Tenis: Djokovic va juca la Masters 1.000 de la Indian Wells
Sârbul Novak Djokovic, numărul 1 mondial al tenisului masculin, va juca la Masters 1.000 de la Indian Wells, care va avea loc între 6 şi 17 martie, au anunţat organizatorii pe reţelele de socializare, scrie site-ul eurosport.fr.
Participarea la primul turneu Masters 1.000 al sezonului este un lucru obişnuit pentru toţi jucătorii de top din circuit, însă Djokovic nu a mai participat din anul 2019 la această competiţie, din mai multe motive. Turneul a fost anulat în anul 2020 apoi amânat în toamna lui 2021 din cauza pandemiei de Covid-19, apoi pentru că sârbul a fost împiedicat să călătorească în Statele Unite din cauza statutului său de străin nevaccinat.
De ceva mai puţin de un an, toate restricţiile au fost ridicate. Aşa cum s-a întâmplat deja vara trecută la New York, la US Open, turneu care avea să se încheie cu victoria sârbului, liderul mondial va putea să meargă în deşertul californian.
În urmă cu aproape un an, directorul turneului de la Indian Wells, Tommy Haas, a declarat că nu înţelege de ce lui Djokovic nu i s-a permis să intre în Statele Unite.
Sârbul ar urma să dispute în California primul său turneu după ce a fost eliminat în semifinale la Australian Open în urmă cu aproximativ zece zile. El a jucat la Dubai în 2022 şi 2023, însă de data aceasta nu s-a înscris la turneul din Emiratele Arabe Unite. O alegere destul de logică, ţinând cont că el nu a jucat niciun meci oficial în luna martie în ultimele două sezoane, spre deosebire de ceea ce a prevăzut să facă în acest an.
Potrivit eurosport.fr, ar fi surprinzător ca după Indian Wells sârbul să nu joace la Miami (20-31 martie).
La turneele pe hard din Statele Unite, Djokovic va avea totul de câştigat, deoarece nu va avea puncte de apărat, iar statutul său de lider mondial al urma să fie consolidat înainte de trecerea la competiţiile pe zgură.
La ultima sa participare la Indian Wells, în 2019, sârbul a fost eliminat surprinzător în turul 3 de germanul Philipp Kohlschreiber. Djokovic a câştigat de cinci ori acest turneu, record pe care îl deţine împreună cu Roger Federer, ultimul său triumf datând din 2016. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet: San Antonio Spurs, cu Wembanyama, victorie lejeră împotriva lui Sacramento Kings înainte de debutul sezonului
San Antonio Spurs, cu starul francez Victor Wembanyama în teren, a surclasat-o pe Sacramento Kings, cu 126-97, vineri, cu doar patru zile înainte de startul sezonului în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. Francezul (2,24 m) a evoluat timp de 17 minute, trecându-și în cont 14 pct, 8 recuperări și 2
Lupte: Românul Gabriel Whisenhunt va disputa un meci pentru bronz la Mondialele U23
Sportivul român Gabriel Whisenhunt va disputa un meci pentru medalia de bronz, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de lupte Under-23 de la Las Vegas (SUA). Whisenhunt, luptător american care reprezintă în premieră România la o competiție importantă, a trecut în optimile de finală ale categoriei 61 kg, stilul liber,
Fotbal: Victorie categorică pentru Frosinone, în deschiderea etapei a 7-a din Serie A
Frosinone, echipa atacantului român Daniel Bîrligea, a obținut o victorie categorică, cu scorul de 4-2, în fața lui Sassuolo, vineri seară, în primul meci al etapei a 7-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile gazdelor au fost înscrise de Calo (min.9) și Raimondo (min.26, 30, 57), în timp ce pentru oaspeți au punctat
Tenis: Novak Djokovic adaugă turneul ATP 500 de la Basel în programul său
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, angrenat într-o luptă strânsă pentru a-și asigura locul la turneul de final de sezon ATP Finals de la Torino (15-22 noiembrie), a primit un wild card pentru a participa la turneul ATP 500 de la Basel, programat la finele lunii octombrie, au anunțat organizatorii, citați de AFP. 'Ghiciți cine s-a &ic
Tenis de masă: Bernadette Szocs și Elena Zaharia, calificate în sferturi la Europene
Jucătoarele române Bernadette Szocs și Elena Zaharia s-au calificat, vineri, în sferturile de finală ale Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia). Bernadette Szocs, medaliată cu argint la ediția trecută, a învins-o pe poloneza Natalia Bajor cu 4-3 (13-15, 9-11, 11-8, 11-3, 13-15, 11-3, 11-
Fotbal: 'Sunt fericit și mândru să joc pentru Real Madrid', spune Bellingham, ajuns la al 150-lea meci
Jude Bellingham, mijlocașul englez al echipei Real Madrid, a bifat cea de-a 150-a sa apariție pentru club în timpul meciului din Liga Campionilor împotriva celor de la AS Roma, scrie EFE. El s-a declarat 'foarte fericit și mândru' că a atins această bornă și și-a exprimat dorința de a mai aduna multe alte prezențe &ic
Ciclism: Chinezoaica Yuan Liying, aur în proba individuală de viteză la Campionatele Mondiale pe velodrom de la Shanghai
Chinezoaica Yuan Liying a obținut vineri medalia de aur în proba individuală de viteză la Campionatele Mondiale de ciclism pe velodrom de la Shanghai (China), informează AFP. Yuan Liying, în vârstă de 21 de ani, care câștigase deja aurul în proba pe echipe, s-a impus în finală, în două manșe, în
Tenis: Polonezele Iga Swiatek și Maja Chwalinska se vor întâlni în semifinale la Wuhan (WTA)
Poloneza Iga Swiatek o va înfrunta pe compatrioata sa Maja Chwalinska, în timp ce letona Jelena Ostapenko se va duela cu britanica Sonay Kartal în semifinalele turneului de tenis WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, care se dispută pe suprafață dură, informează EFE. Primul meci al zilei a
Tenis: Rafael Jodar și Daniil Medvedev vor fi adversari în semifinale la Shanghai (ATP)
Spaniolul Rafael Jodar, numărul 13 mondial, și rusul Daniil Medvedev, numărul 5 mondial, vor fi adversari în semifinalele turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează AFP și EFE. Vineri, Rafael Jodar și-a sporit șansele de calificare la Turneul Campionilor de la Torino (15
Ciclism: Italianul Jonathan Milan, aur în proba de urmărire la Mondialele de la Shanghai
Italianul Jonathan Milan, care și-a doborât propriul record mondial în timpul seriilor de dimineață, a devenit vineri seară campion mondial la urmărire individuală pentru a doua oară, învingându-l în finală pe danezul Rasmus Pedersen, la competiția de ciclism pe velodrom de la Shanghai (China), informează AFP. Spr
Fotbal: Oficiali ai FIFA îi cer lui Infantino să renunțe la premiul pentru pace sau să-l depolitizeze
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va rămâne probabil singurul lider politic care a primit premiul FIFA pentru pace, după ce, în cadrul reuniunii de joi a consiliului forului fotbalistic mondial, președintelui acestui for, Gianni Infantino, i s-a cerut să opereze schimbări majore sau să renunțe la controversatul premiu, scrie cotidianul britanic T
Tenis de masă: Bernadette Szocs și Elizabeta Samara, medaliate cu bronz la dublu feminin la Europene
Perechea română Bernadette Szocs/Elizabeta Samara a obținut medalia de bronz în proba de dublu feminin, vineri, la Campionatele Europene de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), după ce a fost învinsă de cuplul Tatiana Kukulkova (Slovacia)/Natalia Bajor (Polonia) cu 3-0 (13-11, 11-6, 11-7). În șaisprezecimi, Szocs ș
Jocurile Olimpice desfășurate pe o suprafață tot mai mare vor deveni ceva obișnuit (directoarea USOPC)
Jocurile Olimpice dispersate din punct de vedere geografic ar putea deveni ceva obișnuit a declarat joi directoarea executivă a Comitetului Olimpic și Paralimpic American (USOPC), Sarah Hirshland, după trendul în creștere al olimpiadelor care complică planurile de infrastructură pentru organizatori, transmite Reuters. Oficialii Comitetului Internațional
Fotbal: FIFA va modifica regulamentul disciplinar după cazul Balogun
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) va modifica regulamentul său disciplinar după controversele legate de suspendarea implementării unei sancțiuni disciplinare primită de atacantul american Folarin Balogun la Cupa Mondială 2026, a anunțat joi Federația Belgiană de Fotbal (RBFA), după ce a ridicat problema în forul de conducere al fotbalului, scrie Reuters.
Rugby: Spania a inclus stadioane ca Bernabeu și Camp Nou în candidatura pentru CM 2035
Spania a propus unele dintre cele mai mari stadioane de fotbal din țară, inclusiv Santiago Bernabeu al echipei Real Madrid și Camp Nou al Barcelonei, ca parte a candidaturii sale pentru a găzdui Cupa Mondială de rugby din 2035, a anunțat, joi, Federația Spaniolă de Rugby (RFER). RFER a transmis în această lună către World Rugby chestionarul detaliat pent













