Fotbal: Christian Eriksen, aşteptat în această săptămână la clubul său, Inter Milano
Atacantul danez Christian Eriksen este aşteptat în această săptămână la clubul său, Inter Milano, unde va fi supus unor controale medicale în aşteptarea deciziei sale privind continuarea activităţii sportive, scrie presa italiană.
Potrivit Gazzetta dello Sport, este posibil ca Eriksen să solicite o nouă perioadă de gândire înainte de a lua o decizie.
Conform sursei, Eriksen va repeta testele cardiologice sub supravegherea medicilor specialişti ai lui Inter, apoi o echipă medicală italo-daneză va lua o decizie cu privire la defibrilator, dacă poate fi sau nu eliminat.
''Dar ultimul cuvânt va fi în mod evident al lui Eriksen, care împreună cu familia sa, atunci când tabloul clinic devine clar, va trebui să ia o decizie cu privire la viitorul său, dacă va mai continua activitatea competiţională sau nu'', notează sursa citată.
Pe 18 iunie, mijlocaşul Christian Eriksen a fost externat după o "operaţie reuşită", la şase zile după ce a suferit un stop cardiac în timpul unui meci de la EURO 2020.
Medicii au indicat că i-au implantat lui Christian Eriksen un defibrilator cardiac, după ce fotbalistul s-a prăbuşit pe teren în cursul meciului Danemarca - Finlanda (0-1), disputat în Grupa B a EURO 2020.
Eriksen a suferit un stop cardiac în minutul 43 al meciului de la Copenhaga, fiind resuscitat pe gazon înainte de a fi transportat la un spital din capitala daneză, unde a fost operat, existând un mare semn de întrebare în ce priveşte continuarea carierei sale.
"Operaţia a decurs bine şi mă simt bine ţinând cont de împrejurări", declara atunci, într-un comunicat, jucătorul, care i-a putut vizita pe coechipierii săi aflaţi într-un cantonament la nord de Copenhaga.
Eriksen a mulţumit totodată pentru "nenumăratele mesaje" primite. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto - F1: Campionul mondial Lando Norris și-a prelungit contractul cu McLaren până în 2030
Pilotul britanic Lando Norris, campionul mondial en titre din Formula 1, a semnat un nou contract cu McLaren, în valoare de 120 de milioane de lire sterline (140 milioane euro), care îl va menține la echipa britanică cel puțin până la sfârșitul sezonului 2030, informează DPA. Prelungirea contractului este o recompensă j
Canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă la Mondiale
România nu a obținut nicio medalie în finalele desfășurate sâmbătă la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam.
Auto - WRC: Cascadă de abandonuri și defecțiuni în prima zi a Raliului Paraguayului
Prima zi a Raliului Paraguayului, a unsprezecea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), s-a încheiat cu o cascadă de abandonuri și defecțiuni mecanice cauzate de ieșiri în decor și accidente, inclusiv cel al francezului Sebastien Ogier, la volanul mașini sale Toyota, informează AFP. Raliul care are loc pe drumurile acestei
Fotbal: Haaland și Cherki au reușit câte o dublă pentru Manchester City în meciul cu Crystal Palace (4-1)
Norvegianul Erling Haaland și francezul Rayan Cherki au reușit câte o dublă pentru Manchester City în cursul meciului câștigat de echipa lor, cu scorul de 4-1, pe terenul formației Crystal Palace, vineri seara, în deschiderea etapei a doua a campionatului de fotbal al Angliei. Haaland, golgheterul ediției trecute din Pr
Tenis: Arthur Fery va disputa prima sa finală ATP, la turneul de la Winston Salem
Britanicul Arthur Fery va disputa prima sa finală în circuitul profesionist de tenis, după ce a reușit să se califice în ultimul act al turneului ATP 250 de la Winston Salem (SUA), dotat cu premii totale de 818.240 de dolari, informează ATP Tour. Ferry (24 ani), ocupantul locului 37 în clasamentul mondial, a profitat de aband
Fotbal: Cristiano Ronaldo a marcat al 978-lea gol din cariera sa
Starul portughez Cristiano Ronaldo a înscris al 978-lea gol din cariera sa, apropiindu-se și mai mult de obiectivul de a deveni primul fotbalist din istorie care atinge borna de 1.000 de goluri. Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, a adus victoria echipei sale, Al-Nassr, în meciul câștigat pe teren propriu, cu scorul
Tenis: Elise Mertens și Diane Parry vor disputa finala turneului de la Monterrey (WTA)
Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens, favorita numărul doi, s-a calificat în finala turneului WTA 500 de la Monterrey (Mexic), dotat cu premii totale în valoare de 1.206.446 dolari, după ce a învins-o în trei seturi, 1-6, 6-4, 6-2, pe cehoaica Nikola Bartunkova, vineri, în penultimul act al acestei competiții.
Fotbal: PSG a evitat in extremis înfrângerea in campionatul Franței
Paris Saint-Germain, campioana en titre a Franței și câștigătoarea Ligii Campionilor în ultimii doi ani, a evitat in extremis înfrângerea pe terenul formației Lille OSC, cu care a terminat la egalitate, scor 2-2, vineri seara, în prologul celei de-a doua etape din Ligue 1. Gazdele au condus cu scorul de 2-0 p&acir
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în finala turneului challenger de la Augsburg
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, vineri, în finala turneului challenger de la Augsburg (Germania), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe austriacul Sandro Kopp, cu 6-3, 7-5. Crețu (25 ani, 289 ATP) s-a impus după o oră și 38 de minute, salvând singura minge de break creată de Kopp (2
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean, locul 6 la canoe-1 pe 200 metri, la Mondiale
Sportivul român Ilie Sprîncean s-a clasat pe locul al șaselea în Finala A a probei de canoe simplu masculin pe 200 de metri, vineri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean a fost cronometrat cu timpul de 41 sec 80/100, la 85/100 de medaliatul cu bronz, polonezul Oleksii Koliadych (40.9
Fotbal: Internaționalul spaniol Alvaro Morata va juca la Leganes, în divizia a doua a campionatului țării sale
Leganes, club din divizia a doua a campionatului de fotbal al Spaniei, a anunțat vineri că l-a împrumutat pe atacantul spaniol Alvaro Morata de la echipa italiană Como, unde acesta a evoluat în sezonul trecut, informează EFE. Morata, în vârstă de 33 de ani, revine în fotbalul spaniol după perioade petrecute la AC Milan, la echipa
Canotaj: Aur pentru România la Mondiale, în proba de dublu rame feminin
România a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amterdam, vineri, în proba feminină de dublu rame. Adriana Adam și Simona Radiș au obținut aurul cu timpul de 06 min 49 sec 86/100, urmate de Franța (06:56.21) și Statele Unite (06:59.76). Româncele au stabilit un nou record mondial, doborâ
Ciclism: Andreas Leknessund s-a impus în etapa a șaptea a Turului Spaniei; Pogacar rămâne lider la general
Ciclistul norvegian Andreas Leknessund, care s-a desprins chiar de la kilometrul zero alături de belgianul Wout van Aert, a câștigat vineri en solitaire etapa a șaptea a Turului Spaniei, desfășurată pe distanța de 149,8 km între Vall d'Alba și Aramon Valdelinares, unde slovenul Tadej Pogacar a păstrat tricoul roșu de lider la general, transmite AFP.
Volei feminin: România a încheiat Campionatul European cu o victorie, 3-0 cu Spania
Naționala României a învins Spania, cu scorul de 3-0 (25-19, 25-22, 25-20), vineri, la Baku, în ultimul lor meci din Grupa C a Campionatului European de volei feminin din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia. Tricolorele au obținut singura lor victorie de la această ediție, după o oră și 26 de minute. Ambele ec
Fotbal: Emery a confirmat plecarea lui Ollie Watkins și venirea lui Nicolas Jackson la Aston Villa
Antrenorul echipei de fotbal Aston Villa, Unai Emery, a confirmat vineri plecarea atacantului englez Ollie Watkins în Arabia Saudită și sosirea senegalezului Nicolas Jackson pentru a-l înlocui, relatează AFP. Gruparea din Birmingham, câștigătoarea ultimei ediții a Europa League, se desparte de un alt jucător-cheie, după Lucas Digne, E













