banca tehnică a ''lupilor'' după mai puțin de trei luni, potrivit paginii de Facebook a grupării prahovene. În vârstă de 39 de ani, Topal și-a încep
Fotbal: Gloria Buzău a câștigat la Sfântu Gheorghe cu Sepsi OSK (2-1), în play-out
Gloria Buzău, ultima clasată, a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, în deplasare, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal. Elvețianul Dimitri Oberlin (40) a marcat pentru gazde, golurile buzoienilor fiind reușite de olandezul Kevin Brobbey (18, 46), la m
Baschet masculin: SCM 'U' Craiova, victorie acasă cu SCM Timișoara, în campionat
SCM ''U'' Craiova a învins-o pe SCM winsed.swiss Timișoara cu scorul de 85-78 (17-20, 25-14, 22-19, 21-25), luni, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Dimitrije Nikolic, cu 23 de puncte, 7 recuperări, Matthew Austin Crowley, 21 p, 3 rec, 4 pase decisive, și Devante J