Schi alpin: Mikaela Shiffrin, învingătoare în coborârea de la Kvitfjell şi îşi adjudecă a cincea Cupă Mondială
Americanca Mikaela Shiffrin şi-a asigurat câştigarea pentru a cincea oară în carieră a Cupei Mondiale de schi alpin, după victoria obţinută sâmbătă în proba de coborâre de la Kvitfjell (Norvegia), cu timpul de 1 min. 32 sec. 36/100, informează AFP.
Ea le-a devansat pe italianca Sofia Goggia - 1 min. 32 sec. 65/100 şi pe elveţianca Corinne Suter - 1 min.32 sec. 77/100.
Cu şapte probe de rămase de disputat din programul circuitului mondial - cu maximum 700 puncte de câştigat -, dar devansând-o pe elveţianca Lara Gut-Behrami (locul 21) în cursa de sâmbătă, Shiffrin, care are un avans considerabil, va putea intra în posesia Marelui Glob de cristal după finalele din Andorra de pe 19 martie.
Cu cinci victorii în clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin, după cele din 2017, 2018, 2019 şi 2022, Shiffrin îl egalează în palmares pe luxemburghezul Marc Girardelli, care a dominat schiul alpin între 1980 şi 1990. Cele mai bune performanţe în materie rămân însă ale austriecilor Annemarie Moser-Proll (6) şi Marcel Hirscher (8).
Shiffrin, deţinătoarea titlului, a reuţit în acest sezon 14 podiumuri, dintre care 11 victorii în 25 de curse.
În clasamentul general al Cupei Mondiale, după 31 din 38 de probe, Shiffrin conduce cu 1792 pct, urmată de Lara Gut 996 pct, slovaca Petra Vlhova 975 pct, italianca Federica Brignone 849 pct etc.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Peste 6,25 milioane de spectatori au asistat până acum la meciurile Cupei Mondiale
Stadioanele Cupei Mondiale de fotbal din America de Nord înregistrează o rată medie de ocupare de 99,7% și peste 6,25 milioane de spectatori până în acest moment, reprezentând o prezență medie de peste 65.000 de fani pe meci, a dezvăluit, joi, FIFA, citată de EFE. Conform datelor publicate de organizație în ziua debutului
Fotbal - CM 2026: Singurul premiu adevărat este câștigarea Cupei Mondiale, afirmă selecționerul Marocului
Selecționerul Marocului, Mohamed Ouahbi, a afirmat miercuri că echipa sa nu se mulțumește doar cu accederea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026 și că 'singurul premiu adevărat' este câștigarea turneu
Fotbal - CM 2026: Rafael Marquez, noul selecționer al Mexicului
Rafael Marquez, fostul fundaș al echipei FC Barcelona, a fost numit în postul de selecționer al Mexicului, a anunțat miercuri Federația mexicană de fotbal (FMF), la două zile după eliminarea 'aztecilor' de la Cupa Mondială 2026, pe care această țară o organizează împreună cu Statele Unite și Canada. informează AFP. Marquez, în
Fotbal: PFC Zira, cu un pas în turul al doilea preliminar al Conference League
Echipa azeră PFC Zira a învins formația georgiană Torpedo Kutaisi cu scorul de 3-0, miercuri, pe teren propriu, în prima manșă din turul întâi preliminar al Conference League la fotbal. Zira, pentru care au punctat brazilianul Ruan Renato (2) și georgianul Davit Volkovi. La învinși au jucat doi foști fotbaliști de
Fotbal: Iberia 1999 Tbilisi a câștigat în deplasare în primul tur preliminar al Ligii Campionilor
Iberia 1999 Tbilisi, campioana Georgiei, s-a impus cu scorul de 3-2 pe terenul echipei estoniene Flora Tallinn, miercuri, în prima manșă din turul întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. La georgieni a jucat și fundașul luxemburghez Vahid Selimovic (ex-FC Hermannstadt). Și la Flora a evoluat un fost jucător de la FC
Tenis: Miriam Bulgaru, învinsă în optimi de finală la Bastad (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a fost învinsă de Leyre Romero Gormaz, cu 6-3, 6-3, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bastad (Suedia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Bulgaru (27 ani, 248 WTA) s-a înclinat după o oră și 25 de minute în fața jucătoarei spaniole.
Înot: Daria Silișteanu, medaliată cu aur în proba de 50 m spate, la Europenele de juniori
Sportiva română Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, miercuri, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Munchen. Silișteanu s-a impus cu tipul de 27 sec 94/100, un nou record național de senioare, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
UPDATE Lupte: Dragoș Draga a pierdut meciul pentru bronz la Europenele U20
Sportivul român Dragoș Gabriel Draga s-a clasat pe locul cinci la cat. 60 kg, greco-romane, miercuri, după ce a fost învins în meciul pentru bronz de azerul Aihan Javadov, la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Skopje (Macedonia de Nord). Draga l-a învins, marți, pe moldoveanul Alin Chitic în preliminari
Fotbal: Universitatea Craiova, cu un pas în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 4-1 cu ML Vitebsk
Universitatea Craiova a învins echipa belarusă ML Vitebsk cu scorul de 4-1 (3-1), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Mezokovesd (Ungaria), în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Campioana României s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Ștefan Baiaram (4), Assad
Tenis: Germanul Alexander Zverev și surprinzătorul britanic Arthur Fery s-au calificat în semifinale la Wimbledon
Germanul Alexander Zverev, numărul 3 mondial, și surprinzătorul britanic Arthur Fery, numărul 114 mondial, s-au calificat miercuri în semifinalele turneului de tenis de Mare Șlem de la Wimbledon, unde vor fi adversari, transmite presa internațională. Arthur Fery, beneficiar al unui wild card la Wimbledon, a reușit miercuri o nouă perform
Fotbal - CM 2026: Internaționalii englezi au primit o zi liberă după victoria împotriva Mexicului
Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, le-a dat jucătorilor săi permisiunea pentru o zi în familie, marți, echipa reîncărcându-și forțele după victoria euforică obținută împotriva Mexicului în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, transmite BBC. Echipei i s-a permis să părăsească hotelul din Prairie
Fotbal - CM 2026: Cartonașul galben primit de francezul Michael Olise a fost menținut (Deschamps)
Cartonașul galben primit de Michael Olise în timpul meciului câștigat cu 1-0 de Franța împotriva Paraguayului, în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, a fost menținut de FIFA, a anunțat selecționerul Didier Deschamps într-o conferință de presă susținută miercuri, relatează AFP. 'Situația cartonașulu
Fotbal: Organizația FairSquare va depune o plângere la CIO împotriva lui Infantino
Organizația pentru drepturile omului FairSquare a anunțat miercuri că va depune o plângere la Comisia de etică a Comitetului Internațional Olimpic (CIO) cu privire la 'încălcări repetate ale neutralității politice' din partea președintelui FIFA, Gianni Infantino, transmite AFP. Jurământul depus de cei aproximativ o su
Tenis: Apărarea titlului la Wimbledon, o misiune mai complicată decât în alte părți pentru câștigătoare
De la victoriile consecutive ale Serenei Williams din 2015-2016, nicio câștigătoare a turneului nu a reușit să-și păstreze titlul la Wimbledon. o statistică pe care jucătoarele o pun în mare parte pe seama intervalului scurt dintre Roland Garros și turneul de Mare Șlem de la Londra, scrie AFP. 'În ultimii ani, s-a contura
Tenis: Marta Kostiuk și Linda Noskova vor fi adversare în semifinale la Wimbledon
Jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostiuk, numărul 13 mondial, s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce a trecut ușor, 6-3, 6-2, de italianca Jasmine Paolini, numărul 17 mondial. Kostiuk, câștigătoare în primăvară a turneului WTA 1.000 de la Madrid, nu depășise până &icir














