JO 2020 - Robert Glinţă: Obiectivul meu principal este să-mi dobor recordul meu personal şi naţional
Trimisul special al AGERPRES, Teodor Ciobanu, transmite: Înotătorul român Robert Glinţă, campion european en titre la 100 m spate, s-a calificat cu emoţii în finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo, cu ultimul timp din semifinalele disputate luni la Aquatics Centre.
Dacă în serii, Glinţă a fost cronometrat cu 53sec67/100, înotătorul piteştean s-a mobilizat în semifinale şi a fost mult mai rapid, iar cu timpul de 53sec20/100 a prins finala in extremis.
''Am prins finala pentru 1/100, am avut ceva emoţii până am văzut şi a doua semifinală. Nu pot spune că am făcut cea mai perfectă cursă din cariera mea, nici nu pot spune că mă simt în cea mai grozavă formă din punct de vedere al formei de competiţie. Însă am făcut o cursă mai bună decât cea de ieri, am avut resurse un pic mai bune. Uşor-uşor capăt din ce în ce mai multă experienţă în acest bazin, cu acest format al competiţiei, cu serii seara şi semifinale şi finale dimineaţa. Mă bucur că am reuşit să ajung în finală, având încă 24 de ore la dispoziţie şi voi urmări să am o refacere şi o recuperare cât mai bună, să-mi adun toate forţele să fac o cursă bună, cât mai perfectă, de care să fiu deplin mulţumit. Obiectivul meu principal fiind doborârea recordului meu personal şi naţional, indiferent pe ce loc mă voi clasa. Dacă eu voi reuşi să-mi îmbunătăţesc propria mea performanţă (52sec88/100), eu mă declar mulţumit'', a declarat Robert Glinţă pentru AGERPRES la zona mixtă.
Campionul român a adăugat că are o concurenţă deosebită şi este bucuros că a prins a doua lui finală olimpică după cea de la Rio: ''Competiţia este foarte puternică, mă aşteptam să fie aşa, faţă de alte procedee, la procedeul spate, mai ales la 100 m, sunt înotători din foarte multe ţări veniţi să se bată pentru finală, pentru titlul olimpic. Mă aşteptam să fie aşa şi am făcut tot posibilul să mă strecor şi eu printre ei. Mă bucur că m-a ajutat Dumnezeu şi la 1/100 mă aflu din nou într-o finală olimpică''.
Robert Glinţă a explicat că nu se simte în cea mai bună formă şi încă nu îşi poate explica motivele, dar acest lucru urmează să fie analizat de el şi antrenorii săi.
''Asta e ce simt în apă, nu am senzaţia de a fi super-rapid, super-uşor pe apă, cum am avut-o la alte competiţii. Rămâne de văzut şi de analizat cu antrenorii mei să vedem exact care e situaţia. Dar, una peste alta este un format diferit şi observând cum s-a înotat şi în celelalte probe, cam toată lumea a avut dificultăţi în a se apropia de propriul lor timp de record naţional, aşa că este posibil să nu fie doar la mine. Dar mă rezum clar doar la performanţa mea şi îmi doream să fie mult mai bine decât am reuşit până acum. Însă mai am 24 de ore şi voi încerca pe cât posibil să-mi adun toate resursele şi să fac o cursă mult mai bună mâine, cel puţin din punct de vedere tactic şi tehnic'', spus campionul european.
Întrebat dacă medalia este un obiectiv realizabil în finala de la 100 m spate, Robert Glinţă a amintit că s-a antrenat ani de zile cu acest obiectiv în minte şi îşi va juca şansa până la capăt: ''Rămâne de văzut. M-am antrenat în ultimii doi-trei ani de zile cu gândul numai la medalia de aur. Asta m-a făcut să dau tot ce am avut mai bun şi să obţin şi rezultatele din ultima vreme. Ştiu cât de greu este de obţinut această medalie olimpică, vedeţi cât de mulţi pretendenţi buni sunt la titlul de campion olimpic şi la podium. Dar încă nu mă las mai prejos, mai am o şansă şi vreau să profit la maxim de ea''.
Glinţă a adăugat că va participa şi la proba de 200 m spate, indiferent de rezultatul din finala de la 10 m spate.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Tenis: Ben Shelton, primul finalist la Paris (ATP)
Tenismanul american Ben Shelton, locul 4 mondial și cap de serie numărul 3, l-a învins sâmbătă pe francezul Luca Van Assche, locul 47 mondial, în trei seturi, 5-7, 6-3, 6-4, în prima semifinală a turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, informează AFP și Reuters. Ben Shelton,
Gianni Infantino va conta pe sprijinul Uniunii de Fotbal din Caraibe la viitoarele alegeri pentru șefia FIFA
Președintele FIFA, Gianni Infantino, va putea conta pe sprijinul Uniunii de Fotbal din Caraibe la viitoarele alegeri pentru șefia forului fotbalistic mondial, a anunțat CFU, informează cotidianul belgian Le Soir. Cuprinzând 31 de țări, dintre care 25 au drept de vot în cadrul alegerilor, CFU a subliniat, într-o declarație, sp
Rugby: Africa de Sud a surclasat Italia (66-7) în Campionatul Națiunilor
Africa de Sud, câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei Mondiale, a surclasat Italia cu scorul de 66-7 într-un meci disputat sâmbătă la Torino, în Campionatul Națiunilor la rugby, informează AFP. De la sosirea în Europa, selecționerul Rassie Erasmus și elevii săi au subliniat în mod repetat că 'La N
Tenis: Gael Monfils, noul căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței
Gael Monfils, fost număr 6 al tenisului masculin, retras recent din activitatea competițională, a fost numit sâmbătă căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței, la doar patru zile după ce i-a fost adus un omagiu cu ocazia turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, informează AFP. Anunțul surpriză a fost făcut sâmbătă de către Federaț
Fotbal: 'Sunt fericit la Fiorentina', a spus Radu Drăgușin
'Sunt fericit la Fiorentina', a declarat fotbalistul român Radu Drăgușin înaintea meciului de duminică împotriva lui Juventus Torino, echipa la care a debutat în Serie A în anul 2020, informează site-ul TuttoMercatoWeb. 'Sunt mândru de parcursul meu, fiecare experiență m-a ajutat să cresc. Am aju
Tenis: Alexandra Eala și Claire Liu vor juca finala turneului de la Hong Kong (WTA)
Filipineza Alexandra Eala, locul 17 în ierarhia tenisului feminin, și Claire Liu, din Statele Unite, locul 102 mondial, vor juca finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. În semifinale, Alexandra Eala a eliminat-o pe grecoaica Maria Sakkari, locul 30 mondial și favorită numărul 4, după u
Auto - F1: Lando Norris nu este dezamăgit după ce nu a reușit să-și apere titlul mondial
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, care participă în acest weekend la Marele Premiu al Braziliei, a declarat, pentru radioteleviziunea belgiană RTBF, că nu este dezamăgit după ce nu a reușit să-și apere titlul mondial. Lando Norris nu intenționează să se relaxeze în acest final de sezon după ce Kimi Antonelli, pilo
Fotbal: Tatăl lui Neymar a fost numit director executiv al clubului Santos
Clubul brazilian de fotbal Santos FC a anunțat vineri că l-a numit pe tatăl și agentul lui Neymar, Neymar Sr., în funcția de director executiv, informează Reuters. Tatăl lui Neymar a jucat un rol esențial în cariera fiului său și a fondat agenția NR Sports, care deține drepturile asupra numelui și imaginii jucătorului lui Santos.
Hochei - NHL: Minnesota Wild, învingătoare în fața lui San Jose Sharks
Rusul Kiril Kaprizov a marcat un gol și a oferit pase decisive la celelalte trei reușite ale echipei Minnesota Wild, în victoria cu 4-1 împotriva lui San Jose Sharks, vineri, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL), informează Reuters. Kaprizov are 16 goluri în actualul sezon, fiind lider la acest
Baschet - NBA: Doncic a reușit 53 de puncte pentru Los Angeles Lakers în meciul cu Portland Trail Blazers
Starul sloven Luka Doncic a reușit 53 de puncte în victoria lui Los Angeles Lakers împotriva lui Portland Trail Blazers, scor 124-118, vineri, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. Luka Doncic a înscris cel puțin 40 de puncte în șase dintre ultimele sale șapte meciuri, alăturâ
Fotbal: Remiză albă între Sevilla FC și Alaves, în primul meci al etapei a 12-a din La Liga
Sevilla FC a remizat pe teren propriu cu Alaves, scor 0-0, vineri, în primul meci din etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Alaves și-a prelungit seria de meciuri fără victorie pe stadionul Sanchez-Pizjuan la opt partide, în fața unei echipe a Sevillei care a dus lipsă de inspirație în atac și a irosit o lovitură
Fotbal: Venezia a învins-o pe Udinese în meciul dintre ultimele două clasate din Serie A
Venezia a învins-o pe Udinese cu scorul de 2-1, vineri, pe teren propriu, în meciul dintre ultimele două clasate din campionatul de fotbal al Italiei, în prologul etapei a 11-a. Venezia a deschis scorul în minutul 54 prin Toma Basic. Udinese a egalat după numai trei minute în urma autogolului lui Matias Moreno. Ga
Fotbal: Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria în fața lui Coventry
Echipa de fotbal Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria de vineri, 3-1 acasă cu Coventry, în prologul etapei a 10-a. Succesul lui Everton s-a datorat mai ales unei duble a atacantului francez Thierno Barry, care a marcat șase goluri în ultimele sale șapte meciuri, în toate competițiile, no
Auto - F1: Kimi Antonelli a dominat a doua sesiune de antrenamente libere pentru MP al Braziliei
Noul campion mondial de Formula 1, italianul Kimi Antonelli, care concurează pentru Mercedes, a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Braziliei, a 20-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe circuitul Interlagos (4,309 km) din Sao Paulo, scrie AFP. După ce britanicul Lando Nor
Tenis - ATP: Alcaraz, în semifinale la Paris după ce a salvat două mingi de meci în fața lui Fritz
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 3 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe americanul Taylor Fritz, numărul 12 mondial, în trei seturi, 6-7 (10/12), 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Carlos Alcaraz s-a impus la capăt














