Bernd Neuendorf a fost reales președinte al Federației Germane de Fotbal
Bernd Neuendorf a fost reales președinte al Federației Germane de Fotbal (DFB) pentru încă un mandat de patru ani, vineri, la alegerile al care a fost singurul candidat pentru acest post, transmite DPA.
Neuendorf (64 ani) a fost apreciat pentru activitatea sa, după ce mandatele predecesorilor Fritz Keller, Reinhard Grindel, Wolfgang Niersbach și Theo Zwanziger au fost afectate de scandaluri.
Neuendorf a preluat funcția în 2022, după ce a condus federația regională a Rinului de mijloc. Anterior el a fost politician în guvernul landului Renania de Nord-Westfalia.
''Viitorul începe acum'', a anunțat el, la cel de-al 45-lea Congres ordinar al celei mai mari federații sportive din lume, la Frankfurt.
După ani tulburi de ''consolidare și transformare'', pe care Neuendorf i-a descris ca ''un tratament de succes al unei obturații de canal'', șeful DFB dorește ca în al doilea său mandat să dea formă unei viziuni decât să fie administrator.
''Acum intrăm într-o nouă fază. Vrem să înaintăm cu curaj și să o facem cu atenție și într-un mod planificat'', a subliniat Neuendorf.
''Am stabilizat și consolidat DFB în toate aspectele - atmosferă, finanțe, substanță și sportiv. DFB și-a refăcut reputația și este percepută din nou ca un jucător de bază'', le-a spus Neuendorf celor 253 de delegați prezenți în sala de evenimente a campusului DFB.
Zwanziger și Niersbach au fost vizați de acuzații că Germania ar fi cumpărat dreptul de organizare a Cupei Mondiale din 2006, însă au negat orice implicare.
Grindel a demisionat după ce a acceptat un ceas de lux drept cadou din partea unui oligarh, iar Keller a fost forțat să demisioneze după ce a comparat un coleg din DFB cu un judecător din era nazistă.
Neuendorf nu a fost implicat în vreun scandal, dar echipele naționale ale Germaniei nu au avut o formă prea bună în primul său mandat. Germania, într-o candidatură neobișnuită cu Olanda și Belgia, a ratat șansa de a primi organizarea Cupei Mondiale feminine din 2027, care a revenit Braziliei.
Germania țintește acum organizarea EURO 20209 la fotbal feminin, după ce a găzduit cu succes ediția masculină de anul trecut.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Daniil Medvedev, calificat în semifinalele turneului la Almatî (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, principalul favorit și deținătorul trofeului, s-a calificat în semifinalele turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), dotat cu premii totale de 1.075.160 de dolari, în care îl va avea ca adversar pe favoritul gazdelor, kazahul Aleksandr Bublik. Vineri, în sferturile de finală, Med
Tenis: Jiri Lehecka, eliminat în sferturi de finală la Bruxelles (ATP)
Tenismanul ceh Jiri Lehecka, favoritul numărul doi, a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Bruxelles, dotat cu premii totale de 723.435 de euro, fiind învins în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-3, de olandezul Tallon Griekspoor, într-un meci disputat vineri. Griekspoor, care a devenit primul semifin
Baschet: NBA - Campioana New York Knicks a suferit un nou eșec
Echipa New York Knicks, campioana en titre, a suferit al doilea eșec consecutiv în noua ediție a Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), fiind învinsă în deplasare, cu scorul de 107-103, de formația Boston Celtics, într-un meci disputat vineri seara. Vedeta lui Celtics, Jayson Tatum, a strălucit în &i
Tenis: Principalii favoriți s-au calificat în semifinalele turneului de la Lyon (ATP)
Italianul Flavio Cobolli și americanul Taylor Fritz, principalii favoriți ai turneului masculin de tenis de la Lyon (Franța), s-au calificat în semifinale acestei competiții de categoria ATP 250, dotată cu premii totale în valoare de 757.320 de euro. Cobolli, cap de serie numărul unu, a dispus cu 4-6, 6-4, 6-4 de americanul Brandon
MotoGP: Marc Marquez, învingător în cursa de sprint a Marelui Premiu al Australiei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câștigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Australiei la MotoGP, desfășurată sâmbătă pe circuitul Philip Island, profitând de o căzătură a marelui său rival Jorge Martin (Aprilia), la jumătatea cursei, informează AFP. Plecat din pole position, Marquez i-a cedat prima poziție lui Marti
Fotbal: Borussia Moenchengladbach, învingătoare pe terenul formației VfB Stuttgart (3-2), în Bundesliga
Echipa Borussia Moenchengladbach a pus capăt unei serii de șase înfrângeri consecutive de la debutul actualei ediții a campionatului de fotbal al Germaniei, reușind să se impună la limită, cu scorul de 3-2, pe terenul formației VfB Stuttgart, vineri seara, în primul meci al etapei a șaptea din Bundesliga. Golurile învin
Fotbal: Malaga, la un pas de prima sa victorie în actuala ediție a campionatului Spaniei
''Lanterna roșie'' Malaga a fost la un pas de prima sa victorie în actuala ediție a campionatului de fotbal al Spaniei, dar a fost egalată în extremis pe terenul formației Deportivo Alaves, scor 1-1, vineri seara, în primul meci al etapei a 10-a a sezonului. Alaves a dominat prima repriză a jocului de de pe Es
Auto - F1: MP al Statelor Unite - Charles Leclerc (Ferrari), cel mai rapid în antrenamentele cronometrate de la Austin
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a dominat primele două sesiuni de antrenamente libere cronometrate din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, desfășurate vineri pe circuitul de la Austin (Texas), informează Reuters. Leclerc a reușit cel mai bun timp, 1 min 35 sec 291/1000, în cea de-a doua sesiune de pe '
Gimnastică artistică: Americanca Skye Blakely, noua campioană mondială la individual compus
Americanca Skye Blakely a câștigat concursul individual compus feminin din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, vineri seara la Rotterdam (Olanda), informează Reuters. Blakely (21 ani), revenită după o accidentare la tendonul lui Ahile care a împiedicat-o să participe la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, a acumu
Fotbal: Ipswich Town și Nottingham Forest au remizat (1-1) în Premier League
Echipa Ipswich Town a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu formația Nottingham Forest, vineri seara, în prologul etapei a 8-a a campionatului de fotbal al Angliei. Oaspeții au deschis scorul prin galezul Neco Williams (13), însă 'Tractor Boys' au restabilit egalitatea în finalul primei reprize, prin pa
Auto: Simone Tempestini, cel mai rapid în prima specială a Raliului Portugaliei (ERC)
Pilotul român Simone Tempestini, multiplu campion național de raliuri, a fost cel mai rapid, vineri, în proba specială care a deschis Raliul Portugaliei, ultima etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC). Echipajul format din Simone Tempestini și Francesca Maior (Skoda Fabia RS Rally2 Evo) a fost cronometrat cu timpul de 1 min
VIDEO Handbal feminin: România a învins Croația (34-32), în meci amical
Naționala feminină de handbal a României a învins echipa Croației cu scorul de 34-32 (18-16), vineri seara, într-un meci amical desfășurat la Zagreb. România a condus în cea mai mare parte a timpului, având chiar avans de cinci goluri pe tabelă, 24-19 (min. 40) și 25-20 (42). Finalul a fost strâns, &ic
Fotbal - Bayern: Vincent Kompany, transportat la spital după ce i s-a făcut rău în timpul antrenamentului
Tehnicianul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a fost transportat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău în timpul unui antrenament, a anunțat vineri campioana Germaniei, transmite Reuters. Belgianul a fost slăbit de un virus în ultimele zile și a ratat câteva dintre ședințele de antrenament ale echipei sale.
Fotbal: Cristiano Ronaldo, la al 982-lea gol al carierei; mai are 18 până la 'borna' de 1.000
Cristiano Ronaldo a marcat al 982-lea gol din cariera sa în victoria cu 3-1 a echipei Al-Nassr împotriva celor de la Al-Faisaly, vineri seara, scrie EFE. Al-Nassr ocupă în prezent locul al doilea în campionatul saudit, în timp ce Al-Faisaly se află pe locul al cincisprezecelea. Prin această reușită, starul portughez
MotoGP: Piloții cer garanții de securitate de la organizatori înainte de a se deplasa în Qatar, la Marele Premiu al acestui stat
Piloții care concurează în MotoGP solicită garanții de securitate înainte de a călători în Qatar, la începutul lunii noiembrie, pentru Marele Premiu al acestui stat, eveniment pe care atât forurile conducătoare ale acestui sport, cât și oficialitățile de la Doha intenționează să îl mențină în program, a relatat vineri site-ul M












