Fotbal: Glasgow şi Dublin ar putea să nu mai găzduiască meciuri la EURO 2020
Oraşele Glasgow şi Dublin ar putea să nu mai găzduiască meciuri la EURO 2020 ce va avea loc în această vară, scrie BBC, care menţionează că UEFA vrea ca fiecare ţară care va fi gazdă să prezinte până la 7 aprilie planurile pentru competiţie, inclusiv cele legate de posibila revenire a fanilor pe stadioane.
Guvernele scoţian şi irlandez trebuie să prezinte asigurări cu privire la revenirea fanilor pe stadioane până în iunie, în lipsa acestora fiind posibil ca UEFA să renunţe la cele două oraşe, notează sursa citată.
Aşa cum se ştie, în Scoţia şi Irlanda sunt impuse măsuri restrictive extrem de severe în contextul pandemiei de coronavirus.
Miercuri, ministrul scoţian al Sănătăţii, Jeane Freeman, a declarat că organizarea unor meciuri de la EURO 2020 este foarte importantă pentru ţară, însă a precizat că prezenţa fanilor depinde de cât de mult sunt respectate regulile de către populaţie, de scăderea numărului de cazuri şi de evoluţia ratei vaccinării.
Săptămâna trecută, Federaţia irlandeză de fotbal afirma că intenţionează să permită prezenţa unui număr de fani pe stadioane dar nu putea oferi garanţii în acest sens.
Campionatul European de fotbal, amânat de anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, va avea loc în 12 oraşe europene, în perioada 11 iunie - 11 iulie.
În luna ianuarie, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, reitera angajamentul forului fotbalistic european de a organiza EURO 2020 în 12 oraşe de pe continent, aşa cum este prevăzut.
Mai mult, Ceferin se arăta optimist şi în privinţa accesului fanilor pe stadioane.
''Sunt optimist că situaţia pandemică se va schimba pe măsură ce ne apropiem de desfăşurarea EURO. Este important să oferim oraşelor-gazdă şi guvernelor cât de mult timp putem pentru a formula o imagine exactă a ceea ce va fi posibil în iunie şi iulie. Fanii sunt o parte extrem de importantă a ceea ce face fotbalul atât de special... Trebuie să facem totul pentru revenirea lor pe stadioane'', spunea Ceferin.
UEFA a menţionat că termenul limită pentru depunerea planurilor privind primirea fanilor pe stadioane a fost decalat pentru începutul lui aprilie.
UEFA lucrează cu cele 12 oraşe implicate în turneul final pentru adoptarea unor scenarii în vederea disputării meciurilor de la EURO 2020. Cele patru scenarii pregătite sunt: stadion deschis integral, stadion deschis cu o capacitate de cel puţin 50%, stadion deschis cu o capacitate cuprinsă între 20% şi 30% şi stadion cu porţile închise.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Karim Benzema s-a despărțit după șase luni de clubul Al-Hilal
Atacantul francez Karim Benzema pleacă de la Al-Hilal la șase luni de la sosirea sa și cu aproape un an înainte de expirarea contractului, valabil până în iunie 2027, a anunțat luni clubul saudit de fotbal, citat de AFP. 'Al-Hilal ține să salute contribuția lui Karim Benzema din perioada petrecută la echipă, precum și profesionalismul, an
UPDATE Fotbal: Lionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei
Fotbalistul Lionel Messi și-a anunțat pe Instagram retragerea din echipa națională a Argentinei, la doar câteva săptămâni după înfrângerea suferită de echipa 'albiceleste' în finala Cupei Mondiale și după decesul tatălui și impresarului său, Jorge Messi, informează AFP. 'A trecut ceva timp de la finală și, după ce am r
Fotbal: Liga engleză, dezamăgită de UEFA din cauza suprapunerii unor meciuri
Liga engleză de fotbal (EFL) și-a exprimat dezamăgirea față de UEFA după ce a fost nevoită să reprogrameze meciurile din turul al treilea al Cupei Ligii din cauza suprapunerii cu Liga Campionilor, informează Reuters. Meciul de pe teren propriu al lui Everton împotriva lui Wolverhampton Wanderers fusese stabilit pentru data de 9 septembrie, însă, po
Fotbal: Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Gaziantep
Românul Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Gaziantep FK, a anunțat luni, pe site-ul său, clubul din prima divizie a campionatului de fotbal al Turciei. 'Ne-am despărțit de comun acord de domnul Mirel Rădoi, care a ocupat funcția de antrenor principal al clubului de fotbal Gaziantep', a indicat guprarea aflată pe locul 10 în Super Li
UPDATE Fotbal: Internaționalul francez Bradley Barcola a semnat cu Liverpool (oficial)
Liverpool l-a transferat pe atacantul francez Bradley Barcola de la campioana Europei, Paris Saint-Germain, fotbalistul semnând un contract pe termen lung, a anunțat luni clubul din Premier League, jucătorul devenind astfel cea mai recentă achiziție de calibru pentru linia sa ofensivă, informează Reuters. Detaliile financiare nu au fost dezvăluite, &icir
Fotbal: Ousmane Dembele își va prelungi contractul cu PSG
Fotbalistul francez Ousmane Dembele, câștigătorul Balonului de Aur din 2025, va semna un nou contract cu Paris Saint-Germain, valabil până în 2030, informează luni L'Equipe. Ousmane Dembele, al cărui contract anterior expira în 2028, și-a exprimat rapid dorința de a rămâne la Paris și de a scrie istorie înainte de a lua
Tenis: 'Nu este ușor să-ți găsești ritmul' ,a spus Venus Williams după eliminarea de la US Open
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, în vârstă de 46 de ani, a vorbit despre dificultățile disputării unui meci la primele ore ale dimineții, după ce a fost învinsă de compatrioata sa Sofia Kenin în primul tur al turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, luni dimineață, informează EFE. 'Cu siguranță, am avut multe
Tenis: Clasamentul ATP - Peruanul Ignacio Buse a intrat în top 30
Peruanul Inagio Buse, câștigătorul turneului ATP 250 de la Winston Salem (SUA), desfășurat săptămâna trecută, a urcat șase locuri în clasamentul celor mai buni jucători de tenis și se află acum în top 30, informează AFP. Cel mai bine clasat jucător român este Cezar Crețu, care a făcut un salt de 59 de locuri și se află acum pe 230
Tenis: Sorana Cîrstea se menține pe locul 17 în clasamentul WTA
Românca Sorana Cîrstea se menține pe locul 17 în clasamentul jucătoarelor din circuitul profesionist de tenis, dat publicității de WTA luni, la debutul ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open. Celelalte două reprezentante ale României în top 100, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, au coborât în schimb c&acir
Fotbal: Premierul Pedro Sanchez vrea ca Spania să câștige un titlu mondial 'acasă'
Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat, luni, că guvernul său va face tot posibilul pentru a se asigura că finala Cupei Mondiale de fotbal din 2030 va avea loc în Spania, afirmând că 'este timpul ca Spania să câștige o Cupă Mondială acasă', relatează EFE. Susținându-și punctul de vedere, Sanchez a menționat, într-un in
Ciclism: Britanicul Tom Pidcock, camipon mondial la mountain bike pentru a doua oară
Britanicul Tom Pidcock, un fenomen al polivalenței în ciclism, a câștigat al doilea titlu de campion mondial la mountain bike din cariera sa, duminică la Val di Sole (Italia), informează AFP. Pidcock (27 ani) cucerise deja un prim titlu mondial în 2023 la această disciplină a sportului cu pedale, în care a obținut și două medalii olimpi
Fotbal: AS Monaco, învingătoare în meciul cu Olympique Marseille (2-0), a preluat conducerea în Ligue 1
Echipa AS Monaco a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formația Olympique Marseille, duminică seara, în derby-ul etapei a doua a campionatului de fotbal al Franței. Gruparea din Principat a făcut diferența grație unei duble a atacantului german Paris Brunner, care a marcat câte un gol în fiecare repriză (13, 53). A
Tenis: Barbora Krejcikova, dublă laureată de Mare Șlem, eliminată de la debut la US Open
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova, numărul 29 mondial și dublă laureată de Mare Șlem, a fost eliminată din runda inaugurală a turneului US Open, ultimul de Grand Slam din acest an, fiind întrecută duminică la Flushing Meadows de Kamila Rakhimova din Uzbekistan (92 WTA) în două seturi, 7-6 (7/4), 6-2, informează AFP. În schimb, itali
Fotbal: Bruno Fernandes a reușit un hat-trick pentru Manchester United în Premier League
Căpitanul echipei Manchester United, portughezul Bruno Fernandes, a reușit un hat-trick în meciul câștigat pe teren propriu de Red Devils, cu scorul de 5-2, în fața formației Ipswich Town, duminică seara, în etapa a doua a campionatului de fotbal al Angliei. Mijlocașul ofensiv lusitan, desemnat cel mai bun jucător din Premier League &ic
Fotbal: Inter Milano, lider în Serie A după a doua victorie consecutivă din acest sezon
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a preluat conducerea în campionatul de fotbal al Italiei, după ce a învins la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, formația Cagliari, duminică seara, într-un meci din etapa a doua a sezonului. Campioana en titre din Serie A s-a impus în capitala Sardiniei prin golul m














