Fotbal - EURO 2020: Anglia s-a calificat în finală, după 2-1 cu Danemarca, în prelungiri
Selecţionata de fotbal a Angliei s-a calificat în finala EURO 2020, în urma victoriei reuşite în faţa Danemarcei, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, miercuri seara, pe stadionul londonez Wembley, în a doua semifinală a competiţiei.
Anglia va întâlni Italia în prima sa finală la EURO şi a doua din istorie, după ce a cucerit titlul mondial în 1966.
Selecţionata Albionului a câştigat în faţa Danemarcei printr-un gol marcat dintr-un penalty uşor acordat, pe care Harry Kane nu a reuşit să-l transforme (104), dar atacantul lui Tottenham a avut prezenţa de spirit de a urmări faza şi a reluat în plasă mingea respinsă de portar. Danezii au deschis scorul prin Mikkel Damsgaard (30), Anglia egalând relativ repede, prin autogolul lui Simon Kjaer (39).
Anglia a controlat autoritar jocul şi merita victoria, după evoluţia sa şi numărul mare de ocazii, însă victoria a fost adusă de un gol controversat.
Foto: (c) Laurence Griffiths POOL/EPA
Englezii s-au instalat de la început în jumătatea daneză şi au avut prima ocazie prin Sterling (13), al cărui şut modest din careu a fost prins de Schmeichel.
Hojbjerg (15), jucător la Tottenham, a oferit replica, printr-un şut din afara careului, dar reţinut de Pickford.
Damsgaard (25) ameninţat poarta engleză cu şut din interiorul careului, mingea trecând pe lângă vinclu.
Jucătorul Sampdoriei a deschis scorul în min. 30, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, cu o torpilă sub transversala lui Pickford. Damsgaard, care a împlinit 21 de ani sâmbătă, este doar la a opta selecţie.
Golul a fost primul încasat de Anglia la EURO 2020 şi primul marcat din lovitură liberă la turneul de anul acesta. În ciuda golului primit, Pickford a realizat un nou record de invincibilitate pentru poarta Angliei, depăşind cu patru minute performanţa lui Gordon Banks (722).
Anglia a revenit în atac şi Sterling (38) a ratat o ocazie uriaşă, trimiţând din 6 metri în Schmeichel. Peste un minut, Kjaer şi-a trimis mingea în propria poartă, presat de Sterling, la centrarea lui Saka. Acesta a fost al 11-lea autogol de la EURO 2020, un record absolut.
Echipa antrenată de Gareth Southgate a dominat jocul şi mai categoric în repriza secundă, în care danezii s-au apărat eroic şi au avut puţine ieşiri din propria jumătate. Echipa daneză a acuzat, pe măsura trecerii timpului, lipsa de prospeţime şi a făcut faţă tot mai greu atacurilor în valuri ale gazdelor.
Schmeichel, cu o prestaţie de excepţie, a respins de la colţ mingea trimisă cu capul de Maguire (55), la centrarea lui Mount. Kjaer l-a blocat pe Mount (62) în careu, apoi jucătorul de la Chelsea a tras de la 17 metri, însă mingea a fost reţinută de Schmeichel (64). Mount a trimis o centrare cu efect (73), dar portarul echipei Leicester City a respins de sub transversală. Phillips a fost imprecis de la distanţă (80), iar Schmeichel a fost din nou la post la mingea trimisă cu capul de Maguire (90+5).
Danemarca a avut o singură oportunitate notabilă în repriza secundă, un şut din întoarcere al lui Dolberg (58), prins de Pickford.
În prelungiri, presiunea englezilor a atins cote fantastice, iar golul părea că pluteşte în aer. Schmeichel a respins şutul din unghi trimis de Kane (94), apoi a respins mingea expediată de Grealish (98), din colţul careului mare. Sterling (98) a tras mult peste poartă din marginea careului.
În min. 102, Sterling a reuşit să pătrundă în careu şi a căzut la un duel cu Maehle şi Vestergaard, iar arbitrul a dat penalty. Kane nu a reuşit să îl transforme, Schmeichel având o nouă paradă, da golgheterul din Premier League a reluat mingea în plasă.
Foto: (c) Andy Rain POOL/EPA
Kane a ajuns la 10 goluri marcate pentru Anglia la turnee finale, egalându-l pe Gary Lineker, în urma lor fiind Alan Shearer (9) şi Wayne Rooney (7).
După gol, Anglia a făcut un neaşteptat pas înapoi, iar danezii au încercat cu ultimele puteri să caute golul care să trimisă meciul la loviturile de departajare. Singura şansă decentă a fost şutul lui Braithwaite (114), respins de Pickford în corner. Misiunea danezilor a fost şi mai dificilă ţinând cont de oboseala acumulată, dar şi de faptul că Jensen s-a accidentat şi echipa lui Hjulmand a jucat în zece oameni în a doua repriză de prelungiri.
Anglia mai putea marca o dată, dar Sterling a fost blocat in extremis de Schmeichel în trei metri (120).
Englezii au reuşit să câştige un meci în prelungiri la EURO, după ce au pierdut în precedentele trei ocazii, 5-6 la loviturile de departajare cu Germania în semifinale în 1996, 5-6 cu Portugalia la loviturile de departajare în sferturi în 2004 şi 2-4 la loviturile de departajare în 2012 cu Italia, în sferturi.
Anglia va juca din nou o finală, după ce a pierdut semifinale la turneele finale din 1968, 1990, 1996 şi 2018 (EURO sau Cupă Mondială). Anglia devine a 13-a ţară care se califică în finala EURO şi prima debutantă din 2004.
Reprezentativa ''Three Lions'' se află la a zecea sa participare la un turneu final EURO, având un loc trei în 1968 şi o semifinală atinsă în 1996.
Selecţionata Albionului a jucat a treia semifinală consecutivă sub comanda lui Gareth Southgate, după ce le-au pierdut pe primele două în prelungiri, 1-2 cu Croaţia la Cupa Mondială din 2018 şi 1-3 cu Olanda în Liga Naţiunilor 2019.
Românul Ovidiu Haţegan a fost al patrulea oficial la semifinala de miercuri, iar Sebastian Gheorghe, arbitru asistent de rezervă.
Finala EURO 2020 se va juca duminică, de la ora 22:00, pe Stadionul Wembley, între Anglia şi Italia.
Anglia - Danemarca 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri
Au marcat: Simon Kjaer (39, autogol), Harry Kane (104), respectiv Mikkel Damsgaard (30).
Harry Kane a ratat un penalty în min. 104 (a apărat Kasper Schmeichel).
Londra, Stadionul Wembley: 64.950 spectatori
EURO 2020 - semifinală
Au evoluat echipele:
Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Kyle Walker, 5. John Stones, 6. Harry Maguire, 3. Luke Shaw - 4. Declan Rice (8. Jordan Henderson, 95), 14. Kalvin Phillips - 25. Bukayo Saka (7. Jack Grealish, 69; 12. Kieran Trippier, 106), 19. Mason Mount (20. Phil Foden, 95), 10. Raheem Sterling - 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate.
Rezerve neutilizate: 13. Aaron Ramsdale, 23. Sam Johnstone - 11. Marcus Rashford, 15. Tyrone Mings, 16. Conor Coady, 17. Jadon Sancho, 24. Reece James, 26. Jude Bellingham.
Danemarca: 1. Kasper Schmeichel - 6. Andreas Christensen (2. Joachim Andersen, 79), 4. Simon Kjaer (căpitan), 3. Jannik Vestergaard (19. Jonas Wind, 105) - 17. Jens Stryger Larsen (18. Daniel Wass, 67), 23. Pierre-Emile Hojbjerg, 8. Thomas Delaney (24. Mathias Jensen, 88), 5. Joakim Maehle - 9. Martin Braithwaite, 12. Kasper Dolberg (15. Christian Norgaard, 67), 14. Mikkel Damsgaard (20. Yussuf Poulsen, 67). Selecţioner: Kasper Hjulmand.
Rezerve neutilizate: 16. Jonas Loessl, 22. Frederik Ronnow - 7. Robert Skov, 11. Andreas Skov Olsen, 13. Mathias Jorgensen, 21. Andreas Cornelius.
Arbitru: Danny Makkelie; arbitri asistenţi: Hessel Steegstra, Jan de Vries (toţi din Olanda); al patrulea oficial: Ovidiu Haţegan; arbitru de rezervă: Sebastian Gheorghe (ambii din România)
Arbitru video: Pol van Boekel (Olanda); arbitri asistenţi video: Kevin Blom (Olanda), Christian Gittelmann (Germania), Pawel Gil (Polonia)
Delegat UEFA: Myrsini Psarropoulou (Grecia), observator UEFA pentru arbitri: Roberto Rosetti (Italia)
Cartonaşe galbene: Maguire (49), Wass (72).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Rafael Leao (AC Milan) a sosit la Istanbul pentru a finaliza transferul său la Galatasaray
Internaționalul portughez Rafael Leao, jucătorul echipei italiene de fotbal AC Milan, a sosit sâmbătă la Istanbul, în vederea finalizării transferului său la campioana en titre a Turciei, Galatasaray Istanbul, informează cotidianul Hurriyet. 'Sunt aici să ajut Galatasaray. Sunt foarte entuziasmat. Sunt foarte fericit. Vom aduce
MotoGP: Marc Marquez a câștigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Aragonului
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câștigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Aragonului la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfășurată sâmbătă pe circuitul Motorland de la Alcaniz (Spania). Campionul mondial en titre a fost cronometrat în 19 min 37 sec 995/1000 la capătul celor 11 t
Judo: Clarisse Agbegnenou, învinsă în semifinalele Grand Slam-ului de la Lausanne, la revenirea în competiție
Judoka franceză Clarisse Agbegnenou, sextuplă campioană mondială, a fost învinsă sâmbătă în semifinale Grand Slam-ului de la Lausanne, la revenirea sa în competiție la cinci luni după nașterea celui de-al doilea său copil, informează AFP. După trei victorii, inclusiv o prestație puternică în sferturile de finală &
Fotbal: Real Madrid și Inter Milano se vor înfrunta în prima etapă a Ligii Campionilor
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, va debuta în noua ediție a Ligii Campionilor la fotbal pe 8 septembrie, când va înfrunta în deplasare formația spaniolă Real Madrid, pregătită de portughezul Jose Mourinho, conform calendarului dat publicității sâmbătă de UEFA. Meciul de pe stadionul Be
Auto - F1: Campionul mondial Lando Norris și-a prelungit contractul cu McLaren până în 2030
Pilotul britanic Lando Norris, campionul mondial en titre din Formula 1, a semnat un nou contract cu McLaren, în valoare de 120 de milioane de lire sterline (140 milioane euro), care îl va menține la echipa britanică cel puțin până la sfârșitul sezonului 2030, informează DPA. Prelungirea contractului este o recompensă j
Canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă la Mondiale
România nu a obținut nicio medalie în finalele desfășurate sâmbătă la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam.
Auto - WRC: Cascadă de abandonuri și defecțiuni în prima zi a Raliului Paraguayului
Prima zi a Raliului Paraguayului, a unsprezecea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), s-a încheiat cu o cascadă de abandonuri și defecțiuni mecanice cauzate de ieșiri în decor și accidente, inclusiv cel al francezului Sebastien Ogier, la volanul mașini sale Toyota, informează AFP. Raliul care are loc pe drumurile acestei
Fotbal: Haaland și Cherki au reușit câte o dublă pentru Manchester City în meciul cu Crystal Palace (4-1)
Norvegianul Erling Haaland și francezul Rayan Cherki au reușit câte o dublă pentru Manchester City în cursul meciului câștigat de echipa lor, cu scorul de 4-1, pe terenul formației Crystal Palace, vineri seara, în deschiderea etapei a doua a campionatului de fotbal al Angliei. Haaland, golgheterul ediției trecute din Pr
Tenis: Arthur Fery va disputa prima sa finală ATP, la turneul de la Winston Salem
Britanicul Arthur Fery va disputa prima sa finală în circuitul profesionist de tenis, după ce a reușit să se califice în ultimul act al turneului ATP 250 de la Winston Salem (SUA), dotat cu premii totale de 818.240 de dolari, informează ATP Tour. Ferry (24 ani), ocupantul locului 37 în clasamentul mondial, a profitat de aband
Fotbal: Cristiano Ronaldo a marcat al 978-lea gol din cariera sa
Starul portughez Cristiano Ronaldo a înscris al 978-lea gol din cariera sa, apropiindu-se și mai mult de obiectivul de a deveni primul fotbalist din istorie care atinge borna de 1.000 de goluri. Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, a adus victoria echipei sale, Al-Nassr, în meciul câștigat pe teren propriu, cu scorul
Tenis: Elise Mertens și Diane Parry vor disputa finala turneului de la Monterrey (WTA)
Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens, favorita numărul doi, s-a calificat în finala turneului WTA 500 de la Monterrey (Mexic), dotat cu premii totale în valoare de 1.206.446 dolari, după ce a învins-o în trei seturi, 1-6, 6-4, 6-2, pe cehoaica Nikola Bartunkova, vineri, în penultimul act al acestei competiții.
Fotbal: PSG a evitat in extremis înfrângerea in campionatul Franței
Paris Saint-Germain, campioana en titre a Franței și câștigătoarea Ligii Campionilor în ultimii doi ani, a evitat in extremis înfrângerea pe terenul formației Lille OSC, cu care a terminat la egalitate, scor 2-2, vineri seara, în prologul celei de-a doua etape din Ligue 1. Gazdele au condus cu scorul de 2-0 p&acir
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în finala turneului challenger de la Augsburg
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, vineri, în finala turneului challenger de la Augsburg (Germania), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe austriacul Sandro Kopp, cu 6-3, 7-5. Crețu (25 ani, 289 ATP) s-a impus după o oră și 38 de minute, salvând singura minge de break creată de Kopp (2
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean, locul 6 la canoe-1 pe 200 metri, la Mondiale
Sportivul român Ilie Sprîncean s-a clasat pe locul al șaselea în Finala A a probei de canoe simplu masculin pe 200 de metri, vineri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean a fost cronometrat cu timpul de 41 sec 80/100, la 85/100 de medaliatul cu bronz, polonezul Oleksii Koliadych (40.9
Fotbal: Internaționalul spaniol Alvaro Morata va juca la Leganes, în divizia a doua a campionatului țării sale
Leganes, club din divizia a doua a campionatului de fotbal al Spaniei, a anunțat vineri că l-a împrumutat pe atacantul spaniol Alvaro Morata de la echipa italiană Como, unde acesta a evoluat în sezonul trecut, informează EFE. Morata, în vârstă de 33 de ani, revine în fotbalul spaniol după perioade petrecute la AC Milan, la echipa














