Fotbal: UEFA a deschis o anchetă disciplinară împotriva cluburilor FC Barcelona, Real Madrid şi Juventus Torino
UEFA a anunţat miercuri că a deschis o anchetă disciplinară împotriva cluburilor FC Barcelona, Real Madrid şi Juventus Torino, care nu au abandonat proiectul Super Ligii europene de fotbal, scrie DPA.
Din cele 12 grupări iniţiatoare ale proiectului, cele trei în cauză nu au făcut până acum vreun anunţ oficial că renunţă la acest demers extrem de contestat şi controversat.
''Inspectori ai Comisiei de disciplină şi etică ai UEFA au fost împuterniciţi să efectueze o investigaţie disciplinară cu privire la o potenţială încălcare a cadrului legal al UEFA de cele trei cluburi în legătură cu aşa-numitul proiect Super League. Informaţii suplimentare vor fi oferite pe parcursul anchetei'', menţionează UEFA într-un comunicat.
"UEFA nu poate rămâne pasivă" în faţa proiectului Super Ligii, declara marţi preşedintele Ligii spaniole de fotbal (LaLiga), Javier Tebas, evitând să se pronunţe în legătură cu eventuale sancţiuni împotriva cluburilor Real Madrid, Juventus Torino şi FC Barcelona.
Pe 18 aprilie, 12 cluburi, dintre care trei din Spania, au prezentat conceptul unei competiţii europene ce ar fi concurat cu Liga Campionilor.
Din cauza scandalului declanşat, a respingerii din partea politicenilor şi a revoltei fanilor, proiectul a fost abandonat de majoritatea susţinătorilor săi în următoarele 48 de ore după lansare, însă continuă să fie apărat mai mult sau mai puţin deschis de Real, Barca şi Juventus.
"Eu nu cunosc regulile UEFA, însă UEFA nu trebuie să rămână pasivă în faţa a ceea ce s-a întâmplat, la fel cu LaLiga nu va rămâne pasivă", le-a spus Tebas ziariştilor.
UEFA a anunţat vineri sancţiuni împotriva celor nouă cluburi care s-au retras din proiectul Super Ligii, Arsenal, AC Milan, Chelsea, Atletico Madrid, Inter Milano, Liverpool, Manchester City, Manchester United şi Tottenham Hotspur.
Aceste cluburi au recunoscut că proiectul Super Ligii a fost o "eroare", a indicat un comunicat al forului fotbalistic european.
Cele nouă cluburi "vor dona în total 15 milioane de euro, pentru a fi folosite în beneficiul copiilor, al tinerilor şi al fotbalului din comunităţile locale din Europa, inclusiv din Regatul Unit". De asemenea, celor nouă cluburi le vor fi reţinute 5% din veniturile pe care le vor obţine la următoarea lor participare în cupele europene.
Cluburile vor fi amendate cu 100 de milioane de euro în cazul participării la un turneu neautorizat şi cu 50 de milioane de euro pentru orice altă încălcare a angajamentelor lor, a indicat UEFA.
În cazul celor trei cluburi care nu au renunţat până acum la Super Ligă (FC Barcelona, Juventus şi Real Madrid), UEFA a anunţat că îţi rezervă dreptul "să ia orice măsură pe care o va considera adecvată".
Luni, preşedintele Federaţiei italiene a anunţat că Juventus ar putea să nu joace în viitoarea ediţie din Serie A dacă nu va renunţa la proiectul Super Ligii.
În Spania, "nu avem puterea să sancţionăm asta, însă este evident că trebuie să instituim mecanisme de protecţie pentru a împiedica reproducerea unor asemenea lucruri", a precizat Tebas.
Potrivit acestuia, Super Ligue ar fi "redus drepturile de difuzare a fotbalului spaniol la mai puţin de 1 miliard de euro". Acest proiect "este mort", fiindcă "nu poate exista Super Ligă fără cluburile engleze, însă mult timp de acum înainte acestea nu vor face o nouă încercare", a spus el. AGERPRES (AS - autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Gabriela Ruse a pierdut în primul tur la US Open
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-3, 6-2, duminică, la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Ruse (28 ani, 63 WTA) s-a înclinat după o oră și 23 de minute, la primul său duel cu Pegula (32 ani, 3 WTA).
Ciclism: Enric Mas, învingător în etapa a noua a Turului Spaniei
Ciclistul spaniol Enric Mas (Movistar) a câștigat etapa noua a Turul Spaniei, desfășurată duminică între localitățile Villajoyosa și Alto de Aitana, rămânând astfel în posesia tricoului roșu rezervat liderului cursei, informează agenția EFE. Mas a fost cronometrat pe distanța de 187,4 km în 5h 10 min 40 sec,
Fotbal: Victorie pentru Chelsea în campionatul Angliei
Echipa Chelsea Londra a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-3, formația Brighton, într-un meci din etapa a doua a campionatului de fotbal al Angliei, disputat duminică. Golurile au fost marcate de Romeo Lavia (4) Pedro Neto (14), Joao Pedro (32) și Cole Palmer (74) pentru învingători, respectiv Malick Yalcouye (35), Joao
Fotbal: Federația din Olanda solicită organizarea unui summit internațional privind viitorul FIFA
Federația olandeză de fotbal (KNVB) a solicitat duminică organizarea unui summit internațional la Amsterdam, fără Gianni Infantino, pentru a discuta o reformă completă a guvernanței FIFA, informează AFP. KNVB a precizat într-un comunicat că forul fotbalistic mondial are nevoie de ''o nouă conducere începând cu 2027
Fotbal: FC Barcelona îl transferă pe atacantul brazilian Gabriel Jesus de la Arsenal Londra
FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a ajuns la un acord pentru transferul atacantului brazilian Gabriel Jesus de la formația Arsenal Londra, a anunțat duminică ziarul catalan Mundo Deportivo, informație confirmată pentru agenția EFE de surse apropiate negocierilor. Confruntată cu imposibilitatea de a-l recruta pe argentinianul Julian A
Canotaj: România, medaliată cu aur și la 8+1 mixt la Mondialele de la Amsterdam
România a cucerit medaliile de de aur în proba de opt plus unu mixt, duminică, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. România (Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleșescu, Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu, Simona Radiș și Victoria Petreanu) s-a impus cu timpul de 05 min 35 s
MotoGP: Spaniolul Marc Marquez, învingător în Marele Premiu al Aragonului
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, desfășurat duminică pe circuitul Motorland din Alcaniz (vestul Spaniei), informează EFE. Marquez, septuplu campion mondial, l-a devansat cu 1,754 sec pe compatriotul său Pedro Acosta (Red Bull KTM), clasat pe locul sec
Canotaj: Echipajul feminin de 8+1 al României a cucerit aurul la Mondialele de la Amsterdam
Echipajul feminin de opt plus unu al României a cucerit medaliile de aur, duminica, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. România (Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu) a condus cursa de la start până la
Fotbal: Galatasaray a plătit 38 milioane euro pentru transferul portughezului Rafael Leao (AC Milan)
Galatasaray Istanbul a anunțat duminică transferul internaționalului portughez Rafael Laeo de la echipa italiană AC Milan, care a semnat un contract pe patru ani cu clubul turc, informează AFP. Campioana en titre a Turciei a confirmat că a plătit 38 de milioane de euro pentru puternicul atacant în vârstă de 27 de ani, care se afla
Fotbal: Portarul Emiliano ''Dibu'' Martinez a semnat cu echipa Chelsea Londra
Portarul selecționatei Argentinei, Emiliano ''Dibu'' Martinez, s-a despărțit de formația engleză de fotbal Aston Villa și s-a transferat la rivala Chelsea, cu care a semnat un contract pe trei sezoane, a anunțat duminică clubul londonez, citat de AFP. ''Voi da 100% la fiecare meci, la fiecare ședință de pregătire, pentr
Tenis: Elvețianul Roger Federer a fost inclus în Hall of Fame
Elvețianul Roger Federer, fosta vedetă a circuitului ATP, a fost inclus sâmbătă în International Tennis Hall of Fame, panteonul gloriilor sportului alb, cu ocazia unei ceremonii care a avut loc la Newport (Rhode Island), informează Reuters. Campionul din Țara Cantoanelor, în vârstă de 45 de ani, s-a retras din tenis &ic
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean și Oleg Nuță, clasați pe 6 în Finala A la canoe-2 pe 500 m la Mondiale
Sportivii români Ilie Sprîncean și Oleg Nuță s-au clasat pe locul al șaselea în Finala A a probei de canoe dublu masculin pe 500 de metri, duminică, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean și Nuță au fost cronometrați cu timpul de 1 min 40 sec 83/100. Medaliile de aur au
Box: Croatul Filip Hrgovic, noul campion mondial la categoria grea, versiunea IBF
Boxerul croat Filip Hrgovic (34 ani) a cucerit titlul de campion mondial la categoria grea, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a noua pe britanicul Moses Itauma, în cadrul unei gale profesioniste care a avut loc sâmbătă la Londra, informează AFP. Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio
Fotbal: Messi a marcat patru goluri pentru Inter Miami în MLS
Starul argentinian Lionel Messi a marcat patru goluri pentru Inter Miami în meciul pe care echipa sa l-a câștigat pe teren propriu, cu scorul de 7-1, în fața formației CF Montreal, sâmbătă, în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS). Messi, octuplu câștigător al Balonului de Aur, a înscris &i
Atletism: Addisu Gobena și Peres Jepchirchir, învingători în maratonul de la Sydney
Etiopianul Addisu Gobena și kenyanca Peres Jepchirchir au câștigat duminică maratonul de la Sydney, cu un nou record în cursa masculină, informează Reuters. Gobena (21 ani) a atacat în ultimul kilometru și a trecut primul linia de sosire, fiind cronometrat pe distanța de 42,195 km în 2 ore 04 min 42 sec. El a îmbu














