Fotbal: Kylian Mbappe și-a propus să fie și mai eficient în fața porții
Atacantul Kylian Mbappe a declarat că vrea ''să fie și mai eficient în fața porții'', după ce a marcat un hat-trick pentru Real Madrid, marți seară, în Kazahstan, împotriva echipei Kairat Almatî (5-0) în Liga Campionilor la fotbal, scrie AFP. Atacantul francez a jucat un rol major în victoria
Tenis: Jannik Sinner a câștigat turneul ATP 500 de la Beijing
Tenismanul italianul Jannik Sinner, numărul doi mondial, a câștigat turneul ATP 500 de la Beijing, dotat cu premii totale de 4.016.050 de dolari, după ce l-a învins clar pe americanul Learner Tien, cu 6-2, 6-2, în finala desfășurată miercuri, transmit agențiile internaționale de presă. Sinner, victorios după o oră și 13 minut
Fotbal: Xabi Alonso (Real Madrid) - Misiune îndeplinită, jucătorii au luat meciul cu Kairat în serios
Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid, s-a declarat mulțumit de victoria obținută în Kazahstan, 5-0 cu Kairat Almatî, marți, în Liga Campionilor la fotbal, și de modul serios în care jucătorii săi au abordat meciul. ''Am venit cu scopul clar de a câștiga meciul. O altă competiție, am vrut un începu
Tenis: Gael Monfils a anunțat că se va retrage din activitate la finalul anului 2026
Tenismanul francez Gael Monfils, unul dintre cei mai spectaculoși și apreciați jucători din circuitul masculin, a anunțat, miercuri, pe rețelele de socializare că se va retrage din activitate la finalul sezonului 2026, transmite AFP. ''După ce am împlinit 39 de ani, în urmă cu o lună, aș vrea să vă anunț că anul care vine v
Handbal masculin: FC Barcelona și Veszprem vor juca finala Campionatului Mondial al Cluburilor
FC Barcelona va înfrunta echipa maghiară Veszprem HC, deținătoarea trofeului, în finala Campionatului Mondial al Cluburilor la handbal masculin, joi, în Noua Capitală Administrativă a Egiptului, transmite Reuters. Marți, în semifinale, Barcelona a învins echipa locală Al Ahly cu 26-21, după ce Veszprem, echipă ant
Rugby: Tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale din 2027 va avea loc pe 3 decembrie, în Australia
Tragerea la sorți a celor șase grupe ale Cupei Mondiale de rugby din 2027, turneu care va fi găzduit de Australia, va avea loc pe 3 decembrie, în Australia, a anunțat World Rugby, într-un comunicat, citat de AFP. La turneul final care va avea loc între 1 octombrie și 13 noiembrie 2027 vor participa 24 de echipe, printre care
Fotbal: Inter Miami, învinsă acasă de Chicago Fire cu 5-3, în MLS
Inter Miami a fost învinsă acasă de Chicago Fire cu scorul de 5-3, marți, în liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), astfel că a ratat șansa de a se apropia de liderul Philadelphia Union. Oaspeții au condus în Florida cu 3-1, prin golurile marcate de Dje D'Avilla, Jonathan Dean and Rominigue Kouame, respectiv T
Fotbal: Griezmann a marcat golul său cu numărul 200 pentru Atletico Madrid
Fostul internațional francez Antoine Griezmann a marcat, marți seara, golul său cu numărul 200 pentru clubul spaniol de fotbal Atletico Madrid, în meciul câștigat cu scorul de 5-1 în fața formației germane Eintracht Frankfurt, în etapa a doua a Ligii Campionilor, transmite EFE. Griezmann, care joacă la echipa ''
VIDEO Fotbal: Inter Milano, Atletico, Bayern și Marseille, victorii clare în Liga Campionilor
nter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, Atletico Madrid, Bayern Munchen și Olympique Marseille au obținut victorii clare, marți, în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, dar surpriza serii a fost produsă de Galatasaray, care a învins-o pe Liverpool cu 1-0. Inter, finalista ediției trecute, a obținut al doilea său succes în Cham
Fotbal: Real Madrid a câștigat la scor în Kazahstan, 5-0 cu Kairat, în Liga Campionilor
Real Madrid a surclasat-o pe debutanta Kairat Almatî cu scorul de 5-0, marți seara, în deplasare, în Kazahstan, în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal. Starul francez Kylian Mbappe a reușit un hat-trick (25 - penalty, 52, 73), celelalte goluri ale echipei antrenate de Xabi Alonso fiind marcate de Eduardo Camaving
Tenis: Coco Gauff, calificată în sferturi de finală la Beijing (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff (3 WTA, favorită nr. 2) s-a calificat marți în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.963.700 dolari, după ce a trecut în optimi, în trei seturi, 4-6, 7-6 (7/4), 6-2, de elvețianca Belinda Bencic (16 WTA, favorită nr. 15). Gauff, deținăto
Fotbal: Antrenorul Diego Simeone (Atletico Madrid), suspendat un meci, după incidentele de la Liverpool
Antrenorul lui Atletico Madrid, Diego Simeone, a primit o suspendare de un meci, în urma eliminării sale în meciul cu Liverpool pierdut cu 3-2, din Liga Campionilor, pe 17 septembrie, scrie DPA. Argentinianul a fost implicat într-o încăierare cu suporterii echipei 'Reds' pe Anfield, în urma golului victori
Tenis: Carlos Alcaraz, forfait pentru turneul ATP Masters 1000 de la Shanghai
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, proaspăt câștigător al turneului ATP 500 de la Tokyo, a anunțat marți că se va retrage de la turneul Masters 1000 de la Shanghai, care începe miercuri, din cauza unor 'probleme fizice', scrie AFP. 'Sufăr de unele probleme fizice și, după ce le-am discutat cu echipa mea, credem
Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP 500 de la Tokyo
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, a câștigat turneul ATP 500 de la Tokyo (Japonia), dotat cu premii totale de 2.226.470 de dolari, marți, după ce l-a învins în finală pe americanul Taylor Fritz, numărul 5 în lume, cu un simetric 6-4, 6-4. Alcaraz a obținut victoria după o oră și 33 de minute.
Tenis: Edouard Roger-Vasselin a cucerit al 29-lea său titlu la dublu masculin, la turneul ATP 500 de la Tokyo
Tenismanul francez Edouard Roger-Vasselin, în vârstă de 29 de ani, a cucerit al 29-lea titlu din cariera sa la dublu masculin, marți, la turneul ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale în valoare de 2.226.470 de dolari, informează L'Equipe. Roger-Vasselin și monegascul Hugo Nys, care joacă împreună de la debutul acestui sezon, a

