JO 2020 - Ciclism: Eduard Grosu - Din cauza căldurii nu am reuşit să mă exprim 100%
Trimisul special al AGERPRES, Teodor Ciobanu, transmite: Ciclistul român Eduard Grosu nu a reuşit să termine cursa de fond din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din cauza căldurii sufocante şi a unui traseu care nu îl avantaja, dar s-a aflat în prim planul cursei prin participarea la evadarea care a avut şi un avans de 20 minute faţă de restul plutonului.
''Strategia a fost una bine aleasă, am reuşit să fiu prezent în evadarea zilei, am avut un avans de 20 de minute, dar din păcate căldura mi-a pus probleme foarte mari şi în ultimul kilometru al primei căţărări lungi, care ajungea pe lac, am pierdut contactul cu cei cinci care au mai rămas în evadare. Am continuat de unul singur pentru aproximativ 50 de kilometri, pe muntele Fuji am fost prins de pluton, am reuşit să mai rezist acolo undeva la 20-30 minute. Dar apoi am pierdut contactul cu plutonul şi imediat în vârful Muntelui Fuji am fost oprit de comisari pentru că aveam o întârziere mai mare de cinci minute faţă de grupul fruntaş. A fost un 'Out of time limit', în afara timpului de control. Căldura a fost problema mea cea mai mare. Pe finalul căţărării, mă durea foarte tare capul, am început să am frisoane, pielea de găină, din cauza căldurii, şi nu am reuşit să mă exprim 100%. Din nefericire, condiţiile de aici au fost puţin vitrege cu mine, pentru că de obicei nu îmi place căldura. Am crezut că azi, fiind şi puţină ploaie, o să reuşesc să trec mai bine, dar cu temperaturi de 38-40 de grade Celsius pe o căţărare, când te bate soarele în cap, e dificil şi pentru mine a fost o problemă acest lucru'', a declarat Eduard Grosu pentru AGERPRES după cursa care a fost încheiată de 85 din cei 126 rutieri prezenţi la start.
Eduard Grosu a adăugat că deşi nu a încheiat cursa, a făcut o figură frumoasă fiind prezent în evadarea care a ţinut capul de afiş la început: ''A fost o experienţă foarte frumoasă, am reuşit să 'fim pe televizor' timp de trei ore, să arăt tricoul României întregii lumi, ceea ce până în momentul de faţă nu s-a mai întâmplat în ciclism. Sunt bucuros pe de o parte, pentru că am reuşit să fiu în faţă, pentru cel puţin 140-150 km, dar din păcate rezultatul final nu a fost cel pe care mi l-am dorit, însă este o experienţă care cu siguranţă mă va ajuta pe viitor şi sper că la Paris, în 2024, traseul va fi unul mai adaptat la caracteristicile mele şi cu experienţa căpătată aici şi dacă vom reuşi şi noi să avem o echipă naţională mai puternică, cu cel puţin doi trei sportivi la start, care să mă poată ajuta, probabil voi reuşi să fac şi un rezultat. Dar, în condiţiile date, a fost maximum pe care l-am putut obţine astăzi''.
Grosu, care va avea 31 ani la Paris 2024, consideră că se va afla atunci la apogeul carierei lui: ''Cu siguranţă, am 28 de ani, voi fi cel puţin în floarea vârstei sportive la 31 ani, pentru că mai sunt trei ani până la Olimpiadă. Cred că cu maturitatea şi experienţa pe care am adunat-o în ani, voi reuşi să mă descurc mai bine. Din păcate, ştiam că traseul este unul dificil, dar din păcate condiţiile şi la final picioarele au fost cele care m-au trădat. Eu m-am pregătit 100%, am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă să ajung în formă maximă. Sunt într-o formă bună, am demonstrat asta acum două săptămâni când am terminat pe locul doi în cea mai importantă competiţie UCI din România (Turul Sibiului), dar condiţiile meteo şi toţi factorii externi care nu ţin de mine astăzi m-au influenţat în mod negativ. Dar din toată partea rea, trebuie să luăm ce a fost bun, este foarte important că m-am văzut în pluton şi în faţa cursei pentru trei ore, iar asta nu s-a mai întâmplat până acum. Este cu siguranţă un pas înainte pentru ciclismul românesc şi pentru mine''.
După ce va pleca luni de la Tokyo, Grosu se va angrena în programul echipei sale Team Delko, cu o primă participare la Arctic Race of Norway, pe 3 august.
Ecuadorianul Richard Carapaz a cucerit medalia de aur în proba de ciclism pe şosea, cursa de fond, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, sâmbătă pe circuitul internaţional Fuji, fiind cronometrat pe distanţa de 234 km în 6 h 05 min 26 sec. Medalia de argint a revenit belgianului Wout Van Aert, care l-a devansat la sprint pe slovenul Tadej Pogacar, recentul câştigător al Turului Franţei, medaliat de bronz, ambii la 1 min 07 sec.
Prezenţa lui Andrei Nechita la Londra 2012 a readus ciclismul de şosea la Jocuri după 32 de ani, dar s-a încheiat cu un abandon în cursa de fond.
Generaţia lui Gabriel Moiceanu a reuşit să ducă echipa României până pe locul 6 la Roma 1960, cea a lui Constantin Ciocan, pe locul 9 la Tokyo, în 1964, cele mai bune clasări all time ale României la Jocurile Olimpice. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gianni Infantino va conta pe sprijinul Uniunii de Fotbal din Caraibe la viitoarele alegeri pentru șefia FIFA
Președintele FIFA, Gianni Infantino, va putea conta pe sprijinul Uniunii de Fotbal din Caraibe la viitoarele alegeri pentru șefia forului fotbalistic mondial, a anunțat CFU, informează cotidianul belgian Le Soir. Cuprinzând 31 de țări, dintre care 25 au drept de vot în cadrul alegerilor, CFU a subliniat, într-o declarație, sp
Rugby: Africa de Sud a surclasat Italia (66-7) în Campionatul Națiunilor
Africa de Sud, câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei Mondiale, a surclasat Italia cu scorul de 66-7 într-un meci disputat sâmbătă la Torino, în Campionatul Națiunilor la rugby, informează AFP. De la sosirea în Europa, selecționerul Rassie Erasmus și elevii săi au subliniat în mod repetat că 'La N
Tenis: Gael Monfils, noul căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței
Gael Monfils, fost număr 6 al tenisului masculin, retras recent din activitatea competițională, a fost numit sâmbătă căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței, la doar patru zile după ce i-a fost adus un omagiu cu ocazia turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, informează AFP. Anunțul surpriză a fost făcut sâmbătă de către Federaț
Fotbal: 'Sunt fericit la Fiorentina', a spus Radu Drăgușin
'Sunt fericit la Fiorentina', a declarat fotbalistul român Radu Drăgușin înaintea meciului de duminică împotriva lui Juventus Torino, echipa la care a debutat în Serie A în anul 2020, informează site-ul TuttoMercatoWeb. 'Sunt mândru de parcursul meu, fiecare experiență m-a ajutat să cresc. Am aju
Tenis: Alexandra Eala și Claire Liu vor juca finala turneului de la Hong Kong (WTA)
Filipineza Alexandra Eala, locul 17 în ierarhia tenisului feminin, și Claire Liu, din Statele Unite, locul 102 mondial, vor juca finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. În semifinale, Alexandra Eala a eliminat-o pe grecoaica Maria Sakkari, locul 30 mondial și favorită numărul 4, după u
Auto - F1: Lando Norris nu este dezamăgit după ce nu a reușit să-și apere titlul mondial
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, care participă în acest weekend la Marele Premiu al Braziliei, a declarat, pentru radioteleviziunea belgiană RTBF, că nu este dezamăgit după ce nu a reușit să-și apere titlul mondial. Lando Norris nu intenționează să se relaxeze în acest final de sezon după ce Kimi Antonelli, pilo
Fotbal: Tatăl lui Neymar a fost numit director executiv al clubului Santos
Clubul brazilian de fotbal Santos FC a anunțat vineri că l-a numit pe tatăl și agentul lui Neymar, Neymar Sr., în funcția de director executiv, informează Reuters. Tatăl lui Neymar a jucat un rol esențial în cariera fiului său și a fondat agenția NR Sports, care deține drepturile asupra numelui și imaginii jucătorului lui Santos.
Hochei - NHL: Minnesota Wild, învingătoare în fața lui San Jose Sharks
Rusul Kiril Kaprizov a marcat un gol și a oferit pase decisive la celelalte trei reușite ale echipei Minnesota Wild, în victoria cu 4-1 împotriva lui San Jose Sharks, vineri, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL), informează Reuters. Kaprizov are 16 goluri în actualul sezon, fiind lider la acest
Baschet - NBA: Doncic a reușit 53 de puncte pentru Los Angeles Lakers în meciul cu Portland Trail Blazers
Starul sloven Luka Doncic a reușit 53 de puncte în victoria lui Los Angeles Lakers împotriva lui Portland Trail Blazers, scor 124-118, vineri, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. Luka Doncic a înscris cel puțin 40 de puncte în șase dintre ultimele sale șapte meciuri, alăturâ
Fotbal: Remiză albă între Sevilla FC și Alaves, în primul meci al etapei a 12-a din La Liga
Sevilla FC a remizat pe teren propriu cu Alaves, scor 0-0, vineri, în primul meci din etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Alaves și-a prelungit seria de meciuri fără victorie pe stadionul Sanchez-Pizjuan la opt partide, în fața unei echipe a Sevillei care a dus lipsă de inspirație în atac și a irosit o lovitură
Fotbal: Venezia a învins-o pe Udinese în meciul dintre ultimele două clasate din Serie A
Venezia a învins-o pe Udinese cu scorul de 2-1, vineri, pe teren propriu, în meciul dintre ultimele două clasate din campionatul de fotbal al Italiei, în prologul etapei a 11-a. Venezia a deschis scorul în minutul 54 prin Toma Basic. Udinese a egalat după numai trei minute în urma autogolului lui Matias Moreno. Ga
Fotbal: Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria în fața lui Coventry
Echipa de fotbal Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria de vineri, 3-1 acasă cu Coventry, în prologul etapei a 10-a. Succesul lui Everton s-a datorat mai ales unei duble a atacantului francez Thierno Barry, care a marcat șase goluri în ultimele sale șapte meciuri, în toate competițiile, no
Auto - F1: Kimi Antonelli a dominat a doua sesiune de antrenamente libere pentru MP al Braziliei
Noul campion mondial de Formula 1, italianul Kimi Antonelli, care concurează pentru Mercedes, a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Braziliei, a 20-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe circuitul Interlagos (4,309 km) din Sao Paulo, scrie AFP. După ce britanicul Lando Nor
Tenis - ATP: Alcaraz, în semifinale la Paris după ce a salvat două mingi de meci în fața lui Fritz
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 3 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe americanul Taylor Fritz, numărul 12 mondial, în trei seturi, 6-7 (10/12), 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Carlos Alcaraz s-a impus la capăt
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-














