Fotbal - EURO 2020: Comisia Europeană consideră un risc disputarea semifinalelor şi finalei pe Wembley
Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a opinat că Uniunea europeană de fotbal (UEFA) trebuie să cântărească bine decizia de a organiza semifinalele şi finala turneului EURO 2020 pe stadionul Wembley, în timp ce Regatul Unit limitează deplasarea cetăţenilor săi din cauza pandemiei de coronavirus, transmite AFP.
''Aceasta nu este o decizie pe care noi trebuie s-o luăm la Comisie. Ea aparţine UEFA. Dar vreau să-mi împărtăşesc îndoielile mele privind posibilitatea organizării semifinalelor şi a finalei EURO pe Wembley, într-un stadion plin, în timp ce Regatul Unit limitează deplasarea cetăţenilor săi către Uniunea Europeană din cauza creşterii numărului de contaminări'', a declarat Margaritis Schinas în Parlamentul European de la Bruxelles.
''Gândesc că UEFA ar face bine să analizeze cu grijă această decizia. Nu este o decizie nevinovată. Va trebui luată în cunoştinţă de cauză'', a adăugat oficialul european, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind promovarea modului de viaţă european. Ea supervizează şi coordonează activitatea mai multor comisari europeni, inclusiv a celui responsabil de sport.
Pe 22 iunie, guvernul britanic a anunţat că peste 60.000 de spectatori vor fi autorizaţi în tribunele arenei Wembley pentru semifinalele şi finala EURO 2020, în loc de 40.000, cifra iniţială, într-un stadion cu o capacitate maximă de 90.000 locuri.
Disputarea celor trei meciuri la Londra rămâne însă o decizie controversată. Săptămâna trecută, Mario Draghi, premierul Italiei, şi-a manifestat dorinţa ca finala EURO 2020 să nu aibă loc într-o ţară în care infecţiile sunt pe cale să crească rapid. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean și Oleg Nuță, calificați în Finala A la canoe-2 pe 500 m la Mondiale
Sportivii români Ilie Sprîncean și Oleg Nuță s-au calificat, sâmbătă, în Finala A a probei de canoe dublu masculin pe 500 de metri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean și Nuță s-au clasat pe locul secund în semifinala a doua, cu timpul de 1 min 39 sec 18/100, devansați d
Tenis: Cezar Crețu a câștigat primul său titlu challenger din carieră, la Augsburg
Tenismanul român Cezar Crețu a câștigat, sâmbătă, primul său titlu challenger din carieră, la Augsburg (Germania), în turneul dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins în finală pe argentinianul Facundo Mena cu 6-2, 6-0. Crețu (25 ani, 289 ATP) s-a impus după numai 58 de minute de joc, sal
Ciclism: Enric Mas, noul lider al Turului Spaniei, după abandonul lui Pogacar
Ciclistul spaniol Enric Mas (Movistar) a preluat conducerea în Turul Spaniei, la finalul etapei a opta, în cursul căreia fostul purtător al tricoului roșu, slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates) a fost implicat într-o
Fotbal: Elversberg a debutat cu o victorie în Bundesliga
SV Elversberg, unul dintre cele mai mici cluburi care au evoluat vreodată în prima ligă germană de fotbal, a avut parte de un debut de vis în Bundesliga, învingând pe teren propriu, cu scorul de 3-2, formația Bayer Leverkusen, campioana din 2024, într-un meci disputat sâmbătă în etapa inaugurală a sezonului.
VIDEO Ciclism: Turul Spaniei - Tadej Pogacar a abandonat după o căzătură violentă
Ciclistul sloven Tadej Pogacar, marele favorit la câștigarea Turului Spaniei, a fost nevoit să abandoneze cursa iberică sâmbătă, după o căzătură violentă în timpul etapei a opta, informează EFE. Cvintuplul câștigător al Turului Franței a căzut cu 32,8 km înainte de sosire și a părăsit cursa la bordul unei
Fotbal: Rafael Leao (AC Milan) a sosit la Istanbul pentru a finaliza transferul său la Galatasaray
Internaționalul portughez Rafael Leao, jucătorul echipei italiene de fotbal AC Milan, a sosit sâmbătă la Istanbul, în vederea finalizării transferului său la campioana en titre a Turciei, Galatasaray Istanbul, informează cotidianul Hurriyet. 'Sunt aici să ajut Galatasaray. Sunt foarte entuziasmat. Sunt foarte fericit. Vom aduce
MotoGP: Marc Marquez a câștigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Aragonului
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câștigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Aragonului la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfășurată sâmbătă pe circuitul Motorland de la Alcaniz (Spania). Campionul mondial en titre a fost cronometrat în 19 min 37 sec 995/1000 la capătul celor 11 t
Judo: Clarisse Agbegnenou, învinsă în semifinalele Grand Slam-ului de la Lausanne, la revenirea în competiție
Judoka franceză Clarisse Agbegnenou, sextuplă campioană mondială, a fost învinsă sâmbătă în semifinale Grand Slam-ului de la Lausanne, la revenirea sa în competiție la cinci luni după nașterea celui de-al doilea său copil, informează AFP. După trei victorii, inclusiv o prestație puternică în sferturile de finală &
Fotbal: Real Madrid și Inter Milano se vor înfrunta în prima etapă a Ligii Campionilor
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, va debuta în noua ediție a Ligii Campionilor la fotbal pe 8 septembrie, când va înfrunta în deplasare formația spaniolă Real Madrid, pregătită de portughezul Jose Mourinho, conform calendarului dat publicității sâmbătă de UEFA. Meciul de pe stadionul Be
Auto - F1: Campionul mondial Lando Norris și-a prelungit contractul cu McLaren până în 2030
Pilotul britanic Lando Norris, campionul mondial en titre din Formula 1, a semnat un nou contract cu McLaren, în valoare de 120 de milioane de lire sterline (140 milioane euro), care îl va menține la echipa britanică cel puțin până la sfârșitul sezonului 2030, informează DPA. Prelungirea contractului este o recompensă j
Canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă la Mondiale
România nu a obținut nicio medalie în finalele desfășurate sâmbătă la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam.
Auto - WRC: Cascadă de abandonuri și defecțiuni în prima zi a Raliului Paraguayului
Prima zi a Raliului Paraguayului, a unsprezecea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), s-a încheiat cu o cascadă de abandonuri și defecțiuni mecanice cauzate de ieșiri în decor și accidente, inclusiv cel al francezului Sebastien Ogier, la volanul mașini sale Toyota, informează AFP. Raliul care are loc pe drumurile acestei
Fotbal: Haaland și Cherki au reușit câte o dublă pentru Manchester City în meciul cu Crystal Palace (4-1)
Norvegianul Erling Haaland și francezul Rayan Cherki au reușit câte o dublă pentru Manchester City în cursul meciului câștigat de echipa lor, cu scorul de 4-1, pe terenul formației Crystal Palace, vineri seara, în deschiderea etapei a doua a campionatului de fotbal al Angliei. Haaland, golgheterul ediției trecute din Pr
Tenis: Arthur Fery va disputa prima sa finală ATP, la turneul de la Winston Salem
Britanicul Arthur Fery va disputa prima sa finală în circuitul profesionist de tenis, după ce a reușit să se califice în ultimul act al turneului ATP 250 de la Winston Salem (SUA), dotat cu premii totale de 818.240 de dolari, informează ATP Tour. Ferry (24 ani), ocupantul locului 37 în clasamentul mondial, a profitat de aband
Fotbal: Cristiano Ronaldo a marcat al 978-lea gol din cariera sa
Starul portughez Cristiano Ronaldo a înscris al 978-lea gol din cariera sa, apropiindu-se și mai mult de obiectivul de a deveni primul fotbalist din istorie care atinge borna de 1.000 de goluri. Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, a adus victoria echipei sale, Al-Nassr, în meciul câștigat pe teren propriu, cu scorul














