Fotbal: Un nou format pentru Super Liga europeană, cu 80 de cluburi şi fără membri permanenţi
Iniţiatorii Super Ligii europene de fotbal au propus un nou format, deschis, care poate reuni până la 80 de echipe, cu 14 meciuri garantate pentru fiecare club, potrivit companiei A22 Sports Management, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Un comunicat care subliniază zece principii ale ligii afirmă că toate cluburile se vor califica pentru Super Ligă prin intermediul competiţiilor naţionale şi astfel nu vor exista membri permanenţi.
Conform comunicatului, formatul are la bază un feedback din partea cluburilor, iar elementele cheie sunt creştere financiară a întregii piramide a fotbalului şi sustenabilitatea financiară a cluburilor participante.
''Cluburile poartă toate riscurile, dar prea des sunt forţate să nu fie implicate în luarea deciziilor cheie şi privesc cum fundaţiile lor sportive şi financiare se prăbuşesc'', a precizat directorul executiv al companiei A22, Bernd Reichart.
''Discuţiile pe care le-am purtat arată clar faptul că deseori cluburile nu se pot pronunţa contra sistemului, deoarece ameninţarea cu sancţiuni este menită a le reduce la tăcere. Dialogul nostru a fost unul onest, direct şi fructuos. Există concluzii clare despre nevoia de schimbare şi despre felul cum poate fi obţinută'', a mai spus Reichart.
O primă propunere de creare a Super Ligii din partea a 12 cluburi din Anglia, Spania şi Italia a fost respinsă vehement de fotbalul european, cu proteste de la suporteri până la conduceri de ligi naţionale, însă Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus au rămas partizane ale proiectului.
UEFA şi FIFA au blocat proiectul, ameninţând potenţialele participante cu sancţiuni, în timp ce iniţiatorii Super Ligii au acuzat forurile fotbalistice internaţionale că abuzează de puterea lor.
O decizie a Curţii Europene de Justiţie este aşteptată în cursul acestui an în privinţa controversatului proiect. Recent, o opinie a Procurorului General în acest caz a indicat că încercarea UEFA şi FIFA de a bloca noi competiţii continentale nu violează legile UE.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Franța s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, după primul meci din sferturile de finală. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaqui
VIDEO Fotbal - CM 2026: Franța, prima semifinalistă, după 2-0 cu Maroc
Selecționata Franței s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins fără probleme echipa Marocului cu scorul de 2-0 (0-0), joi, pe Boston Stadium, în primul sfert de finală al turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Franța va juca a treia sa semifinală consecutivă, după ce a c
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a remizat cu Dinamo Kiev (0-0), în primul tur preliminar al Europa League
Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu Dinamo Kiev, 0-0, joi seara, pe Arena Lublin din Lublin (Polonia), în prima manșă a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal. ''U'' a obținut un rezultat dătător de speranțe, chiar dacă ''șepcile roșii'' au fost dominate destul de clar &i
Fotbal - CM 2026: Newcastle va semna cu starul elvețian Manzambi pentru suma de 60 de milioane de euro
Clubul german de fotbal SC Freiburg va primi o sumă record de transfer de 60 de milioane de euro de la Newcastle United pentru transferul tânărului jucător elvețian Johan Manzambi, relatează DPA. Rețeaua Sky TV a anunțat joi că Newcastle și Freiburg au ajuns la un acord, iar ''coțofenele'' lucrează la ultimele detalii cu
Fotbal - CM 2026: Este 'cu adevărat special' să înfrunți Anglia, a spus norvegianul Haaland
Atacantul norvegian Erling Haaland, născut în Anglia și jucător la Manchester City, a recunoscut joi că va fi 'cu adevărat special' să înfrunte naționala 'celor trei lei', sâmbătă, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, la Miami, scrie AFP. 'Este cu adevărat special, pentru că joc
Fotbal: Christian Eriksen se va întoarce în Danemarca pentru a urma un program de recuperare
Mijlocașul echipei de fotbal VfL Wolfsburg, Christian Eriksen, se va întoarce în Danemarca natală pentru a urma un program de recuperare individuală, a anunțat joi clubul din 2. Bundesliga, informează Reuters. Internaționalul danez s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci amical împotriva Ucrainei, disputat în lu
Ciclism: Tadej Pogacar a câștigat etapa a 6-a Turului Franței și a recuperat tricoul galben
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates) a realizat o demonstrație, câștigând ''en solitaire'' etapa a 6-a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 186,2 km între Pau și Gavarnie-Gedre, el revenind pe primul loc în clasamentul general, informează AFP. Pogacar a atacat pe legendarul Col du Tourmal
Tenis: Karolina Muchova este prima finalistă de la Wimbledon
Jucătoarea cehă Karolina Muchova, aflată pe locul 9 în ierarhia tenisului feminin, este prima finalistă la ediția din acest an a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce a învins-o joi în semifinale pe Coco Gauff, numărul 7 mondial, în trei seturi, 6-2, 1-6, 7-6 (12/10). Muchova s-a impus după ce a salvat o minge
Radamel Falcao cere resetarea fotbalului columbian după eșecul de la Cupa Mondială 2026
Fostul atacant columbian Radamel Falcao a cerut o remaniere a structurii fotbalului intern după eliminarea echipei naționale de la Cupa Mondială, marți, de către Elveția, la loviturile de departajare, relatează Xinhua. Falcao a emis o evaluare sarcastică a fotbalului columbian după eliminarea de la Cupa Mondială în calitate de comentator
Fotbal: Jorge Jesus va fi prezentat vineri ca selecționer al Portugaliei (presă)
Antrenorul portughez Jorge Jesus va fi prezentat vineri drept noul selecționer al naționalei de fotbal a Portugaliei, succedându-i spaniolului Roberto Martinez, a aflat AFP joi de la surse apropiate situației. Tehnicianul în vârstă de 71 de ani și Federația portugheză de fotbal au ajuns la un 'acord total' și Jorge Je
Tenis - Wimbledon: Sinner este fericit că are șansa să joace împotriva lui Djokovic
Jannik Sinner îi stă din nou în cale lui Novak Djokovic în cursa acestuia spre nemurire, însă campionul en-titre de la Wimbledon se bucură că rivalul său 'incredibil' este în continuare prezent pentru a lupta pentru al 25-lea titlu de Mare Șlem în tenis, scrie DPA. Marți seară, Djokovic a sfidat trec
Fotbal: Radu Drăgușin 'este un transfer important', a spus Fabio Grosso, antrenorul Fiorentinei
Radu Drăgușin 'este un transfer important', a declarat Fabio Grosso, antrenorul echipei Fiorentina, despre internaționalul român, care a venit marți de la formația engleză Tottenham Hotspur, scrie site-ul Football Italia. Fiorentina a finalizat în ultimele zile mai multe transferuri, printre care cel al mijlocașului Arthur
Fotbal - CM 2026: 'Egiptul a fost furat' în meciul cu Argentina, a afirmat primarul New York-ului
'Egiptul a fost furat' în meciul cu Argentina din optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, a afirmat primarul New York-ului, Zohran Mamdani, care și-a exprimat opinia cu privire la controversa ce a urmat acestei partide, scrie ziarul belgian Le Soir. Întrebat, în timpul unei discuții despre planul său de
Fotbal: O secțiune a tribunei stadionului echipei Werder Bremen s-a prăbușit
Clubul german de fotbal Werder Bremen a comunicat miercuri că o mică secțiune din tribuna superioară a stadionului său s-a prăbușit când un pilon de susținere a fost avariat accidental în timpul lucrărilor de renovare. Responsabilii clubului din Bundesliga nu se grăbesc să deschidă secțiunea care s-a prăbușit, relatează DPA.
Fotbalul european a depășit o cifră de afaceri de 45,7 miliarde de dolari în sezonul 2024/2025
Piața europeană de fotbal a atins un prag istoric, depășind pentru prima dată venituri totale de 45,709 miliarde de dolari pentru sezonul 2024-2025, Premier League fiind în frunte cu o cifră de afaceri de 9,119 miliarde de dolari, potrivit firmei de audit Deloitte, citată de EFE. Conform celei de-a 35-a ediții a raportului ''Revi














