Peste 80 la sută din japonezi sunt împotriva organizării JO în această vară, conform unui sondaj
Peste 80 la sută dintre japonezi se opun organizării Jocurilor Olimpice de la Tokyo în această vară, conform unui nou sondaj publicat luni, cu mai puţin de 10 săptămâni înainte de debutul marelui eveniment polisportiv, amânat anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.
Această anchetă de opinie a fost realizată de cotidianul Asahi după decizia guvernului nipon de vineri de a extinde starea de urgenţă sanitară în nouă departamente din ţară, confruntată cu un al patrulea val de infectări de Covid-19 şi care pune sistemul de sănătate sub presiune.
Sondajul arată că 43 la sută din persoanele chestionate cer anularea Jocurilor şi 40 la sută vor o nouă amânare. Aceste cifre sunt în creştere în raport cu cei 35 la sută care susţineau anularea Jocurilor în cadrul unei anchete a aceluiaşi jurnal din urmă cu o lună şi 34 la sută care voiau o nouă amânare.
Doar 14 la sută dintre respondenţi sunt favorabili organizării Jocurilor în această vară, faţă de 28 la sută anterior, conform acestui sondaj realizat telefonic în rândul a 1.527 de persoane.
Dacă Jocurile au loc, 59 la sută dintre cei chestionaţi au declarat că nu vor public, iar 33 la sută ar fi de acord cu o reducere a numărului de spectatori şi doar 3 la sută sunt pentru o capacitate normală pe stadioane.
De câteva luni, toate sondajele demonstrează că majoritatea japonezilor se opun organizării Jocurilor în perioada 23 iulie-8 august.
Un alt sondaj realizat de agenţia de presă Kyodo şi publicat duminică arată că 59,7% din persoanele chestionate sunt favorabile anulării Jocurilor, deşi o nouă amânare nu a fost luată în discuţie ca o opţiune.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Novak Djokovic a urcat pe 5 în clasamentul ATP
Sârbul Novak Djokovic (39 ani), fără să joace după Wimbledon, a urcat două locuri față de săptămâna trecută și se află pe poziția a cincea în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), publicat luni, transmite AFP. Djokovic a profitat de reculul înregistrat de australianul Alex De Minaur (-1) și de
Tenis: Clasamentul WTA - Nicio schimbare în top 20
Nicio schimbare nu s-a produs față de săptămâna trecută în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni. Belarusa Arina Sabalenka ocupă în continuare primul loc, cu un avans de aproape 500 de puncte față de kazaha Elena Rîbakina, podiumul fiind completat de a
Tenis: Academia Rafa Nadal va deschide un centrui în Indonezia în 2028
Rafa Nadal Academy a anunțat continuarea expansiunii sale internaționale în Indonezia, prin deschiderea unui centru de tenis în cadrul complexului turistic Samara Lombok, în primul trimestru al anului 2028, relatează EFE. Facilitățile prevăzute vor include patru terenuri de tenis și patru terenuri de padel, pe care se vor des
Fotbal - CM 2026: Slavko Vincic, arbitrul finalei Spania - Argentina, și-a anunțat retragerea
Arbitrul sloven Slavko Vincic și-a anunțat retragerea din activitate, la o săptămână după ce a condus finala Cupei Mondiale 2026, câștigată de Spania în fața Argentinei (scor 1-0 după prelungiri), a anunțat Federația de fotbal din Slovenia (NZS). În afara meciului pentru trofeu, Vincic a arbitrat alte trei partide de la
Auto - F1: Lewis Hamilton, nemulțumit de strategia echipei Ferrari în Ungaria
Pilotul britanic Lewis Hamilton, de șapte ori campion al Formulei 1, a pus la îndoială duminică strategia echipei Ferrari în Marele Premiu al Ungariei, după ce o oprire târzie la boxe l-a costat probabil un loc pe podium, scrie Reuters. Britanicul, locul secund în clasamentul piloților, a terminat pe locul patru pe pist
Fotbal - CM 2026: Kylian Mbappe a publicat o scrisoare deschisă adresată francezilor după Cupa Mondială
La mai bine de o săptămână după Cupa Mondială de fotbal 2026, Kylian Mbappe, căpitanul selecționatei de fotbal a Franței, s-a adresat luni publicului francez printr-o scrisoare deschisă, informează L'Equipe. În urma eliminării 'Les Bleus' în semifinalele Cupei Mondiale în fața Spaniei (2-0), atacantul france
Auto-F1: Norris (McLaren) - Sunt fericit să fiu în sfârșit din nou pe prima treaptă a podiumului
Pilotul englez Lando Norris (McLaren), campionul mondial en-titre, care și-a repetat victoria de anul trecut câștigând duminică Marele Premiu al Ungariei, a 11-a cursă a sezonului de Formula 1, a declarat pe Hungaroring că este fericit să revină pe prima treaptă a podiumului, scrie EFE. ''La început, lucrurile nu au m
Fotbal - CM 2026: Președintele FIFA răspunde criticilor la adresa Cupei Mondiale din SUA, Mexic și Canada
Președintele Federației Internaționale de fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a salutat modul în care s-a derulat Cupa Mondială 2026 din Statele Unite, Mexic și Canada, într-o lungă postare pe Instagram și a profitat de ocazie pentru a se adresa criticilor săi, informează L'Equipe. Competiția din America de Nord s-a încheiat
Ciclism: Ediția 2026 a Turului Franței a stabilit un nou record de viteză medie (43,326 km/h)
Ediția 2026 a Turului ciclist al Franței, câștigată duminică de campionul sloven Tadej Pogacar, a stabilit un nou record de viteză medie (43,326), depășind precedentul record (42,849 km/h) din 2025, scriu agențiile internaționale de presă. Etapa a 11-a, în care norvegianul Soren Waerenskjold a sprintat spre victorie la Nevers, a av
Tenis: Luca van Assche a câștigat primul său titlu ATP, la turneul de la Estoril
Tenismanul francez Luca van Assche a câștigat turneul ATP 250 de la Estoril (Portugalia), dotat cu premii totale de 612.620 de euro, în finala căruia l-a învins duminică în trei seturi, 4-6, 4-6, 7-5, pe belgianul Alexander Blockx. Acesta este primul titlu în circuitul profesionist cucerit de Luca van Assche (21 a
Ciclism: Acum am nevoie de un nou obiectiv, a declarat Pogacar după al cincilea succes în Turul Franței
Ciclistul sloven Tadej Pogacar a declarat că 'are nevoie de un nou obiectiv' după ce a câștigat duminică Turul Franței pentru a cincea oară în cariera sa, o performanță 'incredibilă', informează AFP. 'Fiecare victorie este specială. Acesta este al șaptelea meu Tur (al Franței) și m-am clasat de șapte ori pe podi
Fotbal: Andrei Florea a marcat primul său gol pentru MSK Zilina
Tânărul jucător român Andrei Florea (21 ani) a marcat primul său gol oficial pentru MSK Zilina, care a terminat la egalitate cu FC Kosice, 4-4, duminică, pe teren propriu, în prima etapă a campionatului de fotbal al Slovaciei. Fostul junior al lui Juventus a marcat al doilea gol al gazdelor (51) și a jucat tot meciul.
Auto: Simone Tempestini, clasat pe locul 8 în Raliul Poloniei (ERC), după ce a fost întârziat de poliție
Pilotul român Simone Tempestini, campionul național absolut, s-a clasat pe locul al 15-lea, duminică, în Raliul Poloniei, etapa a patra a Campionatului European de Raliuri (ERC), după ce a fost întârziat de poliție. Echipajul Simone Tempestini/Francesca Maior (Skoda Fabia RS Rally2) a fost înregistrat cu timpul de
Ciclism: Ediția cu numărul 113 a Turului Franței s-a încheiat cu triumful lui Tadej Pogacar
Ediția cu numărul 113 a Turului Franței s-a încheiat cu triumful ciclistului sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates), care s-a impus pentru a cincea oară în Marea Buclă, după ce etapa a 21-a, ultima, a consemnat duminică victoria olandezului Mathieu van der Poel (Alpecin) pe Champs-Elysees, transmite AFP.
Auto - F1: Clasamentul Marelui Premiu al Ungariei
Clasamentul Marelui Premiu al Ungariei de Formula 1, desfășura duminică pe circuitul Hungaroring, este prezentat de agenția APA. Iată clasamentul cursei: 1. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) 1:39:56,180 2. Max Verstappen (Olanda/Red Bull Racing) +15,080 3. Andrea Kimi Antonelli (Italia/Mercedes) +18,72














