Tenis: Retragerea lui Naomi Osaka de la Roland Garros, "un deznodământ nefericit" (Federaţia franceză)
Retragerea jucătoarei nipone Naomi Osaka de la turneul de la Roland Garros "este un deznodământ nefericit", a declarat preşedintele Federaţiei franceze de tenis, Gilles Moretton, luni seară, după anunţul făcut de numărul 2 mondial, relatează AFP.
"Noi suntem dezolaţi şi trişti pentru Naomi Osaka. Retragerea lui Naomi de la Roland-Garros este un deznodământ nefericit. Noi îi urăm tot binele şi restabilire rapidă şi sperăm, totodată, să o vedem pe Naomi la turneul nostru anul viitor", a declarat Moretton.
"La fel ca toate celelalte turnee de Mare Şlem, WTA, ATP şi ITF, noi rămânem atenţi la binele tuturor sportivilor şi ne angajăm să continuăm să îmbunătăţim toate aspectele experienţei jucătoarelor şi jucătorilor la turneul nostru, inclusiv cu media, aşa cum am făcut întotdeauna", se mai arată în comunicat.
Naomi Osaka a anunţat, luni, pe Twitter, că se retrage din turneul de la Roland Garros, astfel că românca Ana Bogdan s-a calificat fără joc în runda a treia.
''Cea mai bună alegere pentru turneu, pentru celelalte jucătoare şi pentru mine este să mă retrag (din turneu), pentru ca toată lumea să se poată concentra pe tenis'', a scris Osaka în reţeaua de socializare.
Naomi Osaka a precizat că a suferit momente de depresie după ce a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, în 2018, la US Open, iar discuţiile cu jurnaliştii i-au declanşat aceste probleme.
''Nu am dorit niciodată să fiu un motiv de distragere şi recunosc că nu e cel mai potrivit moment, iar mesajul meu ar fi putut fi mai clar. Însă, ce e cel mai important, nu aş trivializa niciodată termenul de sănătate mentală şi nici nu l-aş folosi cu uşurinţă. Adevărul este că am suferit momente îndelungate de depresie după US Open 2018 şi am avut dificultăţi foarte mari să trec peste ele. Toţi care mă cunosc ştiu că sunt introvertită şi toţi cei care m-au văzut la turnee au observat că deseori port căşti audio, care mă ajută să trec peste anxietatea mea social'', a explicat Osaka.
Osaka a fost amendată cu suma de 15.000 de dolari de organizatorii turneului de la Paris pentru faptul că a lipsit de la conferinţa de presă care a urmat victoriei sale din primul tur, 6-4, 7-6 (5) cu românca Patricia Ţig.
Naomi Osaka risca descalificarea în cazul în care continua să lipsească de la conferinţele de presă, au precizat organizatorii
Osaka făcuse un anunţ surprinzător înainte de Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, că refuză orice dialog cu jurnaliştii sportivi la Paris, pentru că după părerea ei conferinţele de presă pun o povară nejustificată asupra sănătăţii mentale a jucătorilor.
Jucătoarea japoneză a susţinut că a răspunde la întrebări după ce ai pierdut un meci este ca şi cum ''ai lovi o persoană care este căzută''.
Naomi Osaka era adversara Anei Bogdan în turul secund la Roland Garros, astfel că românca s-a calificat fără joc în turul al treilea, unde o va înfrunta pe spaniola Paula Badosa (cap de serie numărul 33) sau pe Danka Kovinic (Muntenegru).
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Gabriela Ruse a pierdut în primul tur la US Open
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-3, 6-2, duminică, la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Ruse (28 ani, 63 WTA) s-a înclinat după o oră și 23 de minute, la primul său duel cu Pegula (32 ani, 3 WTA).
Ciclism: Enric Mas, învingător în etapa a noua a Turului Spaniei
Ciclistul spaniol Enric Mas (Movistar) a câștigat etapa noua a Turul Spaniei, desfășurată duminică între localitățile Villajoyosa și Alto de Aitana, rămânând astfel în posesia tricoului roșu rezervat liderului cursei, informează agenția EFE. Mas a fost cronometrat pe distanța de 187,4 km în 5h 10 min 40 sec,
Fotbal: Victorie pentru Chelsea în campionatul Angliei
Echipa Chelsea Londra a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-3, formația Brighton, într-un meci din etapa a doua a campionatului de fotbal al Angliei, disputat duminică. Golurile au fost marcate de Romeo Lavia (4) Pedro Neto (14), Joao Pedro (32) și Cole Palmer (74) pentru învingători, respectiv Malick Yalcouye (35), Joao
Fotbal: Federația din Olanda solicită organizarea unui summit internațional privind viitorul FIFA
Federația olandeză de fotbal (KNVB) a solicitat duminică organizarea unui summit internațional la Amsterdam, fără Gianni Infantino, pentru a discuta o reformă completă a guvernanței FIFA, informează AFP. KNVB a precizat într-un comunicat că forul fotbalistic mondial are nevoie de ''o nouă conducere începând cu 2027
Fotbal: FC Barcelona îl transferă pe atacantul brazilian Gabriel Jesus de la Arsenal Londra
FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a ajuns la un acord pentru transferul atacantului brazilian Gabriel Jesus de la formația Arsenal Londra, a anunțat duminică ziarul catalan Mundo Deportivo, informație confirmată pentru agenția EFE de surse apropiate negocierilor. Confruntată cu imposibilitatea de a-l recruta pe argentinianul Julian A
Canotaj: România, medaliată cu aur și la 8+1 mixt la Mondialele de la Amsterdam
România a cucerit medaliile de de aur în proba de opt plus unu mixt, duminică, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. România (Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleșescu, Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu, Simona Radiș și Victoria Petreanu) s-a impus cu timpul de 05 min 35 s
MotoGP: Spaniolul Marc Marquez, învingător în Marele Premiu al Aragonului
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, desfășurat duminică pe circuitul Motorland din Alcaniz (vestul Spaniei), informează EFE. Marquez, septuplu campion mondial, l-a devansat cu 1,754 sec pe compatriotul său Pedro Acosta (Red Bull KTM), clasat pe locul sec
Canotaj: Echipajul feminin de 8+1 al României a cucerit aurul la Mondialele de la Amsterdam
Echipajul feminin de opt plus unu al României a cucerit medaliile de aur, duminica, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. România (Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu) a condus cursa de la start până la
Fotbal: Galatasaray a plătit 38 milioane euro pentru transferul portughezului Rafael Leao (AC Milan)
Galatasaray Istanbul a anunțat duminică transferul internaționalului portughez Rafael Laeo de la echipa italiană AC Milan, care a semnat un contract pe patru ani cu clubul turc, informează AFP. Campioana en titre a Turciei a confirmat că a plătit 38 de milioane de euro pentru puternicul atacant în vârstă de 27 de ani, care se afla
Fotbal: Portarul Emiliano ''Dibu'' Martinez a semnat cu echipa Chelsea Londra
Portarul selecționatei Argentinei, Emiliano ''Dibu'' Martinez, s-a despărțit de formația engleză de fotbal Aston Villa și s-a transferat la rivala Chelsea, cu care a semnat un contract pe trei sezoane, a anunțat duminică clubul londonez, citat de AFP. ''Voi da 100% la fiecare meci, la fiecare ședință de pregătire, pentr
Tenis: Elvețianul Roger Federer a fost inclus în Hall of Fame
Elvețianul Roger Federer, fosta vedetă a circuitului ATP, a fost inclus sâmbătă în International Tennis Hall of Fame, panteonul gloriilor sportului alb, cu ocazia unei ceremonii care a avut loc la Newport (Rhode Island), informează Reuters. Campionul din Țara Cantoanelor, în vârstă de 45 de ani, s-a retras din tenis &ic
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean și Oleg Nuță, clasați pe 6 în Finala A la canoe-2 pe 500 m la Mondiale
Sportivii români Ilie Sprîncean și Oleg Nuță s-au clasat pe locul al șaselea în Finala A a probei de canoe dublu masculin pe 500 de metri, duminică, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean și Nuță au fost cronometrați cu timpul de 1 min 40 sec 83/100. Medaliile de aur au
Box: Croatul Filip Hrgovic, noul campion mondial la categoria grea, versiunea IBF
Boxerul croat Filip Hrgovic (34 ani) a cucerit titlul de campion mondial la categoria grea, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a noua pe britanicul Moses Itauma, în cadrul unei gale profesioniste care a avut loc sâmbătă la Londra, informează AFP. Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio
Fotbal: Messi a marcat patru goluri pentru Inter Miami în MLS
Starul argentinian Lionel Messi a marcat patru goluri pentru Inter Miami în meciul pe care echipa sa l-a câștigat pe teren propriu, cu scorul de 7-1, în fața formației CF Montreal, sâmbătă, în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS). Messi, octuplu câștigător al Balonului de Aur, a înscris &i
Atletism: Addisu Gobena și Peres Jepchirchir, învingători în maratonul de la Sydney
Etiopianul Addisu Gobena și kenyanca Peres Jepchirchir au câștigat duminică maratonul de la Sydney, cu un nou record în cursa masculină, informează Reuters. Gobena (21 ani) a atacat în ultimul kilometru și a trecut primul linia de sosire, fiind cronometrat pe distanța de 42,195 km în 2 ore 04 min 42 sec. El a îmbu














