Schi alpin: Elveţianul Yule a câştigat slalomul de la Madonna di Campiglio (Cupa Mondială)
Elveţianul Daniel Yule a câştigat, joi, slalomul masculin de la Madonna di Campiglio (Italia), la doi ani de la ultima sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin.
Yule a fost înregistrat cu timpul de 1 min 37 sec 67/100 în două manşe (49 sec 85/100 în prima şi 47 sec 82/100 în a doua), fiind urmat de norvegianul Henrik Kristoffersen, 1 min 37 sec 75/100, şi de germanul Linus Strasser, 1 min 37 sec 85/100.
Pentru sportivul din Ţara Cantoanelor a fost a cincea victorie în Cupa Mondială, toate fiind obţinute la slalom, ultima datând din 2020, de la Kitzbuehel (Austria). Acela a fost cel mai bun sezon al său, cu trei victorii, dintre care una tot la Madonna di Campiglio.
Schiorul de 29 de ani încheiase pe locul 7 primul slalom al sezonului, la Val d'Isere.
Kristoffersen a confirmat stagiunea foarte bună pe care o are cu a patra clasare pe podium, după ce a terminat pe locul al doilea în cele două slalomuri super-uriaşe de la Alta Badia, în weekend-ul trecut.
Norvegianul Lucas Braathen (22 ani), care a fost cel mai rapid în prima manşă, a încheiat cursa pe locul al patrulea.
În clasamentul general al Cupei Mondiale, lider este elveţianul Marco Odermatt, cu 796 de puncte, urmat de trei norvegieni, Aleksander Aamodt Kilde (525), Henrik Kristoffersen (385) şi Lucas Braathen (365), etc.
În ierarhia Cupei Mondiale de slalom, primul este Lucas Braathen (150 puncte), urmat de Daniel Yule (136) şi austriacul Manuel Feller (125) etc.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Atanas Trică a marcat primul său gol pentru AEK Larnaca
Atacantul român Atanas Trică a marcat primul său gol pentru AEK Larnaca, în meciul terminat la egalitate cu Krasava, 2-2, sâmbătă, în deplasare, în etapa a opta a campionatului de fotbal al Ciprului. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de francezul Yacine Bahassa (ex-FCU Craiova), după ce a ra
Fotbal: Kairat a remizat în ultima etapă a sezonului în Kazahstan
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a obținut doar un rezultat de egalitate cu Altai Oskemen, 1-1, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 30-a și ultima a primei ligi de fotbal din Kazahstan. Finlandezul Jaakko Oksanen (55) a marcat pentru Kairat, iar Elisei Gorșunov a î
Judo: Alex Creț, învins în runda a doua la turneul Grand Slam de la Abu Dhabi
Sportivul român Alex Creț a fost învins în runda a doua a cat. 90 kg, sâmbătă, la turneul de judo Grand Slam de la Abu Dhabi (EAU). Creț a intrat direct în turul al doilea, unde a pierdut în fața kazahului Aidar Arapov. Tot sâmbătă, la cat. +78 kg, feminin, Alis Alecu a pierdut în
Fotbal: Vladislav Blănuță a reușit o dublă în liga a doua poloneză
Atacantul român Vladislav Blănuță a marcat două goluri pentru Lechia Gdandsk, care a învins-o pe Unia Skierniewice cu scorul de 3-2, sâmbătă, în etapa a 13-a a ligii secunde poloneze de fotbal. Blănuță a marcat primele două goluri ale gazdelor (24, 69) și a fost integralist. Ucraineanul Artur Șah (84) a închis tab
Judo: Roxana Vișa a câștigat medalia cu aur la Europenele Under-23 de la Napoli
Sportiva română Roxana Vișa a cucerit medalia de aur la cat. +78 kg, sâmbătă, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli (Italia). Vișa a învins-o în primul tur pe slovaca Nina Filkorova, în sferturi a trecut de turcoaica Yagmur Yilmaz, în semifinale a dispus de franțuzoaica Grace-Esther Mienandi
Tenis: Vacherot, adversarul lui Djokovic din primul tur la Paris (ATP)
Fostul număr 1 mondial, Novak Djokovic (12 ATP), îl va înfrunta pe monegascul Valentin Vacherot (31 ATP) în primul tur al turneului ATP Masters 1000 de la Paris, conform tragerii la sorți de vineri seară, cu trei zile înainte de începerea turneului, scrie AFP. Sârbul în vârstă de 39 de ani, de șapte c&aci
Baschet-NBA: Philadelphia Sixers, cu LeBron James în formă, a învins New York Knicks
Philadelphia Sixers, cu Le Bron James în formă, a învins New York Knkics, campioana en titre, cu 98-93, într-un meci disputat vineri în Conferința de Est a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). ''King'' James, 41 de ani, cu 20 de puncte, 9 recuperări și 8 pase decisive, a reușit cel mai bun meci al
Moto: Spaniolul Pedro Acosta, învingător în cursa de sprint MotoGP a Marelui Premiu al Malaeziei
Spaniolul Pedro Acosta, de la KTM, a câștigat sâmbătă o cursă de sprint palpitantă în cadrul Marelui Premiu al Malaeziei, pe circuitul internațional Sepang, în timp ce Marc Marquez, de la Ducati, a terminat pe locul al doilea, profitând de retragerea rivalului său la titlul MotoGP, Jorge Martin (Aprilia), scrie EFE. Alex Marquez,
Fotbal: Kane l-a devansat pe Mbappe cu 28 de puncte în lupta pentru Balonul de Aur
Atacantul britanic Harry Kane a intrat în posesia prestigiosului trofeu Balonul de Aur cu un avans de 28 de puncte față de francezul Kylian Mbappe, conform clasamentului detaliat publicat vineri de France Football, organismul care acordă prestigiosul trofeu. În clasamentul final, Kane a strâns 1.055 de puncte față de 1.027 ale lui Mbappe, &ic
Fotbal: PSG a surclasat în deplasare pe Le Havre (5-1), în etapa a 9-a din Ligue 1
Paris Saint Germain s-a impus cu scorul de 5-1 pe terenul echipei Le Havre, vineri, în cadrul etapei a 9-a din Ligue 1 și se menține în fruntea clasamentului, scrie AFP. Campioana Franței a fost condusă cu 1-0, după golul lui Josh Maja (18), dar a revenit și s-a impus clar prin tripla lui Hakimi (28, 55, 69) și reușitele lui Godts (26) și M
Auto-F1: Leclerc (Ferrari) a dominat ambele sesiuni de antrenamente din Marele Premiu al Mexicului
Pilotul monegasc Charles Leclerc, de la Ferrari, a fost cel mai rapid în ambele sesiuni de antrenamente libere de vineri, în cadrul Marelui Premiu al Mexicului, cursă în care pilotul italian Kimi Antonelli (20 de ani), de la Mercedes, ar putea deveni cel mai tânăr campion din istoria Formulei 1, scrie Reuters. Antonelli a absentat joi d
Tenis: Finală Fernandez-Shnaider la Tokyo (WTA)
Finala turneului WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, se va disputa duminică între canadianca Leylah Fernandez (23 WTA) și rusoaica Diana Shnaider (13 WTA), favorită 3. În semifinalele de sâmbătă, Shnaider a eliminat-o pe slovaca Mia Pohankova cu 6-4, 7-6 (7), în timp ce Fernandez învins-o pe uzbeka
Tenis: Zverev și De Minaur, ultimii semifinaliști la Viena (ATP)
Tenismenii Alexander Zverev (Germania), favorit principal, și australianul Alex de Minaur, cap de serie 5, au completat vineri careul de ași al turneului ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro. Zverev, care de luni devine noul lider mondial ATP, l-a învins facil pe britanicul Arthur Fery cu 6-0, 6-2, în timp ce De Minaur l
Tenis: Taylor Fritz (SUA), calificat în semifinale la Basel (ATP)
Tenismanul Taylor Fritz (SUA), cap de serie 6, a acces în semifinalele turneului ATP 500 de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro, în urma abandonului francezului Arthur Fils, favorit 2, la scorul de 6-2, 2-0 în favoarea americanului. Fritz va juca în semifinale contra francezului Valentin Vacherot, car
Hochei: SC Miercurea Ciuc, victorioasă în deplasare în Erste Liga
Sport Club Miercurea Ciuc este singura din cele patru echipe românești care au jucat în deplasare, vineri, în competiția de hochei pe gheață Erste Liga, care a obținut victoria. Sport Club Miercurea Ciuc a trecut de Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 5-3 (0-0, 2-2, 3-1), prin golurile marcate de Tamas Laday, Arnold S














