Fotbal: Mijlocașul Martin Zubimendi, accidentat, a părăsit lotul Spaniei și a revenit la clubul Arsenal
Mijlocașul Martin Zubimendi s-a retras din lotul primei reprezentative a Spaniei din cauza unor dureri la genunchi și a revenit la clubul englez de fotbal Arsenal Londra, scrie Reuters.
Federația Spaniolă de Fotbal a confirmat duminică faptul că jucătorul în vârstă de 27 de ani a fost lăsat să plece din cantonamentul Spaniei. El a jucat ultimele 13 minute în victoria Spaniei cu 3-0 împotriva Serbiei, vineri, dar a acuzat un disconfort la genunchiul drept după meci.
Federația a precizat că decizia a fost luată ''pentru a evita orice risc și a proteja sănătatea jucătorului'', mijlocașul revenind pe Emirates pentru o evaluare imediată de către personalul medical al lui Arsenal.
Zubimendi s-a alăturat unei lungi liste a lui Arsenal, care include trioului englez Bukayo Saka, Declan Rice și Noni Madueke, precum și pe fundașul ecuadorian Piero Hincapie, toți reveniți la club în weekend.
Dacă Madueke a suferit o accidentare în meciul amical al Angliei cu Uruguayul, scor 1-1, revenirile lui Rice și Saka au fost descrise de FA ca fiind pentru ''evaluare medicală'' în urma volumului mare de muncă.
Fundașul francez William Saliba, fundașul brazilian Gabriel Magalhaes, fundașul olandez Jurrien Timber, atacantul belgian Leandro Trossard și atacantul englez Eberechi Eze sunt indisponibili pentru naționalele lor. Norvegianul Martin Odegaard a rămas, de asemenea, la Londra pentru a-și continua recuperarea după o problemă la genunchi care l-a ținut pe margine în ultimele săptămâni.
Arsenal are un avans de nouă puncte în Premier League față de Manchester City, a doua clasată, dar se confruntă cu o lună aprilie decisivă pentru sezon. După înfrângerea în finala Cupei Ligii în fața lui City, echipa lui Arteta va juca în sferturile de finală ale Cupei Angliei în deplasare cu Southampton pe 4 aprilie, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor împotriva lui Sporting Lisabona și în campionat împotriva lui City. AGERPRES/(AS- redactor: Adrian Drăguț, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Patru ligi europene de top cer o reformă fundamentală a FIFA
Patru ligi europene de top din Europa au cerut o reformă fundamentală a FIFA, menționând că actuala conducere a organizației nu este potrivită pentru desfășurarea activității specifice a forului mondial al fotbalului, relatează DPA. Președintele FIFA, Gianni Infantino, s-a confruntat cu o serie de critici extinse și cu cereri de a demisiona după ce planu
Fotbal: Jamal Musiala și Kai Havertz, accidentați, părăsesc lotul Germaniei
Jamal Musiala, care a suferit o ruptură musculară la coapsă, și Kai Havertz, cu o întindere musculară, vor trebui să părăsească mai devreme lotul naționalei Germaniei, a anunțat, vineri, Federația Germană de Fotbal (DFB), într-un comunicat, citat de AFP. Joi seara, în prima etapă a Ligii Națiunilor, Musiala a resimțit dureri la încălzir
Tenis: Meciurile din sferturile turneului de la Seul (WTA), amânate pentru sâmbătă
Meciurile din sferturile de de finală ale turneului de tenis WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, între care și cel al româncei Gabriela Ruse, au fost amânate pentru sâmbătă, din cauza ploii. Un singur meci de simplu s-a desfășurat vineri, cel dintre australianca Kimberly Birrell și Katie Vol
Fotbal: Clubul german Hamburger SV a anunțat încasări record în sezonul trecut și profit
Clubul Hamburger SV a anunțat venituri record de 182,1 milioane de euro și profit pentru cel de-al cincilea an la rând, de 8,1 milioane de euro, obținut în sezonul 2025-2026, la revenirea sa pe prima scenă a fotbalului german, Bundesliga, după șapte ani, relatează DPA. Fosta campioană a Bundesligii și a Europei a anunțat joi că cif
Fotbal: Biletele pentru 'ultimul tango' al lui Messi la naționala Argentinei, epuizate în două ore
Biletele pentru ultimul meci al starului Lionel Messi la naționala de fotbal a Argentinei, partida amicală contra Beninului, din 6 octombrie, de la Buenos Aires, s-au epuizat în mai puțin de două ore, transmite DPA. Cererea a fost uriașă, iar Federația argentiniană (AFA) ar fi putut vinde cu ușurință mult mai multe bilete decât cel
Fotbal: Messi merită să își ia adio așa cum dorește el, a declarat selecționerul Argentinei
Selecționerul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni, a declarat, joi, că meciul amical cu Beninul, din 6 octombrie, de la Buenos Aires, îi va oferi căpitanului Lionel Messi ocazia ''să își ia adio așa cum dorește el'', transmite AFP. ''Va fi greu să nu plângem în acea zi, va fi un pri
Jocurile Asiatice: Japonia a pus capăt supremației chineze în tenis de masă după 32 de ani
Japonia a reușit să pună capăt unei supremații de 32 de ani a Chinei în tenisul de masă la la Jocurile Asiatice, după ce niponii s-au impus cu 3-2 în finala probei masculine pe echipe, vineri, la Aichi-Nagoya, transmite AFP. Din 1994, China a câștigat toate edițiile la aceste Jocuri continentale, până când Sora Ma
Tenis: Italia și Ucraina, adversare în semifinalele Cupei Billie Jean King
Echipele feminine de tenis ale Italiei, câștigătoarea ultimelor două ediții, și Ucrainei se vor înfrunta, vineri, în semifinalele Cupei Billie Jean King, după victoriile cu 2-1 obținute în sferturile cu China, respectiv Belgia, joi, la turneul final de la Shenzhen (China), transmite AFP. În cealaltă semifinală, ca
Fotbal: Carlos Mora a reușit o dublă pentru Costa Rica, dar 'Los Ticos' au pierdut acasă
Fotbalistul Carlos Mora, care joacă pentru Universitatea Craiova, a reușit o dublă pentru naționala Costa Ricăi, învinsă acasă de Curacao cu 4-3, joi, în Liga Națiunilor CONCACAF. Cu Mora integralist ca extremă dreapta, Costa Rica a condus cu 3-0 la pauză, dar a avut o ultimă jumătate de oră de coșmar, în care a primit patru
VIDEO Fotbal: Olanda și Germania au remizat (1-1), în Liga Națiunilor
Selecționatele Olandei și Germaniei, ambele cu noi selecționeri, au terminat la egalitate, 1-1, joi seara, la Amsterdam, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal.
Tenis: Alexandra Eala, eliminată prematur de la Singapore (WTA)
Jucătoarea filipineză de tenis Alexandra Eala, a treia favorită, a fost învinsă surprinzător de rusoaica Tatiana Prozorova, cu 4-6, 7-5, 6-3, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani. Aceasta este prima victorie reușită de Prozorova (180 WTA) în fața unei
Auto - F1: Audi confirmă că Gabriel Bortoleto și Nico Hulkenberg vor fi piloții echipei și în 2027
Mattia Binotto, șeful italian al echipei Audi de Formula 1, a confirmat vineri, la Baku, că pilotul brazilian Gabriel Bortoleto și germanul Nico Hulkenberg vor rămâne în cadrul echipei germane pentru sezonul 2027, scrie AFP. Deși acest lucru nu a fost niciodată pus la îndoială, nu fusese încă anunțat oficial de către echipa germană, car
Tenis: Carlos Alcaraz, împotriva meciurilor de la turneele de Mare Șlem care se prelungesc târziu în noapte
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (numărul 3 mondial) a cerut să se pună capăt meciurilor care se prelungesc până târziu în noapte la turneele de Mare Șlem, la doar câteva săptămâni după eliminarea sa de la US Open în fața americanului Ben Shelton, partidă care s-a încheiat la ora locala 03:33 dimineața, scrie AFP.
Fotbal: Selecționerul Braziliei, Carlo Ancelotti, vrea să descopere o nouă generație de jucători
Selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, a declarat joi că mizează pe viitoarele meciuri amicale, împotriva Australiei și Indiei, pentru a contura 'o nouă generație', în urma eliminării timpurii a echipei de la Cupa Mondială din 2026, scrie AFP. Brazilia, aflată în plin proces de reconstrucție după el
Box: Tyson Fury și Anthony Joshua se vor înfrunta într-un meci epic, pe 11 decembrie, la Cardiff
Mult așteptata confruntare dintre boxerii britanici de categoria grea Tyson Fury și Anthony Joshua va avea loc pe 11 decembrie, la Cardiff, a anunțat joi promotorul evenimentului, scrie AFP. Deși zvonurile indicau New York-ul sau Londra drept posibile gazde ale acestui duel al 'giganților', între doi foști campioni mondiali, aleg












