Fotbal: Liga Campionilor - Liverpool a facilitat misiunea Realului, a deplâns antrenorul Juergen Klopp
Antrenorul echipei FC Liverpool, Juergen Klopp, a afirmat, la finalul meciului pierdut în faţa formaţiei Real Madrid (1-3), că echipa sa nu a făcut un joc suficient de bun pentru a pune probleme grupării madrilene, marţi seara, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, informează AFP.
"Dacă vrem să mergem în semifinală, atunci trebuie să ne câştigăm dreptul de a o disputa. Iar acesta nu a fost cazul nostru în seara asta, mai ales în prima repriză. Deci, singurul lucru pozitiv pe care pot să-l spun despre acest meci, în afară că am înscris un gol, este faptul că suntem totuşi la jumătatea acestei confruntări. Nu am făcut un joc suficient de bun pentru a pune probleme Realului. Am crezut că este posibil, dar în seara asta nu am reuşit, deci va trebui să o dovedim în meciul următor", a spus tehnicianul german.
"Le-am facilitat misiunea. Avem nevoie de mai multă intensitate când avem mingea. Nu putem să ne apărăm în faţa vitezei Realului dacă pierdem mingea în cel mai prost moment. Când pierzi mingea, dar eşti într-o poziţie bună pentru a face contra-presing, atunci nu este o problemă. Dar noi am pierdut mingea în cel mai prost moment şi mult prea uşor, punând-o în picioarele lor şi ne-am regăsit rapid în situaţia de unul la unul cu jucători de clasă mondială", a adăugat Klopp.
Real Madrid a învins-o pe Liverpool cu scorul de 3-1, marţi seara, pe teren propriu, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Echipa antrenată de Zinedine Zidane s-a impus prin golurile marcate de Vinicius Junior (27, 65) şi Marco Asensio (36), care a profitat de o eroare a lui Trent Alexander-Arnold. Pentru ''cormorani'' a înscris egipteanul Mohamed Salah (51).
Manşa secundă va avea loc pe 14 aprilie, pe Anfield, iar câştigătoarea va juca în semifinale cu FC Porto sau Chelsea.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Leeds United, ultima echipă calificată în semifinalele Cupei Angliei
Echipa Leeds United și-a asigurat ultimul bilet pentru semifinalele Cupei Angliei la fotbal, învingând în deplasare, cu 4-2 la loviturile de departajare, formația Leeds United, într-un meci disputat duminică seara. Leeds a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Ao Tanaka (26) și Dominic Calvert-Lewin (75 din penalty),
Tenis: Americanul Tommy Paul, învingător în turneul de la Houston (ATP)
Jucătorul american de tenis Tommy Paul (21 ATP) a câștigat turneul ATP 250 de la Houston (Texas), dotat cu premii totale de 700.045 de dolari, după victoria în trei seturi, 6-1, 3-6, 7-5, în fața argentinianului Roman Burruchaga, duminică, în finala competiției, informează AFP. Burruchaga (24 de ani, 77 ATP), aflat la p
Fotbal: Victorie categorică pentru Inter Milano în derby-ul cu AS Roma (5-2)
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a dat o lecție formației AS Roma, pe care a învins-o fără drept de apel, cu scorul de 5-2, duminică seara pe stadionul San Siro, în derby-ul etapei a 31-a a campionatului de fotbal al Italiei. 'Nerazzurri', care au pus capăt unei perioade de peste o lună fără vic
Tenis: Jessica Pegula și-a păstrat titlul la turneul WTA de la Charleston
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul 5 mondial, și-a păstrat titlul la turneul WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), învingând-o în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, pe ucraineanca Iulia Starodubțeva, duminică, în finala acestei competiții, dotată cu premii totale de 2,3 milioane de dolari. Pe zgur
Baschet masculin: CSO Voluntari a câștigat in extremis în sferturile ENBL
CSO Voluntari a învins echipa letonă Riga Zelli, cu scorul de 81-80 (25-23, 11-19, 24-24, 21-14), duminică, în deplasare, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Victorie ilfovenilor, deținătorii trofeului, a fost adusă de coșul de două puncte marcat de Michael Anthony Caffey
Ciclism: Slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat Turul Flandrei 2026
Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat duminică, în solitar, Turul Flandrei 2026, cursă ajunsă la cea de-a 110-a ediție, bifând al treilea succes în acest 'Monument', după victoriile din 2023 și 2025, scrie AFP. La finalul celor 278,2 km, între Antwerp și Oudenaarde, Pogacar a fost c
Baschet - NBA: Stephen Curry (Golden State Warriors) revine după accidentarea suferită în ianuarie
Fundașul echipei Golden State Warriors, Stephen Curry, indisponibil din 30 ianuarie, va reveni duminică seara împotriva lui Houston Rockets, a anunțat antrenorul său, Steve Kerr, cu cinci meciuri rămase din sezonul regulat în Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA). 'Mă simt bine. A fost un proces lung, dar sunt &ici
Fotbal: Inter Miami a remizat cu Austin FC, în primul meci disputat pe noul său stadion
Lionel Messi a inaugurat sâmbătă noul stadion al lui Inter Miami marcând primul gol al echipei sale în remiza, 2-2, cu echipa Austin FC, în Major League Soccer (MLS), scrie AFP. Acesta a fost primul meci al lui Inter Miami pe 'Nu Stadium', arena cu 26.700 de locuri, noua 'casă' a formației din Florida.
Tenis: Americanul Tommy Paul și argentinianul Roman Burruchaga vor lupta pentru trofeu, la Houston (ATP)
Jucătorii de tenis Tommy Paul (SUA, 21 ATP, favorit nr. 4) și Roman Burruchaga (Argentina, 77 ATP) se vor confrunta în finala turneului ATP 250 de la Houston (Texas), dotat cu premii totale de 700.045 de dolari. Paul s-a impus sâmbătă seara, în semifinale, în trei seturi, 7-5, 4-6, 7-6 (9/7), în fața conaționalulu
Tenis: Cehoaica Marie Bouzkova și unguroaica Panna Udvardy vor disputa finala de la Bogota (WTA)
Jucătoarele de tenis Marie Bouzkova (Cehia, 26 WTA, principala favorită) și Panna Udvardy (Ungaria, 92 WTA) vor disputa finala turneului WTA 250 de la Bogota (Columbia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Sâmbătă, în semifinale, Bouzkova, finalista din 2024, a eliminat-o în două seturi, 7-6 (7/5), 6-2, pe argentinia
Tenis: Jessica Pegula și Iulia Starodubțeva, în finala de la Charleston (WTA)
Jucătoarele de tenis Jessica Pegula (SUA, 5 WTA), principala favorită și deținătoarea trofeului, și Iulia Starodubțeva (Ucraina, 89 WTA) vor disputa finala turneului WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 2,3 milioane de dolari. Sâmbătă seara, în semifinale, Pegula a trecut de compatrioata sa, Iva Jov
Canotaj: Universitatea Cambridge, la o nouă victorie, la masculin, în duelul tradițional cu Oxford; la feminin a câștigat Oxford
Echipa universității Cambridge a câștigat sâmbătă regata masculină tradițională de pe fluviul Tamisa contra celor de la Oxford pentru a șaptea oară în opt ani, în timp ce Oxford a pus capăt unei serii de înfrângeri la feminin, câștigând pentru prima dată din 2016, scrie Reuters. Condus prin apele
Fotbal: Mallorca a învins surprinzător pe Real Madrid, în La Liga
Mallorca a reușit o mare surpriză sâmbătă seara, în etapa a 30-a din La Liga, învingând pe teren propriu, cu 2-1, pe Real Madrid, anulând speranțele 'galacticilor' de a se apropia de liderul FC Barcelona. Mallorca a marcat prin Manu Morlanes (42) și Vedat Muriqi (90+1), madrilenii, care l-au avut pe teren
Tenis: Argentinianul Marco Trungelliti și spaniolul Rafael Jodar, în finală la Marrakech (ATP)
Jucătorul argentinian de tenis Marco Trungelliti (117 ATP) s-a calificat sâmbătă pentru prima oară, la 36 de ani, în finala unui turneu ATP, reușind o mare surpriză după ce l-a eliminat în semifinalele competiției ATP 250 de la Marrakech (Maroc), dotată cu premii totale de 612.620 de euro, pe italianul Luciano Darderi (19 ATP), deținătorul titlului
Fotbal: Bayern Munchen a învins cu 3-2 pe Freiburg, în Bundesliga
Campioana en titre Bayern Munchen a învins cu 3-2 în deplasare pe Freiburg, sâmbătă, în etapa a 28-a din Bundesliga, cu un gol reușit în minutele adiționale ale partidei, dar care i-a asigurat cele 3 puncte pentru cea de-a 23-a victorie în actuala ediție a campionatului. Pe Europa-Park-Stadion, gazdele au pu














