Box: Taiwaneza Yu-ting Lin s-a retras de la o competiţie la care i-a fost contestată eligibilitatea de gen

Pugilista taiwaneză Yu-ting Lin, campioană olimpică la Paris, s-a retras de la o competiţie internaţională din Marea Britanie, după ce organizatorii i-au contestat eligibilitatea de gen, au anunţat, miercuri, autorităţile sportive taiwaneze, citat de AFP.
Lin, ca şi pugilista algeriană Imane Khelif, şi ea medaliată cu aur la JO 2024, au fost ţinta unei campanii de ură, pe fondul unui diferend între Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), care le-a autorizat să concureze, şi Federaţia Internaţională a Boxului Amator (IBA).
La originea polemicii s-a aflat excluderea celor două sportive de la Campionatele Mondiale de la New Delhi, din martie 2023, pe motiv că au eşuat în testele destinate să stabilească apartenenţa la genul feminin. IBA, care în acest moment nu mai este recunoscută de muşcarea olimpică, a refuzat tot timpul să precizeze de tip de test a fost efectuat.
Lin, care nu a mai urcat în ring de la Paris, trebuia să participe de miercuri la finalele Cupei Mondiale de box de la Sheffield, competiţie organizată de World Boxing, instanţa concurentă a IBA fondată în 2023, care numără 55 de membri, între care şi Taiwanul.
Lin s-a retras după ce World Boxing a pus sub semnul întrebării eligibilitatea de a lupta la feminin, au afirmat autorităţile sportive din Taiwan, într-un comunicat.
''Este femeie, răspunde la toate criteriile de eligibilitate şi a participare cu succes în concursul feminin de box (de la Paris), câştigând medalia de aur'', subliniază comunicatul.
''Din nefericire, având în vedere că World Boxing abia a fost fondată (...) nu dispune de politicile de reglementare clare ale CIO , care garantează protecţia datelor sportivilor'', se mai arată în comunicat.
Pugilista taiwaneză a fost propus să fie supusă unui ''examen medical complet'' în Marea Britanie, dar World Boxing nu a acceptat, menţionează comunicatul.
Pentru a evita ca Lin să sufere alte ''prejudicii'', antrenorul său şi responsabilii sportivi taiwanezi ''au decis să o retragă de la acest eveniment''.
Premierul taiwanez Jung-tai Cho a declarat miercuri că guvernul său ''va face eforturi de a proteja şi garanta'' drepturile pe care le are Lin de a participa la competiţiile internaţionale viitoare.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Programul turneului final al Campionatului European Under-19
România va găzdui, în perioada 13-26 iunie, turneul final al Campionatului European de fotbal Under-19, la care tricolorii s-au calificat direct. România va juca pe rând cu Munt
Fotbal: Campionatul European Under-19 din România (13-26 iunie)
Campionatul European de fotbal Under-19 este găzduit de România, în perioada 13-26 iunie, pentru a doua oară, echipa României fiind calificată din oficiu în calitate de țară gazdă a turneului, potrivit https://www.frf.ro/. Campionatul European Under-19 este competiția succesoare a turneu
Gimnastică ritmică: Amalia Lică s-a calificat în finalele de la panglică și individual compus la Europene
Sportiva română Amalia Lică s-a calificat, vineri, în finalele de la panglică și individual compus, la Campionatele Europene de gimnastică ritmică de la Tallinn (Estonia). Lică a fost a opta în calificări la panglică, fiind notată cu 26,750 puncte, în timp ce Andreea Verdeș a fost a 18-a, cu 25,400 puncte.
VIDEO/Box: Flavius Biea, învins de britanicul Josh Kelly prin KO în prima repriză
Boxerul român Flavius Biea a fost învinsă de britanicul Josh Kelly, prin KO în prima repriză a meciului desfășurat la categoria super welter, într-o gală profesionistă care a avut loc la Newcastle (Marea Britanie), anunță cotidianul The Sun. Într-un meci prevăzut pentru zece reprize, Kelly l-a surprins pe Biea (35
Fotbal: Italia, învinsă la scor de forfait de Norvegia, în preliminariile CM 2026
Naționala Italiei, campioana europeană din 2021, a fost învinsă la scor de forfait, 3-0, de Norvegia, vineri seara, la Oslo, în meciul său de debut în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026. Golurile scandinavilor au fost reușite de Alexander Soerloth (14), Antonio Nusa (34) și Erling Haaland (42). It
Tenis: Anca Todoni, calificată în semifinalele turneului WTA 125 de la Bari
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat în semifinalele turneului WTA 125 de la Bari, dotat cu premii totale de 100.000 de euro, vineri, după ce a învins-o pe belarusa Irina Șimanovici cu 6-4, 6-0. Todoni (20 ani, 88 WTA) s-a impus după o oră și 18 minute, la prima sa confruntare cu Șimanovici (27 ani, 164 WTA).
Fotbal: Tottenham Hotspur a renunțat la antrenorul Ange Postecoglou (oficial)
Australianul Ange Postecoglou nu mai este antrenorul lui Tottenham Hotspur, a anunțat vineri clubul englez, printre ai cărui fotbaliști este românul Radu Drăgușin. 'În urma unei analize a performanțelor și a unei analize aprofundate, Clubul poate anunța că Ange Postecoglou a fost demis din funcție', a indicat pe site-ul său gruparea care a
Tenis: Carlos Alcaraz, primul finalist la Roland Garros
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (2 ATP), deținătorul trofeului, s-a calificat vineri în finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, după ce a trecut în semifinale cu 4-6, 7-6 (7/3), 6-0, 2-0, de italianul Lorezo Musetti (7 ATP, favorit nr. 8) care, accidentat, s-a retras în setul al patrulea.
Fotbal: Gian Piero Gasperini este noul antrenor al echipei AS Roma (oficial)
Gian Piero Gasperini este noul antrenor al echipei de fotbal AS Roma, cu care a semnat un contract pe trei ani, a anunțat vineri clubul din capitala Italiei, citat de TuttoMercatoWeb. 'AS Roma are plăcerea să anunțe că Gian Piero Gasperini este noul director tehnic al primei echipe. Cariera lui Gasperini de până acum a fost caracterizată de tactici i
Fotbal: Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon
Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepțional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei și Supercupa Spaniei), a fost votat vineri cel mai bun jucător al sezonului din campionatul spaniol, scrie AFP. În vârstă de 28 de ani, decisiv pentru parcursul Barcelonei în campionat cu 18 goluri și nouă pase decisive, el a fost
Fotbal: Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano (presă)
Roma, 6 iun /Agerpres/ - Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei și a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipsește doar anunțul oficial. Acum sunt așteptate detaliile birocratice finale cu Parma, clubul cu care Cristian Chivu este încă le
Fotbal: Mijlocașul spaniol Gabri Veiga a semnat cu FC Porto
Mijlocașul ofensiv Gabri Veiga, internațional spaniol de tineret, este noul fotbalist al formației portugheze FC Porto, cu care a semnat un contract valabil până în 2030, după ce s-a despărțit de gruparea saudită Al-Ahli, informează L'Equipe. Gabri Veiga, care are 23 de ani, a atras atenția în urmă cu câteva sezoane când juca
Fotbal: West Ham a plătit 40 milioane euro pentru francezul Todibo (Nice)
Clubul West Ham United din Premier League a anunțat vineri transferul permanent al fundașului central francez Jean-Clair Todibo (Nice) pentru 40 de milioane de euro, din care o tranșă de opt milioane se va duce la FC Barcelona, scrie EFE. Clubul catalan l-a vândut pe fundașul francez la Nice pentru 8,5 milioane de euro, dar păstrase o participație de 20%
Fotbal: Imensă bucurie în Iordania după calificarea istorică la CM din 2026
Iordania a fost cuprinsă de o explozie de bucurie după calificarea 'Nashama', echipa națională de fotbal, joi, la Cupa Mondială din 2026, o premieră în istoria sa, informează AFP. 'Este o dublă bucurie astăzi: cea de Aid al-Adha și cea de calificare a Nashama', a declarat un suporter, făcând referire la marea sărbătoare musulmană ca
Fotbal: China a ratat din nou calificarea la un Mondial
Selecționata de fotbal a Chinei a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026, după ce a fost învinsă joi de Indonezia (0-1), un eșec care a stârnit un val de critici din partea experților și fanilor chinezi, care văd țara lor din nou exclusă de la Mondial, comentează EFE. China ocupă ultimul loc în Grupa C din calificările asiatice, cu șase punc