Fotbal: Chivu a debutat cu un egal la Inter Milano, 1-1 cu Monterrey, la Cupa Mondială a Cluburilor

Antrenorul român Cristian Chivu a debutat cu un egal pe banca tehnică a echipei italiene de fotbal Inter Milano, 1-1 cu formația mexicană Monterrey, marți, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles, în Grupa E a Cupei Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite.
Meciul s-a desfășurat pe o temperatură ridicată și în fața a unui stadion plin doar pe jumătate, 40.300 de spectatori, după ce duminică a fost plin la derby-ul PSG - Atletico Madrid (4-0).
Inter Milano venea după înfrângerea umilitoare din finala Ligii Campionilor, 0-5 cu PSG, dar și cu un nou antrenor, fostul său jucător Cristian Chivu. Debut a fost și pentru spaniolul Domenec Torrent pe banca echipei mexicane.
Chivu nu a putut conta în acest meci pe Hakan Calhanoglu și Denzel Dumfries.
Nerazzuri au încasat gol în min. 25, când ''veteranul'' spaniol Sergio Ramos (39 ani) s-a debarasat de marcajul lui Francesco Acerbi (37 ani) la un corner obținut de Monterrey împotriva cursului jocului, scrie AFP.
Inter a ratat imediat o șansă mare de egalare (28), când Sebastiano Esposito a tras în portarul Esteban Andrada, la pasa lui Carlos Augusto.
Lautaro Martinez a restabilit egalitatea (42), după o centrare a lui Carlos Augusto, lansat de Kristjan Asllani.
Mexicanii au fost mai aproape de golul al doilea, prin spaniolul Sergio Canales(64), care a nimerit bara cu un șut de la 35 de metri. Nelson Deossa a ratat și el în minutele adiționale, șutul său ducându-se în plasa laterală.
Inter a avut câteva șuturi, dar Nicolo Barella, Lautaro Martinez și Nicola Zalewski au fost impreciși.
În celălalt meci al grupei, River Plate a dispus de Urawa Red Diamonds cu 3-1. Sâmbătă, Inter va întâlni echipa japoneză, iar pe 25 iunie va juca meciul cu River Plate.
Pe Rose Bowl au evoluat echipele:
Monterrey: Esteban Andrada - Stefan Medina, Sergio Ramos, Victor Guzman - Ricardo Chavez (Erick Aguirre, 58), Sergio Canales (Johan Rojas, 90), Jorge Rodriguez, Oliver Torres (Nelson Deossa, 58), Gerardo Arteaga - German Berterame (Fidel Ambriz, 79), Lucas Ocampos (Jordi Cortizo, 90). Antrenor: Domenec Torrent.
Inter Milano: Yann Sommer - Benjamin Pavard (Luis Henrique, 58), Francesci Acerbi, Alessandro Bastoni - Matteo Darmian, Nicolo Barella, Kristjan Asllani (Petar Sucic, 68), Henrih Mhitarian (Nicola Zalewski, 78), Carlos Augusto (Federico Dimarco, 69) - Sebastiano Esposito (Marcus Thuram, 58), Lautaro Martinez. Antrenor: Cristian Chivu.
Arbitru: Wilton Sampaio (Brazilia).
Cartonașe galbene: Jorge Rodriguez (45), Asllani (61), Barella (88), Lautaro Martinez (90+6).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Shelbourne și Ludogoreț, calificate în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Shelbourne și Ludogoreț s-au calificat, miercuri seara, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după remize obținute în deplasare, în manșa secundă a primului tur preliminar. Irlandezii de la Shelbourne au terminat la egalitate cu echipa nord-irlandeză Linfield, 1-1, la Belfast, după o victorie cu 1-0 &i
Fotbal: Larne, calificată în turul al doilea preliminar al Conference League
Echipa nord-irlandeză Larne s-a calificat în turul al doilea preliminar al competiției de fotbal Conference League, după ce a învins formația letonă Auda cu 4-2, la loviturile de departajare, miercuri seara, la Riga, în manșa secundă a primului tur preliminar. După 0-0 în Irlanda de Nord, scorul a fost egal, 2-2, at&aci
Fotbal: Jude Bellingham (Real Madrid) ar putea lipsi până în octombrie, după operația la umăr
Internaționalul englez Jude Bellingham, mijlocașul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, a fost supus unei operații la umăr și va lipsi probabil până în luna octombrie, scrie agenția DPA. În luna mai s-a relatat că Jude Bellingham va fi supus unei operații în această vară după Cupa Mondială a Cluburilor, iar, miercuri, Real Madrid a c
Box: Daniel Dubois simte că este de neoprit și este pregătit să îl învingă pe Oleksandr Usik
Pugilistul britanic Daniel Dubois a declarat că el se simte de neoprit și este pregătit să provoace haos atunci când va boxa cu ucraineanul Oleksandr Usik pentru titlul mondial la categoria grea, sâmbătă, pe stadionul Wembley, scrie Reuters. Dubois, 27 de ani, este campionul IBF, în timp ce Usik, 38 de ani, deține centurile WBA, WBC și WBO.
Ciclism: Norvegianul Jonas Abrahamsen s-a impus în etapa a 11-a a Turului Franței
Paris, 16 iul /Agerpres/ - Ciclistul norvegian Jonas Abrahamsen (Uno-X Mobility) a câștigat etapa a 11-a a Turului Franței, devansându-l la sprint pe colegul său de evadare, elvețianul Mauro Schmid (Jayco), miercuri, la Toulouse, unde marele favorit Tadej Pogacar a suferit o sperietură când a căzut în final, transmite AFP. Membru al une
Auto - F1: Cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel nu ia în calcul o revenire în Marele Circ
Cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel nu ia în calcul o revenire în Formula 1, conform agenției DPA. ''Formula 1 este încheiată. La un moment dat, este timpul să-i lăsăm pe alții să concureze'', a declarat germanul pentru revista ''Auto, Motor und Sport''. ''Eu cred că este bine că
Modric a semnat cu AC Milan 'pentru a continua să joace un fotbal competitiv'
Veteranul Luka Modric a ales să se alăture echipei AC Milan la vârsta de 39 de ani, după 13 sezoane petrecute la Real Madrid, pentru că își dorea să rămână în Europa, să continue să joace ''un fotbal competitiv', a explicat el miercuri, relatează AFP. 'Sunt fericit să fiu aici și aștept cu nerăbdare să încep o nouă
Tenis: Lois Boisson, pe tabloul principal la US Open
Eliminată în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, jucătoarea franceză de tenis Lois Boisson, revelația de la Roland Garros, va putea în sfârșit să profite de noul său clasament, locul 63 în ierarhia WTA, ea urmând să intre pe tabloul principal la US Open, turneu care va avea loc între 24 august și 7 septembrie, informează L'Equ
Atletism: Românca Joan Chelimo, printre cei zece candidați la Comisia Sportivilor din World Athletics
Zece atleți, printre care și românca de origine kenyană Joan Chelimo Melly, vicecampioană europeană la semimaraton, candidează pentru șase locuri în Comisia Sportivilor din cadrul World Athletics, la alegerile prevăzute în septembrie, la Campionatele Mondialele de la Tokyo, informează Federația Internațională de Atletism. Joan Chelimo
Fotbal: Lamine Yamal va moșteni numărul 10 de la Messi, Ronaldinho, Romario și Hagi
Clubul de fotbal FC Barcelona a anunțat, miercuri, că atacantul Lamine Yamal va purta tricoul cu numărul 10 începând din sezonul viitor, o mișcare care îl confirmă pe tânărul atacant catalan drept vedeta echipei și îl adaugă pe o listă selectă care îi mai include pe idolii Leo Messi, Romario sau Ronaldinho, informează EFE. F
Fotbal: Cremonese este interesată de achiziționarea românului Valentin Mihăilă de la Parma
Formația italiană Cremonese, care a promovat recent în Serie A, este foarte activă pe piața transferurilor și negociază în acest moment pentru achiziționarea românului Valentin Mihăilă de la Parma și a jucătorilor Adrien Tameze și Sebastian Walukiewicz de la Torino, scrie Football Italia. Cremonese este cea din urmă echipă care și-a asigurat
Fotbal: Tottenham vrea să transfere încă un fundaș de la Genoa, după Radu Drăgușin
Clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur dorește să transfere încă un fundaș de la echipa italiană Genoa, după românul Radu Drăgușin, fiind interesată de serviciile belgianului Koni de Winter. Considerat 'noul Vincent Kompany', Koni de Winter se află și pe lista echipei italiene Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu.
Fotbal: Marcus Rashford (Manchester United), în vizorul campioanei FC Liverpool
Internaționalul englez Marcus Rashford, căzut în dizgrație la echipa de fotbal Manchester United, a intrat în vizorul campioanei en titre din Premier League, FC Liverpool, anunță mass-media britanică. Potrivit cotidianului Daily Mail, Liverpool l-a inclus pe Rashford pe o listă de șase atacanți pe care îi are în vedere
Polo masculin: România, învinsă de Serbia la Mondialele de la Singapore
Naționala masculină a României a fost învinsă fără drept de apel de Serbia, campioana olimpică en titre, cu scorul de 19-9 (5-1, 4-1, 5-3, 5-4), miercuri, în ultimul lor meci din Grupa A a Campionatelor Mondiale de polo pe apă de la Singapore. Golurile tricolorilor au fost înscrise de Francesco Iudean (2), Vlad Georgesc
Fotbal: Ademola Lookman, prioritatea lui Chivu pentru întărirea atacului echipei Inter Milano
Internaționalul nigerian Ademola Lookman, atacantul echipei de fotbal Atalanta Bergamo, este prioritatea antrenorului lui Inter Milano, românul Cristian Chivu, pentru întărirea compartimentului ofensiv al formației 'nerazzurra', scrie Corriere dello Sport. Lookman, în vârstă de 27 de ani, are profilul perfect pe