Fotbal: Lionel Messi se confruntă cu o 'oboseală musculară', cu trei săptămâni înaintea Cupei Mondiale
Lionel Messi se confruntă cu o 'oboseală musculară' la ischiogambierul stâng, cu mai puțin de trei săptămâni înaintea startului Cupei Mondiale de fotbal, a anunțat Inter Miami, luni, după ce superstarul argentinian a fost nevoit să părăsească terenul în timpul ultimului meci al echipei sale înaintea turneului final, informează Reuters.
Messi, în vârstă de 38 de ani, a părăsit terenul în minutul 73 al meciului câștigat de Inter Miami, cu scorul de 6-4, în fața formației Philadelphia Union, în Liga profesionistă nord-americană (MLS), după ce s-a ținut cu mâna de partea din spate a coapsei stângi, în urma unei lovituri libere.
'După efectuarea unor teste medicale suplimentare luni, diagnosticul inițial indică o supraîncărcare asociată cu oboseala musculară la ischiogambierul stâng', a precizat Inter Miami într-un comunicat.
'Calendarul pentru revenirea sa la activitatea fizică va depinde de progresul său clinic și funcțional', a adăugat clubul din Florida.
Antrenorul echipei Inter Miami, Guillermo Hoyos, a minimalizat problema după meci, spunând că Messi părea obosit după ce a jucat pe un teren 'greu'.
Major League Soccer s-a întrerupt acum din cauza Cupei Mondiale, care va fi găzduită de Statele Unite împreună cu Canada și Mexic, în perioada 11 iunie-19 iulie.
Selecționerul Argentinei, Lionel Scaloni, l-a inclus pe Messi, octuplu câștigător al Balonului de Aur, în lotul provizoriu de 55 de jucători, anunțat la începutul acestei luni, înaintea meciului de debut al campioanei mondiale en titre împotriva Algeriei, programat pe 16 iunie la Kansas City.
Messi a fost căpitanul Argentinei în campania triumfătoare de la turneul final din Qatar, în 2022, fiind așteptat să conducă din nou naționala țării sale, la cea de-a șasea sa participare la o Cupă Mondială.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sărituri de la mare înălțime: Constantin Popovici, pe podium la Europene după primele două manșe
Sportivul român Constantin Popovici ocupă locul al treilea după primele două manșe ale concursului masculin de sărituri de la platforma de 20 de metri (mare înălțime), desfășurate vineri, la Campionatele Europene de natație de la Paris. Popovici a acumulat 179 de puncte, iar Cătălin Preda este al patrulea, cu 177,60 puncte. Pe prim
Tenis: Radu Papoe, calificat în semifinalele turneului challenger de la Plovdiv
Tenismanul român Radu Mihai Papoe s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului challenger de la Plovdiv (Bulgaria), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce a trecut cu 6-3, 6-3 de francezul de origine română Yannick Theodor Alexandrescou. Papoe (23 ani, 352 ATP) a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 55 m
Fotbal: Gianni Infantino va continua să reziste în funcție în cadrul acestei crize, susține un fost oficial al FIFA
Fostul președinte al comisiei de etică a FIFA, Hans-Joachim Eckert, se așteaptă la o formă de rezistență continuă din partea președintelui forului mondial al fotbalului, Gianni Infantino, pe fondul crizei sale de conducere, scrie DPA. ''Aceasta este o amenințare. Atacul este cea mai bună formă de apărare, așa a fost dintotdeauna. El a
Fotbal: Mark van Bommel, prezentat ca selecționer al Belgiei
Fostul internațional olandez Mark van Bommel a fost prezentat vineri ca noul selecționer al Belgiei, în cursul unei conferințe de presă, în cadrul căreia și-a exprimat entuziasmul pentru această provocare și a confirmat că va trebui să vorbească cu portarul Thibaut Courtois despre anul de pauză pe care intenționează să-l ia de la echipa națională, informe
Polo feminin: România, clasată pe locul 20 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul al 20-lea la Campionatul European de polo pe apă feminin Under-20 de la Oeiras (Portugalia), după ce a fost învinsă de Irlanda cu scorul de 10-9 (2-0, 2-5, 3-3, 3-1), în ultimul său meci din grupa pentru locurile 17-20. România a pierdut toate meciurile din această competiție și
Fotbal: Federația norvegiană reclamă demisia președintelui FIFA, Gianni Infantino
Federația norvegiană de fotbal, care critică de câțiva ani în mod constant activitatea lui Gianni Infantino, îi va cere președintelui FIFA să demisioneze, a anunțat, vineri, președinta acesteia, Lise Klaveness, citată de AFP. 'Lui îi lipsește credibilitatea instituțională necesară pentru a conduce FIFA în mod stabil în p
Canotaj: Cinci echipaje românești s-au calificat în Finalele A la Mondialele U19
Cinci echipaje românești s-au calificat, vineri, în Finalele A la Campionatele Mondiale de canotaj Under-19 de la Plovdiv, după ce s-au clasat pe podium în semifinale. La dublu rame feminin, Marina Ariana Balint și Jessica Popescu au câștigat semifinala a doua (07:29.18) și vor lua startul în Finala A.
Fotbal: 'Ascunderea unor decizii de o importanță majoră constituie o încălcare extrem de gravă', a spus președintele La Liga
Președintele La Liga, Javier Tebas, a declarat, vineri, referitor la criza din cadrul FIFA, că 'ascunderea unor decizii de o importanță majoră' față de organismele de conducere și reprezentanții fotbalului mondial 'nu reprezintă doar o problemă de comunicare', ci mai degrabă 'o gravă disfuncționalitate a guvernanței instituționale', relatează EFE.
Fotbal: Bayern Munchen cere cluburilor germane să joace mai multe meciuri în străinătate
Oficialii lui Bayern Munchen, campioana Germaniei, au cerut celorlalte cluburi din Bundesliga să organizeze mai multe deplasări în străinătate și să îmbrățișeze internaționalizarea, scrie DPA. ''Internaționalizarea nu este un efort solo al unui singur club, ci mai degrabă este ceva ce trebuie să facem cu toții împreună în Bundes
Fotbal: Argentina și Mexic și-au manifestat susținerea pentru Infantino, președintele FIFA
Federațiile de fotbal din Mexic și Argentina și-au exprimat sprijinul pentru președintele FIFA, Gianni Infantino, în contextul în care liderul mondial al fotbalului se confruntă cu reacții negative acerbe din cauza unei propuneri, acum abandonate, de a vinde o parte din drepturile comerciale ale Cupei Mondiale, scrie Reuters. Federația Mexicană de
Fotbal: Maradona era prăbușit, tumefiat, aparent resemnat, a relatat maseurul său la proces
În ultimele sale zile, Diego Maradona zăcea apatic în pat, suferind de edeme și părând resemnat, a relatat, joi, un maseur al starului fotbalului argentinian, în cadrul procesului privind circumstanțele decesului acestuia din 2020, relatează AFP. 'Maradona nu se dădea jos din pat, nu voia să mănânce, să se spele sau să se &ici
Fotbal: PSG l-a recrutat pe mijlocașul francez Maghnes Akliouche (AS Monaco)
Paris Saint-Germain, campioana Franței și a Europei, l-a recrutat pe mijlocașul francez Maghnes Akliouche, de la AS Monaco, cu un contract până în 2031, în schimbul a circa 50 milioane euro, scriu agențiile internaționale de presă. După ce a jucat ca rezervă pentru Franța, locul 4 la Cupa Mondială, jucătorul în vârstă de 2
Fotbal: Barcelona a anulat un meci amical în Maroc, în contextul crizei din Ceuta
FC Barcelona a renunțat la disputarea unui meci amical de fotbal programat pentru data de 15 august la Tanger, în nordul Marocului, 'având în vedere climatul actual de incertitudine', a anunțat, joi, clubul catalan, citat de AFP. 'Având în vedere climatul actual de incertitudine, FC Barcelona consideră că nu sunt &icir
Tenis: Australianul Alex de Minaur, cap de serie nr. 3, eliminat din turneul de la Montreal (ATP)
Jucătorul australian de tenis Alex de Minaur, nr. 7 mondial și favoritul nr. 3, a fost eliminat, joi, în turul al treilea al turneului Masters 1.000 de la Montreal (ATP), dotat cu premii în valoare de 9.415.724 dolari, fiind întrecut în trei seturi, 5-7, 7-6 (7/5), 6-1, de britanicul Cameron Norrie (locul 37 mondial), după 2h și 52 min., informează EF
Tenis: Leeds a finalizat transferul portarului James Trafford de la Manchester City
Leeds United l-a transferat pe portarul James Trafford de la Manchester City cu un contract pe cinci ani, pentru o sumă record, nedivulgată, a anunțat joi clubul din Premier League, conform Reuters. Presa britanică a relatat că tranzacția este în valoare de aproximativ 40 de milioane de lire sterline plus bonusuri, ceea ce îl face pe jucătorul de 2













