Fotbal: Italia, ţinută în şah de Elveţia (1-1), în preliminariile CM 2022
Selecţionata Italiei, campioana europeană en titre, a terminat la egalitate cu Elveţia, 1-1, vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa C a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2022 şi riscă să rateze calificarea directă.
Elveţia a deschis scorul prin Silvan Widmer (11), dar Squadra Azzurra a egalat, prin golul lui Giovanni Di Lorenzo (36). Gazdele puteau obţine victoria pe final, însă Jorginho a ratat un penalty în min. 90.
Foto: (c) Alberto Lingria/REUTERS
Primul loc se va decide într-un duel la distanţă pe 15 noiembrie, când Italia va juca în Irlanda de Nord, iar Elveţia va primi vizita echipei Bulgariei. La egalitate de puncte criteriul de departajare este golaverajul, iar Italia are două goluri în plus.
Danemarca îşi menţine evoluţia perfectă, chiar dacă a încasat primul său gol în această campanie în meciul cu Feroe (3-1), arbitrat de românul Radu Petrescu. Poarta Danemarcei a rămas imaculată opt meciuri şi 89 de minute în aceste preliminarii.
Foto: (c) Liselotte Sabroe/Ritzau Scanpix via REUTERS
În altă partidă, arbitrată de Ovidiu Haţegan, Austria a dispus de Israel cu 4-2.
Scoţia şi-a asigurat locul la baraj, după victoria de la Chişinău, 2-0 cu Republica Moldova. Vadim Raţă (FC Voluntari) a ratat un penalty pentru moldoveni.
Lucrurile s-au clarificat în în Grupa I, cu Anglia calificată direct la turneul final din Qatar şi Polonia, la baraj. În ultima etapă, Polonia joacă acasă cu Ungaria, iar Anglia în San Marino.
Rezultate:
Grupa C
Italia - Elveţia 1-1
Au marcat: Giovanni Di Lorenzo 36, respectiv Silvan Widmer 11.
Jorginho (Italia) a ratat un penalty în min. 90 (şute peste poartă).
Irlanda de Nord - Lituania 1-0
Au marcat: Benas Satkus (autogol) 18.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Italia 7 4 3 0 13-2 15
2 Elveţia 7 4 3 0 11-2 15
3 Irlanda de Nord 7 2 2 3 6-7 8
4 Bulgaria 7 2 2 3 6-10 8
5 Lituania 8 1 0 7 4-19 3
Grupa F
R. Moldova - Scoţia 0-2
Au marcat: Nathan Patterson 38, Che Adams 65.
Vadim Raţă (R. Moldova) a ratat un penalty în min. 82 (a apărat Craig Gordon).
Austria - Israel 4-2
Au marcat: Marko Arnautovic 51 - penalty, Louis Schaub 62, 72, Marcel Sabitzer 84, respectiv Nir Bitton 33, Dor Peretz 59.
Danemarca - Insulele Feroe 3-1
Au marcat: Andreas Skov Olsen 18, Jacob Bruun Larsen 63, Joakim Maehle 90+3, respectiv Klaemint Olsen 89.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Danemarca 9 9 0 0 30-1 27
2 Scoţia 9 6 2 1 15-7 20
3 Israel 9 4 1 4 20-19 13
4 Austria 9 4 1 4 15-16 13
5 Insulele Feroe 9 1 1 7 5-20 4
6 R. Moldova 9 0 1 8 4-26 1
Grupa I
Andorra - Polonia 1-4
Au marcat: Marc Vales 45, respectiv Robert Lewandowski 5, 73, Kamil Jozwiak 11, Arkadiusz Milik 45+2.
Cartonaş roşu: Ricard Fernandez (Andorra) 1.
Anglia - Albania 5-0
Au marcat: Harry Maguire 9, Harry Kane 18, 33, 45+2, Jordan Henderson 28.
Ungaria - San Marino 4-0
Au marcat: Dominik Szoboszlai 6, 83, Daniel Gazdag 22, Balint Vecsei 88.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Anglia 9 7 2 0 29-3 23
2 Polonia 9 6 2 1 29-9 20
3 Albania 9 5 0 4 11-12 15
4 Ungaria 9 4 2 3 17-12 14
5 Andorra 9 2 0 7 8-23 6
6 San Marino 9 0 0 9 1-36 0
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
Câştigătoarele grupelor se vor califica direct la turneul final din Qatar. Formaţiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formaţii vor obţine biletele pentru CM 2022.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto - F1: Kimi Antonelli a dominat a doua sesiune de antrenamente libere pentru MP al Braziliei
Noul campion mondial de Formula 1, italianul Kimi Antonelli, care concurează pentru Mercedes, a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Braziliei, a 20-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe circuitul Interlagos (4,309 km) din Sao Paulo, scrie AFP. După ce britanicul Lando Nor
Tenis - ATP: Alcaraz, în semifinale la Paris după ce a salvat două mingi de meci în fața lui Fritz
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 3 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe americanul Taylor Fritz, numărul 12 mondial, în trei seturi, 6-7 (10/12), 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Carlos Alcaraz s-a impus la capăt
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-
Tenis: Janice Tjen și Magda Linette, semifinaliste la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe uzbeca Polina Kudermetova (cap de serie numărul șase), cu 5-7, 6-4, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în penu
VIDEO Fotbal: Atanas Trică a înscris pentru AEK Larnaca, în Cipru
Atacantul român Atanas Trică a marcat un gol pentru AEL Larnaca, în victoria cu 4-1 cu Karmiotissa, vineri, pe teren propriu, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Ciprului. Trică, intrat pe teren în min. 64, a închis tabela în min. 90+2. Celelalte goluri ale gazdelor au fost însc
Hochei: România, învinsă de Estonia în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 4-1 (0-0, 1-1, 3-0), vineri seara, la Tallinn (Estonia), în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Szilard Rokaly a marcat golul tricolorilor, iar pentru gazde au punctat Nikita Puzakov (2) și David Timofejev (2). În
JOT 2026: Înotătorul Luca Marinescu, clasat pe 7 la 200 m liber
Înotătorul român Luca Marinescu s-a clasat pe locul 7 în finala probei masculine de 200 m liber, vineri, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). Marinescu a fost cronometrat cu timpul de 1 min 53 sec 42/100, în condițiile în care medaliatul cu bronz a fost mai rapid cu circa patru secunde.
Fotbal: Mbappe, Tchouameni, Konate și Thuram revin în lotul Franței pentru meciurile din Liga Națiunilor
Căpitanul Kylian Mbappe, mijlocașul Aurelien Tchouameni și fundașul Ibrahima Konate, toți refăcuți după accidentări, alături de atacantul Marcus Thuram, au revenit în echipa națională a Franței, conform lotului anunțat vineri de selecționerul Zinedine Zidane, în timp ce atacantul Pablo Pagis este la prima sa convocare din carieră, scrie AFP.
Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)
Discuțiile privind prelungirea contractului lui Ousmane Dembele cu clubul de fotbal Paris Saint-Germain până în 2030 sunt într-un stadiu avansat, deși nu s-a ajuns încă la un acord oficial, a declarat vineri pentru AFP o sursă apropiată negocierilor. 'Discuțiile dintre clubul parizian și atacantul francez sunt extre
Tenis: Grecoaica Maria Sakkari, în semifinale la Hong Kong (WTA)
Grecoaica Maria Sakkari (locul 30 mondial), favorită nr. 4, s-a calificat vineri în semifinalele turneului de tenis WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a trecut, în sferturi, în două seturi, 6-2, 6-3, de belarusa Aleksandra Sasnovici (101 WTA). Sakkari, care are două titluri WTA &icir
Haltere: Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo
Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China). Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit
Fotbal: Sunt convins că Donnarumma își va regăsi forma după greșelile făcute, spune antrenorul Maresca
Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, este încrezător că portarul Gianluigi Donnarumma va reveni la cea mai bună formă a sa în perioada următoare cu puțină îndrumare din partea sa, scrie DPA. Forma lui Donnarumma a fost intens analizată în urma unor greșeli comise în meciurile recente
Fotbal: 'Harry Kane este un jucător extraordinar', spune selecționerul Angliei, Thomas Tuchel
Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, i-a adus laude generoase lui Harry Kane, descriindu-l drept un jucător 'extraordinar', în timp ce căpitanul naționalei 'Three Lions' se pregătește să devină fotbalistul cu cele mai multe selecții din istoria țării sale, la scurt timp după ce a câștigat Balonul de Aur, scrie DPA.
Fotbal: Bernardo Silva, căpitanul naționalei Portugaliei, după retragerea lui Cristiano Ronaldo
Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, și-a prezentat vineri lotul pentru a marca începutul unei noi etape, care debutează cu următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, în urma anunțului privind retragerea lui Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional, scrie AFP. Calificată deja în sferturile de finală, programate pent
Fotbal: Trei debutanți în lotul Spaniei pentru meciurile cu Cehia și Anglia, din Liga Națiunilor
Selecționerul naționalei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, a convocat trei jucători noi pentru următoarele meciuri ale echipei 'La Roja' în Liga Națiunilor, împotriva Angliei și a Cehiei, scrie, vineri, AFP. Fundașul Jacobo Ramon (Como), portarul echipei Real Betis Sevilla, Alvaro Valles, și coechipierul său, mijlocaș








