JO de la Tokyo: Spectatorii locali, dacă vor fi admişi, vor fi obligaţi să prezinte teste pentru Covid-19
În ipoteza în care spectatorii locali vor fi admişi la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), ei ar putea fi obligaţi să prezinte un rezultat negativ la testul anti-Covid sau un certificat de vaccinare, a afirmat, luni, un jurnal nipon, citat de AFP. Aclamaţiile şi consumul de hrană sau de alcool vor fi, totodată, interzise în vir
Tenis: Dominic Thiem, eliminat în primul tur la Roland Garros
Tenismanul austriac Dominic Thiem, numărul 4 mondial, a fost eliminat în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, fiind învins în cinci seturi, 4-6, 5-7, 6-3, 6-4, 6-4, de spaniolul Pablo Andujar, într-o partidă disputată duminică. Thiem (27 ani), finalist pe zgura pariziană la ediţiile din 2018 şi 2019, s-a încli
Baschet masculin: Euroliga - Efes Istanbul, noua campioană a Europei
Echipa turcă Efes Istanbul a câştigat pentru prima oară în istoria sa Euroliga masculină de baschet, în finala căreia a învins cu scorul de 86-81 formaţia spaniolă FC Barcelona, duminică la Koln (Germania). Efes, finalista ediţiei precedente, desfăşurată în 2019 (cea de anul trecut a fost anulată din cauza pandemiei), s-a impus la
Ciclism: Columbianul Egan Bernal a câştigat în premieră Turul Italiei
Ciclistul columbian Egan Bernal (Ineos) a câştigat Turul Italiei la prima sa participare la această cursă, duminică la Milano, la doi ani după ce reuşise să se impună în Turul Franţei. Bernal, în vârstă de 24 ani, şi-a trecut cu această ocazie în palmares a 19-a victorie ca profesionist, în cele patru sezoane petrecute &icir
Gimnastică artistică: Marian Drăgulescu, medaliat cu argint la sărituri, la Cupa Mondială de la Varna
Sportivul român Marian Drăgulescu a câştigat medalia de argint în finala de la sărituri, duminică, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Varna (Bulgaria), cu o medie de 14,525 puncte. Drăgulescu (40 ani), sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de sărituri, a fost notat cu 14,350
Moto: Francezul Fabio Quartararo a câştigat cursa regină (MotoGP) a Marelui Premiu al Italiei
Pilotul francez Fabio Quartararo (Yamaha) a câştigat cursa de la clasa MotoGP a Marelui Premiu al Italiei la motociclism viteză, a şasea etapă a Campionatului mondial, disputată duminică pe circuitul Mugello, transmite EFE. Quartararo a trecut primul linia de sosire cu timpul de 41min16sec344/1000, fiind urmat de portughezul Miguel Olive
Tenis: Germanca Angelique Kerber, eliminată în primul tur la Roland Garros
Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, cap de serie 26, a părăsit duminică în primul tur turneul Roland Garros de la Paris, al doilea Grand Slam al anului, după ce a fost eliminată de Angelina Kalinina (Ucraina) cu 6-2, 6-4. Kerber, cu trei titluri de Grand Slam în palmares, nu a trecut niciodată mai sus de sferturi de final
Moto: Australianul Remy Gardner (Kalex), învingător la clasa Moto2 a Marelui Premiu al Italiei
Pilotul australian Remy Gardner (Kalex) a triumfat în cursa de la clasa Moto2 a Marelui Premiu al Italiei la motociclism viteză, disputat duminică pe circuitul Mugello în a şasea etapă a MotoGP, relatează EFE. Gardner, care a obţinut prima sa victorie din acest sezon, l-a depăşit în ultimul tur pe spaniolul Raul Fernandez, ca
Tenis: Naomi Osaka, 6-4, 7-6 cu Patricia Ţig, următoarea adversară a Anei Bogdan
Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, favorită 2, a devenit adversara româncei Ana Bogdan în turul doi al turneului Roland Garros de la Paris, al doilea Grand Slam al anului, după ce a eliminat-o pe jucătoarea română Patricia Ţig cu 6-4, 7-6 (5), după un meci echilibrat. Patricia Ţig, care a dat o replică curajoasă
Moto: Elveţianul Jason Dupasquier a încetat din viaţă la un spital din Florenţa
Pilotul elveţian Jason Dupasquier, de la echipa Prustel GP, a încetat din viaţă duminică la spitalul Carregi din Florenţa, după ce s-a accidentat grav pe circuitul Mugello în sesiunea de calificare a Marelui Premiu de motociclism viteză, au anunţat organizatorii Campionatului mondial MotoGP. Dupasquier, 19 ani, a suferit noaptea tr
Moto: Italianul Dennis Foggia (Honda) a câştigat cursa de la clasa Moto3 a Marelui Premiu al Italiei
Pilotul italian Dennis Foggia (Honda) a câştigat cursa de la clasa Moto3 a Marelui Premiu al Italiei la motociclism viteză, disputată duminică pe circuitul Mugello, în etapa a şasea a sezonului, transmite EFE. Foggia, care a trecut primul linia de sosire după 39min37sec497/1000, a fost urmat în clasament de spaniolul Jaume Ma
Tenis: Ana Bogdan s-a calificat în turul doi la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, duminică, în turul doi al turneului de la Roland Garros de la Paris, al doilea Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe italianca Elisabetta Cocciaretto cu 6-1, 6-3. În turul doi, Ana Bogdan (28 ani, 102 WTA) va juca cu învingătoarea din meciul Naomi Osaka (J
Moto: Pilotul elveţian Jason Dupasquier, în stare gravă la Florenţa, după un accident în Marele Premiu al Italiei
Pilotul elveţian Jason Dupasquier, grav accidentat sâmbătă la calificările pentru Marele Premiu al Italiei la clasa Moto3, a suferit noaptea o intervenţie chirurgicală la torace din cauza unei leziuni vasculare, conform spitalului Carregi din Florenţa, citat de AFP. ''Leziuni cerebrale grave persistă. El rămâne în ter
Fotbal: Olympique Lyon l-a angajat ca antrenor pe olandezul Peter Bosz
Olandezul Peter Bosz a fost angajat ca antrenor de clubul francez Olympique Lyon, locul patru în ultimul sezon al Ligue 1, cu care a semnat un contract pe doi ani, transmite AFP. Bosz, 57 ani, îi succede lui Rudi Garcia, al cărui contract nu a mai fost prelungit. Olandezul a antrenat ultima oară pe Bayer Leverkusen, de care a fost
Fotbal: Brentford a promovat în Premier League după o aşteptare de 74 ani
Clubul Brentford a pătruns în elita fotbalului englez după 74 ani de absenţă, graţie victoriei cu Swansea City (2-0), din finala play-off-ului de promovare din Championship, disputată sâmbătă pe stadionul Wembley din Londra, în faţa a 11.689 spectatori, transmite AFP. Brentford se alătură echipelor Norwich şi Watford care au













