Tenis: Novak Djokovic şi Rafael Nadal vor participa la turneul 'Six Kings Slam', în Arabia Saudită
Sârbul Novak Djokovic şi spaniolul Rafael Nadal, marile vedete ale tenisului profesionist, vor participa la un turneu demonstrativ de elită, alături de alţi trei câştigători de Mare Şlem, care va avea loc în Arabia Saudită, în luna octombrie, informează Reuters.
Spaniolul Carlos Alcaraz, italianul Jannik Sinner, rusul Daniil Medvedev şi danezul Holger Rune vor juca de asemenea la "Six Kings Slam", competiţie care va face parte din festivalul cultural şi de divertisment Riyadh Season din capitala regatului saudit, au anunţat organizatorii.
Jannik Sinner a câştigat recent Openul Australiei, la Melbourne, astfel că Hoger Rune este singurul tenisman dintre cei şase fără un titlu de Grand Slam în palmares.
Rafael Nadal, care a devenit luna trecută ambasador al Federaţiei de tenis din Arabia Saudită, a spus că aşteaptă cu nerăbdare evenimentul.
"După ce alţi tenismeni au făcut acest lucru, sunt foarte încântat să joc pentru prima dată la Riad", a spus campionul spaniol, cu 22 de titluri de Mare Şlem în palmares.
Turneele demonstrative de tenis în Golf nu sunt o noutate, însă ele au loc de obicei în pauzele sezonului din circuitul ATP sau după ce acesta s-a încheiat.
ATP Tour are un program complet în octombrie, inclusiv turnee obligatorii Masters 1.000 la Shanghai şi Paris.
Arabia Saudită va găzdui, de asemenea, finala ATP Next Gen, rezervată celor mai buni jucători sub 21 de ani, în oraşul Jeddah, între 2023 şi 2027, a anunţat ATP în luna august a anului trecut.
Ţara bogată în petrol a investit masiv în sporturi precum fotbalul, Formula 1 şi golful în ultimii ani. Cu toate acestea, criticii au acuzat autorităţile saudite că folosesc sportul pentru a acoperi problemele legate de egalitate şi de drepturile omului.
Dezbaterea despre Arabia Saudită, care ar putea găzdui Turneul Campioanelor (WTA Finals), s-a intensificat, fostele mari jucătoare Chris Evert şi Martina Navratilova opunându-se acestei mişcări, lucru care a atras critici puternice din partea ambasadorului saudit în SUA, săptămâna trecută.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Mats Hummels propune antrenori ca Guardiola și Klopp la conducerea echipei Germaniei
Fostul internațional german Mats Hummels propune două nume mari, Pep Guardiola și Jurgen Klopp, pentru funcția de antrenor al Mannschaft, în contextul în care viitorul actualului selecționer Julian Nagelsmann pare tot mai incert după eliminarea timpurie a Germaniei de la Cupa Mondială, scrie DPA. ''Cred că atât Pep Gu
Fotbal - CM 2026: Piero Hincapie, al doilea jucător eliminat după ce și-a acoperit gura în timp ce vorbea
Ecuadorianul Piero Hincapie a devenit al doilea jucător de la Cupa Mondială 2026 eliminat pentru că și-a acoperit gura în timp ce se adresa unui adversar, în finalul meciului pierdut de echipa țării sale în fața Mexicului (scor 0-2), marți seară la Ciudad de Mexico. Fundașul lui Arsenal, în vârstă de 24 de ani, și
Fotbal - CM 2026: Beccacece (Ecuador), al 7-lea antrenor care își pierde job-ul în timpul Mondialului
Antrenorul Ecuadorului, Sebastian Beccacece, a anunțat că se retrage din funcție după eliminarea echipei sale de la Cupa Mondială din SUA, Canada și Mexic, devenind al 7-lea selecționer care își pierde job-ul de la startul competiției, scrie dpa. ''Rezultatele sunt cele care contează, iar astăzi trebuie să-mi iau rămas bun de la
Fotbal - CM 2026: Pochettino, antrenorul SUA - Nu cred că suntem echipa favorită cu Bosnia
Antrenorul Statelor Unite, Mauricio Pochettino, a respins marți statutul de favorită al co-gazdelor Cupei Mondiale, în meciul cu Bosnia-Herțegovina, prevăzut miercuri la Santa Clara în 16-imi, fiind precaut după ce a văzut o serie de surprize în turneu, scrie Reuters. Germania și Olanda, două dintre favorite, au părăsit deja
Fotbal: Fundașul Andreas Christensen și-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în 2028
Echipa de fotbal FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a anunțat miercuri prelungirea contractului fundașului central danez Andreas Christensen pentru următoarele două sezoane, până la 30 iunie 2028, informează EFE. Christensen a venit la clubul catalan în vara anului 2022, iar de atunci a disputat 98 de meciuri oficiale, con
Baschet: NBA - Kawhi Leonard revine la Toronto Raptors (presă)
Kawhi Leonard, jucătorul echipei Los Angeles Clippers, se va întoarce la Toronto Raptors, echipă pe care a condus-o la titlul NBA în 2019, a anunțat, marți, presa americană, citată de AFP. Potrivit ESPN și The Athletic, MVP-ul finalelor din 2014 și 2019 va fi înlocuit cu dublul All-Star Brandon Ingram, Gradey Dick și două ale
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Angliei - Înfruntăm o echipă împotriva căreia suntem favoriți
Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, a afirmat marți că echipa sa acceptă statutul de favorită în meciul cu Republica Democrată Congo din 16-imile Cupei Mondiale, miercuri la Atlanta, adăugând că echipa va juca împotriva propriilor așteptări, scrie EFE. ''Înfruntăm o echipă împotriva căreia suntem favoriț
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Bosniei consideră echipa SUA favorită în duelul din șaisprezecimile de finală
Selecționerul Bosniei și Herțegovinei, Sergej Barbarez, consideră că echipa Statelor Unite este favorită în duelul din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, programat miercuri pe Levi's Stadium din Santa Clara (California). 'Sunt o echipă pentru care am mult respect, pentru modul în care joacă, pentru modul &ic
Fotbal - CM 2026: Bielsa va demisiona de la cârma Uruguayului
Antrenorul Marcelo Bielsa a declarat marți că va demisiona din funcția de selecționer al Uruguayului după eliminarea echipei sale încă din faza grupelor la Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic și Canada, scrie Xinhua. Uruguay, dublă campioană mondială, a terminat pe locul trei în Grupa H, după remizele împotriva Capului Ver
Fotbal - CM 2026: Michael Olise se apropie de recordul de assist-uri deținut de Messi și Maradona
Francezul Michael Olise, autorul a cinci pase decisive de la debutul actualei ediții a Cupei Mondiale de fotbal, se apropie de recordul deținut de argentinienii Lionel Messi și Diego Maradonna, ambii cu câte opt asssist-uri, scrie L'Equipe. Olise a oferit cele cinci assist-uri în patru meciuri disputate de la debutul turneului
Baschet: NBA - Superstarul LeBron James nu se retrage, dar nu va mai continua cu LA Lakers
Superstarul LeBron James, în vârstă de 41 de ani, cel mai bun marcator din toate timpurile din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a decis să-și continue cariera, dar cu o altă echipă decât Los Angeles Lakers, unde a jucat timp de opt sezoane, relatează AFP. 'King' James, cvadruplu campion NBA, urmează
Fotbal - CM 2025: Fostul atacant suedez Zlatan Ibrahimovic, impresionat de selecționata Franței
Fostul internațional suedez Zlatan Ibrahimovic s-a declarat impresionat de actuala selecționată a Franței, în al cărui atac se află 'trei dintre cei mai buni jucători din lume', după ce Les Bleus au învins fără drept de apel, cu scorul de 3-0, selecționata Suediei, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, marți la East Rutherfor
Fotbal - CM 2026: NASA va trimite o minge de fotbal pe Lună, dacă SUA câștigă titlul mondial
Administratorul NASA Jared Isaacman a promis că va duce o minge de fotbal pe Lună dacă Statele Unite câștigă Cupa Mondială din acest an, pe care o organizează împreună cu Mexicul și Canada, scrie dpa. ''Vom duce mingea de fotbal acolo, a declarat Jared Isaacman într-o conferință de presă de marți, în cadrul unui
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Ecuadorului - Nu am niciun reproș, am doar cuvinte de mulțumire
Antrenorul Sebastian Beccacece a recunoscut marți că echipa națională a Ecuadorului a fost surprinsă și depășită de Mexic, în meciul de la Ciudad de Mexico, din 16-imile Cupei Mondiale, și, într-un ton de rămas bun, le-a mulțumit jucătorilor săi și țării după eliminarea lor din turneu, scrie EFE. ''El Tri'' a î
Fotbal - CM 2026: Mii de mexicani au sărbătorit în stradă calificarea în optimile de finală
Mii de mexicani au ieșit marți pe străzile a zeci de orașe pentru a sărbători victoria cu 2-0 a echipei naționale Mexicului asupra Ecuadorului, care le-a asigurat 'aztecilor' un loc în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, scrie EFE. La Ciudad de Mexico, bulevardul central Reforma, unde se află monumentul Îngerul Inde














