Handbal masculin: Minaur Baia Mare a pierdut în Spania și este eliminată din EHF European League
CS Minaur Baia Mare a fost învinsă de echipa spaniolă Fraikin BM Granollers, cu scorul de 29-28 (14-18), marți seara, în deplasare, în ultimul său meci din Grupa C a competiției masculine de handbal EHF European League, astfel că a ratat calificarea în grupele principale.
Minaur avea nevoie de o victorie la Granollers pentru a accede în faza următoare, dar a cedat pe final, după ce a condus cea mai mare parte a meciului.
Băimărenii au avut avans de șase goluri în prima repriză, dar diferența la pauză a fost de doar patru goluri (18-14). În min. 44, Minaur avea în continuare patru goluri avantaj, 24-20, dar a încasat patru goluri consecutive, iar apoi ibericii au preluat controlul, desprinzându-se la 29-26, astfel că soarta meciului și a calificării era decisă. Revirimentul oaspeților din final, nu a făcut decât să aducă un eșec la limită, cu 28-29.
Pentru Minaur au marcat Tudor Botea 7 goluri, Erik Leonard Pop 5, Milan Kotrc 4, Artem Kozakevici 4, Anderson Da Silva Mollino 4, Robert Nagy 2, David Pavlov 2.
Cristian Sîncu a avut 6 intervenții (30%), iar Anton Terehov 5 (25%).
Golurile gazdelor au fost reușite de Pablo Urdangarin de Borbon 7, Sergi Franco i Miro 6, Marcos Fis Ballester 5, Jordi Deumal Torroella 4, Adrian Figueras Trejo 3, Bruno Reguart Massana 3, Juan Palomino Moron 1.
Luka Krivokapic a reușit 3 intervenții (15,79%), iar Pau Panitti Martinez a apărat 3 șuturi (20%).
În celălalt meci al grupei, SAH - Aarhus a învins-o pe RD LL Grosist Slovan cu scorul de 37-30, la Ljubljana.
Skanderborg a ocupat primul loc, cu 10 puncte, urmată de Fraikin BM Granollers, 7 puncte, RD LL Grosist Slovan, 4 puncte, Minaur, 3 puncte. Primele două clasate s-au calificat în grupele principale.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: CS Minaur Baia Mare/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Sabalenka și Djokovic, în noul organism de dialog cu organizatorii turneelor de Mare Șlem
Noua structură de dialog care reunește vedetele tenisului și reprezentanții turneelor de Mare Șlem prinde contur: Arina Sabalenka, Novak Djokovic și alți zece jucători vor face parte din aceasta, potrivit informațiilor furnizate de jurnalistul american Jon Wertheim, confirmate luni pentru AFP. Confruntați cu presiuni din partea celor mai buni
Fotbal: Portarul capverdian Vozinha și-ar dori viața fără notorietate de dinaintea Cupei Mondiale
Portarul selecționatei Capului Verde, Vozinha, a păstrat poarta intactă în meciurile cu Spania, campioana mondială, și cu Arabia Saudită, reușind prin abilitățile sale excepționale să-și aducă aportul la calificarea în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din această vară, dar fotbalistul de 40 de ani se declară lipsit de putere în
Fotbal: Câștigarea Ligii Campionilor este o chestiune de soartă, consideră Lamine Yamal (FC Barcelona)
Atacantul Lamine Yamal a declarat luni că obținerea trofeului Ligii Campionilor este o chestiune de soartă, clubul spaniol de fotbal FC Barcelona încercând în acest sezon să câștige primul titlu european din 2015, relatează Xinhua. Vorbind la ON Sport, în timp ce se află în cantonamentul echipei naționale a
Fotbal: Assad Al Hamlawi (Universitatea Craiova) a reușit o dublă pentru Palestina, în meciul amical cu Tadjikistanul
Atacantul Assad Al Hamlawi, legitimat la Universitatea Craiova, a reușit o dublă pentru reprezentativa Palestinei, victorioasă cu scorul de 4-2 în fața Tadjikistanului, într-un meci amical jucat în China. Al Hamlawi a marcat ambele goluri în prima repriză (21, 45), celelalte reușite ale învingătorilor fiind semnat
Tenis: Spaniolul Davidovich Fokina și polonezul Hurkacz vor disputa finala la Chengdu (ATP)
Spaniolul Alejandro Davidovich Fokina și polonezul Hubert Hurkacz vor disputa finala turneului de tenis ATP 250 de la Chengdu (China), dotat cu premii totale de 1.210.115 dolari, după ce au câștigat partidele de luni, din semifinale. Ibericul (28 ATP), favorit nr. 2, s-a impus, în penultimul act, în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-3
Fotbal: Cody Gakpo, accidentat, a părăsit lotul naționalei Olandei și revine la Liverpool
Atacantul Cody Gakpo a părăsit lotul naționalei de fotbal a Olandei după ce a suferit o accidentare la gleznă și va reveni la Liverpool pentru investigații medicale suplimentare, scrie DPA. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a fost nevoit să părăsească terenul în prima repriză a meciului câștigat cu 2-1 în fața Serb
Tenis: Elena Rîbakina, decorată de președintele Kazahstanului pentru performanțele sale
Președintele Kazahstanului, Kasim-Jomart Tokaev, a felicitat-o personal luni pe jucătoarea de tenis Elena Rîbakina pentru victoria sa de la US Open, care a propulsat-o pe primul loc în clasamentul mondial, și i-a conferit Ordinul 'Baris' (clasa a III-a), una dintre cele mai înalte distincții ale republicii din Asia Centrală, scrie EFE.
Auto - F1: Lando Norris consideră că a fost greșită cererea sa de suspendare a lui Franco Colapinto
Pilotul britanic de Formula 1 Lando Norris și-a cerut scuze lui Franco Colapinto, recunoscând că a fost greșită cererea sa de suspendare a argentinianului după cele petrecute în cursa de la Baku, relatează DPA. Campionul mondial a cerut o acțiune serioasă la adresa lui Colapinto, după ce pilotul argentinian a produs ciocnirea a tre
Atletism: Tigst Assefa, câștigătoarea Maratonului de la Berlin, indisponibilă cel puțin șase luni
Etiopiana Tigst Assefa va fi nevoită să ia o pauză de la competiții timp de aproximativ șase luni în urma unei intervenții chirurgicale la tendonul lui Ahile, după victoria sa spectaculoasă de duminică, în proba feminină a Maratonului de la Berlin, scrie DPA. Un purtător de cuvânt al cursei a confirmat luni că Assefa a trebui
Fotbal - Liga Națiunilor: Selecționerul Irlandei face apel la fani să susțină echipa în meciul cu Austria
Selecționerul Irlandei, islandezul Heimir Hallgrimsson, i-a implorat pe fanii naționalei să-și arate susținerea în meciul cu Austria, prevăzut joi pe stadionul Aviva Dublin, în Liga Națiunilor la fotbal, scrie DPA. Irlanda a învins Israelul cu 3-0 la Debrecen (Ungaria), duminică, într-un controversat meci din Liga Națiu
Fotbal: Selecționerul Costa Ricăi, încă încrezător după eșecul cu Haiti și șase meciuri fără victorie
Selecționerul naționalei de fotbal a Costa Ricăi, Fernando Batista, a declarat că nu va demisiona în urma seriei de rezultate slabe, după înfrângerea cu 0-2 în fața naționalei Haiti, în Liga Națiunilor din zona CONCACAF (America de Nord, Centrală și Caraibe), transmite Xinhua. Carlos Mora, jucătorul Universității
Tenis: Novak Djokovic revine la Beijing (ATP) după 11 ani, cu ambiția de a câștiga
Campionul sârb Novak Djokovic (nr. 11 mondial), care revine la Openul de tenis al Chinei de la Beijing, la 11 ani după ultima sa apariție, a afirmat luni că nu a venit doar pentru a se bucura de public și că motivația care l-a condus de-a lungul carierei sale rămâne neschimbată: să câștige orice turneu pe care îl joacă, scrie EFE.
Tenis: Clasamentul ATP - Francezul Arthur Fils, intrat în premieră în top 10
Tenismanul francez Arthur Fils a intrat în premieră în top 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, transmite AFP. Fils (22 ani) a urcat două locuri față de săptămâna trecută și se află pe poziția a noua. Fils este primul francez care se află în top 10 mon
Tenis: Clasamentul WTA - Nicio schimbare în top 20
Nicio schimbare nu s-a produs, față de săptămâna trecută, în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, Kazaha Elena Rîbakina este lider, cu mai bine de o mie de puncte avans față de belarusa Arina Sabalenka, iar aceasta are cu 545 puncte în plus față de americanca
Ciclism: Americanul Brandon McNulty a cucerit titlul mondial în proba de fond la Montreal
Americanul Brandon McNulty a devenit duminică noul campion mondial în cursa de fond, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe șosea de la Montreal, după ce a dus la bun sfârșit o evadare solitară în ultimii 32 de km, scriu agențiile internaționale de presă. După o cursă epuizantă, de 273,4 km, McNulty, coechipieru












