Fotbal: Spania şi Serbia, calificate la Cupa Mondială din 2022
Serbia s-a calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2022, după o victorie dramatică la Lisabona, 2-1 cu Portugalia, duminică seara, în ultimul meci, decisiv, din Grupa A a preliminariilor.

Foto: (c) MARIO CRUZ/EPA
Seleccao a deschis scorul rapid, prin Renato Sanches (2), apoi Dusan Vlahovic a ratat şansa egalării (12), trimiţând mingea în bară. Serbia a egalat prin Dusan Tadic (33), iar golul victoriei a fost marcat de Aleksandar Mitrovic (90), cu o lovitură de cap, din centrarea aceluiaşi Tadic.

Foto: (c) MARIO CRUZ/EPA
Portugaliei îi era suficient egalul pentru a obţine calificarea directă, în timp ce Serbia era obligată să câştige. Acum Portugalia va fi nevoită să joace la baraj.
Spania a câştigat derby-ul cu Suedia pentru primul loc în Grupa B, cu 1-0, prin golul lui Alvaro Morata (86), astfel că scandinavii vor evolua la baraj.
Foto: (c) Marcelo Del Pozo/REUTERS
Au obţinut până acum calificarea la CM 2022 următoarele echipe: Germania, Danemarca, Franţa, Belgia, Croaţia, Spania şi Serbia, alături de echipa gazdă, Qatarul (calificată din oficiu).
Rezultatele de duminică:
Grupa A
Luxemburg - Irlanda 0-3
Au marcat: Shane Duffy 67, Chiedozie Ogbene 75, Callum Robinson 88.
Portugalia - Serbia 1-2
Au marcat: Renato Sanches 2, respectiv Dusan Tadic 33, Aleksandar Mitrovic 90.
Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Serbia 8 6 2 0 18-9 20
2 Portugalia 8 5 2 1 17-6 17
3 Irlanda 8 2 3 3 11-8 9
4 Luxemburg 8 3 0 5 8-18 9
5 Azerbaidjan 8 0 1 7 5-18 1
Grupa B
Grecia - Kosovo 1-1
Au marcat: Georgios Masouras 44, respectiv Amir Rrahmani 76.
Spania - Suedia 1-0
A marcat: Alvaro Morata 86.
Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Spania 8 6 1 1 15-5 19
2 Suedia 8 5 0 3 12-6 15
3 Grecia 8 2 4 2 8-8 10
4 Georgia 8 2 1 5 6-12 7
5 Kosovo 8 1 2 5 5-15 5
Grupa H
Croaţia - Rusia 1-0
A marcat: Fedor Kudriaşov (autogol) 81.
Malta - Slovacia 0-6
Au marcat: Albert Rusnak 6, 16, Ondrej Duda 8, 69, 80, Vernon De Marco 72.
Slovenia - Cipru 2-1
Au marcat: Miha Zajc 48, Adam Gnezda Cerin 84, respectiv Andronikos Kakouli 89.
Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Croaţia 10 7 2 1 21-4 23
2 Rusia 10 7 1 2 19-6 22
3 Slovacia 10 3 5 2 17-10 14
4 Slovenia 10 4 2 4 13-12 14
5 Cipru 10 1 2 7 4-21 5
6 Malta 10 1 2 7 9-30 5
Grupa J
Armenia - Germania 1-4
Au marcat: Henrih Mhitarian 59 - penalty, respectiv Kai Havertz 15, Ilkay Gundogan 45+4 - penalty, 50, Jonas Hofmann 64.
Macedonia de Nord - Islanda 3-1
Au marcat: Ezgjan Alioski 7, Eljif Elmas 65, 86, respectiv Jon Dakur Thorsteinsson 54.
Cartonaş roşu: Isak Bergmann Johannesson (Islanda) 79.
Liechtenstein - România 0-2 (0-1)
Au marcat: Dennis Man 8, Nicuşor Bancu 87.
Nicolae Stanciu (România) a ratat un penalty în min. 35 (şut pe lângă).
Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Germania 10 9 0 1 36-4 27
2 Macedonia de Nord 10 5 3 2 23-11 18
3 România 10 5 2 3 13-8 17
4 Armenia 10 3 3 4 9-20 12
5 Islanda 10 2 3 5 12-18 9
6 Liechtenstein 10 0 1 9 2-34 1
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
Câştigătoarele grupelor se califică direct la turneul final din Qatar. Formaţiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formaţii vor obţine biletele pentru CM 2022.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Internaționalul spaniol Alvaro Morata va juca la Leganes, în divizia a doua a campionatului țării sale
Leganes, club din divizia a doua a campionatului de fotbal al Spaniei, a anunțat vineri că l-a împrumutat pe atacantul spaniol Alvaro Morata de la echipa italiană Como, unde acesta a evoluat în sezonul trecut, informează EFE. Morata, în vârstă de 33 de ani, revine în fotbalul spaniol după perioade petrecute la AC Milan, la echipa
Canotaj: Aur pentru România la Mondiale, în proba de dublu rame feminin
România a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amterdam, vineri, în proba feminină de dublu rame. Adriana Adam și Simona Radiș au obținut aurul cu timpul de 06 min 49 sec 86/100, urmate de Franța (06:56.21) și Statele Unite (06:59.76). Româncele au stabilit un nou record mondial, doborâ
Ciclism: Andreas Leknessund s-a impus în etapa a șaptea a Turului Spaniei; Pogacar rămâne lider la general
Ciclistul norvegian Andreas Leknessund, care s-a desprins chiar de la kilometrul zero alături de belgianul Wout van Aert, a câștigat vineri en solitaire etapa a șaptea a Turului Spaniei, desfășurată pe distanța de 149,8 km între Vall d'Alba și Aramon Valdelinares, unde slovenul Tadej Pogacar a păstrat tricoul roșu de lider la general, transmite AFP.
Volei feminin: România a încheiat Campionatul European cu o victorie, 3-0 cu Spania
Naționala României a învins Spania, cu scorul de 3-0 (25-19, 25-22, 25-20), vineri, la Baku, în ultimul lor meci din Grupa C a Campionatului European de volei feminin din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia. Tricolorele au obținut singura lor victorie de la această ediție, după o oră și 26 de minute. Ambele ec
Fotbal: Emery a confirmat plecarea lui Ollie Watkins și venirea lui Nicolas Jackson la Aston Villa
Antrenorul echipei de fotbal Aston Villa, Unai Emery, a confirmat vineri plecarea atacantului englez Ollie Watkins în Arabia Saudită și sosirea senegalezului Nicolas Jackson pentru a-l înlocui, relatează AFP. Gruparea din Birmingham, câștigătoarea ultimei ediții a Europa League, se desparte de un alt jucător-cheie, după Lucas Digne, E
Fotbal: Steaua Roșie Belgrad a stârnit un val de indignare după un omagiu adus generalului Ratko Mladic
Suporterii echipei de fotbal Steaua Roșie Belgrad au afișat un banner în onoarea generalului Ratko Mladic, supranumit 'Măcelarul din Balcani', iar clubul a distribuit acest omagiu pe canalele sale de socializare, informează cotidianul elvețian Le Matin. Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, a încetat din viață joi,
Fotbal: AC Milan le va întâlni pe Benfica Lisabona și Olympiakos în Europa League
Benfica Lisabona, Olympiakos Pireu și Ferencvaros, echipa fotbalistului român Marius Corbu, vor fi printre adversarele lui AC Milan în faza principală a Europa League, conform tragerii la sorți efectuate vineri la Grimaldi Forum din Monte Carlo. AC Milan le va întâlni de asemenea pe Ararat-Armenia și Levski Sofia, formații care au elimi
Fotbal: Adversare dificile pentru Universitatea Craiova în Conference League
Universitatea Craiova va avea o serie de adversare dificile, precum FC Copenhaga, Brighton sau Getafe, în faza principală a competiției de fotbal Conference League, conform tragerii la sorți efectuate vineri la Monte Carlo. Universitatea va juca acasă cu FC Copenhaga, cu Getafe și cu Egnatia, campioana Albaniei. Campioana Româ
Atletismul trebuie să rămână sportul olimpic numărul unu, afirmă Sebastian Coe, președintele World Athletics
Președintele Federației internaționale de atletism (World Athletics), Sebastian Coe, a declarat că este foarte optimist în ceea ce privește viitorul atletismului, afirmând că acesta trebuie să-și mențină statutul de sport olimpic numărul unu, informează agenția Xinhua. 'Există doar două sporturi cu adevărat globale, unul este fotbalul ș
Tenis: Misiune dificilă pentru Gabriela Ruse în primul tur la US Open
Jucătoarea română Gabriela Ruse va avea o misiune dificilă în primul tur al probei de simplu feminin de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem din circuitul profesionist de tenis, urmând să o înfrunte pe americanca Jessica Pegula, favorita numărul 3, conform tragerii la sorți care a avut loc la Flushing Meadows (New York).
Fotbal: Mamadou Sarr, primul transfer al lui Real Sociedad pentru sezonul 2026-2027
Fundașul internațional senegalez Mamadou Sarr a devenit, vineri, oficial primul transfer al echipei Real Sociedad, sub formă de împrumut, pentru sezonul 2026-2027, informează EFE. Gruparea din LaLiga EA Sports (prima ligă spaniolă) a anunțat oficial sosirea fundașului central african, împrumutat pentru un sezon de la clubul englez
Fotbal: Vor fi opt meciuri foarte dificile, a declarat Chivu după tragerea la sorți a Ligii Campionilor
Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, se așteaptă la ''opt meciuri foarte dificile'' în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce și-a aflat viitoarele adversare în urma tragerii la sorți care a avut loc joi seară la Monte Carlo. Inter va juca în prima etapă din Champions League 2026-20
Fotbal: Portarul argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez semnează cu Chelsea Londra
Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a ajuns la un acord pentru transferul portarului argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez de la rivala Aston Villa, în schimbul sumei de 7,5 milioane de lire sterline (8,75 milioane euro), anunță mass-media britanică, citată de DPA. Martinez, în vârstă de 33 de ani, vine pe
Fotbal: Rodri, aclamat la debutul său pe Spotify Camp Nou
Internaționalul spaniol Rodrigo Hernandez ''Rodri'', desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada, și-a făcut debutul oficial pentru Barcelona, joi, în cursul meciului câștigat cu 2-0 de echipa blaugrana în fața lui Athletic Bilbao, pe stadionul Spotify Camp Nou, într-un meci din L
Fotbal: UEFA a solicitat autorizația de a-l cita pe fratele ginerelui președintelui Donald Tump
UEFA s-a adresat joi unei instanțe federale din Manhattan pentru a solicita autorizația de a-l cita pe omul de afaceri Joshua Kushner, fratele ginerelui președintelui american Donald Trump, și fondul de investiții al acestuia, Thrive Capital, pentru a obține documente legate de proiectul comercial eșuat al FIFA de privatizare a unora dintre drepturile sale comerciale













