Fotbal - CM 2022: 'A fost aproape ca un meci de box', a precizat portarul francez Hugo Lloris
Hugo Lloris, portarul şi căpitanul echipei de fotbal a Franţei, învinsă de Argentin în finala Cupei Mondiale din 2022, a descris meciul ca pe un meci de box, relatează AFP.
"A fost aproape ca un meci de box, ne-am aplicat lovitură după lovitură. Singurul regret pe care îl putem avea, este acela de a fi ratat complet prima repriză. Nu am lăsat nimic. Dar trebuia un câştigător şi el s-a jucat la loviturile de la 11 m. Este întotdeauna crud. Am fi putut renunţa la 2-0, dar am continuat să credem că putem răsturna meciul. Trebui să-i felicităm pe argentinieni, care au disputat un mare turneu şi o mare finală. Este o seară dureroasă pentru toţi jucătorii, staff, suporteri chiar dacă am realizat lucruri mari. Rămâne durerea de a pierde", a adăugat Lloris.
La rândul său, fundaşul Raphael Varane nu şi-a ascuns decepţia. "Suntem trişti, am dat totul. Apoi, a trebuit să ne confruntăm cu multe obstacole pe durata competiţiei. Ne-am bătut până la capăt, nu am lăsat nimic. Am revenit. Am fi putut câştiga. Sunt mândru că sunt francez şi fac parte din această echipă".
Selecţionata Argentinei a cucerit al treilea său titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, în care scorul a fost egal, 3-3 (2-0, 2-2), la capătul prelungirilor, pe Lusail Stadium din Al Daayen.
Echipa Albiceleste şi-a trecut în palmares astfel al treilea său titlu mondial, după cele obţinute în 1978 şi 1986.
Lionel Messi (23 - penalty, 109) şi Angel Di Maria (36) au marcat pentru Argentina, în timp ce fenomenalul Kylian Mbappe a înscris toate golurile Franţei (80 - penalty, 81, 118 - penalty). La loviturile de departajare, Messi, Dybala, Paredes şi Montiel au fost cei care au adus trofeul aproape, de la francezi marcând Mbappe şi Kolo Mouani, în timp ce Coman şi Tchouameni au ratat.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
LIVE TEXT Fotbal - CM 2022: Finala Argentina - Franţa
Fotbal - CM 2022: Pele a urmărit finala de la spital
Fotbal - CM 2022: Kylian Mbappe a câştigat titlul de golgheter
Fotbal - CM 2022: Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător al turneului final
Fotbal - CM 2022: 'Suntem născuţi să suferim', a afirmat portarul argentinian Emiliano Martinez
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Vicepreședintele DFB regretă că Aleksander Ceferin nu candidează la președinția FIFA
Vicepreședintele Federației germane de fotbal (DFB), Hans-Joachim Watzke, nu vede în prezent niciun contracandidat puternic pentru controversatul președinte al FIFA, Gianni Infantino, cu ocazia alegerilor programate în martie 2027, informează DPA. În urma deciziei președintelui UEFA, Aleksander Ceferin, de a nu candida pentru președinția Fede
Fotbal: Marocanul Ayyoub Bouaddi (Lille), la Manchester City pentru o sumă record de 100 milioane euro
Mijlocașul internațional marocan Ayyoub Bouaddi s-a transferat de la Lille la Manchester City, semnând un contract valabil până în 2031, după cum au anunțat ambele cluburi miercuri, citate de AFP. Tranzacția are o valoare de minimum 100 de milioane de euro, potrivit președintelui clubului Lille, Olivier Letang.
Fotbal: UEFA a prezentat mingile oficiale pentru noua ediție a Ligii Campionilor
UEFA a prezentat miercuri noile mingi oficiale pentru ediția 2026-2027 a Ligii Campionilor la fotbal, masculină și feminină, informează agenția EFE. Mingile, realizate fără cusături și termosudate pentru a oferi precizie, consistență și control optime la cel mai înalt nivel al fotbalului european, au fost realizate de compania de echipam
Fotbal: Acord pentru transferul egipteanului Omar Marmoush (Manchester City) la Tottenham Hotspur
Clubul englez de fotbal Tottenham Hospur a ajuns la un acord pentru transferul atacantului egiptean Omar Marmoush de la rivala Manchester City, anunță mass-media britanică. Conform BBC, Marmoush va sosi la echipa londoneză sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare în vara viitoare, pentru 60 de milioane de lire sterline.
Fotbal: Kamil Grabara, noul portar al echipei Juventus Torino
Clubul italian de fotbal Juventus Torino l-a transferat pe portarul polonez Kamil Grabara de la formația germană WfL Wolfsburg, sub formă de împrumut până la 30 iunie 2027, cu opțiune de cumpărare. Potrivit presei italiene, Juve va plăti 500.000 de euro pentru perioada de împrumut, la care se va adăuga o sumă similară sub for
Patinaj artistic: Campioana olimpică Alysa Liu nu va concura în sezonul 2026-2027
Washington, 26 aug /Agerpres/ - Americanca Alysa Liu, campioana olimpică en titre la patinaj artistic, a anunțat că nu va concura în sezonul 2026-2027, informează DPA. ''În timp ce oamenii anunță programe, profit de acest moment pentru a anunța că nu voi concura în acest sezon'', a scris Liu pe contul său de
Legende ale fotbalului precum Cafu, Zanetti și Roberto Carlos își exprimă sprijinul pentru Infantino
Legende ale fotbalului, precum brazilienii Cafu și Roberto Carlos și argentinianul Javier Zanetti, și-au exprimat susținerea față de președintele FIFA, Gianni Infantino, aflat în centrul unei controverse legate de un plan, la care a fost în cele din urmă nevoit să renunțe, de a vinde investitorilor privați o parte din drepturile aferente Cupei Mondiale, i
Fotbal: Bruno Fernandes, votat Jucătorul Anului de către colegii săi din Anglia
Internaționalul portughez Bruno Fernandes, căpitanul echipei Manchester United, a fost votat Jucătorul Anului în cadrul anchetei organizate de Asociația fotbaliștilor profesioniști din Anglia (PFA), informează agenția DPA. Fernandes a doborât recordul de pase decisive în Premier League (21) pe parcursul sezonului 2025-2026, d
Coreea de Nord va trimite 100 de sportivi la Jocurile Asiatice din Japonia
Coreea de Nord va trimite aproximativ 100 de sportivi pentru a concura în 14 discipline la Jocurile Asiatice din Japonia, luna viitoare, cu scopul de a-l ''face fericit pe mareșalul Kim Jong Un'', a declarat marți secretarul general al Comitetului olimpic nord-coreean, citat de AFP. ''Delegația noastră va trimite
Fotbal: Manchester United l-a recrutat pe mijlocașul Carlos Baleba
Clubul englez de fotbal Manchester United a anunțat marți seară transferul mijlocașului camerunez Carlos Baleba de la rivala Brighton, informează AFP. ''Manchester United are plăcerea să confirme că jucătorul Carlos Baleba s-a alăturat clubului nostru, sub rezerva înregistrării'', a precizat gruparea de pe Old Trafford &i
Tenis: Primăria din New York și Federația americană propun bilete de 100 de dolari pentru US Open
Primarul New York-ului, Zohran Mamdani, și Federația americană de tenis (USTA) au anunțat, marți, că vor fi puse în vânzare 1.000 de bilete la prețul de 100 de dolari (86 de euro) pentru meciurile de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului ce va debuta la finele acestei săptămâni, informează AFP. Disponibile online
Tenis: Roger Federer l-a învins pe Andy Roddick într-un meci demonstrativ la Flushing Meadows
Legenda elvețiană a tenisului Roger Federer, câștigătorul a 20 de titluri de Mare Șlem, a revenit pe teren cu ocazia unui meci demonstrativ împotriva americanului Andy Roddick, disputat marți la Flushing Meadows (New York), unde a fost ovaționat în picioare, cu doar câteva zile înainte de începerea US Open, informează EFE.
Fotbal: Internaționalul francez Christopher Nkunku, împrumutat de AC Milan la RB Leipzig
Internaționalul francez Christopher Nkunku a fost împrumutat de AC Milan la RB Leipzig pentru un sezon, cu opțiune de cumpărare, a anunțat, marți, clubul din estul Germaniei unde Nkunku a mai evoluat în perioada 2019-2023, informează AFP. Format la academia clubului Paris Saint-Germain, atacantul în vârstă de 28 de ani
Tenis: Daniil Medvedev, principalul favorit, eliminat în turul secund la Winston Salem (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, principalul favorit al turneului ATP 250 de la Winston Salem (SUA), a fost învins în două seturi, 7-5, 6-3, de americanul Martin Damm, numărul 92 mondial, într-un meci din turul secund disputat marți. Medvedev (locul 8 ATP), care venea după o eliminare prematură la Cincinnati, în fața ame
Tenis: Alcaraz și Serena Williams au făcut spectacol la dublu mixt, la US Open
Cu doar cinci zile înainte de începerea meciurilor de pe tabloul de simplu, vedete ale tenisului, foste și actuale, au intrat, marți, pe teren la US Open, între care spaniolul Carlos Alcaraz și americanca Serena Williams la dublu mixt, înaintea unei partide demonstrative la care a participat și Roger Federer, relatează AFP.













