Baschet: LeBron şi Bronny James, primul duo tată-fiu care a jucat împreună în NBA
Superstarul LeBron James a scris o nouă pagină de istorie în Liga profesionistă nord-americană de baschet, după ce a jucat alături de fiul său Bronny James, sub culorile echipei Los Angeles Lakes, în deschiderea noului sezon din NBA, informează AFP.
Cei doi au devenit cu această ocazie primul duo tată-fiu care a evoluat într-un meci oficial din NBA, marţi seara la Los Angeles, în cursul partidei pe care Lakers a câştigat-o cu scorul de 110-103 în faţa formaţiei Minnesota Timberwolves.
LeBron James, în vârstă de 39 de ani, dispută al 22-lea său sezon în NBA, un record pe care îl împarte cu Vince Carter, în timp ce Bronny (20 de ani) este debutat în elita baschetului american, fiind recrutat de Lakers de pe a 55-a poziţie a Draft-ului, în luna iunie.
Cu patru minute înainte de finalul celui de-al doilea sfert al meciului cu Wolves, LeBron James şi fiul său au intrat pe parchet. Cei doi au mai jucat împreună în presezon, dar a fost o premieră când s-au aflat alături pe teren într-o partidă oficială din NBA.
LeBron a încheiat cu 16 puncte, 5 recuperări şi 4 assist-uri meciul de marţi, în care Bronny a reuşit o recuperare în cele 2 minute şi 41 de secunde în care a evoluat, având totodată două aruncări ratate.
Tot marţi, campioana en titre a NBA, Boston Celtics, a dat starul noului sezon cu o victorie categorică pe teren propriu în faţa formaţiei New York Knicks (scor 132-109), cel mai prolific jucător de pe parchet fiind Jayson Tatum, autorul a 37 de puncte pentru gazde.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Harry Kane, cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia (Jude Bellingham)
Mijlocașul Jude Bellingham (Real Madrid) l-a catalogat pe Harry Kane drept cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia, după ce atacantul a egalat recordul de selecții în echipa națională de fotbal, transmite DPA Kane a egalat recordul deținut de Peter Shilton, de 125 de selecții, cu prilejul meciului de marți împotriva Cehiei din Liga
Auto - F1: Russell (Mercedes) va lua startul din coada grilei în Marele Premiu al statului Singapore
Echipa Mercedes a confirmat că pilotul britanic George Russell va lua startul în Marele Premiu al statului Singapore de la coada grilei, în urma unei schimbări de motor survenite după abandonul său din Malaezia, o nouă lovitură pentru șansele sale, deja tot mai diminuate, la titlul mondial din Formula 1, scrie AFP. Defecțiunea unit
Fotbal: Manchester City, în vizorul fiscului britanic încă din 2018
Autoritățile fiscale britanice au deschis o anchetă asupra lui Manchester City în 2018 pentru a stabili dacă clubul de fotbal, recent găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare ale Premier League, a folosit scheme complexe pentru a-și reduce impozitele, a relatat miercuri Financial Times, citat de AFP. Ancheta ar fi fost lans
Fotbal: Spania și-a consolidat poziția de lider în clasamentul FIFA; România a coborât pe locul 58
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, și-a consolidat poziția de lider al clasamentului Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), după fereastra internațională din septembrie-octombrie, în timp ce România a coborât pe locul 58. ''La Roja'' a obținut patru victorii în acest interval, 3-
Auto: Formula 1 va reveni în Africa în 2030 (presă)
Formula 1 ar urma să revină în Africa în 2030, cu o cursă în Rwanda, a relatat, marți, portalul RacingNews365, citat de Field Level Media. Un acord a fost realizat și un anunț oficial ar putea fi făcut în cursul acestui an, conform materialului. În ciuda unor încercări din partea unor organiza
Fotbal: Arabia Saudită a câștigat Cupa Golfului după o pauză de 22 de ani
Selecționata de fotbal a Arabiei Saudite a câștigat cea de-a 27-a ediție a Cupei Golfului, după ce a învins formația Emiratelor Arabe Unite cu scorul de 2-0, marți, la Jeddah. Hammam Al Hammami (11) și Feras Al Brikan (13) au marcat golurile echipei antrenate de grecul Georgios Donis, care a pus capăt astfel unei așteptări de 22 de
Fotbal: Lionel Scaloni - Messi este un jucător inimitabil
Antrenorul echipei naționale a Argentinei, Lionel Scaloni, a fost extrem de emoționat și nu a contenit cu laudele, marți seară, după ultima prestație triumfătoare a ''inimitabilului'' Lionel Messi, pe care îl consideră cel mai mare fotbalist din toate timpurile, scrie AFP. ''Este un fotbalist inimitabil și cred că
Fotbal: Lionel Messi - A fost o mare onoare să port acest tricou al Argentinei
Starul Lionel Messi a declarat că ''a fost o mare onoare să poarte acest tricou'' și că ''a juca pentru echipa națională de fotbal a Argentinei este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla'', după victoria de marți în amicalul cu Beninul (3-0), în ultimul său meci pentru selecționata Albiceleste, jucat pe St
Fotbal: Victorie categorică pentru Uruguay, în meci amical; Un nou eșec pentru Mexic
Selecționata de fotbal a Uruguayului a surclasat India cu 6-1, marți, într-un meci amical disputat în deplasare. Darwin Nunez (11 - penalty), Maximiliano Araujo (28, 59), Rodrigo Zalazar (53), Juan Sanabria (71) și Rodrigo Aguirre (86) au marcat golurile sud-americanilor, în timp ce pentru gazde a punctat Anirudh Thapa (22).
Box: Trei români s-au calificat în sferturi la Europenele Under-17
Trei pugiliști români au obținut, marți, calificarea în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru): Cristi Cașu, Alexandru Butan și Sebastian Varan. La cat. 46 kg, Cristi Cașu l-a învins la puncte pe turcul Berkay Sergin Demir (5-0), iar în sferturi va boxa cu belarusul Arti
Fotbal: Lionel Messi și-a luat adio de la naționala Argentinei cu gol în meciul amical cu Beninul (3-0)
Superstarul Lionel Messi a disputat marți seara ultimul său meci în echipa națională de fotbal a Argentinei,un amical cu Beninul, câștigat cu scorul de 3-0 și în care căpitanul a marcat ultimul gol, transmit agențiile internaționale de presă. Messi, 39 ani, își încheie cariera la reprezentativă cu 208 selecții și
Judo: Ioan Dzițac s-a oprit în optimi la Mondialele de la Baku
Sportivul român Ioan Dzițac s-a oprit în optimile de finală ale cat. 73 kg, marți, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Dzițac l-a învins în primul tur pe moldoveanul Vlad Mitru, apoi a trecut de gambianul Faye Njie, însă a fost învins în sferturile de finală de Makhmadbek Makhmad
VIDEO Fotbal: Spania a învins Croația și s-a calificat în sferturile Ligii Națiunilor
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor la fotbal, după ce a învins Croația cu scorul de 2-1, marți seara, la Split. Gazdele au încercat să facă uitată catastrofa din meciul cu Anglia (0-7) și au deschis scorul, prin ''veteranul'' Ivan P
Handbal masculin: HC Buzău, învinsă în Spania, în EHF European League
ACS HC Buzău 2012 a fost învinsă în deplasare de echipa spaniolă Fraikin BM. Granollers, cu 37-31 (20-11), marți seara, în Grupa E a competiției de handbal masculin EHF European League. Vicecampioana României a menținut echilibrul doar în primele cinci minute, după care gazdele s-au desprins, deși în inferio
VIDEO Baschet masculin: CS Dinamo București, debut cu stângul în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de formația spaniolă FIATC Girona cu scorul de 87-75 (23-19, 24-25, 18-19, 22-12), marți seara, în Pavello Fontajau din Girona, în meciul său de debut în Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Trecută printr-un tur preliminar, Dinamo s-a înclinat în ulti














