Tenis: Ucraineanca Marta Kostiuk, în lacrimi după debutul victorios la Roland Garros
Jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostiuk a izbucnit în lacrimi după ce a reușit să o învingă în două seturi, 6-2, 6-3, pe spaniola de origine rusă Oksana Selekhmeteva, duminică, în primul tur al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros.
'În această dimineață, la 100 de metri de casa părinților mei, o rachetă a distrus o clădire', a spus ucraineanca la finalul meciului.
'Sunt incredibil de mândră de mine. Cred că a fost unul dintre cele mai dificile meciuri din cariera mea', a adăugat Kostiuk după victoria obținută în fața unei jucătoare stabilite la Barcelona și care a disputat cu această ocazie primul ei meci ca reprezentantă a Spaniei, țară a cărei cetățenie a obținut-o joi, precizează EFE.
'A fost o dimineață foarte dificilă. Nu știam cum o să mă descurc. Am petrecut aproape toată dimineața plângând', a dezvăluit ucraineana, referindu-se la atacul rusesc asupra Kievului și a altor orașe din Ucraina, soldat cu cel puțin 69 de răniți și doi morți, potrivit autorităților ucrainene.
Marta Kostiuk, cap de serie numărul 15, a mai spus că este fericită să poată juca în turul al doilea al unui turneu de Grand Slam la care participă pentru a șaptea oară și unde a ajuns în optimile de finală în 2021. Cu toate acestea, ea a menționat că, având în vedere situația din țara sa, aspectul sportiv trece pe plan secund.
În ciuda acestui fapt, ucraineanca a declarat că vrea să intre pe teren 'pentru că este important să continui'.
'Cel mai mare exemplu al meu este poporul ucrainean. În această dimineață m-am trezit și am văzut că viața a continuat în țara mea, că ucrainenii au continuat să-i ajute pe cei care aveau cea mai mare nevoie', a subliniat ea.
Jucătoarea în vârstă de 23 de ani a fost fericită să vadă multe steaguri ucrainene în tribunele terenului Simonne Mathieu, al treilea ca mărime de la Roland Garros, și să fie înconjurată de mulți prieteni cu ocazia meciului său de debut la ediția din acest an.
'Sunt atât de fericită să vă am aici. Nu mai am multe de adăugat', a spus Marta Kostiuk, cu lacrimi în ochi.
Rezultate înregistrate duminică în primul tur de la Roland Garros:
Wang Xinyu (China/N.32) - Lilli Tagger (Austria) 6-3, 3-6, 6-4
Caty McNally (SUA) - Ajla Tomljanovic (Australia) 3-6, 7-6 (7/5), 6-3
Belinda Bencic (Elveția/N.11) - Sinja Kraus (Austria) 6-2, 6-3
Marta Kostiuk (Ucraina/N.15) - Oksana Selekhmeteva (Spania) 6-2, 6-3
Marie Bouzkova (Cehia/N.27) - Lucia Bronzetti (Italia) 6-3, 6-1
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sărituri de la mare înălțime: Constantin Popovici, pe podium la Europene după primele două manșe
Sportivul român Constantin Popovici ocupă locul al treilea după primele două manșe ale concursului masculin de sărituri de la platforma de 20 de metri (mare înălțime), desfășurate vineri, la Campionatele Europene de natație de la Paris. Popovici a acumulat 179 de puncte, iar Cătălin Preda este al patrulea, cu 177,60 puncte. Pe prim
Tenis: Radu Papoe, calificat în semifinalele turneului challenger de la Plovdiv
Tenismanul român Radu Mihai Papoe s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului challenger de la Plovdiv (Bulgaria), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce a trecut cu 6-3, 6-3 de francezul de origine română Yannick Theodor Alexandrescou. Papoe (23 ani, 352 ATP) a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 55 m
Fotbal: Gianni Infantino va continua să reziste în funcție în cadrul acestei crize, susține un fost oficial al FIFA
Fostul președinte al comisiei de etică a FIFA, Hans-Joachim Eckert, se așteaptă la o formă de rezistență continuă din partea președintelui forului mondial al fotbalului, Gianni Infantino, pe fondul crizei sale de conducere, scrie DPA. ''Aceasta este o amenințare. Atacul este cea mai bună formă de apărare, așa a fost dintotdeauna. El a
Fotbal: Mark van Bommel, prezentat ca selecționer al Belgiei
Fostul internațional olandez Mark van Bommel a fost prezentat vineri ca noul selecționer al Belgiei, în cursul unei conferințe de presă, în cadrul căreia și-a exprimat entuziasmul pentru această provocare și a confirmat că va trebui să vorbească cu portarul Thibaut Courtois despre anul de pauză pe care intenționează să-l ia de la echipa națională, informe
Polo feminin: România, clasată pe locul 20 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul al 20-lea la Campionatul European de polo pe apă feminin Under-20 de la Oeiras (Portugalia), după ce a fost învinsă de Irlanda cu scorul de 10-9 (2-0, 2-5, 3-3, 3-1), în ultimul său meci din grupa pentru locurile 17-20. România a pierdut toate meciurile din această competiție și
Fotbal: Federația norvegiană reclamă demisia președintelui FIFA, Gianni Infantino
Federația norvegiană de fotbal, care critică de câțiva ani în mod constant activitatea lui Gianni Infantino, îi va cere președintelui FIFA să demisioneze, a anunțat, vineri, președinta acesteia, Lise Klaveness, citată de AFP. 'Lui îi lipsește credibilitatea instituțională necesară pentru a conduce FIFA în mod stabil în p
Canotaj: Cinci echipaje românești s-au calificat în Finalele A la Mondialele U19
Cinci echipaje românești s-au calificat, vineri, în Finalele A la Campionatele Mondiale de canotaj Under-19 de la Plovdiv, după ce s-au clasat pe podium în semifinale. La dublu rame feminin, Marina Ariana Balint și Jessica Popescu au câștigat semifinala a doua (07:29.18) și vor lua startul în Finala A.
Fotbal: 'Ascunderea unor decizii de o importanță majoră constituie o încălcare extrem de gravă', a spus președintele La Liga
Președintele La Liga, Javier Tebas, a declarat, vineri, referitor la criza din cadrul FIFA, că 'ascunderea unor decizii de o importanță majoră' față de organismele de conducere și reprezentanții fotbalului mondial 'nu reprezintă doar o problemă de comunicare', ci mai degrabă 'o gravă disfuncționalitate a guvernanței instituționale', relatează EFE.
Fotbal: Bayern Munchen cere cluburilor germane să joace mai multe meciuri în străinătate
Oficialii lui Bayern Munchen, campioana Germaniei, au cerut celorlalte cluburi din Bundesliga să organizeze mai multe deplasări în străinătate și să îmbrățișeze internaționalizarea, scrie DPA. ''Internaționalizarea nu este un efort solo al unui singur club, ci mai degrabă este ceva ce trebuie să facem cu toții împreună în Bundes
Fotbal: Argentina și Mexic și-au manifestat susținerea pentru Infantino, președintele FIFA
Federațiile de fotbal din Mexic și Argentina și-au exprimat sprijinul pentru președintele FIFA, Gianni Infantino, în contextul în care liderul mondial al fotbalului se confruntă cu reacții negative acerbe din cauza unei propuneri, acum abandonate, de a vinde o parte din drepturile comerciale ale Cupei Mondiale, scrie Reuters. Federația Mexicană de
Fotbal: Maradona era prăbușit, tumefiat, aparent resemnat, a relatat maseurul său la proces
În ultimele sale zile, Diego Maradona zăcea apatic în pat, suferind de edeme și părând resemnat, a relatat, joi, un maseur al starului fotbalului argentinian, în cadrul procesului privind circumstanțele decesului acestuia din 2020, relatează AFP. 'Maradona nu se dădea jos din pat, nu voia să mănânce, să se spele sau să se &ici
Fotbal: PSG l-a recrutat pe mijlocașul francez Maghnes Akliouche (AS Monaco)
Paris Saint-Germain, campioana Franței și a Europei, l-a recrutat pe mijlocașul francez Maghnes Akliouche, de la AS Monaco, cu un contract până în 2031, în schimbul a circa 50 milioane euro, scriu agențiile internaționale de presă. După ce a jucat ca rezervă pentru Franța, locul 4 la Cupa Mondială, jucătorul în vârstă de 2
Fotbal: Barcelona a anulat un meci amical în Maroc, în contextul crizei din Ceuta
FC Barcelona a renunțat la disputarea unui meci amical de fotbal programat pentru data de 15 august la Tanger, în nordul Marocului, 'având în vedere climatul actual de incertitudine', a anunțat, joi, clubul catalan, citat de AFP. 'Având în vedere climatul actual de incertitudine, FC Barcelona consideră că nu sunt &icir
Tenis: Australianul Alex de Minaur, cap de serie nr. 3, eliminat din turneul de la Montreal (ATP)
Jucătorul australian de tenis Alex de Minaur, nr. 7 mondial și favoritul nr. 3, a fost eliminat, joi, în turul al treilea al turneului Masters 1.000 de la Montreal (ATP), dotat cu premii în valoare de 9.415.724 dolari, fiind întrecut în trei seturi, 5-7, 7-6 (7/5), 6-1, de britanicul Cameron Norrie (locul 37 mondial), după 2h și 52 min., informează EF
Tenis: Leeds a finalizat transferul portarului James Trafford de la Manchester City
Leeds United l-a transferat pe portarul James Trafford de la Manchester City cu un contract pe cinci ani, pentru o sumă record, nedivulgată, a anunțat joi clubul din Premier League, conform Reuters. Presa britanică a relatat că tranzacția este în valoare de aproximativ 40 de milioane de lire sterline plus bonusuri, ceea ce îl face pe jucătorul de 2













