JO 2020 - Lupte: Andreea Beatrice Ana - A fost un meci greu şi din păcate am pierdut (GALERIE FOTO)
Trimisul special al AGERPRES, Teodor Ciobanu, transmite: Andreea Beatrice Ana a luptat mai puţin de trei minute la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind învinsă prin superioritate tehnică de belarusa Vanesa Kolodinskaia înainte de finalul primei reprize, şi a recunoscut că adversara ei a fost mult mai bună.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
''A fost un meci greu, încărcat cu foarte multe emoţii şi din păcate am pierdut. Nu am mai luptat niciodată cu ea. M-a surprins cu nişte atacuri, este mai puternică ca mine şi asta a fost. Este şi mai experimentată decât mine'', a declarat sportiva de la CSA Steaua Bucureşti, după meciul încheiat după 2 minute şi 48 de secunde.
Ana, 20 ani, are în palmares două medalii de bronz la Europenele din 2019 şi 2021 la categoria 55 kg şi alte două medalii de bronz la Mondialele U23 din 2018 şi 2019.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
''Participarea mea la Jocurile Olimpice rămâne cea mai frumoasă experienţă a mea pe care am avut-o până acum ca sportivă. Şi am avut multe de învăţat, nu doar cât am stat pe saltea, dar am văzut şi nişte meciuri care au fost la nivel foarte înalt. Cred că pot să muncesc mai mult şi o să-mi îmbunătăţesc şi performanţele'', a adăugat Andreea Ana.
Sportiva română s-a calificat pentru prima oară la Jocurile Olimpice prin intermediul turneului preolimpic de la Sofia, din luna mai.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
''La început, mi-am dorit doar să mă lupt, să dau tot ce am mai bun. Ca orice sportiv, am visat la o medalie, dar cel mai mult mi-am dorit să mă lupt şi să fiu mulţumită de mine atunci când ies de pe saltea. Da, este de departe cel mai tare concurs la care am participat până acum. Sunt cei mai buni 16 sportivi din toată lumea, dar sunt foarte mulţi sportivi buni care au rămas acasă. Pentru mine este ceva şi că sunt aici. A fost o realizare că m-am calificat'', a spus Andreea Ana, despre prima ei participare la olimpiadă.
România participă cu cinci luptători la JO de la Tokyo, Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg) la lupte greco-romane, ceilalţi patru fiind la lupte libere, Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg), Albert Saritov (cat. 97 kg), medaliat cu bronz la JO de la Rio. AGERPRES/(AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Simone Tempestini, pe locul 13 în prima probă specială a Raliului Poloniei (ERC)
Pilotul român Simone Tempestini, campionul național absolut, s-a clasat pe locul al 13-lea, vineri, la Katowice, în proba specială care a deschis Raliul Poloniei, etapa a patra a Campionatului European de Raliuri (ERC). Echipajul Simone Tempestini/Francesca Maior (Skoda Fabia RS Rally2) a fost cronometrat cu timpul de 1 min 58 sec
VIDEO Scrimă: Trei sabreri români, calificați pe tabloul principal la Mondiale
Trei sportivi români, George Dragomir, Vlad Covaliu și Radu Nițu, s-au calificat, vineri, pe tabloul principal al probei individuale masculine de sabie la Campionatele Mondiale de scrimă de la Hong Kong. George Dragomir, medaliat cu bronz la Europene, a obținut victorii pe linie în grupa preliminară și a intrat direct pe tabloul pr
Canotaj: Șase echipaje românești, calificate în Finalele A la Mondialele U23 (GALERIE FOTO)
Șase echipaje românești s-au calificat, vineri, în Finalele A la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Duisburg (Germania). La dublu rame feminin, Iuliana Irina Cantoriu și Iuliana Isabela Boldea s-au clasat pe locul al treilea în prima semifinală (07:25.73), devansate de Australia (07:21.99) și Statele Unite (07:24
Auto - F1: Hamilton a dominat a doua sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Ungariei
Britanicul Lewis Hamilton (Ferrari), de șapte ori campion mondial, a stabilit cel mai bun timp vineri, în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Ungariei, a unsprezecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care se desfășoară pe circuitul Hungaroring, situat la periferia Budapestei, transmite EFE. În ce
Baschet - NBA: LeBron James a anunțat că viitoarea sa echipă va fi Philadelphia 76ers
LeBron James, cel mai bun marcator din istoria Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a anunțat vineri că se alătură echipei Philadelphia 76ers pentru cel de-al 24-lea său sezon în NBA, transmite AFP. 'Regele', în vârstă de 41 de ani, de patru ori campion în NBA, anunțase la sfârșitul lunii i
Ciclism: Tadej Pogacar s-a impus în etapa a 19-a a Turului Franței
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates) s-a impus vineri în etapa a 19-a a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 127,9 km între Gap și Alpe d'Huez, și și-a mărit avansul cu două zile înainte de finalul cursei de la Paris, transmite AFP. În mijlocul unei mulțimi uriașe, slovenul a recuperat un deficit de
Fotbal: Pentru Maresca e 'un privilegiu' să-i urmeze lui Guardiola la cârma lui Manchester City
Noul antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, a declarat că este 'un privilegiu' să-i urmeze lui Pep Guardiola la cârma acestei formații, relatează BBC. În cadrul primei sale conferințe de presă de când i-a succedat lui Pep Guardiola luna trecută, Maresca a trebuit să răspundă la într
Fotbal - CM 2026: Spaniolul Rodri va fi operat din cauza unei probleme la spate
Fotbalistul spaniol Rodri, câștigător al Cupei Mondiale 2026, va fi operat luni din cauza unei probleme la spate, a confirmat vineri noul antrenor al lui Manchester City, Enzo Maresca, informează BBC. Căpitanul naționalei Spaniei, în vârstă de 30 de ani, și-a condus țara spre triumful la Cupa Mondială săptămâna trecută
Tenis: Aleksandr Bublik și Quentin Halys vor juca finala turneului de la Kitzbuehel (ATP)
Kazahul Aleksandr Bublik, locul 11 în ierarhia tenisului masculin, îl va avea adversar pe francezul Quentin Halys, locul 83 mondial, în finala turneului ATP 250 de la Kitzbuehel (Austria), dotat cu premii totale de 612.620 de euro. În prima semifinală, Quentin Halys a dispus de germanul Yannick Hanfmann, locul 52 ATP, &
Fotbal: Plângerea organizației FairSquare împotriva lui Infantino a fost respinsă de CIO
Comisia de Etică a Comitetului Internațional Olimpic (CIO) a respins o plângere depusă de organizația neguvernamentală pentru drepturile omului FairSquare împotriva președintelui Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a indicat vineri un purtător de cuvânt al CIO pentru AFP. 'Comisia de Etică a CIO
Fotbal - CAN 2025: TAS va examina apelul Senegalului pe 8 octombrie
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) va examina, pe 8 octombrie, apelul Federației senegaleze împotriva deciziei Confederației Africane de Fotbal de a atribui Marocului la masa verde Cupa Africii pe Națiuni (CAN) 2025, a anunțat vineri forul respectiv, citat de AFP. 'După audiere, completul de arbitraj își va începe delib
Auto - F1: Leclerc a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Ungariei
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente de vineri înaintea Marelui Premiu al Ungariei de Formula 1, dar a avut ulterior o problemă cu monopostul său, transmite DPA. Liderul campionatului, Kimi Antonelli, a absentat din această sesiune pentru a-i permite pilotului de rezervă F
Fotbal: Olandezul Mark van Bommel este noul selecționer al Belgiei (oficial)
Olandezul Mark van Bommel este noul selecționer al Belgiei, în locul francezului Rudi Garcia, a anunțat vineri Federația belgiană de fotbal, informează radioteleviziunea RTBF. Mark van Bommel, un fost mijlocaș în vârstă de 49 de ani, cu 79 de selecții pentru Olanda, a semnat un contract valabil până la EURO 2028. El &ic
Auto - F1: 'Este un sentiment incredibil să pot lupta din nou pentru titlu', a spus Hamilton
'Este un sentiment incredibil să pot lupta din nou pentru titlu', a declarat pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) înaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Ungariei, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. După ce, în urmă cu o săptămână, a pus serioase probleme echipei Mercedes în Belgia, Ferrari
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Moriyasu va părăsi naționala Japoniei după Cupa Asiei 2027
Antrenorul echipei naționale de fotbal a Japoniei, Hajime Moriyasu, a declarat vineri că va da tot ce are mai bun conducând ''Samuraii albaștri'' până la încheierea Cupei Asiei din 2027, moment în care va fi înlocuit de Go Oiwa, care a condus selecționata Under-23 în ultimii cinci ani, transmite EFE.














