Judo: Asley Gonzalez şi Vlăduţ Simionescu, eliminaţi prematur de la Mondiale
Sportivii români Asley Gonzalez şi Vlăduţ Simionescu au părăsit Campionatele Mondiale de judo de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), joi, fără a cunoaşte gustul victoriei. Judoka de origine cubaneză Asley Gonzalez, campion mondial în 2013, a intrat direct în turul secund al cat. 100 kg, fiind învins de olandezul Simeon Catharina.
Tenis: Federer speră că Nadal ''va putea juca mult mai mult timp decât credem''
"Sper că Rafael Nadal va putea juca mult mai mult timp decât credem", a declarat fostul mare tenisman elveţian Roger Federer despre rivalul său spaniol, scrie site-ul eurosport.fr. În trecere miercuri prin localitatea franceză La Courneuve pentru a inaugura un teren de tenis împreună cu o asociaţie, ca ambasador al producătorului să
Tenis: "Orice medalie olimpică ar fi un vis devenit realitate" pentru Iga Swiatek
"Orice medalie olimpică ar fi un vis devenit realitate", a declarat joi poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, invitată să vorbească despre Jocurile de la Paris după tragerea la sorţi pentru turneul de la Roland Garros, unde ea este marea favorită, scrie AFP. "Jocurile Olimpice sunt unul dintre cele mai mari evenimente s
JO 2024: Podiumul din plastic reciclat va aminti de Turnul Eiffel
După mascote, torţă, medalii şi afiş, se ştie cum arată podiumul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Paris: din plastic reciclat, acesta prezintă pe faţadă modele curbe care amintesc de Turnul Eiffel, scrie joi AFP. Şaizeci şi opt de podiumuri au fost realizate din 40 de tone de plastic reciclat, furnizat de o companie cu sediul în Aubervilli
Fotbal: Selecţionerul Luciano Spalletti a anunţat lotul provizoriu al Italiei pentru EURO 2024
Selecţionerul naţionalei de fotbal a Italiei, Luciano Spalletti, a anunţat joi un lot provizoriu de 30 de jucători pentru EURO 2024, pe care figurează nume surprinzătoare, ca Stephan El Shaarawy, de la AS Roma, şi Nicolo Fagioli, de la Juventus Torino, scrie presa internaţională. Mijlocaşul Nicolo Fagioli a fost convocat la puţin timp după ce s-a încheia
Tenis: Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros
Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu şi-au aflat adversarele din prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, în urma tragerii la sorţi efectuate, joi, la Paris. Sorana Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, va debuta contra rusoaicei Ana B
Tenis: Nadal şi Zverev vor fi adversari în primul tur la Roland Garros
Spaniolul Rafael Nadal, fost număr unu mondial, îl va avea adversar în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros pe germanul Alexander Zverev, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi, scrie AFP. Aflat acum probabil la ultimul său Roland Garros, Nadal l-a învins foarte greu în semifinalele ediţiei din 2022 pe Zverev, care
Fotbal: Antrenorul Thiago Motta va pleca de la Bologna la finalul sezonului (oficial)
Thiago Motta, care nu şi-a prelungit contractul cu Bologna, va pleca de la această grupare la finalul sezonului, a anunţat joi clubul din Serie A, scrie AFP, care aminteşte că antrenorul în vârstă de 41 de ani este văzut de presa italiană ca următorul tehnician al lui Juventus Torino, scrie AFP. "Mi-aş fi dorit să rămână la Bologna, dar
Fotbal: Robert Lewandowski intenţionează să rămână la FC Barcelona
Atacantul polonez Robert Lewandowski a sugerat că va rămâne la clubul de fotbal FC Barcelona în sezonul viitor şi speră să contribuie la obiectivele ambiţioase ale clubului, transmite Reuters. Lewandowski a venit la Barca de la Bayern Munchen în 2022, pentru circa 43 de milioane de euro, semnând un contract valabil până în i
Fotbal: Spaniolul Julen Lopetegui, noul antrenor al echipei West Ham United
Clubul englez de fotbal West Ham United a anunţat, joi, numirea spaniolului Julen Lopetegui în funcţia de antrenor în locul lui David Moyes, informează AFP. Lopetegui, în vârstă de 57 de ani, fostul antrenor al echipelor Real Madrid şi Wolverhampton (2022-2023), precum şi al naţionalei Spaniei, va prelua oficial noul său post pe 1 iulie
Olimpice: Un studiu plasează Franţa la egalitate cu Japonia, pe locul cinci, în clasamentul pe medalii la JO de la Paris
Franţa s-ar putea afla la egalitate cu Japonia pentru locul cinci în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, conform unui studiu al Observatorului francez de conjuncturi economice (OFCE), publicat miercuri, într-un model care include în acelaşi timp şi Rusia, deşi aceasta este exclusă din competiţie, informează AFP.
Tenis: Andy Murray şi Daniel Evans au primit un wild card pentru turneul de dublu de la Roland Garros
Jucătorii britanici de tenis Andy Murray şi Daniel Evans au devenit prima pereche din afara Franţei care a primit un wild card în ultimii 20 de ani la turneul de dublu de la Roland Garros, scrie DPA. Murray părea că va rata Grand Slam-ul pe zgură de la Paris din acest an după accidentarea de la gleznă în luna martie, dar la î
Tenis: Emma Răducanu va juca luna viitoare la turneul de la Nottingham (WTA)
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu va juca luna viitoare la turneul Rothesay Open, pe iarbă, care va avea loc la Nottingham, transmite DPA. Jucătoarea de origine română (21 ani) a ales să nu joace la Roland Garros pentru a se pregăti mai bine pentru sezonul de iarbă, pe care l-a ratat anul trecut din cauza unor operaţii suferite
Atletism: Andrei Rareş Toader, la a doua victorie în decurs de o săptămână
Atletul român Andrei Rareş Toader a obţinut a doua sa victorie în mai puţin de o săptămână în proba de aruncare a greutăţii, miercuri, la Kladno (Cehia), cu performanţa de 21,01 metri, potrivit site-ului World Athletics. Toader i-a devansat pe egipteanul Mohamed Khalifa, clasat pe locul secund, cu 20,28 metri, şi pe spa
Fotbal: 'Este doar începutul progresului', a declarat Ademola Lookman, autorul celor trei goluri ale Atalantei
Atacantul nigerian Ademola Lookman, autorul unui hat-trick (12, 26, 75) pentru Atalanta în finala Europa League la fotbal cu Bayer Leverkusen (3-0), a declarat că "nu este decât începutul progresului" şi speră să mai trăiască "astfel de seri", relatează AFP. "Am avut mereu încredere în cap












