Patrice Motsepe, ales în funcţia de preşedinte al Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF)
Sud-africanul Patrice Motsepe a fost ales vineri în funcţia de preşedinte al Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF), în cadrul celei de-a 47-a adunări generale a acestei organizaţii, care are loc la Rabat (Maroc), informează AFP.
"Este o imensă onoare pentru mine", a spus Motsepe, în vârstă de 59 de ani, considerat de Forbes unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri de pe continentul african, salutând "unitatea" CAF.
Patron al clubului Mamelodi Sundowns, care a câştigat Liga Campionilor Africii în 2016, Motsepe nu a deţinut anterior funcţii în administraţia fotbalului, bucurându-se de profilul enigmatic al oligarhilor care investesc în cluburile europene.
Patrice Motsepe îi succede în această funcţie malgaşului Ahmad Ahmad, care a condus destinele CAF începând din martie 2017. Ahmad a fost suspendat pentru o perioadă de cinci ani de către FIFA, în luna noiembrie 2020, după ce a fost acuzat de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri, primind şi o amendă de 200.000 de franci elveţieni (185.000 euro).
Oficialul malgaş a calificat sancţiunea dictată de Comisia de etică a FIFA drept una de "de neînţeles şi şocantă", considerând că aceasta a fost dictată doar pentru a-l împiedica "să fie reales ca preşedinte al CAF".
Suspendarea lui Ahmad Ahmad a fost îngheţată la începutul lunii trecute de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, care a precizat că va analiza apelul acestuia pe 2 martie şi va furniza un verdict înainte de 12 martie, pentru a nu-i prejudicia acestuia şansele în cursa pentru obţinerea unui nou mandat de preşedinte al CAF, în cazul în care suspendarea sa va fi anulată.
Ultimul obstacol în alegerea lui Motsepe la conducerea CAF a fost îndepărtat pe 8 martie, când TAS a menţinut suspendarea lui Ahmad Ahmad, chiar dacă sancţiunea lui a fost redusă de la cinci la doi ani.
Patrice Motsepe, cumnatul preşedintelui Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a promis anterior că va face uz de relaţiile sale de afaceri pentru a îmbunătăţi acordurile comerciale şi a creşte veniturile din drepturile de televiziune şi marketing, dar şi pentru a face din CAF o organizaţie mai profesionistă.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Vrem ca Rodri să rămână, dar dacă este nemulțumit, e liber să plece, spune antrenorul Guardiola
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, și-a exprimat dorința ca Rodri să rămână la club cât mai mult timp posibil, dar a declarat că dacă un jucător este nemulțumit, e liber să plece și că nimeni nu poate refuza oportunitatea de a juca pentru Real Madrid, scrie EFE. În ultimele săptămâni, Rodri nu a exclus posib
Baschet - NBA: Luka Doncic (Los Angeles Lakers), accidentat, ratează restul sezonului regulat
Vedeta echipei de baschet Los Angeles Lakers, Luka Doncic, va rata ultimele cinci meciuri ale sezonului regulat din Liga profesionistă nord-americană (NBA) din cauza unei accidentări la coapsa stângă, a anunțat echipa sa vineri, cu două săptămâni înainte de playoff-uri, scrie AFP. Jucătorul a suferit o ruptură de gradul 2 și
Tenis: Americanul Ben Shelton, principalul favorit, eliminat în sferturi la Houston (ATP)
Jucătorul american de tenis Ben Shelton (9 ATP), principal favorit, câștigătorul ediției din 2024, a fost eliminat vineri seara în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Houston (Texas), dotat cu premii totale de 700.045 de dolari, după ce s-a înclinat surprinzător în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-3, 6-4, în fața argentinianului Th
Tenis: Americanca Jessica Pegula, principala favorită, în semifinale la Charleston (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula (5 WTA), principala favorită și deținătoarea trofeului, s-a calificat vineri seara în semifinalele turneului WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 2,3 milioane de dolari, după ce a trecut în sferturi, în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-2, de rusoaica Diana Șnaider (19 WTA, favorit
Scrimă: Echipa masculină de sabie a României, clasată pe locul 8 la Mondialele de juniori
Echipa masculină de sabie a României, compusă din Casian Cîdu, Cristian Macovei, Rareș Munteanu și Matei Radu, s-a clasat pe locul 8, vineri, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru juniori de la Rio de Janeiro (Brazilia). Tricolorii au intrat direct în turul secund, cu o victorie în fața Australiei, cu 45-22, î
Hochei: Corona Brașov va juca acasă meciul decisiv al semifinalei Erste Liga
Corona Brașov a egalat situația semifinala Erste Liga la hochei pe gheață cu Budapest Jegkorong Akademia HC, după ce s-a impus cu scorul de 4-0 (1-0, 2-0, 1-0), vineri seara, în deplasare. Corona s-a impus prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Radim Valchar și Balazs Gajdo (2). Scorul general al semifinalei es
Lumea fotbalului e împotriva rasismului dar, din păcate, îl experimentăm mereu, spune Hansi Flick
Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a afirmat vineri că lumea fotbalului este ''pentru incluziune și împotriva rasismului'', în ciuda faptului că situații neplăcute se produc aproape la fiecare meci, scrie EFE. Germanul a făcut aceste remarci în urma scandărilor rasiste care au avut loc în timp
Ciclism - Turul Flandrei: ''Prezența lui Evenepoel face ca pentru mine cursa să fie mai stresantă'' (Pogacar)
''Prezența lui Evenepoel face ca pentru mine cursa să fie mai stresantă'', a declarat vineri ciclistul sloven Tadej Pogacar, într-o conferință de presă, cu patruzeci și opt de ore înainte de cea de-a 110-a ediție a Turului Flandrei, scrie
Ciclism: Dacă particip la Turul Flandrei este pentru că vreau să câștig, spune belgianul Remco Evenepoel
''Dacă sunt aici, este pentru că simt că pot câștiga'', a declarat ciclistul belgian Remco Evenepoel (Red Bull Bora Hansgrohe), care va participa duminică, pentru prima oară în cariera sa, la Turul Flandrei, al doilea ''Monument'' a sezonului, scrie AFP. El a menționat că va concura ''fără pr
''Tinerii nu se uită la tenis'', a avertizat antrenorul Patrick Mouratoglou
''Tinerii nu se uită la tenis'', a avertizat antrenorul francez Patrick Mouratoglou, care este convins că, dacă acest sport nu evoluează, se îndreaptă spre dezastru, scrie site-ul eurosport.fr.
Fotbal: Manchester City țintește a opta prezență consecutivă în semifinalele Cupei Angliei (Guardiola)
Antrenorul Pep Guardiola a afirmat că Manchester City va încerca să obțină o a opta apariție consecutivă în semifinalele Cupei Angliei la fotbal, când o va înfrunta pe Liverpool sâmbătă, informează Reuters. City a învins-o pe Arsenal și a câștigat Cupa Ligii înainte de pauza internațională, iar G
Fotbal: Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, a demisionat după ratarea calificării la CM 2026
Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, a demisionat vineri, la trei zile după ce nu a reușit să califice Squadra Azzurra la Cupa Mondială 2026 și la o zi după anunțul plecării președintelui Federației Italiene de Fotbal (FIGC), Gabr
Fotbal: Manchester City i-a propus un nou contact mijlocașului spaniol Rodri
Clubul englez de fotbal Manchester City i-a propus un nou contact mijlocașului spaniol Rodri, pentru a nu risca să-l piardă gratuit pe câștigătorul Balonului de Aur 2024 la finalul sezonului viitor, scrie Goal.com. Conducerea 'cetățenilor' a demarat negocierile cu Rodri pentru o prelungire a contactului acestuia, pentru a pune capăt incertitudini
Fotbal: Harry Kane, indisponibil pentru meciul lui Bayern cu Freiburg din Bundesliga
Căpitanul echipei de fotbal a Angliei, Harry Kane, care a ratat meciul amical de marți cu Japonia (0-1) din cauza unei accidentări suferite la un antrenament, nu va face deplasarea cu lotul lui Bayern Munchen la Freiburg, pentru meciul de sâmbătă din Bundesliga, a anunțat vineri antrenorul Vincent Kompany, după cum informează AFP. Antrenorul campioanei r
Box: Pacquiao îl avertizează pe Mayweather că vor avea un 'meci adevărat'
Boxerul filipinez Manny Pacquiao l-a avertizat pe americanul Floyd Mayweather, viitorul său adversar, că vor avea un 'meci adevărat' atunci când se vor înfrunta din nou, în toamna acestui an, scrie L'Equipe. Mayweather și Pacquiao, două legende ale boxului, se vor afla față în față, pe 19 septembrie la Las Vegas, dup













