logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului în cadrul Galei Sportului Românesc 2024

Image Imagine din galeria Agerpres

Înotătorul David Popovici și canotoarea Simona Radiș, campioni olimpici la Jocurile de la Paris, au fost desemnați, marți seara, sportivii anului la masculin, respectiv feminin, la Gala Sportului Românesc 2024 organizată de Agenția Națională pentru Sport, în cadrul evenimentului de la Opera Națională Română fiind premiată și Agenția Națională de Presă AGERPRES pentru contribuția la promovarea sportului românesc.

Printre câștigători s-au mai numărat cei mai buni antrenori la masculin și feminin - Adrian Rădulescu (înot, David Popovici) și Camelia Voinea (gimnastică artistică, Sabrina Voinea), cele mai bune echipe la sporturi de echipă - reprezentativa masculină de fotbal a României și Gloria Bistrița (handbal feminin), precum și președintele anului 2024 - Camelia Potec (Federația Română de Natație și Pentatlon Modern).

În cadrul discursului său pe scenă, David Popovici a profitat de ocazie pentru a atrage din nou atenția asupra situației natației și a bazinelor din România.

'Mulțumesc pentru premiu și felicitări nominalizaților și tuturor sportivilor, indiferent dacă anul trecut au câștigat sau nu. În al doilea rând, vreau să profit de ocazie pentru că nu în multe seri pe an îi avem la un loc pe cei mai influenți și importanți oameni ai sportului din România. Așa că vreau să vă sfătuiesc pe toți să urmăriți ultimul documentar al celor de la 'România, te iubesc'... în el se vorbește mult despre starea sportului din România în general și în special despre natație, despre starea bazinelor din țară. E un documentar foarte interesant pentru toată lumea', a menționat Popovici.

Cea mai bună sportivă a anului 2024, Simona Radiș, a afirmat că își dorește să continue pe același drum și prin rezultatele sale să inspire cât mai mulți tineri să practice sport.

'A fost o surpriză pentru mine să aflu că voi urca pe scenă în această seară. Sunt recunoscătoare pentru acest premiu. Mie îmi demonstrează că anul trecut am fost pe un drum corect și că am avut momente bune. Iar asta îmi dă putere să continui pe acest drum, să cuceresc noi medalii și să inspir mai mulți tineri să se apuce de sport. Trebuie să aibă încredere că pot reuși', a spus canotoarea.

Președintele ANS, Bogdan Matei, le-a mulțumit sportivilor pentru performanțele realizate de-a lungul anului 2024 care au dus la un salt uriaș în clasamentul pe națiuni la Jocurile Olimpice.

'Este o seară importantă pentru noi toți, o seară în care Agenția Națională pentru Sport încearcă să aducă din nou în fața românilor pe cei mai buni ambasadori ai României, o seară în care încercăm să vă mulțumim pentru devotamentul, forța și determinarea cu care reprezintă România. De la Tokyo la Paris, un cantonament prelungit, o muncă asiduă care ne-a adus la final rezultate remarcabile și un salt uriaș în clasamentul pe națiuni. Da, asta e România mea, o Românie ce respiră prin voi, o Românie a românilor ce se bucură din tot sufletul când vă văd concurând. Sudoarea și munca voastră sunt parte a progresului nostru, iar rezultatele voastre sunt parte a patrimoniului nostru inestimabil. Se spune că un jucător talentat poate câștiga un meci, dar o echipă un campionat. Împreună suntem o echipă, o echipă unită pentru o Românie imbatabilă. Hai, România!', a afirmat Bogdan Matei.

La rândul său, președintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat că românii trebuie să aibă încredere că pot fi cei mai buni din lume.

'Consider că se cuvin felicitări tuturor celor care și-au adus contribuția la frumoasele rezultate obținute de echipa României. A fost un an 2024 remarcabil început cu rezultatele naționalei de fotbal de la Campionatul European și continuat cu performanțele echipei olimpice la Paris. Sper eu ca realizările lor să dea un imbold tuturor celor care fac sport în România. Ei trebuie să aibă încredere că românii pot fi cei mai buni', a precizat Covaliu.

Fostul fotbalist Ladislau Boloni a primit din partea Agenției Naționale pentru Sport un premiu special pentru întreaga carieră. Boloni a mulțumit tuturor foștilor săi colegi, dar și lui Valentin Ceaușescu, cel care a condus înainte de 1989 clubul Steaua.

'Trofeul acesta este al meu și al foștilor mei colegi, al lui Iovan, Ilie Bărbulescu, Bumbescu, Pițurcă, Hagi, Duckadam și așa mai departe. Și nu în ultimul rând, trofeul este și al unui om foarte special, și mă bucur că el este alături de noi aici. Deci trofeul este și al lui Valentin (n.r. - Valentin Ceaușescu)', a afirmat Boloni.

Lista completă a premiilor acordate, miercuri seara, în cadrul Galei Sportului Românesc 2024 este următoarea:

Sportivul anului - David Popovici (înot) - medalii de aur și bronz la JO 2024, aur la Campionatele Europene

Sportiva anului - Simona Radiș (canotaj) - medalii de aur și argint la JO 2024, aur la Campionatele Europene

Antrenorul anului - Adrian Rădulescu (înot, antrenorul lui David Popovici)

Antrenoarea anului - Camelia Voinea (gimnastică artistică, antrenoarea Sabrinei Maneca Voinea)

Sportivul anului în sportul paralimpic - Alexandru Bologa (para judo) - medalie de aur la Jocurile Paralimpice 2024

Sportiva anului în sportul paralimpic - Camelia Ciripan (para tenis de masă) - medalie de bronz la Jocurile Paralimpice 2024

Echipa anului (masculin, sporturi de echipă) - echipa națională de fotbal a Romaniei - optimi de finală la EURO 2024

Echipa anului (feminin, sporturi de echipă) - Gloria Bistrița (handbal feminin) - finalista EHF European League 2024

Echipa/echipajul anului (masculin, sporturi individuale) - Marian Enache, Andrei Sebastian Cornea (canotaj) - medalie de aur la JO 2024

Echipa/echipajul anului (feminin, sporturi individuale) - Barca de 8+1 a României (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Petreanu) - medalie de aur la JO 2024 și Campionatele Europene

Speranțele sportului (feminin) - Amalia Lică (gimnastică ritmică) - patru medalii de aur la Campionatele Europene de junioare

Speranțele sportului (masculin) - Vlad Covaliu (scrimă) - medalie de aur la Campionatele Mondiale de juniori

Speranțele sportului (mixt) - Teodor Luca Butnaru și Julia Denisa Bidică (dans sportiv) - medalie de aur la Campionatele Europene U21

Președintele anului - Camelia Potec (Federația Română de Natație și Pentatlon Modern)

Evenimentul anului în sport - Campionatele Europene de lupte de la București

Premiul Special ANS - Legenda Sportului - Laszlo Boloni (fotbal)

Premiu de Excelență pentru întreaga carieră - Simona Halep (tenis)

Premiul Special excelență în moto - Emanuel Gyenes

La evenimentul de la Opera Națională Română din Capitală au participat câteva sute de foști și actuali sportivi, antrenori, președinți de federații și cluburi.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Citiţi şi:

* Înot: David Popovici - Nu contează că acum sunt campion olimpic, obiectivele rămân aceleași

* Canotaj: Simona Radiș - Schimbarea de antrenor ne-a adus numai lucruri bune; Colamonici nu e o pierdere

Afisari: 1214

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-11-2026 19:26

Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League

HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol

Sport Intern 15-11-2026 18:48

Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor

CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c

Sport Intern 15-11-2026 16:48

Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20

Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă

Sport Intern 15-11-2026 01:59

Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt

ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.

Sport Intern 15-11-2026 01:38

Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1

CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de

Sport Intern 15-11-2026 01:21

Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia

Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului

Sport Intern 15-11-2026 01:15

Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n

Sport Intern 15-11-2026 01:04

Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat

Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N

Sport Intern 15-11-2026 01:01

Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1

SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo

Sport Intern 15-11-2026 00:49

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională

CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r

Sport Intern 15-11-2026 00:41

Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine

Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar

Sport Intern 15-11-2026 00:36

Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională

CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din

Sport Intern 15-11-2026 00:12

Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve

Sport Intern 15-11-2026 00:07

Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor

Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un

Sport Intern 14-11-2026 23:42

Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor

Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric