Fotbal: Fundașul Niklas Suele (Borussia Dortmund) și-a anunțat retragerea din activitate la doar 30 de ani
Fundașul german Niklas Suele, al cărui contract cu clubul Borussia Dortmund se încheie la 30 iunie, a anunțat, joi, că se va retrage din activitatea fotbalistică la finalul sezonului, transmite DPA. ''Aș vrea să anunț că îmi voi încheia cariera în această vară'', a declarat Suele în podcastul '
Baschet: NBA - New York Knicks, la a doua victorie în semifinalele Conferinței de Est
Echipa New York Knicks a învins cu scorul de 108-102 formația Philadelphia 76ers, miercuri seara, la Madison Square Garden, într-un meci foarte strâns din play-off-ul ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Cei mai buni jucători ai gazdelor au Jalen Brunson, autorul a 26 de puncte și 6 assist-uri, și Karl-Anthony
Fotbal: Echipa Inter Milano va fi primită de Papa Leon al XIV-lea, după câștigarea titlului în Serie A
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, încoronată campioană în Serie A la sfârșitul săptămânii trecute, va fi primită în audiență de Papa Leon al XIV-lea, sâmbătă, la Vatican, înaintea meciului de campionat împotriva formației Lazio Roma, a anunțat Biroul de presă al Vaticanului, citat de EFE.
Handbal masculin: Fuchse Berlin, FC Barcelona și Aalborg, calificate la turneul Final4 al Ligii Campionilor
Fuchse Berlin, FC Barcelona și Aalborg Handbold s-au calificat, miercuri, la turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal masculin, după victoriile obținute în manșa secundă a sferturilor de finală. Fuchse Berlin și FC Barcelona au fost prezente și la turneul final de anul trecut, careul de ași din acest an urmând să fie completa
Tenis: Trei germani au debutat cu victorii la Roma (ATP)
Trei jucători germani de tenis, Daniel Altmaier, Jan-Lennard Struff și Yannick Hanfmann, au obținut victorii, miercuri, în prima rundă a turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro. Daniel Altmaier (64 ATP) s-a impus cu 4-6, 7-6 (7/3), 6-4 în fața chinezului Zhizhen Zhang, după ce a salvat do
Fotbal: Portarul brazilian Fabio (Fluminense), jucătorul cu cele mai multe meciuri în Copa Libertadores
Brazilianul Fabio, portarul echipei de fotbal Fluminense a devenit, la 45 de ani, jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate în Copa Libertadores, echivalentul sud-american al Ligii Campionilor europeni, informează AFP. Fabio Deivson Lopes Maciel a disputat miercuri cel de-al 114-lea său meci în cea mai importantă competiție int
Tenis: Tatjana Maria și Karolina Pliskova, adversarele româncelor în turul secund la Roma (WTA)
Tatjana Maria și Karolina Pliskova vor fi adversarele româncelor Sorana Cîrstea, respectiv Jaqueline Cristian, în runda a doua a turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după victoriile obținute miercuri. Germanca Tatjana Maria (38 ani, 54 WTA) s-a impus clar în fața poloneze
Fotbal: Harry Kane a marcat a l4-lea său gol în actuala ediție a Ligii Campionilor
Internaționalul englez Harry Kane a marcat al 14-lea său gol în actuala ediție a Ligii Campionilor la fotbal, în cursul meciului cu Paris Saint-Germain (scor 1-1), disputat miercuri seara pe Allianz Arena, în manșa scundă a semifinalelor acestei competiții. Kane ocupă locul secund în clasamentul golgheterilor, după fran
Fotbal: Antrenorul echipei Bayern Munchen acuză erorile de arbitraj de la returul cu PSG din Liga Campionilor
Antrenorul echipei Bayern Munchen a acuzat erorile de arbitraj de la meciul retur cu Paris Saint-Germain (scor 1-1), la finalul căreia campioana en titre din Bundesliga a ratat calificarea în finala actualei ediții a Ligii Campionilor la fotbal. În meciul de pe Allianz Arena, PSG a preluat rapid conducerea printr-un gol marcat de O
Fotbal: Trebuie să ne bucurăm de acest moment, a declarat Luis Enrique după calificarea în finala Ligii Campionilor
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a salutat performanța elevilor săi, care s-au calificat pentru al doilea an consecutiv în finala Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după remiza înregistrată pe terenul formației Bayern Munchen (1-1), în manșa secundă a semifinalelor PSG, deținătoarea trofeului, ș
Fotbal: Finală 100% mexicană în Cupa Campionilor CONCACAF
Echipa mexicană Toluca s-a calificat în finala Cupei Campionilor CONCACAF, după ce a învins categoric pe teren propriu, cu scorul de 4-0, formația americană Los Angeles FC, miercuri seara, în manșa secundă a semifinalelor acestei competiții rezervată cluburilor de fotbal din America de Nord, America Centrală și Caraibe. Calif
Fotbal: Paris Saint-Germain, calificată în a doua finală consecutivă în Liga Campionilor
Paris Saint-Germain s-a calificat în a doua sa finală consecutivă de Liga Campionilor la fotbal, după ce a remizat cu Bayern Munchen, 1-1 (1-0), miercuri seara, pe Allianz Arena, în manșa secundă a semifinalelor. PSG, care a câștigat trofeul anul trecut chiar la Munchen, va juca a treia sa finală din istorie după ce a câ
Tenis de masă: Echipa feminină a României, calificată dramatic în sferturi la Mondiale
Selecționata feminină a României s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Campionatelor Mondiale de tenis de masă de la Londra, miercuri, după ce a învins Egiptul cu scorul de 3-2. Vicecampioana europeană, numărul 7 mondial, a câștigat prin punctul adus de Andreea Dragoman în fața unei echipe valoroase,
Fotbal: Neymar și Robinho Junior s-au împăcat după o altercație
Neymar și-a cerut public scuze tânărului său coechipier de la clubul brazilian Santos, Robinho Junior, pentru că l-a pălmuit în timpul unui antrenament, iar cei doi fotbaliști și-au afișat împăcarea în timpul unui meci de marți, relatează AFP. Luni, Santos a anunțat că a deschis o anchetă în urma altercației dintre starul în
Fotbal: Alvaro Carreras (Real Madrid) minimalizează altercația cu Antonio Rudiger
Fundașul stânga Alvaro Carreras a descris presupusa altercație în care a fost implicat cu fundașul central Antonio Rudiger, colegul său de la echipa de fotbal Real Madrid, drept o ''chestiune neimportantă, izolată'', arată DPA. Relatările apărute în spațiul public indică faptul că a existat o altercație între coechipieri












