Fotbal: Arsenal negociază transferul brazilianului Gabriel Martinelli la Al-Hilal
Clubul englez Arsenal Londra demarat discuțiile cu Al-Hilal în vederea unui transfer al brazilianului Gabriel Martinelli la echipa din Arabia Saudită, informează DPA.
Martinelli, în vârstă de 25 de ani, nu a făcut parte din lotul 'tunarilor' în victoria obținută în fața formației Manchester City (scor 2-1), în Community Shield, și nici la meciul din etapa inaugurală a ligii engleze, câștigat în fața formației Coventry City (3-0).
Arteta a vorbit cu Martinelli despre viitorul său la gruparea londoneză, explorând posibilitatea unui acord care să-i permită să plece în această perioadă de mercato.
Echipa saudită Al Hilal, care ar fi, de asemenea, interesată să-l recruteze și pe Ollie Watkins de la Aston Villa, ar fi dispusă să plătească până la 40 de milioane de lire sterline (54,5 milioane de dolari) în schimbul lui Martinelli, conform Press Association.
Gabriel Martinelli, care a disputat aproape 300 de meciuri în tricoul lui Arsenal în cele șapte sezoane petrecute pe Emirates Stadium, este legat prin contract de londonezi până în vara viitoare.
Brazilianul a marcat de 11 ori în sezonul trecut, însă doar de două ori în Premier League. Între timp, 'tunarii' și-au întărit ofensiva cu grecul Christos Tzolis, care a impresionat în victoria cu Convetry, pentru care au plătit luna trecută 34 de milioane de lire sterline.
În banda stângă, în ciuda vânzării lui Leandro Trossard la Beșiktaș și a posibilei plecări a lui Martinelli, Arsenal îi mai are la dispoziție pe Bukayo Saka, Noni Madueke și Eberechi Eze,
Campioana en titre a Angliei rămâne, totodată, interesată să-l transfere pe atacantul Julian Alvarez de la Atletico Madrid, însă FC Barcelona este considerată favorită în cursa pentru semnătura internaționalului argentinian, care a fost huiduit de propriii suporteri în meciul încheiat la egalitate pe teren propriu de madrileni cu formația Villarreal (scor 2-2), duminică în La Liga.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Sorana Cîrstea ocupă locul 17 în clasamentul WTA
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a urcat două locuri în clasamentul WTA și se află săptămâna aceasta pe poziția a 17-a, cea mai bună clasare din cariera sa, pe care a atins-o în premieră luna trecută. Sorana, care a intrat pentru prima oară în top 20 WTA în acest sezon, a atins optimile de finală la tu
Fotbal: Rodri a început antrenamentele cu grupul la FC Barcelona
Internaționalul spaniol Rodrigo Hernandez 'Rodri', noul mijlocaș al echipei FC Barcelona, a început luni antrenamentele cu grupul și ar putea fi inclus în lotul pentru meciul de campionatul cu Athletic Bilbao, programat joi pe Camp Nou, informează EFE. Căpitanul care a condus selecționata Spaniei la câștigarea Cupei Mondiale 2026, s-a
Baschet masculin: Organizatorii Euroligii anunță crearea unei Supercupe
Responsabilii Euroligii masculine de baschet au anunțat luni crearea unei Supercupe, a cărei primă ediție va avea loc luna viitoare, la Etihad Arena din Abu Dhabi, informează L'Equipe. Competiția se va derula în zilele de 18 și 29 septembrie, cu participarea echipelor Olympiakos Pireu (Grecia), campioana Euroligii în 2026, Fenerbahce Istanbul (
Tenis: US Open - Alcaraz și Serena vor debuta la dublu mixt împotriva unei perechi venite din calificări
Perechea formată din spaniolul Carlos Alcaraz și americanca Serena Williams își va face debutul, marți, în turneul de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, urmând să înfrunte o pereche venită din calificări, conform tragerii la sorți efectuate duminică, informează EFE. Alcaraz revine în
Atletism: Etiopianul Yomif Kejelcha a doborât recordul mondial la semimaraton
Etiopianul Yomif Kejelcha, care în aprilie, la Londra, a devenit al doilea atlet care a alergat un maraton sub două ore, sosind imediat în urma kenyanului Sabastian Sawe, a doborât, duminică, recordul mondial la semimaraton (21,0975 km) pe străzile din Buenos Aires (Argentina), fiind cronometrat cu timpul de 56 min. 51 sec., informează AFP.
Fotbal: Elvețianul Embolo, de la Rennes la Atlanta United
Atacantul internațional elvețian Breel Embolo a plecat de la Rennes după un singur sezon în Bretania, pentru a se alătura echipei Atlanta United din Major League Soccer (MLS), au anunțat ambele cluburi duminică, citate de AFP. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, suma de transfer este estimată la aproximativ 15 milioane de e
Ciclism: Mexicanul Isaac Del Toro, învingător în Turul Germaniei
Ciclistul mexican Isaac Del Toro (UAE Team-Emirates) a câștigat, duminică, Turul Germaniei, o nouă victorie în acest sezon pentru sportivul în vârstă de 22 de ani, la finalul celei de-a patra și ultimei etape, un traseu de 156 de kilometri în jurul orașului Heilbronn (sud-vest), adjudecată de francezul Paul Magnier, informează AFP.
Atletism: Armand Duplantis s-a impus cu 6,20 m la săritura cu prăjina la Chorzow, etapă din Golden League
Atletul suedez Armand Duplantis, deținătorul recordului mondial la săritura cu prăjina, s-a impus, duminică, la reuniunea atletică de la Chorzow (Polonia), din cadrul circuitului Ligii de Diamant, reușind să sară peste ștacheta plasată la 6,20 m și să câștige o competiție dificilă, în care fusese condus pe parcursul unei mari părți a concursului, relateaz
Fotbal: Liverpool a remizat cu Newcastle, 2-2, în etapa inaugurală din Premier League
Liverpool a smuls un egal în ultimele secunde ale prelungirilor pe terenul lui Newcastle, 2-2, duminică seară, în penultimul meci din etapa inaugurală a campionatului de fotbal al Angliei, grație unei lovituri de pedeapsă obținute de tânărul recrut Victor Munoz și transformată de Dominik Szoboszlai, informează AFP. Fundașul l
Fotbal: PSG a smuls egalul grație unei duble a lui Ferran Torres, în prima etapă din Ligue 1
Paris Saint-Germain, deținătoarea titlului, a trecut prin momente de panică, dar a reușit să obțină un egal în deplasare la Rennes, 2-2, duminică seara, grație spaniolului Ferran Torres, campion mondial, în prima etapă din campionatul de fotbal al Franței, informează AFP. Deși parizienii ar fi trebuit să înceapă sezonul pe Pa
Fotbal: Victorie categorică pentru FC Barcelona, 5-0 cu Elche, la debutul în La Liga
FC Barcelona, campioana en titre, condusă de noul căpitan, Raphinha, și de noile achiziții, și-a început duminică parcursul spre al treilea titlu consecutiv în campionatul de fotbal al Spaniei cu o victorie categorică, cu scorul de 5-0, în deplasare, pe terenul lui Elche, într-un meci din etapa a 2-a, informează AFP. Al
Fotbal: Ceferin (UEFA) nu va candida împotriva lui Infantino la președinția FIFA
Aleksander Ceferin, președintele puternicei Confederații Europene de Fotbal (UEFA) și un adversar important al liderului FIFA, Gianni Infantino, a anunțat că nu va candida împotriva acestuia la următoarele alegeri, relatează AFP. Gianni Infantino se confruntă cu o criză continuă de la eșecul planului său controversat și, în cele di
Tenis: Francezul Arthur Fils, învingător în turneul de la Cincinnati (ATP)
Francezul Arthur Fils, cap de serie nr.21, a câștigat, duminică, turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Cincinnati, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins în trei seturi, 6-3, 1-6, 6-0, pe americanul Frances Tiafoe, trecându-și în cont cel mai valoros titlu din carieră cu o săptămână înainte de de
Tenis: Coco Gauff a câștigat turneul WTA de la Cincinnati pentru a doua oară în carieră
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, nr.4 mondial, a câștigat turneul Masters 1.000 de la Cincinnati (WTA), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, după ce a învins-o duminică în finală, cu 6-2, 6-4, pe compatrioata sa Jessica Pegula, adjudecându-și primul titlu din acest sezon înainte de US Open, ultimul turneu de Mare Șlem












