Fotbal: Ibrahimovic riscă o suspendare de trei ani din partea FIFA
Starul suedez Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare de trei ani, după ce a intrat în vizorul Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA) pentru că a investit într-o societate de pariuri sportive, anunţă presa scandinavă.
Cotidianul suedez Aftonbladet scrie că Ibrahimovic este cercetat în prezent de FIFA pentru încălcarea Codului etic al acestei instanţe. Atacantul lui AC Milan a investit, prin intermediul societăţii sale Unknown AB, într-un site de pariuri sportive. El deţine 10% din acţiunile grupului Gameday Group DLC, care este acţionar unic al Bethard.com.
O astfel de investiţie contravine însă regulilor FIFA şi ale UEFA, pentru că este posibil să pariezi, între altele, pe rezultatele selecţionatei Suediei, în are Ibrahimovic a revenit recent, în vederea calificării la Cupa Mondială din 2022.
Presa suedeză subliniază că FIFA a deschis o anchetă în acest caz, care i-ar putea aduce lui Ibrahimovic o amendă importantă, dar şi o suspendare ce poate ajunge până la trei ani.
Lucrurile nu merg prea bine pentru Zlatan Ibrahimovic (39 ani) în ultima perioadă. Săptămâna trecută, mass-media din ţara sa a anunţat că celebrul fotbalist ar fi ucis un leu în Africa de Sud, în 2011, după care a expediat pielea, maxilarul şi craniul felinei la domiciliul său din Suedia.
În urmă cu câteva zile, jucătorul lui AC Milan a fost fotografiat într-un restaurant milanez, în ciuda restricţiilor anti-Covid. În fotografia respectivă, Ibrahimovic poate fi văzut alături de alte câteva persoane, fără mască, la o masă pe care sunt aşezate mai multe pahare.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Platini consideră că Infantino 'trebuie să plece' de la conducerea FIFA
Legenda fotbalului francez și fostul președinte al UEFA, Michel Platini, a declarat, duminică, la postul Canal+, că liderul FIFA, Gianni Infantino, 'trebuie să plece' deoarece nu a 'respectat regulile' fotbalului, relatează AFP. 'Aspectele financiare sunt una, dar cred că Infantino a eșuat pentru că el este garantul regulilor jocului și nu
Tenis: Novak Djokovic, eliminat în primul tur la US Open
Sârbul Novak Djokovic, fostul lider al clasamentului ATP, a fost eliminat în primul tur al US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului în circuitul profesionist de tenis, fiind învins în cinci seturi, 7-6 (7/5), 5-7, 4-6, 6-2, 6-1, de argentinianul Mariano Narvone, într-o partidă disputată duminică seara. Djokovic, actual
Tenis: Gabriela Ruse a pierdut în primul tur la US Open
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-3, 6-2, duminică, la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Ruse (28 ani, 63 WTA) s-a înclinat după o oră și 23 de minute, la primul său duel cu Pegula (32 ani, 3 WTA).
Ciclism: Enric Mas, învingător în etapa a noua a Turului Spaniei
Ciclistul spaniol Enric Mas (Movistar) a câștigat etapa noua a Turul Spaniei, desfășurată duminică între localitățile Villajoyosa și Alto de Aitana, rămânând astfel în posesia tricoului roșu rezervat liderului cursei, informează agenția EFE. Mas a fost cronometrat pe distanța de 187,4 km în 5h 10 min 40 sec,
Fotbal: Victorie pentru Chelsea în campionatul Angliei
Echipa Chelsea Londra a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-3, formația Brighton, într-un meci din etapa a doua a campionatului de fotbal al Angliei, disputat duminică. Golurile au fost marcate de Romeo Lavia (4) Pedro Neto (14), Joao Pedro (32) și Cole Palmer (74) pentru învingători, respectiv Malick Yalcouye (35), Joao
Fotbal: Federația din Olanda solicită organizarea unui summit internațional privind viitorul FIFA
Federația olandeză de fotbal (KNVB) a solicitat duminică organizarea unui summit internațional la Amsterdam, fără Gianni Infantino, pentru a discuta o reformă completă a guvernanței FIFA, informează AFP. KNVB a precizat într-un comunicat că forul fotbalistic mondial are nevoie de ''o nouă conducere începând cu 2027
Fotbal: FC Barcelona îl transferă pe atacantul brazilian Gabriel Jesus de la Arsenal Londra
FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei, a ajuns la un acord pentru transferul atacantului brazilian Gabriel Jesus de la formația Arsenal Londra, a anunțat duminică ziarul catalan Mundo Deportivo, informație confirmată pentru agenția EFE de surse apropiate negocierilor. Confruntată cu imposibilitatea de a-l recruta pe argentinianul Julian A
Canotaj: România, medaliată cu aur și la 8+1 mixt la Mondialele de la Amsterdam
România a cucerit medaliile de de aur în proba de opt plus unu mixt, duminică, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. România (Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleșescu, Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu, Simona Radiș și Victoria Petreanu) s-a impus cu timpul de 05 min 35 s
MotoGP: Spaniolul Marc Marquez, învingător în Marele Premiu al Aragonului
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, desfășurat duminică pe circuitul Motorland din Alcaniz (vestul Spaniei), informează EFE. Marquez, septuplu campion mondial, l-a devansat cu 1,754 sec pe compatriotul său Pedro Acosta (Red Bull KTM), clasat pe locul sec
Canotaj: Echipajul feminin de 8+1 al României a cucerit aurul la Mondialele de la Amsterdam
Echipajul feminin de opt plus unu al României a cucerit medaliile de aur, duminica, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. România (Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu) a condus cursa de la start până la
Fotbal: Galatasaray a plătit 38 milioane euro pentru transferul portughezului Rafael Leao (AC Milan)
Galatasaray Istanbul a anunțat duminică transferul internaționalului portughez Rafael Laeo de la echipa italiană AC Milan, care a semnat un contract pe patru ani cu clubul turc, informează AFP. Campioana en titre a Turciei a confirmat că a plătit 38 de milioane de euro pentru puternicul atacant în vârstă de 27 de ani, care se afla
Fotbal: Portarul Emiliano ''Dibu'' Martinez a semnat cu echipa Chelsea Londra
Portarul selecționatei Argentinei, Emiliano ''Dibu'' Martinez, s-a despărțit de formația engleză de fotbal Aston Villa și s-a transferat la rivala Chelsea, cu care a semnat un contract pe trei sezoane, a anunțat duminică clubul londonez, citat de AFP. ''Voi da 100% la fiecare meci, la fiecare ședință de pregătire, pentr
Tenis: Elvețianul Roger Federer a fost inclus în Hall of Fame
Elvețianul Roger Federer, fosta vedetă a circuitului ATP, a fost inclus sâmbătă în International Tennis Hall of Fame, panteonul gloriilor sportului alb, cu ocazia unei ceremonii care a avut loc la Newport (Rhode Island), informează Reuters. Campionul din Țara Cantoanelor, în vârstă de 45 de ani, s-a retras din tenis &ic
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean și Oleg Nuță, clasați pe 6 în Finala A la canoe-2 pe 500 m la Mondiale
Sportivii români Ilie Sprîncean și Oleg Nuță s-au clasat pe locul al șaselea în Finala A a probei de canoe dublu masculin pe 500 de metri, duminică, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean și Nuță au fost cronometrați cu timpul de 1 min 40 sec 83/100. Medaliile de aur au
Box: Croatul Filip Hrgovic, noul campion mondial la categoria grea, versiunea IBF
Boxerul croat Filip Hrgovic (34 ani) a cucerit titlul de campion mondial la categoria grea, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a noua pe britanicul Moses Itauma, în cadrul unei gale profesioniste care a avut loc sâmbătă la Londra, informează AFP. Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio














