Academia Rapid a învins CSA Steaua cu 3-1 şi a câştigat Cupa României, faza pe Bucureşti
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/10989855.jpg)
Echipa de fotbal Academia Rapid a câştigat Cupa României, faza pe Bucureşti, după ce a învins cu scorul de 3-1 (2-0) formaţia CSA Steaua în finala găzduită, duminică seara, de Stadionul Dinamo.
Golurile formaţiei giuleştene au fost înscrise de Marian Vlada (minutele 2 şi 57) şi Daniel Niculae (minutul 45+2), în timp ce pentru echipa CSA Steaua a marcat Eduard Radu (minutul 74).
Câştigarea fazei pe Bucureşti îi asigură echipei Academia Rapid participarea în faza naţională a Cupei României, programată să înceapă la 1 august. În turul I al fazei naţionale participă câştigătoarele fazelor judeţene ale Cupei României şi ultimele clasate din Liga a III-a. Meciurile se dispută într-o singură manşă.
Partida de duminică seara a fost a patra dintre Academia Rapid şi CSA Steaua în actualul sezon, formaţia giuleşteană câştigând ultimele trei întâlniri (3-1 şi 2-0 în campionatul Ligii a IV-a şi 3-1 în finala Cupei României), iar prima, disputată în toamna anului trecut, s-a încheiat la egalitate, 1-1 (în campionatul Ligii a IV-a).
AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Rapid l-a transferat pe atacantul Elvir Koljic, de la Universitatea Craiova
Echipa de fotbal Rapid București a anunțat, joi seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Elvir Koljic, de la Universitatea Craiova, pe care conducerea rivalei FCSB anunțase că vrea să-l achiziționeze. 'Rapid a reușit transferul lui Elvir Koljic, de la Universitatea Craiova, atacantul bosniac semnând pentru un an și jumătate,
Fotbal: Petrolul Ploiești - FCSB 0-0, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu FCSB, scor 0-0, joi seara, pe stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal. FCSB a înscris în min. 39, prin David Miculescu, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru un fault comis de Daniel Bîrligea asupra lui Denis
Tenis: Ana Bogdan, învinsă în optimile turneului Transylvania Open (WTA)
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de italianca Elisabetta Cocciaretto, a șaptea favorită, cu 6-3, 6-0, joi seara, în optimile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Ana Bogdan (32 ani, 120 WTA) s-a înclina
Handbal feminin: HC Zalău s-a calificat fără probleme în sferturile Cupei României
HC Zalău s-a calificat fără probleme în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin, după ce a învins echipa de eșalon secund CSM Roman cu scorul de 31-21 (16-10), joi, în deplasare. Emilija Lazic a marcat 8 goluri pentru echipa antrenată de Gheorghe Tadici, iar Aya Ben Abdallah și Cristina-Alexandra Andr
Fotbal: Clubul FCSB l-a transferat pe Andrei Gheorghiță de la Politehnica Iași
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi, pe un site de socializare, transferul atacantului Andrei Gheorghiță de la Politehnica Iași. 'Atacantul în vârstă de 22 de ani, care se va pregăti de vineri alături de noii săi colegi, va purta tricoul cu numărul 77. Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai m
Tenis: Ana Blinkova, eliminată de Ella Seidel de la Transylvania Open (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Ana Blinkova, campioana din 2022, a fost învinsă de germanca Ella Seidel, venită din calificări, cu 6-2, 7-6 (7/5), joi, în optimile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Seidel (19 ani, 143 WTA), care în
Lotul olimpic de canotaj a participat la o nouă campanie de donare de sânge
Sportivii din lotul olimpic de canotaj al României au participat, joi, la Centrul de Transfuzie Sanguină, la a treia acțiune din campania 'Sânge de Aur', pentru conștientizarea nevoii de donare de sânge în rândul populației. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din București, Lucia Grijac, a afirmat că implicarea sp
Handbal feminin: Alexandra Dindiligan și-a prelungit contractul cu CSM București
Echipa feminină de handbal CSM București a prelungit contractul extremei stânga Alexandra Dindiligan, a anunțat clubul, joi, pe site-ul său oficial. Alexandra Dindiligan (27 de ani) a început handbalul în orașul natal, la Handbal Art Galați. A debutat la senioare la 'U' Cluj, iar după un sezon petrecut la HC Zalău, în 2021, a se
Polo masculin: CSM Oradea a pierdut primul meci din sferturile Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă de echipa italiană RN Savona, cu scorul de 17-11 (1-2, 7-4, 5-2, 4-3), miercuri seara, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'', în prima etapă din Grupa B a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Orădenii au început bine și aveau avantaj după primu
Tenis: Olga Danilovic, a doua favorită, eliminată prematur de la Transylvania Open (WTA)
Jucătoarea sârbă de tenis Olga Danilovic, a doua favorită, a fost învinsă neașteptat de bulgăroaica Viktoria Tomova, cu 7-5, 7-5, miercuri seara, în optimile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. În sferturi s-au mai califi
Fotbal: Universitatea Craiova - Universitatea Cluj 1-0, în Superligă
Universitatea Craiova a învins liderul Universitatea Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 25-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Mitriță (10 - penalty), lovitura de pedeapsă fiind dictată cu ajutorul arbitrajului video, pentru un fau
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi spune că nu poate deveni selecționerul României cât timp e acționar la Farul Constanța
Fost lider al Generației de Aur și selecționer al României, Gheorghe Hagi a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că atât timp cât este acționar la Farul Constanța nu va mai putea fi antrenorul echipei naționale, motiv pentru care a și refuzat oferta Federației Române de Fotbal. 'Eu mulțumesc conducer
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi a lansat un volum autobiografic la aniversarea a 60 de ani
Fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi a lansat, miercuri, cu ocazia împlinirii a 60 de ani, un volum autobiografic intitulat 'Hagi, drumul meu', în care prezintă parcursul său în acest sport, atât că jucător, cât și ca antrenor și conducător de club. Prezentarea audio a cărții lui Hagi a fost făcută de o voc
Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă neașteptat în primul tur la Transylvania Open (WTA)
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de germanca Ella Seidel cu 6-4, 6-2, miercuri, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 73 WTA), cap de serie numărul opt, s-a înclina
Handbal feminin: CSM București s-a calificat fără emoții în sferturile Cupei României
CSM București s-a calificat fără emoții în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin, miercuri, după ce a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 36-22 (15-7), în Sala Apollo din Capitală. Cristina Neagu a marcat 7 goluri pentru deținătoarea trofeului, iar Crina Pintea 6.