Tenis: Australian Open - Osaka a declarat forfait din cauza unei 'accidentări abdominale'
Organizatorii turneului Australian Open au anunțat oficial, sâmbătă, retragerea japonezei Naomi Osaka (locul 17 mondial) înaintea meciului din turul 3 împotriva australiancei Maddison Inglis (168 WTA), justificând această retragere de ultim moment cu o 'accidentare abdominală', informează AFP.
'A trebuit să iau dificila decizie de a mă retrage pentru a avea grijă de ceva din corpul meu care cerea atenție de la sfârșitul ultimului meu meci', scrisese cu câteva momente mai devreme pe Instagram dubla campioană de la Melbourne (2019 și 2021), fără a detalia imediat natura exactă a problemei sale.
'Faptul că mă opresc așa îmi frânge inima, dar nu pot risca să agravez (accidentarea), așa că nu mă pot întoarce pe teren', a adăugat fostul număr 1 mondial.
'Aceasta este o accidentare pe care am avut-o de mai multe ori în trecut', a explicat jucătoarea japoneză într-un scurt interviu oferit de organizatorii turneului.
'Am jucat ultimul meu meci cu această durere și m-am gândit că dacă mă odihnesc puțin înainte de meciul de astăzi (împotriva lui Inglis), aș putea să o gestionez. Dar m-am încălzit și s-a înrăutățit considerabil', a adăugat Osaka.
Osaka o eliminase pe jucătoarea română Sorana Cîrstea în trei seturi, cu 6-3, 4-6, 6-2, în runda a doua a turneului Australian Open, joi, la Melbourne.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Taylor Fritz, calificare fără emoții în turul al treilea la Wimbledon
Tenismanul Taylor Fritz, numărul 7 mondial, semifinalist anul trecut la Wimbledon, a reușit joi o calificare fără emoții în turul al treilea al turneului de pe iarba londoneză, învingându-l cu 6-2, 6-2, 7-5 pe compatriotul său Patrick Kypson, numărul 113 mondial, transmite AFP. Următorul adversar al lui Taylor Fritz va fi italianul Lorenzo So
Fotbal - CM 2026: Julian Nagelsmann ar putea renunța foarte curând la postul de selecționer al Germaniei (presă)
Julian Nagelsmann ar putea renunța foarte curând la postul de selecționer al naționalei de fotbal a Germaniei, în urma eliminării timpurii de la Cupa Mondială, potrivit cotidianului Bild, în timp ce alte surse m
Piloții din Formula 1 vor face un tur de paradă la Silverstone în mașini minuscule construite și cu piese de Lego
Piloții din Formula 1 vor participa la un tur de paradă la Silverstone înaintea Marelui Premiu al Marii Britanii de duminică în mașini minuscule construite din piese de Lego, relatează Reuters. Demersul este parte a unei colaborări mai lungi între Liberty Media, care deține organizația sportivă care organizează Formula 1, și producătorul dane
Tenis: Iga Swiatek a surclasat-o pe Karolina Pliskova și s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon
Deținătoarea titlului, poloneza Iga Swiatek, numărul 3 mondial, a surclasat-o pe jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, numărul 73 mondial, finalistă în 2021, în turul al doilea de la Wimbledon, în două seturi, 6-1, 6-3, într-o oră și 10 minute, transmite AFP. Fostul lider mondial, în vârstă de 25 de ani, cu șas
Fotbal - CM 2026: Internaționalul englez Elliot Anderson a semnat cu Manchester City
Mijlocașul Elliot Anderson, prezent cu naționala Angliei la Cupa Mondială 2026, s-a transferat joi de la Nottingham Forest la Manchester City, într-o tranzacție prezentată ca fiind cel mai scump transfer al unui fotbalist britanic, scrie Reuters. Cluburile nu au dezvăluit detaliile financiare, însă presa britanică a relatat că valoarea tranzacției
Fotbal - CM 2026: Presa, impresionată de 'remontada belgiană' în fața Senegalului
Presa, atât din Belgia cât și din străinătate, este impresionată de 'remontada belgiană' în fața Senegalului în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, 'diavolii r
Box: Tyson Fury îl va înfrunta pe polonezul Mariusz Wach, în Thailanda
Pugilistul britanic Tyson Fury, fost campion mondial la categoria grea, a anunțat că îl va înfrunta pe boxerul polonez Mariusz Wach în Thailanda, la sfârșitul acestei lunii, într-un meci caritabil, înainte de mult așteptata confruntare cu compatriotul său Anthony Joshua, informează AFP. 'Sunt foarte bucuros să anunț că &
Fotbal - CM 2026: Președintele Senegalului, alături de selecționata țării sale după eliminarea de la Cupa Mondială
Președintele Senegalului, Bassirou Diomaye Faye, a transmis un mesaj de susținere pentru selecționata de fotbal a țării sale, eliminată dramatic de Belgia (scor 2-3) în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, un eșec care a generat critici dure în presa locală la adresa antrenorului Pape Thiaw, informează EFE 'Leii n
Fotbal: Tottenham a ajuns la un acord pentru transferul lui Sandro Tonali (Newcastle), pentru o sumă record
Tottenham Hotspur, echipa internaționalului român Radu Drăgușin, a ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului Sandro Tonali de la rivala Newcastle, în schimbul a 100 de milioane de lire sterline (aproximativ 116 milioane de euro), inclusiv bonusuri, cea mai mare sumă plătită vreodată de clubul londonez pentru recrutarea unui fotbalist, informează ma
Fotbal - CM 2026: Căldura extremă și furtunile amenință meciul Franța-Paraguay
Căldura extremă și furtunile puternice anunțate de meteorologii americani amenință buna desfășurare a meciului dintre selecționatele Franței și Paraguayului, din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, programat pe 4 iulie la Philadelphia, conform presei franceze. O mare parte din teritoriul Statelor Unite a fost cuprins de un val de căldu
Tenis: Novak Djokovic, pus pe glume la turneul de la Wimbledon
Novak Djokovic a fost extrem de relaxat la meciul pe care l-a câștigat fără probleme în fața grecului Stefanos Tsitsipas, miercuri la Wimbledon, permițându-și chiar să-i facă o farsă uneia dintre fetele de pe marginea terenului, însărcinată cu recuperarea mingilor, în timp ce aceasta îi urma ordinele de a tăia cu o foarfecă o parte
Fotbal - CM 2026: Cel puțin patru morți în Mexic după calificarea echipei naționale în optimile de finală
Cel puțin patru persoane au murit miercuri în zori, în timpul unor festivități de amploare desfășurate la Ciudad de Mexico pentru a sărbători calificarea Mexicului în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026, au anunțat autoritățile municipale, citate de AFP. Două femei, în vârstă de 19 și 48 de an
Fotbal: Mijlocașul Ismael Saibari a semnat cu Bayern Munchen până în 2031
Bayern Munchen a oficializat miercuri transferul mijlocașului ofensiv Ismael Saibari (PSV Eindhoven), aflat în prezent la Cupa Mondială 2026 cu selecționata Marocului, care a semnat un contract pe șase ani cu clubul german, valabil până la 30 iunie 2031, informează EFE. Niciunul dintre cluburi nu a dezvăluit suma de transfer, despr
Fotbal - CM 2026: Selecționerul spaniol, optimist privind accidentații și susține că are 'cei mai buni jucători din lume'
Selecționerul echipei Spaniei, Luis De La Fuente, a oferit, miercuri, vești liniștitoare cu privire la cei trei jucători accidentați din lotul 'La Roja' - Pino, Munoz și Williams - înaintea meciului din șaisprezecimile de finală împotriva Austriei, exprimându-și totodată satisfacția de a avea la dispoziție 'cei mai buni jucători din lume
Fotbal - CM 2026: 'Este o înfrângere foarte crudă, dar meciul nu durează 85 de minute', a precizat selecționerul Senegalului
Selecționerul echipei Senegalului, Pape Thiaw, a recunoscut că înfrângerea cu 2-3 în fața Belgiei, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, după ce echipa sa condusese cu 2-0, a fost 'foarte crudă', dar a subliniat că meciurile nu durează doar 85 de minute, intervalul în care echipa sa s-a aflat la conducere, re














