Tenis: Simona Halep şi Sorana Cîrstea, învinse în semifinalele turneului WTA de al Birmingham
Jucătoarele române de tenis Simona Halep şi Sorana Cîrstea au pierdut, duminică, semifinalele turneului WTA 250 pe iarbă de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, ratând astfel şansa de a se juca finala.
Halep (30 ani, 20 WTA), a doua favorită, a fost învinsă de brazilianca Beatriz Haddad Maia, cu 6-3, 2-6, 6-4, după două ore şi 14 minute de joc.
Halep a încheiat cu 5 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce Haddad Maia a avut 3 aşi şi 7 duble greşeli, Halep având un punct în plus la total, 88-87.
În decisiv, Halep a condus cu 3-1, dar a pierdut trei ghemuri la rând (3-4), a egalat, iar apoi brazilianca a câştigat ultimele două ghemuri, setul şi meciul.
Halep are acum 2-1 în meciurile directe cu Haddad Maia (26 ani, 32 WTA), pe care a întrecut-o în 2017, la Wimbledon, cu 7-5, 6-3, în turul secund, şi la Australian Open, anul acesta, tot în turul secund, cu 6-2, 6-0.
Cîrstea (32 ani, 36 WTA), a şasea favorită, a fost întrecută de chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul opt, cu 4-6, 6-1, 7-6 (5), după două ore şi 10 minute.
Foto: (c) Carl Recine / Action Images via Reuters
Cîrstea a reuşit 7 aşi, faţă de 4 ai asiaticei, ambele făcând câte 3 duble greşeli, însă la total Sorana a avut 101 punct, iar Zhang 100.
Cîrstea a condus cu 2-0, în decisiv, a pierdut trei ghemuri consecutive, iar apoi s-a mers cap la cap până în tiebreak. Zhang a condus cu 4-1, Cîrstea a câştigând patru puncte la rând, însă apoi le-a pierdut pe ultimele trei.
Scorul în meciurile directe cu Zhang (33 ani, 54 WTA) este egal acum, 2-2. Cîrstea a învins-o în 2008 la Cuneo, cu 6-3, 4-6, 6-3, în primul tur, şi în 2021 la Strasbourg, cu 6-2, 6-1, în optimi. Chinezoaica s-a impus în cel mai recent meci al lor, anul acesta, în turul al doilea la Miami, cu 6-1, 6-1.
Fiecare româncă şi-a asigurat un cec de 11.000 de dolari şi 110 puncte WTA, Halep urmând să joace săptămâna viitoare la Bad Homburg, iar Cîrstea la Eastbourne.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FC Malisheva și FK Liepaja s-au calificat în turul al doilea preliminar al Conference League
FC Malisheva și FK Liepaja s-au calificat, miercuri, în turul al doilea preliminar al Conference League la fotbal. FC Malisheva (Kosovo) a surclasat echipa albaneză KF Vllaznia Shkoder cu 5-0, după ce pierduse în tur cu 1-2. Letonii de la FK Liepaja s-au impus cu 2-1 în Muntenegru, cu FK Decic, pe care o î
Fotbal: Campioana Moldovei, învinsă la scor în primul tur preliminar al Ligii Campionilor
Campioana Moldovei, Petrocub Hînceşti, a fost surclasată de echipa albaneză KF Egnatia cu 6-1, miercuri seara, la Rrogozhine, în manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. În tur, scorul a fost egal, 1-1. Kairat Almatî şi KI Klaksvik s-au calificat şi ele în turul secund prelimina
Volei masculin: România a încheiat cu un eșec participarea la Campionatul European U18
Echipa României a fost învinsă de Germania cu scorul de 3-2 (25-22, 20-25, 25-19, 22-25, 15-10), miercuri, la Cisterna di Latina, în ultimul său meci din Grupa a II-a a Campionatului European de volei masculin Under-18 din Italia. Tricolorii s-au înclinat după două ore și 12 minute de joc. Mario Eduard Pa
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după a doua semifinală, desfășurată miercuri: 8 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța) 7 goluri: Erling Haaland (Norvegia) 6 goluri: Harry Kane (Anglia),
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Argentina s-a alăturat Spaniei în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaquio 90+2), Los Angeles -
Fotbal - CM 2026: Argentina s-a calificat spectaculos în finală, după ce a învins Anglia (2-1)
Selecționata Argentinei s-a calificat spectaculos în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Angliei cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri, pe Atlanta Stadium, în a doua semifinală a turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Campioana mondială și-a dovedit valoarea cu o ultimă jumătate de oră de
Fotbal - CM 2026: Nobby Stiles, campion mondial cu Anglia, a murit din cauza loviturilor de cap
Nobby Stiles, câștigător al Cupei Mondiale cu naționala Angliei în 1966, a murit din cauza unei afecțiuni la creier cauzată de efectele loviturilor repetate cu capul în fotbal, a anunțat miercuri medicii legiști, relatează DPA. Stiles, fostul mijlocaș al echipei engleze Manchester United, a murit în urmă cu aproape șase ani, la vâ
Fotbal - CM 2026: Avantajele și dezavantajele unui posibil turneu final al Cupei Mondiale cu 64 de echipe (DPA)
Președintele forului mondial al fotbalului (FIFA), Gianni Infantino, se gândește la posibilitatea extinderii din nou a formatului Cupei Mondiale, după ce ediția din acest an din America de Nord a reunit pentru prima dată 48 de echipe la start, dar o eventuală creștere a numărului de naționale participante ar aduce și avantaje și dezavantaje, relatează DPA.
Ciclism - Turul Franței: Tadej Pogacar a fost aproape să cadă din cauza unui bidon
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates XRG), lider la general în Turul Franței, a fost aproape să cadă din cauza unui bidon, miercuri, în timpul etapei a 11-a a competiției, relatează L'Equipe. Într-o declarație pentru televiziunea France 2, Tadej Pogacar a dezvăluit că a evitat la limită o căzătură la jumătatea etapei a 11-a d
Fotbal: Clubul francez Girondins de Bordeaux a fost exclus din competițiile naționale
Comisia de apel a DNCG, jandarmul financiar al fotbalului francez, a confirmat miercuri excluderea clubului Girondins de Bordeaux din competițiile naționale, informează AFP. Girondins de Bordeaux, un monument al fotbalului francez, care a evoluat în al patrulea eșalon în ultimele trei sezoane, a fost exclus din competițiile naționale și retrogradat
Ciclism - Turul Franței: Norvegianul Waerenskjold a câștigat cea mai rapidă etapă din istorie
Ciclistul norvegian Soren Waerenskjold (Uno-X) a câștigat la sprint etapa a 11-a a Turului Franței, cea mai rapidă din istorie, cu o viteză medie de 50,91 km/h, impunându-se miercuri, în fața olandezului Olav Kooij (Decathlon CMA CGM) și a belgianului Jasper Philipsen (Alpecin-Premier Tech), transmite AFP. Recordul anterior pentru o etapă de
Fotbal: Lothar Matthaeus a subliniat asemănările dintre Juergen Klopp și Franz Beckenbauer
Juergen Klopp posedă aceeași carismă ca legenda fotbalului german Franz Beckenbauer, lucru care l-ar putea ajuta în rolul de selecționer al echipei naționale, a declarat Lothar Matthaeus, deținătorul recordului de selecții pentru Germania, scrie DPA. Matthaeus, care a fost căpitan când Germania a câștigat Cupa Mondială în 1990, a vorbit
Ciclism - Turul Franței: Pogacar a mărturisit că se gândește la Djokovic când este huiduit
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates), actualul lider al Turul Franței, a mărturisit, pentru L'Equipe, că se gândește la tenismanul sârb Novak Djokovic când este huiduit, scrie ziarul belgian Le Soir. Tadej Pogacar a oferit o nouă demonstrație marți, în etapa a 10-a a Turului Franței. Imperial după ce a atacat cu 15
Fotbal - CM 2026: Didier Deschamps, un final amar după 14 ani excepționali
Didier Deschamps nu va renunța la funcția de selecționer al naționalei de fotbal a Franței după câștigarea unui al treilea titlu mondial, însă această eliminare amară nu va umbri cei 14 ani excepționali petrecuți la cârma echipei, scrie AFP. Antrenorul în vârstă de 57 de ani își va lua rămas-bun de la tricolori după
Volei: Campioanele României și-au aflat adversarele din Liga Campionilor
Campioanele României la volei, CS Dinamo București la masculin și CSO Voluntari la feminin, și-au aflat adversarele din grupele Ligii Campionilor, la tragerea la sorți efectuată, miercuri, la Luxemburg. În Grupa B la masculin, CS Dinamo face parte din Grupa B, alături de Sir Sicoma Monini Perugia, campioana Italiei și deținătoarea trofeului î













