Fotbal: Neymar speră să revină gratis la FC Barcelona în 2022 (presă)
Starul brazilian Neymar a oprit negocierile privind prelungirea contractului său cu Paris Saint-Germain, în speranţa că va putea fi din nou coechipier cu argentinianul Lionel Messi la echipa de fotbal FC Barcelona, începând din vara anului 2022, anunţă presa spaniolă.
Neymar s-a despărţit de Barcelona în 2017, când a semnat cu PSG, după ce francezii i-au achitat clauza de reziliere a contractului său cu catalanii, în valoare de 222 milioane dolari, brazilianului fiind de atunci cel mai scump fotbalist al planetei.
Cele două părţi păreau foarte aproape de a parafa un nou acord, pe care l-au negociat în ultimele luni, însă Neymar s-a răzgândit se pare, după ce a aflat că sunt şanse tot mai mari ca Messi să rămână pe Camp Nou şi din sezonul viitor, după alegerea lui Joan Laporta în funcţia de preşedinte al clubului FC Barcelona.
Starul brazilian nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a juca din nou alături de bunul său prieten argentinian, iar posibilitatea ca Neymar să revină gratis la Barca îi încântă şi pe responsabilii grupării "blaugrana".
În vara anului trecut, când Messi şi-a exprimat dorinţa de a pleca de la FC Barcelona, au existat speculaţii legate de un posibil transfer al argentinianului la Paris Saint-Germain, una dintre grupările interesate de serviciile sale, alături de Manchester City.
În urmă cu câteva săptămâni, Andre Cury unul dintre agenţii implicaţi în transferul brazilianului de la Santos la FC Barcelona, în 2013, a afirmat că "Neymar şi Messi vor juca din nou împreună, dar nu la Paris, ci la Barcelona".
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: UEFA cere ca arbitrajul video să intervină doar la deciziile evident incorecte
Oficialii din arbitrajul european au reafirmat necesitatea utilizării VAR-ului doar pentru a schimba deciziile ''evident incorecte'' și pentru a aborda incidentele evident ratate din meciurile de fotbal, scrie DPA. UEFA a convocat săptămâna trecută șefii arbitrilor din toate cele 55 de federații naționale, împreună cu reprezentanți
Fotbal: Real Madrid va înainta o ofertă oficială de transfer pentru Rodri (Manchester City)
Real Madrid va înainta o ofertă oficială clubului englez de fotbal Manchester City pentru transferul mijlocașului Rodrigo Hernandez 'Rodri', cel mai bun jucător de la Cupa Mondială 2026, competiție pe care a câștigat-o cu selecționata Spaniei, informează Marca. Clubul madrilen urmează să facă această mișcare imediat după finalizarea recrută
Fotbal: Bayern Munchen respinge speculațiile despre plecarea lui Michael Olise
Directorul executiv al clubului de fotbal Bayern Munchen, Jan-Christian Dreesen, a respins speculațiile despre plecarea lui Michael Olise la Real Madrid, confirmând că extrema franceză rămâne la campioana Bundesligii, scrie DPA. Dreesen a declarat marți, la un eveniment organizat în clubul de presă din Munchen, că nu a existat nicio abordare
Scrimă: Echipa feminină de spadă a României, clasată pe locul 26 la Mondiale
Echipa feminină de spadă a României s-a clasat pe locul 26, marți, la Campionatele Mondiale de scrimă de la Hong Kong. România (Emma Șonț, Daria Stănciulescu, Natalia Constantin) a intrat direct în turul secund, fiind învinsă de Estonia cu scorul de 36-25. Estonia s-a calificat ulterior în finală, în care va &
Fotbal: ''Vom face lucrurile altfel'', a declarat Zidane după numirea în funcția de selecționer al Franței
Fostul mare jucător Zinedine Zidane, numit marți la conducerea echipei naționale de fotbal a Franței, după ani de așteptare, a declarat că va avea o abordare diferită față de cea a predecesorului său, Didier Deschamps, relatează cotidianul L'Equipe. ''Parcursul și stilul de joc al echipei Franței au fost magnifice. Am fost acolo pe
Atletism: Nafissatou Thiam nu își va apăra titlul la Campionatele Europene de la Birmingham
Belgianca Nafissatou Thiam, campioană continentală la heptatlon, nu își va apăra titlul la Campionatele Europene de atletism în aer liber de la Birmingham (Anglia), care vor avea loc în perioada 10-16 august, informează mass-media belgiană. Thiam nu se află încă la 100% din capacitatea sa, după o accidentare la ischioga
Fotbal - CM 2026: Relația Infantino - Trump trezește suspiciuni în rândul politicienilor americani
Relația strânsă dintre președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, și președintele Statelor Unite, Donald Trump, a stârnit suspiciuni în rândul politicienilor americani, conform DPA. Jamie Raskin, democratul cu cel mai înalt rang din Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților, i-a
Fotbal: Lewandowski a renunțat la 200 milioane euro pentru a continua la FC Barcelona
Robert Lewandowski a primit în iarnă o ofertă de 200 de milioane de euro din partea clubului saudit de fotbal Al-Ittihad, pe care a refuzat-o însă pentru a continua la FC Barcelona, a dezvăluit impresarul atacantului polonez, Pini Zahavi, citat de cotidianul Marca. ''Robert a avut pe masă o ofertă pe doi ani, în valoa
Atletism: Dublul campion olimpic Jakob Ingebrigtsen revine cu prilejul Europenelor de la Birmingham
Atletul norvegian Jakob Ingebrigtsen, campion olimpic la 1.500 m și 5.000 m, va concura la Campionatele Europene de la Birmingham (10-16 august), prima sa apariție în competiție de aproape un an, după Mondialele de la Tokyo din septembrie 2025, scrie L'Equipe. Dublu campion olimpic norvegian a postat un mesaj oarecum subliminal, spun
Fotbal: Zinedine Zidane, numit selecționerul echipei Franței (FFF)
Fostul mare jucător Zinedine Zidane a fost numit în funcția de selecționer al echipei naționale a Franței, a anunțat, marți, Federația Franceză de Fotbal (FFF), citată de AFP. Fostul conducător de joc, campion mondial cu ''Les Bleus'' în 1998, îi succede fostului său coechipier Didier Deschamps, care era selec
Fotbal - CM 2026: Elvețianul Embolo nu trebuia să fie eliminat la meciul cu Argentina, a stabilit IFAB
International Football Association Board (IFAB), organismul care reglementează regulile jocului de fotbal, a reacționat la criticile privind utilizarea abuzivă a arbitrajului video (VAR) în timpul recentei Cupe Mondiale, stabilind că acesta poate interveni doar un caz de eroare de identitate a unui jucător avertizat, dar nu poate inversa sancțiunea, în sp
Fotbal: Refuzul de a-l numi pe Andrea Pirlo selecționer zguduie Italia
Respingerea lui Andrea Pirlo din funcția de nou antrenor al echipei naționale de fotbal a Italiei, din cauza colaborării sale cu o companie rusească de pariuri, a zguduit Federația italiană de fotbal (FIGC), luni, și l-a înfuriat pe directorul tehnic al acesteia, Paolo Maldini, relatează EFE. Președintele Federației italiene de fotbal, G
Fotbal feminin: UEFA a publicat un raport privind impactul EURO 2025
UEFA a publicat luni raportul său de impact asupra Campionatului European de fotbal feminin din 2025, desfășurat în Elveția, în care s-a înregistrat o prezență record de 657.291 de spectatori, o creștere de 14% față de ediția precedentă, din 2022, cu o medie de 21.203 spectatori pe parcursul celor 31 de meciuri, transmite EFE.
Tenis: Camila Osorio s-a calificat în optimi la Memphis (WTA)
Jucătoarea columbiană de tenis Camila Osorio s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Memphis (Tennessee), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a dispus de australianca Storm Hunter cu 7-5, 7-5. Osorio, a cincea favorită, va juca în optimile de finală contra rusoaicei Anastasia Zaharova
Tenis: Kei Nishikori a obținut la Washington prima sa victorie din acest an în circuitul ATP
Tenismanul japonez Kei Nishikori, aflat la ultimul sezon din carieră, a obținut prima sa victorie din acest an în circuitul ATP, 6-7 (3/7), 6-3, 6-4 cu chinezul Juncheng Shang, luni, la turneul ATP 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 2.469.450 de dolari. Nishikori (36 ani), campion la Washington în 2015, nu mai câ













