Fotbal/Coronavirus: Oraşul Munchen nu ia în discuţie o posibilă retragere privind găzduirea meciurilor la EURO 2020
Oraşul Munchen vrea să rămână o gazdă a meciurilor din această vară de la EURO 2020, în ciuda comentariilor recente ale preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, care a spus că autorităţile trebuie să garanteze că fanii vor putea asista din tribune la meciuri, în contextul pandemiei de coronavirus, scrie dpa.
''Organizatorii continuă să planifice evenimentul luând în discuţii diferite scenarii în ceea ce priveşte posibilitatea acceptării fanilor pe stadion. O retragere a oraşului Munchen nu a fost şi nu este un subiect care să fie analizat'', se arată într-un comunicat al oficialităţilor din Munchen.
Munchen urmează să găzduiască toate cele trei meciuri din grupa Germaniei la şi o confruntare din fazele eliminatorii la turneul final al EURO 2020 ce va avea loc în acest an, în perioada 11 iunie - 11 iulie.
Pe fondul pandemiei şi în pofida eforturilor autorităţilor privind vaccinarea, garantarea prezenţei fanilor pe stadioane este problematică în Germania.
''Care va fi scenariul final ce va fi implementat, asta depinde de situaţia epidemiologică din iunie-iulie'', au arătat organizatorii.
Primarul oraşului Munchen, Dieter Reiter, a reacţionat la declaraţiile lui Ceferin. ''Cu siguranţă nu este posibil în prezent să faci un scenariu privind prezenţa fanilor, pentru că nu se ştie care va fi situaţia în iunie'', a spus acesta.
UEFA nu acceptă ca meciurile de la EURO 2020 să se dispute cu porţile închise şi le cere celor 12 oraşe gazdă să primească spectatori, a declarat marţi preşedintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin.
Amânat un an din cauza crizei sanitare, EURO 2020 urmează să se desfăşoare în această vară în 12 oraşe de pe continent, printre care Bucureştiul.
Ceferin a indicat că UEFA nu mai ia în calcul posibilitatea ca meciurile să se joace cu porţile închise.
"Avem mai multe scenarii, dar ceea ce putem garanta este că opţiunea de a juca vreun meci de la EURO 2020 pe un stadion gol nu intră în discuţie. Fiecare oraş gazdă trebuie să garanteze că la meciuri vor fi spectatori", a spus Ceferin.
UEFA a negat informaţia potrivit cărora va amâna decizia cu privire la care dintre cele 12 oraşe vor fi reţinute drept gazde. Ea a indicat că 7 aprilie rămâne termenul limită pentru ca oraşele să prezinte numărul de fani care vor avea acces pe stadioane.
Comitetul executiv al UEFA se va reuni pe 19 aprilie, cu o zi înaintea congresului UEFA, la care va fi luată o decizie finală în privinţa oraşelor gazdă.
"Noi am stabilit ca termen limită 20 aprilie pentru decizia finală referitoare la EURO", a spus Ceferin.
"Scenariul ideal este ca turneul să se desfăşoare în cele 12 locaţii iniţiale, însă dacă asta nu este posibil, atunci va avea loc în 10 sau 11 ţări, dacă una sau mai multe dintre locaţii nu pot îndeplini condiţiile cerute", a adăugat Ceferin.
Declaraţiile sale au venit la puţin timp după ce un membru al Comitetului Executiv al UEFA, Rainer Koch, a afirmat că instanţa conducătoare a fotbalului european intenţionează în continuare ca EURO 2020 să se desfăşoare în această vară în 12 oraşe de pe continent.
La începutul acestei luni, presa internaţională a scris că oraşele Glasgow şi Dublin ar putea să nu mai găzduiască meciuri de la EURO 2020, deoarece în Scoţia şi Irlanda sunt impuse măsuri restrictive extrem de severe în contextul pandemiei de coronavirus.
Oraşele desemnate să găzduiască partidele turneului final sunt Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Munchen, Roma, Sankt Petersburg şi Londra, capitala britanică urmând să organizeze semifinalele şi finala EURO 2020.
Arena Naţională urmează să găzduiască partidele Austria - Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina - Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina - Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiţiei, precum şi un meci din optimile de finală, pe 29 iunie. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan
Sportivul român Vlad Ioan Trip a câștigat medalia de bronz la cat. 55 kg, la greco-romane, marți, la Campionatele Mondiale de lupte Under-17 de la Baku (Azerbaidjan), după ce l-a învins în meciul decisiv pe belarusul Timofei Semionenko. Luni, Trip l-a învins în preliminarii pe germanul de origine română Samuel Pușcaș,
Fotbal: FIFA vrea să vândă investitorilor participații la Cupa Mondială
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) anunță că intenționează să atragă 4,2 miliarde de dolari în acest an prin intermediul unei noi companii dedicate operațiunilor sale comerciale și evenimentelor, precum Cupa Mondială, pentru a suplimenta fondurile destinate dezvoltării, beneficiind de sprijinul unor investitori privați care pot achiziționa participații minoritar
Fotbal: Cifră de afaceri record pentru Real Madrid, în ciuda unui sezon fără trofeu câștigat
Clubul de fotbal Real Madrid a anunțat marți că a înregistrat venituri record de 1,221 miliarde de euro în sezonul 2025/2026, în ciuda faptului că nu a câștigat niciun trofeu, transmite AFP. 'Veniturile din exploatare, excluzând sumele provenite din transferurile de jucători, au ajuns la 1,221 miliarde de euro, în crește
Fotbal: Jucătorii din Bundesliga nu vor fi eliminați dacă își acoperă gura în timpul confruntării cu un adversar
Fotbaliștii din Bundesliga nu vor fi eliminați dacă își acoperă gura în timpul unei confruntări cu un adversar, ci vor primi doar un avertisment, informează DPA. Această decizie, care diferă de practicile de la recenta Cupă Mondială, a fost confirmată de către comisia de arbitri din cadrul Federației germane de fotbal (DFB). La Cupa
Fotbal: Atacantul Bradley Barcola (PSG) s-a înțeles cu Liverpool (presă)
Bradley Barcola, atacantul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, a discutat cu antrenorul lui Liverpool, Andoni Iraola, și și-a dat acordul de principiu pentru a se alătura clubului din nordul Angliei, informează L'Equipe. După ce a decis, așa cum s-a anunțat duminică, să nu-și prelungească înțelegerea cu PSG, Bradley Barcola, în vârstă
Fotbal: Germania este interesată de organizarea Cupei Mondiale 2038 sau 2042
Germania este interesată de organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2038 sau 2042, scrie marți L'Equipe. Procedurile de candidatură pentru Cupele Mondiale din 2038 și 2042 nu au fost încă deschise, însă au început deja să apară candidați. Germania este ultima țară care și-a manifestat interesul, considerându-se pregătită să găzduia
Fotbal: Fundașul Josko Gvardiol și-a prelungit contractul cu Manchester City
Fundașul Josko Gvardiol a ajuns la un acord pentru un nou contract pe cinci ani cu Manchester City, a anunțat clubul din campionatul de fotbal al Angliei, informează DPA. Internaționalul croat, al cărui contract anterior mai avea doi ani de valabilitate, este acum legat de club până în 2031, cu opțiunea de prelungire pentru încă 12 luni.
Tenis: Casper Ruud a fost inclus în echipa Europei pentru Laver Cup
Echipa Europei pentru Laver Cup, competiție masculină de tenis pe echipe care va avea loc la Londra, a fost completată cu norvegianul Casper Ruud, cel de-al șaselea membru al echipei ce va înfrunta Restul Lumii la O2 Arena, informează Reuters. Ruud, numărul 13 mondial, li se va alătura campionului de la Roland Garros, Alexander Zverev, câștigătorul
UPDATE Fotbal: Roberto Mancini este noul selecţioner al Italiei (oficial)
Roberto Mancini este noul selecționer al naționalei Italiei, a anunțat marți, într-o conferință de presă, președintele Federației italiene de fotbal (FIGC), Giovanni Malago, transmite presa internațională. Roberto Mancini i-a luat locul lui Gennaro Gattuso, care a părăsit postul în aprilie, în urma unei înfrângeri suferite î
Fotbal: UEFA cere ca arbitrajul video să intervină doar la deciziile evident incorecte
Oficialii din arbitrajul european au reafirmat necesitatea utilizării VAR-ului doar pentru a schimba deciziile ''evident incorecte'' și pentru a aborda incidentele evident ratate din meciurile de fotbal, scrie DPA. UEFA a convocat săptămâna trecută șefii arbitrilor din toate cele 55 de federații naționale, împreună cu reprezentanți
Fotbal: Real Madrid va înainta o ofertă oficială de transfer pentru Rodri (Manchester City)
Real Madrid va înainta o ofertă oficială clubului englez de fotbal Manchester City pentru transferul mijlocașului Rodrigo Hernandez 'Rodri', cel mai bun jucător de la Cupa Mondială 2026, competiție pe care a câștigat-o cu selecționata Spaniei, informează Marca. Clubul madrilen urmează să facă această mișcare imediat după finalizarea recrută
Fotbal: Bayern Munchen respinge speculațiile despre plecarea lui Michael Olise
Directorul executiv al clubului de fotbal Bayern Munchen, Jan-Christian Dreesen, a respins speculațiile despre plecarea lui Michael Olise la Real Madrid, confirmând că extrema franceză rămâne la campioana Bundesligii, scrie DPA. Dreesen a declarat marți, la un eveniment organizat în clubul de presă din Munchen, că nu a existat nicio abordare
Scrimă: Echipa feminină de spadă a României, clasată pe locul 26 la Mondiale
Echipa feminină de spadă a României s-a clasat pe locul 26, marți, la Campionatele Mondiale de scrimă de la Hong Kong. România (Emma Șonț, Daria Stănciulescu, Natalia Constantin) a intrat direct în turul secund, fiind învinsă de Estonia cu scorul de 36-25. Estonia s-a calificat ulterior în finală, în care va &
Fotbal: ''Vom face lucrurile altfel'', a declarat Zidane după numirea în funcția de selecționer al Franței
Fostul mare jucător Zinedine Zidane, numit marți la conducerea echipei naționale de fotbal a Franței, după ani de așteptare, a declarat că va avea o abordare diferită față de cea a predecesorului său, Didier Deschamps, relatează cotidianul L'Equipe. ''Parcursul și stilul de joc al echipei Franței au fost magnifice. Am fost acolo pe
Atletism: Nafissatou Thiam nu își va apăra titlul la Campionatele Europene de la Birmingham
Belgianca Nafissatou Thiam, campioană continentală la heptatlon, nu își va apăra titlul la Campionatele Europene de atletism în aer liber de la Birmingham (Anglia), care vor avea loc în perioada 10-16 august, informează mass-media belgiană. Thiam nu se află încă la 100% din capacitatea sa, după o accidentare la ischioga













